Un-ţipăt-o-surzenie

oamenii care s-au întâlnit
în dreptul unui copac
şi fiecare a văzut
altceva

să fi fost început de iunie...
început de sfârşit?!

anotimpurile se succedau dezordonat
testându-şi incompletitudinile
în indeciziile omului ramificat centrifug
castaniu-fără-pasăre... o treime-de-alb...
iubire îmbucătăţită... în fapt
acest cuvânt discontinuu
înecându-şi semnificaţiile
într-un precar imbold de diviziune

... s-au întâlnit
au mers mai apoi
pe un fel de drum
unul în contrasensul celuilalt
fiecare în contratimp
cu regrete abia simţite
confundate poate
cu o stare cumva poetică
dacă nu de oboseală
au consultat
diverse agende... horoscoape... apocalipse
arogându-şi destine de eroi
niciunul nu s-a grăbit
să se dezbrace de iluzie

oamenii care se vor întâlni în dreptul unui copac

îşi vor aminti

unul un ţipăt

celălalt o surzenie

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unul singur

habar nu am
ce simţi tu
când rosteşti aceleaşi cuvinte
ca şi mine
când te găseşti
în faţa aceluiaşi copac
când te rostogoleşti şi dai să te prinzi
de o margine iluzorie
de un cântec

şi câte întâmplări ai ratat
din încăpăţânare din copilărie din neşansă
care a fost combinaţia de taste
fericita intuiţie echivalând
ControlSave-ului

dacă
te ia cu început
cu această ridicare a fiinţei din arest
luna de miere a omului lipindu-şi
cu superglue monologurile
cu acea infimă voinţă
de a fi

sau cu sfârşit te ia
şi simţi pe propria piele
miros de tămâie arsă
dimineaţa în care eşti somat
să te întorci la origini

cum fiecare
într-un fel sau altul se naşte şi este

mai ales

cum se moare

de unul singur.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea noastră

aparent fără nicio legătură cu scenariul biblic
această derizorie contorsiune de destine
unul împotriva celuilalt ca şi cum
reciproc ne-am fi privat de locul binemeritat
în fantomaticul paradis
acelaşi imbold preistoric ne îndeamnă
fiecare pe sine să se salveze
înainte ca celălalt să o facă!
uităm infinit cât de înjumătăţiţi
cât de bolnavi suntem!

să fie vis?!... aproape-realitate?!

eu în rochie retro şi coafură asortată
în privirile unui public cenzurându-şi aplauzele... poate înjurăturile
... păşesc... păşesc într-un viitor niciodată de tine anticipat
de undeva din afară încerc să spun lucrurilor pe nume

chiar dacă tu... chiar dacă...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acest copac

Coboară şi dormi în acest copac, în acest copac.
Împinge pământul înapoi în acest copac, în acest copac.
Scoate pământul în acest copac, în acest copac.
Schimbă întunericul în acest copac, în acest copac.
Reconstruieşte picioarele în acest copac, în acest copac.
Elimină reziduurile în acest copac, în acest copac.
Taie lumina în acest copac, în acest copac.
Umple orbitele în acest copac, în acest copac.
Scrie, scrie tu fiinţă vie în acest copac.

poezie de Jacques Roubaud, traducere de Doina-Maria Tudor
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paralel(isme)

pronunţi copac
şi se face frig ca şi cum
universul ar găzdui sine die
o pădure de semne cu înţelesuri în jos

cuprinzi dimineaţa aceasta într-un enunţ
prin care oamenii umblă ca şi cum ar fi urmăriţi
din când în când tramvaie galbene le iau în posesie privirile:
prin geamuri: nişte păsări surghiunite

rupi o silabă în două... în trei... în nimic

te situezi centrifug
şi vulturii se reped
să prindă bucata cea mai bună

cu ultima resursă de vigilenţă mă faci atentă
cum de luni în şir îmi vorbeşti
despre iubire

cu toate strădaniile mele
aud numai sin/gu/ră/ta/te

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi mari învăţaţi

Odinioară în anticul oraş Afkar trăiau doi mari învăţaţi
care se urau şi care-şi luau în râs unul altuia învăţăturile,
iar asta pentru că unul dintre ei nega existenţa zeilor,
în vreme ce celălalt era un credincios.

