Om raţionând

Căutat-au realul pur
În a altora crezare,
Voia de abstractizare
Mânaţi de eul cel mai dur.

Unii, în zăcutul lor
Gândit-au chiar fireşte
C-adevărul ce-i izbeşte
Nu-i decât al umbrelor.

Dar cum pot ei nega
Simţul ce-i străpunge,
Iubirea, scrisă-n sânge,
Nimic sacru n-ar vedea?!

Doar privind la sine
Omul, gândit-a miracol,
Mai clar, din veac în secol
Răpus de gândul "Cine?".

Omul viu şi singuratic,
Şi-n tăceri, el raţionează
În Adevăr, si el crează
Realul clar şi matematic.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţa

Omu-şi scaldă-n infinit ştiinţa
Stropindu-şi în zadar dorinţa
Cu sudori, din neputinţa
De-atinge cei doi sori:

Realul viitorului târziu
Ce surprinde-a minţii cale
Cu-al său vis pur, auriu
Ori, coşmar vag, cenuşiu.

Nevăzutul, ca o fiinţă rară
Pe tărâmuri nesfârşite-aleargă,
Definind umanul "a simţi"
Făr-de care n-am mai fi.

Dar, chiar şi cel ce nu cuvântă
Gângurind, ca prin miracol
Poate simţi deja trăită
Clipa vie, mult dorită.

Viitorul, deci, devine
Realul viu, desăvârşit
Prin speranţa roditoare
Din preştiinţi doveditoare

Nevăzutul se preschiimbă,
Dând orbire ochilor,
Căci dovada evidentă
E deasupra fiinţelor.

Prin el, deci, omul viu trăieşte
Căci, aşa doar reuşeşte
Să uneasc-a firii inimi
Cu Cel ce însuşi Este.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i omul?!

Ce-i omul?! Biet vânzător de iluzii...
Fiinţa ce se vinde pe sine
În războiul cu arta,
Prin al sieşi cuvânt...
Este mal de pământ
Peste care se-nalţă, ruginită şi rece,
Inima ta...
Un ardent legământ cu sfârşitul,
O plutire, un sentiment care
Să te convertească la neînsufleţire...
Un comandant onorific al propriilor porniri,
Smulgând lacrimi şi sânge
La cei care caută,
În televizorul alb-negru,
Buletinul de ştiri.
Eroul ce se lasă medaliat
Cu durere şi spaimă,
De braţele reci ale morţii,
Cu mătănii de lacrimi...
Ce-i omul?! Şi cine eşti tu?!
Un om sau o umbră
Ce-şi caută crucea
În abisul încărcat de neguri şi amintiri?
Tu, eşti un om sau o umbră?!
Un "ics" convertit,
Îngenunchiat şi integru,
Penetrând viitorul
Cu lama prezentului tău...
Cine eşti tu?! Şi ce-i omul?!
Din care lumi ai venit?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Copilul, ce cu-a sa privire
Scaldă realul în uimire,
Colorând cu rima-i albul,
Aurind cu slova-i, negrul.

Omul, ce încă i-au rămas
Aripi gânditoare ceas de ceas,
Zburând contra misterelor,
Dând senin pur, zorilor.

Datorul, cui-i dăruieşte
Cheia porţilor celeste
Şi-al lumilor îndrumător,
Spre focul viu, nemuritor.

Astrul, ce mereu luceşte
Şi-n obezi, el reuşeşte
S-aprindă-n zări dorinţa
De-aşi întrece neputinţa.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergând

Păşesc agale, gânditor,
Apăs cu-a mea fiinţă
Pământul greu al urmelor.

Simţesc cum vântul mă-nfăşoară
Făr-de vină şi cusur
În a haosului aspră sfoară.

Dar eu ţin cu al meu vis
De realul crez,
Alergând în câmp deschis.

Văd lumea stinsă cum se zvârcoleşte,
În lanţul neînţeles,
Cercând a elibera, pe cine gândeşte.

