E multă plecare
E multă plecare din mine azi,
o parte se varsă privind pe geam,
cu ochi de nesomn o alta aleargă chemată
în centrul frunzelor verzi
unde verdele ajunge la toată lumea
și-n mâini înfometate se așază lumina.
Năvăliri de vederi devin îngrijorate
de oboseala întinsă pe umerii tăi,
de ramurile verzi întoarse pieziș către mine,
întunericul molatic ce ne cuprinde devastator
și de mulțimea cuvintelor nomade
ce nu ne aparțin.
Eternitatea presărată pe file tulburată-n creion
păstrează secunda de zbor
în pustiul cățărat pe vise.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Cobor din cer
o umbră se așază pe față
mă-ntorc în miezul adâncului
în târziul unde aleargă fantasmele
am fost prezentă în strălucirea unei priviri
a unei flori
a unui gest
fiorul izbucnit în lumină a înlocuit
cuvintele odihnite în mine
și a crescut verdele frunzelor
tu ai rămas nedescifrat în inundarea verde
ascuns în ridurile insomniei
în visul presărat cu eclipse
nu știu ce înseamnă două aripi verzi fără lacăt
privesc începutul sfârșitului orizontului
rămas înfipt în pământ
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ai rămas
ai rămas în căutarea aceea absurdă
din o mie și una de nopți,
chemată acolo de imposibilul efemer
construit de frunzele cu mesaj codificat.
inocența mă privea agățată de tălpi,
celulele verzi se învârteau degeaba.
dezvelitul geam dădea peste noapte
și-n alte orizonturi plecau cuvintele
când fata morgana sărea din metafore
zburdând în lumină.
în cealaltă jumătate a lumii
se prelinge un singur sens
cu o întoarcere refuzată de timp
spre urma pierdută
mascată de umbra fierbinte a frunzelor.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În norma mea de timp
în norma mea de timp
o parte din trăiri se duc într-un gol primitor
sugrumat de uitare
mișcarea se cerne lângă un pahar cu apă
privind o zare împinsă-n altă parte
formele nemișcării se insinuează lent
înlocuind o risipire din mine
și uneori un sens o părere
cuvinte ascuțite
cuvinte înghețate
ating o durere și-mi acoperă gura
cuvintele se-nfig în umeri și-n spinare
aerul urlă într-o sferă de vid
tăcerea face un arc peste mine și doare
mă dărui unui timp mergând spre apus
căutând un miracol rupt dintr-un oracol
cuvinte nomade pulsează în palme
și-o impalpabilă povară de fluturi
mă sfarmă când stai lângă mine și taci.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Confesiune
instinct improvizat de nepăsare
printre privirile lungi fără țintă
pe spatele unui cuvânt rămas suspendat în aer
triunghiul orb plămădește răscolit alt albastru
până la ultimul etaj
timpul pare a avea o altă respirare
în care cuvintele aleargă spre mine
creând un luminiș de raze
linia devine o strigare verticală către cer
a unui singur nume
până la clătinarea treptelor
și o revenire în pătratul ferestrei
unde lumea intră pe geam privindu-mă fix.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumul se înșiră
drumul se înșiră cu indiferență
pe locul unde se scufundă universul
toate reptilele aleargă sub piele
se desfrunzește răsăritul
se despletesc norii
ziua aceea a venit nechemată
topind treptele vopsite în fum
în ochi rămâne luna ciobită
ferestrele rememorează
umerii stelelor ca niște lămpi de noapte
amăgirile nopții zvâcnesc melancolic
se desenează un cerc unde cad frunzele
schimbat la față ai luat cu tine toate cuvintele mele
de nefrig
de opal
atârnate de veșnicie
din visarea ce nu știe încă apar himere
din mine cad scântei de gând
cu tine ascuns în mine
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvinte nerostite
percepțiile din unghiurile verzi
revin ca niște flash-uri
rupând o parte din mine.
o încăpățânare se construiește
printre bucăți de ruine
ce ard în fiecare por,
din ploaia de frunze căzută în vene.
ochii părăsiți nu împiedică durerea
și nici umbrele dansând pe pereți.
spațiul continuă să respire în tăcere
neconstruind nicio ușă.
cuvintele mele rămân cu mine,
nerostite,
în labirintul acesta cu pereții atârnați în cui
și ferestre interzise.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dau un regat pentru o herghelie de cai verzi pe pereți
Verdele
este
culoarea preferată
a
insomniei mele
Închid ochii
și
întunericul
se
umple
de cai verzi
(pe pereți)
poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Agonia toamnei
Toamna își întinde agonia în balcon
pe sârmă, peste rufele ude,
peste arborii goi.