Într-o zi cei doi s-au întâlnit în piaţă şi, în mijlocul susţinătorilor,
au început să conteste şi să argumenteze foarte convingător
existenţa sau non-existenţa zeilor.
După îndelungi dispute s-au despărţit.

În acea seară necredinciosul a mers la templu
şi s-a închinat înaintea altarului,
şi-a rugat zeii să-i ierte rătăcirile de până atunci.

În aceeaşi oră celălalt mare învăţat,
cel care ţine zeii în mare cinste, şi-a ars cărţile sfinte.
Iar asta pentru că devenise un necredincios.

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentimentul de la ora 5 după-amiaza (2)

şi aşa cum stăm
unul în faţa celuilalt
cu privirile smede
îndreptate spre altundeva
cântărim luciul verde / înţelegem
cum masa tăcerii îşi cere ea însăşi
tributul propriei amuţeli

alunecăm şovăielnic
unul pe lângă celălalt
unul prin celălalt
niciodată prezenţi
niciodată sincronizaţi
totdeauna atât de eu
asaltat fiecare
de sine însuşi

răstigniţi
pe marginea unui timp
nu îndrăznim cuvinte
fără prea multă înţelepciune înţelegem
noţiunea de drepte paralele
conceptul de vid
mai bine decât am făcut-o
în trecuta adolescenţă
la ora de geometrie a profesorului
cu lornion şi curea albastră din piele

eu uşor aplecată
peste triunghiul umbrelor tale
tu subtil adunat undeva
la marea ieşire din mine
surâdem cu spaimă
din nou mângâiem
bradul mesei lucioase
nepăsător împărţind
pahare cu sucuri de rodii
şi cuburi de gheaţă
poate numai tic-tac-ul
ciobit-perimat
al unui sentiment
de la ora 5 după-amiaza
în toropita grădină de vară

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasiunea aia de început, iubirea cu fluturi în stomac se erodează dacă nu te potriveşti cu celălalt. Dacă unul vrea la mare şi celuilalt nu-i place la mare, dacă unul plânge la un film şi celuilalt îi vine să râdă, iubirea nu supravieţuieşte. În schimb, dacă pasiunea de început se aşează pe o pătură bună de prietenie, rezistă.

citat din Marius Ţeicu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Apă Gri

S-au întâlnit doi oameni, s-au întâlnit doi oameni
Care poate nu se vor mai întâlni niciodată –
Două firişoare de nisip, două fire de iarbă,
Două iţe trecute prin aceeaşi spată –
Lângă Marea Apă Gri.

Două mâini s-au strâns, două inimi s-au atins;
Iar noi, adunaţi aici în această seară
Nu vom uita, poate nu vom uita,
Unde ne-am întâlnit toţi trei ultima oară –
Dincolo de Marea Apă Gri.

Două pahare pline, două pipe cu tutun –
"Înălţăm pentru norocul nostru, frate, cupa!"
Şi, după ce ciocnim, noi bem
Urându-ne voiaj bun şi vânt din pupa
Pentru a traversa Marea Apă Gri.

Trei oameni au plecat, unul a rămas pe mare,
Păcatele lui şi-ale noastre-s acum cu el,
Dumnezeu să-i odihnească sufletul!
Cinci oceane şi-l revendică-n salinul lor castel.
O, Doamne! A Ta-i Marea Apă Gri!

Dar eu sunt încă viu, şi tu eşti încă viu,
Şi destinul ne-a aruncat aici pe amândoi
Tovarăşi adevăraţi, dar odinioară... am fost trei,
Iar unul nu mai este azi cu noi
Lângă Marea Apă Gri.

Un spaţiu pentru respirat, un pat pentru odihnă,
Lumini blânde, potir plin de dus la buze;
Apoi, iarăşi şi iarăşi,
Fără griji şi fără călăuze
Pornim pe Marea Apă Gri.

S-au întâlnit doar doi acolo unde se-ntâlneau trei
Cu înjurături şi râsete răsunătoare;
Şi trece, trece Ziua noastră,
Urmată apoi de Noaptea mare –
Dar, oh, oh, Marea Apă Gri.

poezie de Edwin James Brady, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis neştiut

O clipă doar şi-au întâlnit
privirile fugare,
dar s-au văzut şi au zâmbit
în gânduri, cu mirare
şi fiecare-n drumul lui
a mers şi nu s-a mai gândit
la ochii-albaştri sau căprui
ce i-a privit.