Şi mă trezesc, cândva uimit,
Din gândul meu,
Mergând... fără sfârşit.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Ce-i desparte, ce-i divide atât de mult pe oameni de ajung la conflicte şi chiar la războaie? De exemplu pe net e plin de cele două tabere: "Să mă vaccinez - sau nu?" A. M: Dacă oamenii ar putea vedea că singurul lucru care îi desparte nu doar pe ei unul de celălalt, ci îi divide, îi desparte chiar şi de Dumnezeu, este Doar gândul din capul lor, probabil că ar trăi cu adevărat ca în Rai pe acest pământ. Dacă ieşi afară şi îţi arunci mintea în primul tomberon vei vedea că de fapt niciodată nu a existat nici o separare în afara celei iluzorii create de minte. Un prunc nici nu ştie că "asta e mama mea, doar de la ea sug laptele", de fapt el suge de la orice mamă, pentru că nu cunoaşte cunoaşterea. Aşa că nu are cine să-i ofere cu elan otrava separării. Dar când omul ţine orbeşte la gândul lui, otrava separării cauzatoare de moarte îl duce în infern. Înainte de a învăţa gândul de cine erai separat?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbaţii şi femeile, iată realul. Dar nu suntem capabili să articulăm nimic din ceea ce are legătură cu realul.

citat clasic din Jacques Lacan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor e...

Atot ce-i şi de nu-i, nimic în veci n-ar fi,
Mai mult şi decât sânge, de părinţi şi de tine.
O oază de sublim, de dar peste ce-i bine...
Raza din negrul nopţii şi sorii toţi, din zi.

E tot; dorit, trăire, vis, dar, dor... e amor

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul se exprimă clar când este stăpânit de un gând, dar o face şi mai clar, atunci când el însuşi stăpâneşte gândul.

citat clasic din Vissarion Belinski
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul lui Diogene

Dacă omul e-o greşeală
Şi Dumnezeu – Adevăr,
Iar geniul, cu prostul, văr,
Ţara noastră nu-i normală!

Cu o cântăreaţă cheală,
Ce n-are nimic sub păr,
D-aia intru-'ntr-un ciubăr,
Să cer lumii socoteală...

Şi să scot, clar, la iveală,
Când viermele intră-n măr,
– Diogene fără-astâmpăr –
Adevărul din ţicneală...

Dacă omul e-o greşeală!

rondel de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi timp să nu mai risipim...

Şi nu iubesc doar când iubeşti!
Nu sunt condiţii în iubire!
Totul e doar să străluceşti,
Chiar de nu simţi o împlinire...

Şi nu te judec cum mă cerţi...
Chiar de greşeşti şi nu vezi bine,
Aştept să creşti şi să înveţi...
Iubirea mea îţi aparţine!

Te vreau lucind de bunătate!...
Te vreau să vezi în mine-adânc!
Dar, tu te ţii aşa departe...
Şi în nimic nu vezi ce-i sfânt!

Iubirea mea! Totul e clar!
Ne suntem destinaţi să fim...
Şterge trecutul de amar,
Şi timp să nu mai risipim...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăratele comori

Ce-i oare mai frumos pe-această lume
Decât un cer senin – un cer albastru?
O grădină cu flori, copaci, legume...
Ce-i mai frumos decât să ştii ce-i Sacru?

Ce-i oare mai frumos decât să poţi
Simţi cu sufletul tot ce-i în jur?
Să fii altfel! Să-i poţi iubi pe toţi:
Duşmani, nepoţi, necunoscuţi, netoţi...

Ce-i oare mai frumos decât să poţi,
Cu sufletul, cuprinde-ntreaga lume?!
Să poţi trezi pe oricine din "morţi",
Să fii tu însuţi o minune.

Ce-i oare mai frumos decât să vrei,
Întregul Univers, în braţe, să îl strângi?
Să-i faci să realizeze şi pe ei:
Că nu doar de tristeţe poţi să plângi!

Ce-i oare mai frumos decât să simţi
Pe pielea ta – exact ce tu oferi?
Nicicând să n-ai puterea să te minţi
Că nu meriţi toate aceste averi!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin (15 aprilie 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Realul nu e ceva ce ni s-a dat pentru totdeauna, ci trebuie să ni-l construim singuri. Realul e mereu schimbător şi schimbările sunt în puterea noastră.

citat clasic din Luigi Pirandello
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pomul cu poeme

poate că pomul edenic era plin
doar cu poeme...

pe mulţi nu-i bucură pacea
fiindcă nu ştiu ce-i războiul
pe mulţi nu-i bucură sănătatea
fiindcă nu ştiu ce-i boala
pe unii îi bucură un simplu salut
fiindcă aceştia ştiu
ce-i singurătatea
şi mai sunt cei care
niciodată nu obosesc dăruind fiindcă ei ştiu
ce-i iubirea

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o speranţă

Timpul a trecut, lăsând în urmă,
Doar o speranţă, ce uşor se stinge...
Nu va rămâne, decât o mică umbră,
A dulce-i fetiţe, ce-n genunchi ea plânge.
Ochii umeziţi i se-nchid în uitare,
Glasu-i piere în negura nopţii,
Gândul la tine şi acum o doare,
Plimbându-se singură în voia morţii...
Toate mă dor, de atâta aşteptat
În gândul meu sinistru şi rece,
Cu natura dezlănţuită, aş fi luptat,
Dacă-aş fi ştiut că totul va trece.
Şi-n urmă nu va rămâne decât surâsul tău,
Cald şi-mbietor ca şi prima dată,
De la rădăcină aş fi rupt ce-i rău,
Dacă inima ta, n-ar fi fost mutată.

poezie de Eugenia Calancea (13 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda

E negrul pe alb,
E luciul pe mat...
Cum răul şi dalb,
Cum sfânt şi păcat.