Cea mai lungă noapte din an bate-n geam.
Iubirea rătăcită prin ochii verii,
în drum spre Golgota,
rămâne între cuvinte,
pe o paralelă ucisă, fără timp.
Obsesiile visurilor neîmplinite
ies din transparența trecătorilor
lăsând în aer urme neșterse de viață.
Pustiul iubirii verzi suflă de pe frunzele
ce-și leapădă verdele în foșnete stinse.
Sunt o mistuire în timpul rămas,
sub focul de stele din cuvinte,
înmulțind timpul risipit în crepuscul
cu uimirea de a mai fi
trecând prin ochiul tău străin
prăbușit în onduleuri de întuneric.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E liniște
e prea multă liniște,
prea multe limanuri
și găuri de vierme.
e alb gândul ce trece prin ochi
răscolind noaptea ce cade-n silabe.
orașu-i prea alb de-atâta lumină,
prea dezvelite-s casele de umbre,
ferestrele trec ușor dintr-o parte în alta
și dragostea trece mereu prin pereți.
în centrul geometric o umbră subtilă devine cuvânt
într-o memorie tăiată ce adună liniștea oarbă
ce mă linge pe mâini.
timpul treaz moare într-o vedere
speriind mâna care scrie
despre toate plutirile din liniștea camerei
și ora se închide mai devreme.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Depărtarea
depărtarea retrocedată de cosmos,
cu firimituri de timp,
revine în prezentul meu
desfrunzită toată,
golită de așteptări,
unde întunericul e întuneric,
iar ploaia dansează sub geam într-un ecou de cântec trist.
poate tu nu ești niciodată acolo.
nici o visare nu se mai rupe din cuvinte.
marginea peretelui e mereu tivită cu o lumină albastră
care împiedică și interzice scânteierile din stele.
ultimul sens al luminii întinde visele dincolo de mine,
spre uitare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ziua coboară
Ziua coboară-n zigzag tivită cu ploaie.
Norii se sparg cu nervii de lumină întinși pe pământ.
Cerul plouat pe dinăuntru stoarce fluturii
din apă urcându-i la suprafață
abia respirând.
În aer se punctează cărări umblate
cu tăceri de început,
unde cuvintele agățate de mâini și picioare
ridică spațiul dincolo de uitare.
Ieri și alaltăieri, fuga cuvintelor
în criză de timp au inventat o depărtare
simplă și aproape.
Pentru o clipă prelungiți într-o singură umbră,
fără frunze, eul meu s-a trezit cu luna-n ochi și crengile din urmă.
În jurul meu cuvintele au devenit nimic,
pustiul urcă pe un scripete
foșnind aerul ca un frig selenar.
În diverse forme de mișcare
spânzurată ploaia se uită pe geam.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vântul
Mor culorile frunzelor,
vântul scutură copacii.
-Nu-l face să tacă!
El soarbe albastru,
e viu, e-n transă și aleargă.
Zarea și-a pus o mantie, în valuri albe,
iar ochiul mi-e înecat în vânt.
Ziua privește stângace
în luciul oglinzii mincinoase.
Timpul îmi expiră încet și sigur,
în concentrice sculptate în nisipuri.
Au rămas cuvinte nerostite,
pe masa palidă și goală,
sugrumate de dezordinea gândirii.
Marginea literelor își păstrează întunericul,
tăcerile se sfâșie în riduri,
în oraș e lumină și vânt.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scriind poemul
pe verticala mea cerul se dilată,
albastrul se aprinde-n infinit,
inspirația coboară de acolo
pe drumul meu sinuos
unde visele traversează timpul
ieșind zbuciumate din valuri sparte de amintiri.
pe razele calme se nasc valuri verzi,
lumina sângerează lângă verb,
liniștea țiuie-n urechi
tu ești distant, teleportat pe venus.
culorile trec peste mine lovindu-mă.