Dar visele au apărut
şi, gândurile toate,
s-au îndreptat, tot mai acut,
spre-aceiaşi ochi şi, poate,
spre tot ce-n ei se oglindea,
spre zâmbetul ce le-a plăcut,
spre tot ce ar putea avea
şi n-au cerut.

Un timp, se pare, amândoi
s-au întâlnit în visuri
ca amintiri trecute-apoi
în unele înscrisuri
pe care timpul le-a-nvechit,
părând, cu vremea, că cei doi
în vechi poveşti s-au mai găsit,
cu ei eroi.

În dorul lor ce i-a durut
că nu-şi erau aproape,
erau dorinţe şi-ar fi vrut
o zi, doar, să dezgroape
din cele, toate, câte-au fost,
căci clipa-ceea de-nceput
a căpătat acum un rost
recunoscut.

Au suferit şi le-a fost dor,
au vrut să se revadă,
cereau, din ceruri, ajutor
şi nu puteau să creadă
că nu se vor vedea nicicând,
dar, într-o zi, un vechi décor
în vis le-a apărut cerând
prezenţa lor.

Urmarea e de necrezut
căci mersul lor a fost un zbor
spre locul unde s-au văzut,
şi-a fost scânteia unui dor
ce se-ntindea spre nesfârşit
şi numai întâlnirea lor
să crească-ntruna l-a oprit
c-un lung sărut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă doi porci se bat, unul învinge, celălalt fuge şi totul s-a terminat şi e uitat. Oamenii sunt mult mai răi ca porcii: dacă doi oameni se bat, unul învinge, celălalt fuge, dar niciunul nu uită toată viaţa şi toată viaţa fiecare îl urăşte pe celălalt şi caută să-l distrugă.

aforism de George Budoi din Bătaia în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (13 iulie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fâl-Fâl

O fluturiţă din zăvoi
A întâlnit un fluturoi
Pe care îl ştia demult,
Din vremea marelui tumult
Când, prospături şi el şi ea,
Cu aripi ca de catifea,
O zi întreagă s-au iubit,
Apoi s-au pus pe fâlfâit:
Fâl-fâl şi el,
fâl-fâl şi ea...
S-au dus.
Niciunul nu credea
Că se vor mai vedea cândva,
Dar cineva,
Acolo sus,
Îl tot privea
Şi nu ştia
De ce e el tot supărat,
Şi o pândeşte pe-nserat.
Mă rog, acum s-au întâlnit,
Iar el, pe-un ton puţin răstit
A abordat-o cam aşa:
- Să-mi spui, cinstit,
Acum, pe loc:
Ce văd eu, sus, pe rămurea,
Şi nu îmi seamănă deloc,
E sau nu e... omida mea?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O carte este făcută dintr-un copac. Este un ansamblu de părţi plate, flexibile (denumite tot "foi") imprimate cu mâzgăleli de culoare întunecată. O singură privire asupra sa şi poţi auzi vocea unei alte persoane, poate cineva mort de mii de ani. Traversând mileniile, autorul vorbeşte clar şi fără zgomot, în interiorul capului tău, direct ţie. Scrisul este probabil cea mai grozavă invenţie umană, legându-i pe oameni unul de celălalt, cetăţeni din epoci îndepărtate, care nu s-au cunoscut unul pe celălalt niciodată. Cărţile rup cătuşele timpului - dovadă că oamenii pot folosi magia.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de Cuvânt

Cuvântul nu a fost la început
Doar la început;
Cuvântul va fi la început
Şi la sfârşit.
Primul cuvânt a fost despre ce a urmat,
Adică despre sine.
Primul cuvânt nu a fost ceva de felul:
O, ce minune; ah, ce viaţă; mamă ori au!
Acel Cuvânt suntem chiar noi;
Fiecare om e o literă.
Cuvântul a fost la început.
Ne vom găsi noi locul în el,
Până la urmă!...

poezie de Marius Robu din Aproape alb (2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetiţia fizică a unui ton nu poate să creeze contrastul care lasă să se formeze expansiunea, păşirea mai departe în spaţiu şi timp, în ciuda devenirii structurilor muzicale de început. Fiecare articulare muzicală reprezintă un proces de expansiune şi compresie. Dreptul la durată, dreptul de a continua să existe – prezent în trăire în dimensiunea spaţio-temporală – depinde nemijlocit de contrarietăţi. Expansiunea se poate dilata până când nu se poate lărgi mai mult. Acest punct crucial al fiecărei desfăşurări expansive se numeşte "punct culminant".

