Se merge

se merge pe sârmă
se fac spirale
se umflă baloane
imensitatea devine ceţoasă
modelele desenate au găuri

nu mai există linişte
e o nebunie
nu se mai poate iubi în alb
te vreau lângă mine
în dizgraţia minutelor oarbe
al luciului astupând orizontul
ale golurilor dintre cuvinte
în trecerea din albastru-n oranj
cu mâini care se ating
ochi care se văd
şi aer fără măşti

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E linişte

e prea multă linişte,
prea multe limanuri
şi găuri de vierme.
e alb gândul ce trece prin ochi
răscolind noaptea ce cade-n silabe.
oraşu-i prea alb de-atâta lumină,
prea dezvelite-s casele de umbre,
ferestrele trec uşor dintr-o parte în alta
şi dragostea trece mereu prin pereţi.
în centrul geometric o umbră subtilă devine cuvânt
într-o memorie tăiată ce adună liniştea oarbă
ce mă linge pe mâini.
timpul treaz moare într-o vedere
speriind mâna care scrie
despre toate plutirile din liniştea camerei
şi ora se închide mai devreme.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă zi

o nouă zi fugărită de întuneric,
secundele însemnate cu tine muşcă din mâini.
toamna trece pragul de hotar rămas neînchiriat.
neidentificări rătăcite continuă trecerea paralelă
alături de copacii pregătiţi de zbor în albastru.

din cuvinte curg dangăte de condamnat
amontele eului, pe lângă altarul ce doarme
şi îngerii absenţi, fără chip.
dialogul cu lumina se opreşte
într-un cimitir viu de frunze.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amestec de stare

am consumat îngerii
dintre ochelarii mei şi ai tăi
am încurcat gândurile
într-un amestec de turn babel

îmi ascut singurătatea
în cuvinte îmbrăcate ce nu se pot uda
asistând la timpul ce curge prin trup
dansând în corole pe mâini şi pe faţă

golul etern curge prin palme
hiperbola memoriei smulge din mine copacii
care se năşteau neîntrebaţi

prezentul curge neclintit într-o structură
fără importanţă
luând orice formă
nespânzurată de vreun vis.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În norma mea de timp

în norma mea de timp
o parte din trăiri se duc într-un gol primitor
sugrumat de uitare
mişcarea se cerne lângă un pahar cu apă
privind o zare împinsă-n altă parte
formele nemişcării se insinuează lent
înlocuind o risipire din mine
şi uneori un sens o părere
cuvinte ascuţite
cuvinte îngheţate
ating o durere şi-mi acoperă gura

cuvintele se-nfig în umeri şi-n spinare
aerul urlă într-o sferă de vid
tăcerea face un arc peste mine şi doare
mă dărui unui timp mergând spre apus
căutând un miracol rupt dintr-un oracol
cuvinte nomade pulsează în palme
şi-o impalpabilă povară de fluturi
mă sfarmă când stai lângă mine şi taci.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu

cine sunt eu, în anotimpul acesta obişnuit cu mine,
în coaja subţire a lumii,
într-o lumină urmată de întuneric
cu chakra într-o variantă rebelă,
în gustul amar al melancoliei creând tonuri de gri spre seară
conectată la nimicul spre care mă îndrept?
cine sunt eu să te găsesc într-o reflexie excentrică
ascuns în ceva-ul ce-mi opreşte fuga,
într-un mare zoom de pe ecranul mut?
cine sunt eu să încolţesc iarba în cuvinte,
să aud strigătul din pietre,
să fii prelungit prin mine
până la descompunerea solidară în ceea ce nu există?
sunt poate coerenţa formată din frunze, din piatră, din ploaie,
cuvinte trezite din şoapte, mirajul că eşti lângă mine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a începe un portret, uită-te bine... Sunt mâini care nu seamănă cu figura. Sunt mâini care gândesc; mâini bune, iubitoare, care parcă mângâie lucrurile pe care le ating şi mâini răutăcioase care privesc lumea cu necaz. Am văzut mâini foarte triste la un actor care nu juca decât roluri comice... Mâinile nu puteau minţi. Pentru mine gura... priveşte mai expresiv decât ochii. Ochi sunt uşor de făcut. Privirea-i mai greu.

citat celebru din Nicolae Grigorescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot să te vreau

nu pot să te vreau,
nedescifrate hotărâri sunt în neîmpăcata iubire,
convoi lung de iluzii tresărind arhaic
graţie eternului amăgitor scăldat în glasul dulce.

nu pot să te vreau
împăcând noaptea cu lumina din frunze,
aşa de aproape încât visele deşarte
ştiu că sunt năluci şi nu există.