sunt într-o liniște colorată cu frunze nemișcate
scriind poemul, cu degete migrând
pe fruntea ta de gânduri.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimicul e prezent
nimicul e prezent în dimineața asta peste tot
eu caut o simulare în alt timp
aerul naufragiază pe fereastră
rămân bucăți ce cad din el
și-un bulgăre de praf martir pe-o carte
strada murdară de vise
buimacă evită zidurile resemnate-n
cenușiul lor etern
fantezia găurește pereții urmând trasee anesteziate
pe unde umblă sfinții
demoni nu-s
și nici ochi lipiți de ferestre
există o cale lungită peste a șaptea durere
unde lumina migrează cu mine.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu ești
o lumină mușcă din albastru,
dansează desculță,
fără nume și glas,
reface pe curba orizontului visele despicate.
un paradis verde se naște printre stele buimace
odată cu primăvara demascată
ce-și strecoară extazul
și dincolo de obloane și perdele.
verdele trăit și-a lăsat sarea
devenind piatră albă lucind printre gânduri.
frunzele neliniștite restituie sonor
respirația cuvintelor verzi.
nu ești printre cuvinte.
la capătul liniștii sparte
mă dor cuvintele, pătate de uitare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Respirăm
tăcerea șlefuiește prezentul
ca noi să ne auzim,
printre frunze singurătatea teiului
vindecă cu ochiul de lumină umbrele crengilor.
vocea ta mă cuprinde în cuvintele ce rămân fără margini,
o mână îți atinge mâneca hainei
și caut privirea din toamna veche
printre cioburi sfărmate din sensul interzis.
noaptea a rămas în tremuratul frunzelor,
secunda tăcută pictează în vene un haos singular în amurg.
rodește o formă perfectă din visul trezit
odată cu dimineața intrată pe geam,
un fel de astupare a golului etern.
în ecoul cu mii de imnuri,
respirăm împărtășit din târziul timpului final.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Astral
O ușă se deschide
și trec într-un prezent
unde copacii refuză s-adoarmă,
forme de frig infernal rămân în urmă,
un adaos diferit de viață
crește peste iarba topită.
Din cer curge albastru senin,
propria inimă poleiește aerul cu
zâmbete aruncate în stânga și-n dreapta,
rostogolind mâhnirile deșarte.
O ardere cu iz de cer
curăță cămașa cuvintelor de gustul amar.
Dintr-o amestecare de ființe și lucruri
o oarecare așezare apare pe pământul nesigur.
Sunetele trezesc amintiri verzi
care se întind sub pașii grăbiți
spre astral.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mergi cu mine
mergi cu mine,
printre frunzele căzătoare
pe partea soarelui de aur,
să-i colectăm lumina
pentru partea noastră de nord,
cu sentimente îngrădite-n tăceri
și clipe îmbrăcate în alt anotimp.
Să dăm mărturie vorbirii în litere,
prin aerul ascuțit în tăiere
ce ne târăște deasupra cuvintelor,
recompunându-ne existența,
în spațiul unde nu sunt pereți
și nici ferestre conectate spre lume,
visele rămân aici adunate,
timpul încremenește tălpile muritoare
și Dumnezeu șterge temerile zării.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nuante de verde
Ochii ei verzi, plini de stralucire, sunt raza de lumina pe chipu-ti trist
Ochii ei verzi, la nesfarsit sa-i privesti
Ochii ei verzi, plini de taina si mister
Iti vor voRbi cu soapte inocente
Ochii ei verzi, sunt ca si-o oglinda pentru el
... si, ce poate fi mai frumos decat chipul lui, reflectat in ochii ei verzi?!
poezie de Raluca Alexandra Pasăre
Adăugat de Raluca Alexandra Pasăre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timp întârziat
timp întârziat strivit în albastru
minute triste împodobite-n culori
care aleargă prin ochi
târâind gândul într-o frumusețe ideatică
plutind într-un abis spiralat
un gol sclipește la suprafață
marcat de fuga luminii
căutarea suspină în alb
sub cerul rezemat de copaci
în tăcerea vidului nescrisul vieții
topește cuvintele despletind literele
și-n palme strâng doar o lumină goală
o mișcare ondulatorie a cuvintelor
îndreaptă pereții porniți spre visare
nelăsându-i să plece
pe marginea ochiului
rămân suspendate secundele ieșite din rând
într-un surd dialog cu mine.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!