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar ce e iadul? Ce e raiul? Cu siguranţă că totul e înăuntru. În casele noastre. Poţi găsi iad şi rai în fiecare odaie. În spatele fiecărei uşi. Sub fiecare pătură dublă. Aşa este. Un strop de răutate, şi oamenii sunt unul pentru celălalt iadul. Un strop de îndurare, şi oamenii găsesc unul în celălalt raiul.

Amos Oz în Poveste despre dragoste si intuneric
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Los libertadores

(o Leoaică îmi traversează centrul)

vorbeam
şi viaţa dobândea o semnificaţie amplă
cum şi moartea ieşindă din ascunzişul
oamenilor aşa de mari uitaţi în ei îndelungă-vreme
prea trişti prea nebuni... mult prea orgolioşi?!
stupidă şi cocoşată ieşea luându-ne în serios
luându-se în derâdere

lumina desena neastâmpărul jocului
bucuria năprasnică a sufletului eliberat

ne-am aşezat fiecare în dreptul unei ferestre
ca în dreptul unui gând privilegiat
din ochi se desprindeau lămâi verzi alte miracole
ziua dintâi în care un dumnezeu singur şi bun
s-a hotărât în cele din urmă şi-a zis

fiecare cuvânt a luat în posesie
partea de gol revenindu-i de facto şi de iure
printr-un destin

simţeam burta sfârtecată a tăcerii
în uriaşele chinuri ale facerii

copii, dam dezlegare la cer păsărilor
acelei veniri-împreună pe lume...

Iubirii

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisul este probabil cea mai grozavă invenţie umană, legându-i pe oameni unul de celălalt, cetăţeni din epoci îndepărtate, care nu s-au cunoscut unul pe celălalt niciodată. Cărţile rup cătuşele timpului. Cartea reprezintă dovada că oamenii sunt capabili de magie.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timelapse

au aprins chibriturile / au dat foc mării de petrol

flăcările s-au extins peste pământul reavăn

raportul de forţe între dragoste şi frică s-a echilibrat

un gondolier împreună cu iubita lui au ars / dar ce este asta decât o ardere încontinuu

ploaia n-a putut stinge focul

noi doi am rămas aproape unul de celălalt

muream încet aproape unul de celălalt

/

dar ce e moartea decât o dansatoare prin pădurile siberiei

care a început şi ea să ardă

în retrovizoare vedeam animalele speriate traversând autostrăzile

rugându-se să nu se apese frânele

muream încetul cu încetul cu încetul

dar ce era mai frumos decât flăcările acelea orbitoare care ne înconjurau din toate părţile

pentru că noi trăiam pentru frumuseţe

şi frumuseţea a venit sub forma unui timelapse continuu

ei aprinzând chibriturile
noi stingându-le / noi trăind în robie / într-un somn din care nu mai puteam ieşi

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi văd noul cap (căci am dobândit unul nou), dar când îmi duc mâna la frunte o simt rece şi tare şi mai am senzaţia că e verde, translucidă şi vibrând înăuntru. Proprietăţile organelor mele s-au modificat: ochii, care nu mi-au fost niciodată prea buni, străpung acum materia şi văd tot ce vor ei să vadă - dar experienţa, la început, a fost teribil de şocantă din pricina neaşteptatului spor de informaţie pe care au început să-l primească; şi la fel s-a întâmplat şi cu urechile, care s-au obişnuit de-acum să audă tot ce vor să afle, însă la început au fost debordate de un haos sonor pe care nu erau pregătite să-l perceapă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

In absentia

florile continuau să crească
şi tramvaiele îşi păstrau acelaşi aer
de normalitate... altfel...
ne îmbrăcam sport... mai mult clasic
din când în când alternam
cu câte o iluzie
ne făceam că este
realitate

între timp

mai multe sensuri
îşi schimbau habitatul
ne trezeam departe
într-un pod de palmă
nedezamorsat

! într-un final o să vină o ploaie
mi-ai spus tu... mi se pare...

deodată am început să alerg

câmpul se umpluse cu păpădii
! nu ştia omul cât aur ar fi putut să aducă

în faţa noastră
îngerul gol
testându-şi goliciunea
în suflete risipite
când ne-am aruncat
edenul
şi Dumnezeu
nu ne-a mai aflat

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!