nu pot plimba euforia prin abisuri
lângă fântâna aceea care minte.

nu pot să te vreau
peste fragilul adânc răscolit
ce cunoaşte infernul zărit în acel te iubesc nesupus.
nu pot să te vreau într-o biserică de plumb.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără vis

ceva din tine dizolvă o parte din mine
se naşte un zâmbet neîntrebat
dimineaţa miroase a metafore agăţate de tălpi
ipotezele desfrunzite recompun resturi de stele
se desenează pe perete un zbor spre fereastră
mă definesc într-o respiraţie înfometată

lumina din palme devine stingheră
locul pe care stau e străin
fac un armistiţiu între mine şi cuvinte
pentru a nu tulbura verticala pe care urc

povara verbului mă apasă
pierd din lumină ascultând pendula timpului
bucăţi de albastru răsturnat
te estompează tăcerea golului înfloreşte
rămân fără vis pe o paralelă verde cu frunze ucise

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voi iubi

Eu vreau să te iubesc fără scăpare,
Te pot iubi oriunde îmi vei fi,
Ascunsă-n aşternut sau depărtare,
Când tu la mine poate n-ai să vii.

Te voi iubi chiar şi atunci când glasul,
Atât de tandru, nu-ţi voi auzi,
Atunci când lângă mine nu ţi-e pasul,
Am să te-aştept şi tot te voi iubi.

Voi săruta şi clipele pe care,
Le-ai presărat în jurul meu mereu,
Să îmi aline fiecare stare,
Când lipsa ta îmi spune că mi-e greu.

Te voi iubi ca ploaia picătura,
Ce-o varsă grijulie pe pământ,
Să-ţi umezească pleoapele şi gura,
Când buzele-mi alături nu îţi sunt.

Eu vreau să te iubesc într-un albastru,
Ce-mi colorează ochii când te văd,
Să uit că fără tine sunt sihastru,
Pierdut între uitare şi prăpăd.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă verde

plouă verde
pe gânduri departe de casă
rotocoale se-nvârt ca-ntr-un dans
spălându-mă pe mâini
spălându-mă pe faţă

locuri metaforice se agaţă de tălpi
sunt locuri unde nu am fost vreodată
ele se dilată ca o reclamă
într-o enumerare austeră
din dezertări dintr-o lume reală

eşti strâns la mijloc
fără scăpare
cu ţigara stinsă sub pantofi
într-un vârtej de cuvinte fără măşti
ce pot muta casa dintr-un loc în altul
căderile libere se amortizează
sub ploaia verde ce-mi haşurează gândul.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reîntoarcere

în fiecare dimineaţă pregătesc o reîntoarcere
peste orizontul meu nemişcat

cu degetele dorinţei ţes cuvinte imposibile şi oarbe
învăţând pleoapele să le citească
aventurându-mă în nebuloase simţuri
în vertijuri abandonate în dureroasa fericire
dezbrăcând însetările pietrelor
copacilor
frunzelor
într-un supliciu ordonat raţiunii

descântatul închis în oglindă n-are efect
nici clopotele ce bat în oase de lut
alerg spre capătul lumii
să pot să mai fiu cu un târziu prelungit
ascunsă adânc în sufletul tău.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul s-a mutat

Totul s-a mutat înăuntru,
aici e oglinda universului,
o coborâre şi o suire fără margini,
fără tăcere şi frig.
Lipseşte oraşul în care nu mai trăiesc,
chipul oamenilor, culoarea soarelui, mersul norilor,
lipsesc ochii tăi cu insule verzi,
lipseşte aşteptarea reciprocă,
partea ta dezordonată din sărut,
liniştea dintre noi,
lumea de pe umerii tăi,
lipsesc cuvintele deşarte pentru un mâine
ce nu există.

Închipuirea de aripi e inutilă,
înălţimea-i blocată
între pereţii asurziţi de gol,
există cădere suspendată atârnând de noapte,
există alb arzând lângă umbra candelei
şi mirarea icoanei din colţ.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uzură

uzură-n complexul fiinţei,
pân' la eul arhaic fixat de cineva neştiut.
aproximări pentru orizontul niciodată ajuns,
iluzii în contururi de stele
şi brusc ganglionii încep să lumineze ca o orgă
la gândul de a mai fi.

