Cu spatele

moartea
gustul ăsta coclit lăsat cu gol la stomac
într-o primăvară veşnică în nesosirea ei

atâtea tramvaie bete/ oameni deraind pe şine
în faţa unui "ei înşişi" pierdut

batista mea parfumată – odiseea unei fetiţe
multă vreme iluzionându-se că viaţa este
doar flori... bunăoară narcisa asta... bunăoară cercul sidefat
nicicând intrat în aria de coliziune cu absenţele

şi cine mai cunoaşte limba de dinainte de Babel
toată înrâurirea de sentimente aducătoare de cuvinte clarvăzătoare
purificându-ţi apele eului aşa de introvertit

om şi copac/ copac şi sânge
întârziatul nominal cu spatele
la un drum deschizându-se
direct în primăvară

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

dincolo de abstracţiunea de principiu
a unei conjuncţii atât de formal adversative
mă opresc într-un centru cu sens
bunăoară în acest miez de cosmos
ca-ntr-o inimă de Dumnezeu
îmi mângâi copilul de durere şi de frică
de toată greutatea lumii acesteia
căzute sub pământ
cu glas omenesc îi povestesc
despre cum înţeleg eu să fiu fericită!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acest copac

Coboară şi dormi în acest copac, în acest copac.
Împinge pământul înapoi în acest copac, în acest copac.
Scoate pământul în acest copac, în acest copac.
Schimbă întunericul în acest copac, în acest copac.
Reconstruieşte picioarele în acest copac, în acest copac.
Elimină reziduurile în acest copac, în acest copac.
Taie lumina în acest copac, în acest copac.
Umple orbitele în acest copac, în acest copac.
Scrie, scrie tu fiinţă vie în acest copac.

poezie de Jacques Roubaud, traducere de Doina-Maria Tudor
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

E primăvară iar

E primavara iar,
Natura reinvie
E primăvară iar,
Şi am mai rupt o filă
Din micul calendar.
E primăvară iar
Şi câte s-or petrece?!
E primăvară iar,
Viaţa mi se trece.
E primăvară iar,
Şi aş vrea să fiu mereu
La fel ca altă dată
Să intru-n jocul tău.
Să alergăm pe pajişti
Verzi şi de soare pline,
Să văd in jurul meu
Doar zâmbete senine.
E primăvară iar,
Ce-a mai rămas din mine?!
E primăvară iar,
Şi-n suflet simt durere,
E primăvară iar,
Dar totul e tăcere...
E primăvară iar,
Şi mă întreb mereu,
De ce nu-i primăvară
Şi în sufletul meu?!

poezie de Mariana Simionescu (9 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moda e creată dintr-o idee amuzantă care se consumă pe loc. Stilul rămâne... ca un copac. Acelaşi copac, dar altul în fiecare primăvară.

citat clasic din Coco Chanel
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perfecta răzbunare

Am primit ieri telefon de la fii-mea
Ştiu ce fac, zice ea entuziasta
Te fac cenuşă şi te plantez
Şi o sa creşti un copac
Pesemne e la vârsta când începi sa accepţi moartea
Îmi aduc aminte când moartea tatălui meu
Pentru mine era sfârşitul lumii
Plecam în munţii, departe de oameni
Într-o peşteră
Bineînţeles ca nu s-a întâmplat asa
Cetatea m-a înlănţuit de zidurile ei
De griul ei iernatic
Moartea tatălui a fost doar o temporara surzenie
Ma bucur ca voi deveni un copac
Fii-mea ma va face cenuşă
Cenuşă se va transforma într-un copac
Şi eu o voi bate la cap cu foşnetul frunzelor mele

poezie de Iulia Gherghei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un-ţipăt-o-surzenie

oamenii care s-au întâlnit
în dreptul unui copac
şi fiecare a văzut
altceva

să fi fost început de iunie...
început de sfârşit?!

anotimpurile se succedau dezordonat
testându-şi incompletitudinile
în indeciziile omului ramificat centrifug
castaniu-fără-pasăre... o treime-de-alb...
iubire îmbucătăţită... în fapt
acest cuvânt discontinuu
înecându-şi semnificaţiile
într-un precar imbold de diviziune

... s-au întâlnit
au mers mai apoi
pe un fel de drum
unul în contrasensul celuilalt
fiecare în contratimp
cu regrete abia simţite
confundate poate
cu o stare cumva poetică
dacă nu de oboseală
au consultat
diverse agende... horoscoape... apocalipse
arogându-şi destine de eroi
niciunul nu s-a grăbit
să se dezbrace de iluzie

oamenii care se vor întâlni în dreptul unui copac

îşi vor aminti

unul un ţipăt

celălalt o surzenie

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

copac înverzit –
muguri şi flori pe ramuri
în primăvară

haiku de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nori de vitralii

îmi plăceai ştergând amintirile
ca pe nişte tablouri de patina timpului,
le-am lăsat aşa,
prăfuite,
să le mângâie doar misterele Lunii
în nopţi cu nori de vitralii
când mă gândesc la tine,

