Levitaţie

mă-ntorc din umblet
într-o naştere nouă
şi te privesc deschis ca pe-o carte
mi-e amputată dorinţa de a sta deoparte
iar freamătul rochiţei opreşte un oftat

şi câtă trăire înaintează-n clipele cioplite cu visuri
vin îngerii nopţii s-aprindă lumini
neastâmpăr e-n vorbele ce curg ca un val
preaplinul se varsă în cupă de Graal

levităm printre semeni
zvârliţi simultan în ochii deschişi
crescând dinăuntru în afară
trezindu-ne între cele două cuvinte
dublând nefiinţa magicei secunde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!