pământul eliberează mersul
în timp ce aerul e sufocat de germeni.
trec printre umbre vărgate pe dinăuntru.
un schelet, plin de sentimente, hrăneşte porumbeii.
un tramvai se umflă cu oameni,
ceasul de lângă magazin ştie un cântec,
frunzele foşnesc la unison,
albastrul e ceva ce-mi mângâie genunchii.
trag drumul spre mine
rostogolindu-i întunericul,
să te găsesc la capăt,
sub toate cuvintele ignorate rămase în umbră.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

dintr-un singur cuvânt
s-a născut sensul limpede al înţelesului
pe pagina mea dezordonată şi rătăcită în verde

literele şi-au aprins lumina
iar căutările din ochi au stagnat

minutele uscate au renunţat la rotire
găsind un alt traseu neinventat

în intervalul dintre cuvinte
sărutul ce se visa în album s-a volatilizat
iar orizontul expulzat a devenit un punct în descreştere

cuvintele şi-au luat un fel de libertate
evadând din unda aceea cu mesajul unei singure inimi

a apărut un alt fel de primire a dimineţii neinvitate
între pereţii suspendaţi în alb

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai rămas

ai rămas în scrierea mea târzie.
în cuvântul ce respiră tăcere.
scris cu litere ce ard sau se fac apă.
eşti mult prea departe
pentru paranteza fiecărei duminici.

drumurile noastre dispar singure.
cioburile din linişte nu ne salvează.
fereastra adună clipele ce fug fără noi.
doar clipa rebelă sfâşie prezentul ce încape într-o sacoşă.
pe verticală urcă lumina,
pământul nu se naşte din nou.

ţi-ai luat ziua bună cu tine.
mi-ai lăsat senzaţia că orizontul e fără linie,
agonia aşteptărilor nu există,
toţi sfinţii sunt la locul lor
şi mâine vom închega o altă respiraţie
în timpul fără zăpadă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi

Azi e un alt fel de azi,
orizontul e urcat în nori.
În mine simt un întreg
până îmi cad frunzele şi trec dincolo de uşă,
rătăcindu-mă în al cincilea anotimp.

Prin gândul treaz măsor viscolul unor feţe apropiate,
ce-mi îngheaţă gleznele, suflând săgeţi de gheaţă.
Paralel cu mine măşti aglomerate,
unele tulburi, respiră înaintea mea
luându-mi tot aerul.

Ultimul cuvânt pierdut te caută,
pe banca de lemn neocupată.

Mă sprijin în cuvintele rotunde,
într-o reîntoarcere printre gesturile tale imperfecte,
dar cu ferestre deschise spre soare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşiram timpul

deşiram timpul pe o falie îngustă
în orb, unde umerii tăi priveau înainte,
fără dreapta-stânga, fără sus-jos.

eram în locul acela larg, în melancolia verde,
ocolindu-ţi zarurile tocite, pline de ierni,
aruncate necâştigător.
ispita lepădată se prescria
în jurul unei înserări venite din urmă.

cuvintele au ţesut ecoul dintr-un gol creat,
din tăceri surde şi oarbe
şi-au făcut oprirea lângă zidul concentric
din ce în ce mai înalt.
n-am găsit nicio scară izvorâtă din tine pe care să urc.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până târziu

În respiraţia ta golul devine alb,
sângele se joacă de-a viaţa,
cuvintele ne pipăie cu ochi de orb
şi glasul mângâie nesfârşirea
clipelor cu tine.
Drumul se face înalt
luându-ne existenţa lăuntrică
prin spaţii inundate de arderi.
Gândurile se lipesc de mâini
şi până târziu partea ta de lumină
umple hăurile umbrei de peste zi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

întunericul

întunericul a construit un zid,
pare mai lung decât orice mângâiere.
atunci mi-e dor de tine,
când pereţii capturează esenţa inimii.
am vrut să rămâi, la fel ca aerul,
dar luna pierise.

o amestecare de fiinţe şi lucruri
au făcut o altă aşezare între ziduri.
pe mozaic dansează umbrele tragerii mele pe roata eternă.
cele două mâini sunt o movilă de mâini
captive în ploaia de lucruri mărunte.
exist închipuit în ochiul frunzei,
în strigătul inert din cele patru vânturi.
în curba răsturnată de vânt orizontul e şters, nu există.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secunda aceea

strânge secunda aceea căzută din rai
pe nebăgare de seamă
strânge-o în pumn
sau lipeşte-o de nişte cuvinte robuste
altfel mistuită de jar devine scrum şi tăciune

scânteie cu autograf
lăsată-n atingere din febra adâncului
a răscolit fără voie
liniştea legănată de mătasea fluturilor

priviri oprite la margini de ochi
tăceri îngheţate-n cuvinte
lumină obturată cu tristeţi
fantome-n cămăşi pictate frumos
o veşnicie sângerând dureros
în jocul de raze cernut pe gând.

irişii neliniştiţi ciobesc nemărginirea
speriaţi de roşu naufragiu.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!