E chip de văzut,
E realul de-ascuns...
Cum ciuda de sfat,
Cum clar... nepătruns.

E fată... băiat,
E soţ şi soţie...
Cum prunc înfiat,
Cum dar şi hoţie.

E raza de îngheţ...
E rece ce arde!
Cum drag, în dispreţ,
Cum şişul în carne.

E materia "anti",
E spaţiul în timp,
Cum bietul, e "dandy"...
Cum iad şi Olimp.

E omul neom,
E mielul... un lup,
Cum vid, e atom,
Cum trântor e-n stup.

E luciu-n abis,
E plus în eşec...
Cum ce-ai şi e vis,
Cum vin... şi cum plec...!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate au un rost

Ce-i pasă unui biet ciulin
Că nu-i lalea, că nu e crin,
Că pe tulpină e ţepos,
Că unii zic că e hidos?

Ce-i pasă unei păpădii
Că nu e floare pe câmpii,
Că parcă creşte în zadar,
Că frunza are gust amar?

Ce-i pasă unui om rebel
Că toţi se leapădă de el,
Că are-un zel nepotolit,
Că e mereu nemulţumit?

Ce-i pasă zilei de necaz
Că lacrimi mari curg pe obraz,
Că cupa-i plină cu venin
Că-n inimi este numai chin?

În viaţă toate au un rost
Şi pomul strâmb şi omul prost
Şi cerul negru şi posac...
Chiar dacă nouă nu ne plac.

poezie de Octavian Cocoş (4 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul

Priviţi atent cum străluceşte
Asupra cine-i reuşeşte
Să sară-al eului hotar,
Din gând străin, plin de amar.

A sa lumină, doar există
Tot în rest, deşi persistă,
Iluzii triste ce cuprind
Vâltoarea mării suferind.

Atât de-aproape el se află
Încât voind se şi arată
Din tărâmul fericirii,
Stăpânul viu al nemuririi.

Căci ce poate fi mai sus
De realul ce-n curaj e dus
Peste lumi şi peste sine
În vârful culmilor divine?

Priviţi-l plin de-sa onoare
Trăiţi în lumina-i iubitoare,
Iar dacă toţi l-ar ocoli
Tu, singur, în el să fii.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

V: Dacă realul este dincolo de cuvinte şi de minte, de ce vorbim atâta despre el? N. Maharaj: Pentru bucuria de a face asta, bineînţeles. Realul este beatitudine supremă. Chiar şi a vorbi despre el este fericire!

citat din Nisargadatta Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

om (vezi şi fiinţă umană)

Omul - fiinţa prin care imposibilul îmbogăţeşte realul.

definiţie celebră de Paul Valery
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ar fi

De n-ar fi pasăre în zbor,
ce s-ar face Universul?
De n-ar fi omul trecător,
cine ar da lumii mersul?
De n-ar fi iarba să crească,
ca-n pustiu ar bate vântul.
De n-ar fi flori să înflorească.
cine-ar parfuma pământul?
De n-ar fi pomi să înfrunzească
ce s-ar face atmosfera?
Cine să o primenească
şi-n văzduh, dar şi pe Tera?
De n-ar fi apă în izvoare,
cine ar uda pământul?
De n-am avea zile cu soare,
cine-ar mai slăvi pe Sfântul?
De n-ar trece-n zbor cocoare,
cine-ar survola văzduhul?
Cine-ar crede în înălţare,
atunci când îşi dă tot duhul?
De n-ar fi pasăre în zbor,
de n-ar fi omul trecător,
de n-ar fi iarba ca să crească,
de n-ar fi flori să înflorească,
de n-ar fi pomi să înfrunzească,
de n-ar fi zilele cu soare,
Ce s-ar face Universul?
Cime ar da lumii mersul?
OMUL.
Omul este cel ce crede,
TIMPUL este cel ce-aşterne,
calea către existenţă
şi credinţa-n Providenţă.
OMUL supune natura,
cucereşte alte spaţii.
Cu iubire stinge ura
pentru multe generaţii.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!