îmi plăceai citind viitorul
pierdut între două intrigi,
din nişte cărţi cu coperţi de copac,
le-am lăsat aşa,
întredeschise,
să-mi crească salcâmi şi liliac
într-o primăvară întârziată,

îmi plăceai împletindu-ţi visele în păr
şi toate florile câmpului,
le-am lăsat aşa,
nenumărate,
ca să-mi petrec restul zilelor
fiindu-mi dor
de tine.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa unei flori îngenunchez

În faţa unei flori îngenunchez,
Că-n ea este lumina adunată,
Din suflete curate şi din Crez
Şi din Edenul caree-a fost odată;

În faţa unei flori şi tu să ai
Smerenie, ca-n faţa unei sfinte,
Ce poartă frumuseţile din Rai
Rostite în petale, drept cuvinte,

În faţa unei flori, să te închini,
Că-n ea se-adună îngerii grădinii,
Ce strâng într-o coroană, lângă spini,
Nemărginirea razelor Luminii.

În faţa unei flori, prieteni, eu
Mă-nchin, ştiindu-i care-i este vrerea,
Că-n ea-nfloreşte însuşi Dumnezeu
Cu primăvara-n care e-nvierea!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitare

ce e neuitarea?
te întrebam într-o doară,
aiurea,
nu ştiam că poate însemna o ploaie
lungă şi neverosimilă
cât viaţa unui om,
că ar putea fi
un zid fierbinte
între două iubiri
paralele,

nu ştiam pe atunci că înseamnă
lupta cu tine însuţi
într-un fel de primăvară,
într-un fel de cameră,
în faţa unui sertar de amintiri
şi de scrum,
în faţa unei uşi
închise pentru totdeauna,
unui altar,
între ieri şi azi,
între iluzie şi realitate,
între cai verzi pe pereţi,

lacrimi de nepetale într-un ierbar,
flori de azur
care mai mor prin munţi,
printre degete,
prin mine,
prin parcurile oraşelor,
pe care le calci
cu nostalgie
în fiecare primăvară,
de mână cu altcineva.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paralel(isme)

pronunţi copac
şi se face frig ca şi cum
universul ar găzdui sine die
o pădure de semne cu înţelesuri în jos

cuprinzi dimineaţa aceasta într-un enunţ
prin care oamenii umblă ca şi cum ar fi urmăriţi
din când în când tramvaie galbene le iau în posesie privirile:
prin geamuri: nişte păsări surghiunite

rupi o silabă în două... în trei... în nimic

te situezi centrifug
şi vulturii se reped
să prindă bucata cea mai bună

cu ultima resursă de vigilenţă mă faci atentă
cum de luni în şir îmi vorbeşti
despre iubire

cu toate strădaniile mele
aud numai sin/gu/ră/ta/te

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un copac ciudat

fructele mele zboară precum îngerii
când frunzele-mi tânjesc la nemurire
în fiecare toamnă prin fiecare iarnă
rămân cu atâta gol încât fac loc fulgilor
să-mi doarmă a primăvară fluturi albi
.............................................
să nu mă întrebaţi de unde începe moartea
pentru că de fiecare dată uit asta la fiecare nouă încolţire
.............................................
sunt cel mai ciudat copac
îmi cresc păsări spre cer
din fiecare ghindă aruncată-n soare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec risipit

e-atâta risipire de cuvinte,
atâtea puncte cad în infinit,
înfipt în stele stă al nopţii dinte
de dragoste şi ură definit.

e-atâta risipire de dreptate,
atâtea plăgi rod trunchiul de copac,
piatra adună într-o cavitate
culoarea gri a unui cer opac.

e-atâta risipire de ţărână,
atâtea ore zac în ceas pe sfert,
atâtea porţi jelesc într-o ţâţână,
atâtea ploi se sting într-un deşert.

este o risipire al vremii glod
rostogolit ca soarele-n apus.
pescari de stele într-un mic zăvod
avem poveşti pe care nu le-am spus.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inevitabil estival

suntem prea fricoşi
ne începem constant ziua din dreptul a ceva expirat
tot balansul acesta... tot balastul:
cine să ne plângă de milă?

intraţi în aria de coliziune cu nimicul
inactivi activăm funcţia de economisire a afectului

! dar suntem oameni
avem nevoie de jumătăţile-acestea!
nu ne displace balconul cu briză
nici firimiturile gesturilor noastre
conservate într-un vârf cu levănţică

*
asemenea vieţii
orice cuvânt cu sens se naşte
dintr-o dragoste

să fie iubirea iasomiei
faţă de imperfecţiunea albului
însingurat în propria continuitate?!
şi-atunci norii albi...
chiar şi spaimele...

... sentimentul copacului curtând cerul
el însuşi lăsându-se copleşit de vrăbii
de respiraţia umanizată
în serile cu tei şi tramvaie galbene

[Dumnezeu rupe constant din Sine...]

să fie numai
iubirea aceasta care ne caută
pe fiecare în uriaşa absenţă a celuilalt?!

*
poteca stearpă
şerpuieşte
în imaginaţie
pâlcuri de nalbe şi rândunici
post meridiem-ul începutului de vară
când macii se mută în inimă
fără să se vaite de alteritate

mergem de-a lungul zilei acesteia
cum de-a lungul unei faleze cu de toate
pescăruşi goi ciugulesc cerul din umeri
ne place nisipul cu cochiliile şi memoriile lui ample
înflorind iarbă în mijloc de civilizaţie

aşteptăm

deocamdată

fiecare la câte un capăt

ploaia o să ne demaşte...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este aici

n-a umblat nimeni la ea
cum?! nici frigul de aseară?
nici indiferenţa de azi-dimineaţă?!
amnezia aruncată fără de scrupule
de miile de voci venite dintr-un afară
de pardesiele largi ale trecătorilor
nonşalant trăind / exultând / separând
fără nicio vină/ fără minima incriminare

[un ceas care ticăie – spectator discret al neînţelegerilor tale
o lună rece adusă din urletul lupilor rătăciţi de ei înşişi... ieşiţi din istorie
tu – martor neputincios al conştiinciozităţii de mecanism neprevăzut cu anima...]

fereastra asta oarbă se naşte întruna din mâinile noastre retezate
împrumutând filosofia satârului una pe alta amputându-se
eu... bunăoară tu... în miez de iarnă desăvârşită

şi ne-am spune pe nume...

în ceaţă
pasăre-înjumătăţită creşte
din mimicile invadate de molime
din zăpada ce nu conteneşte să cadă
peste datele noastre identitare
peste destine

dragostea este aici

noi

unde?!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de primăvară

Mi-am pus în gând să-ţi scriu de primăvară...
De părul meu în vânturi risipit,
Când rătăceam în fiecare seară
Cărări necunoscute-n infinit.

Plângând, m-am înălţat vulcan arzând.
Tu din cenuşa nopţilor de ceară,
Te-ai avântat spre mine, aruncând
În vis, atâtea flori de primăvară.

Şi s-a umplut aleea de istorii
Şi fiecare pas era un veac...
Trăiam în noi, din vise iluzorii,
Miros pierdut de flori de liliac.

Înmugurise caisul... De candoare,
Dansam pe albele alei... Mai ştii?!
Dar n-am uitat că stele căzătoare,
În părul meu, cândva, vor răsări...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub gene văd flori

Unde eşti înflorită primăvară,
Vin-o încet cu miros de flori iară,
Adu pentru noi multă veselie,
Să fie pentru noi o nouă temelie.
Soarele arde acum departe,
Dar pe noi nimic nu ne mai desparte.
Lumina ochilor mei e o desfătare,
Sub gene văd flori cu o dulce aspirare,
La ziua caldă cu multă mişcare,
Iar noaptea pe cer vezi stele căzătoare.
Privirea din ochii tăi duioşi mă doboară,
E ca o rază ce pe pământ coboară,
Şi vii tiptil cu flori, dar eu îţi simt pasul,
Ca muzica de primăvară ce-mi îngână glasul.
Razele tale primăvară fac un mic contur
Ş-apoi mă uit în depărtare şi văd verde împrejur.

poezie de Eugenia Calancea (22 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unul singur

habar nu am
ce simţi tu
când rosteşti aceleaşi cuvinte
ca şi mine
când te găseşti
în faţa aceluiaşi copac
când te rostogoleşti şi dai să te prinzi
de o margine iluzorie
de un cântec

şi câte întâmplări ai ratat
din încăpăţânare din copilărie din neşansă
care a fost combinaţia de taste
fericita intuiţie echivalând
ControlSave-ului

dacă
te ia cu început
cu această ridicare a fiinţei din arest
luna de miere a omului lipindu-şi
cu superglue monologurile
cu acea infimă voinţă
de a fi

sau cu sfârşit te ia
şi simţi pe propria piele
miros de tămâie arsă
dimineaţa în care eşti somat
să te întorci la origini

cum fiecare
într-un fel sau altul se naşte şi este

mai ales

cum se moare

de unul singur.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nervi de primăvară

Primăvară...
O pictură parfumată cu vibrări de violet.
În vitrine, versuri de un nou poet,
În oras, suspină un vals de fanfară.

O lungă primăvară de visuri si păreri...

O lungă desertare zvoneste împrejur,
E clar si numai soare.
La geamul unei fabrici o pală lucrătoare
Aruncă o privire în zarea de azur.

O nouă primăvară pe vechile dureri...

Apar din nou tăranii pe hăul de câmpie,
În infinit pământul se simte tresăltând:
Vor fi acum de toate cum este orisicând,
Dar iar rămâne totul o lungă teorie.

O, când va fi un cântec de alte primăveri?!...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copaci [Trees]

Nu cred că voi vedea în veac
Poem frumos ca un copac.

Copac ce suge înţelept
Din pământescul dulce piept;

Copac spre Dumnezeu privind,
Cu ramurile proslăvind;

Copac purtând vara uşor,
Prin frunze, cuiburi de prihor;

Pe care cade şi zăpadă
Şi picături de ploi grămadă.

Poemele de proşti se fac,
Doar Dumnezeu face-un copac.

poezie de Joyce Kilmer, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!