Oglinda

E negrul pe alb,
E luciul pe mat...
Cum răul şi dalb,
Cum sfânt şi păcat.

E chip de văzut,
E realul de-ascuns...
Cum ciuda de sfat,
Cum clar... nepătruns.

E fată... băiat,
E soţ şi soţie...
Cum prunc înfiat,
Cum dar şi hoţie.

E raza de îngheţ...
E rece ce arde!
Cum drag, în dispreţ,
Cum şişul în carne.

E materia "anti",
E spaţiul în timp,
Cum bietul, e "dandy"...
Cum iad şi Olimp.

E omul neom,
E mielul... un lup,
Cum vid, e atom,
Cum trântor e-n stup.

E luciu-n abis,
E plus în eşec...
Cum ce-ai şi e vis,
Cum vin... şi cum plec...!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor e...

Atot ce-i şi de nu-i, nimic în veci n-ar fi,
Mai mult şi decât sânge, de părinţi şi de tine.
O oază de sublim, de dar peste ce-i bine...
Raza din negrul nopţii şi sorii toţi, din zi.

E tot; dorit, trăire, vis, dar, dor... e amor

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negrul

E negrul lipsa de culoare
Sau e intensul la extremă;
Un interzis pastel de floare,
Blestem, simbol de anatemă?...

Sumbrul e gând de nepătruns
Întrezărit în zămislire
Sub masca de călău ce-n smuls
De cap dă suflet nemurire?...

Întunecat în ochi de orb
Se caută pierdut de creier
Să zboare în înţelept de corb
Să-şi cânte nopţile de greier?...

Închis în mantii monahale
Se pedepseşte corp în schisme
Din grotele neanderthale
Se prevalând de erotisme?...

Lugubrul domină creaţii
-Abis adânc extraterestru-
Doar sfâşiat arar lumină
De-o stea sau faclă de pedestru!?...

... Slujeşte-n roba nedreptăţii
Şi-n toga de arhiereu
Şi-n mirele fatalităţii?
Negrul e arsul Prometeu!?...

Şi de predomină, el, negrul,
Tot ce există, nu se ştie;
Nu-i oare absolut integrul,
Sursa de tot, culoarea vie?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi cu lună

E Luna în plină zi pe cer;
Un sidefiu în culori albastre;
Crâmpei dintr-un rotund stingher,
Cum un copil după dezastre.

Stă cum o pleoapă ridicată
Cu iris alb, tot franjurat,
Mijând Planeta adulată
De-atâţia "noi", ne ştiind păcat!?...

E transparent de diafană
Şi o privesc că nu mă arde
Cum Soarele; ce-mi face rană
De vreau să-l văd şi cald nu scade!

Sunt stând şezând pe-un glob de stâncă,
Pe-un scaun-insulă între ape;
Un gând infim în noapte-adâncă
Zburând nebun, negrul să sape...

... Un firicel d-eternitate...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De familie

M-am pierdut azi o zi-n imagini pe facebook
Aşa când rar te-nalţi cu suflet altissimo...
M-anin cu drag de-o poză de-al meu un mic Massimo,
Fragilul fiicei ce-am, născut suav de "look".

Şi nu e singur el, că-s gemeni, doi deodată,
În cald de falduri roz, cu-albastru de deochi.
Îmi prind privirea-n pâclă că lacrimi am în ochi
Vrăjit de-un basm "on line", cu un băiat şi-o fată.

Sunt peste spaţiu, strâng în braţe-o mică Eva
Ce mă aduce-n gând la vis când aşteptam
La porţi, ferestre, garduri -c-accesul nu-l aveam-
Şi iar mă-ntorc din timp, privesc vrăjit Maeva.

Îs gelos că nu-s Patrick, nici Paula, Simona
Nici Daniela nu-s, copilul meu şi mamă...
Păcat că timp şi spaţiu în apoi nu se destramă...
Rămâne cap să schimb şi să întorc timona.

Sunt doar un mesager de simţuri şi urări
La cine vieţi a dat... şi-un pic din ce-s din mine
Şi la cei noi veniţi, celeste de destine...
Felicitări Simon, la toţi dragi... Sărutări!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfat hipocratic

Scump nu e niciodată
A şti o cumpănă să faci;
Nu iraţional, uitată,
Atunci când nu mai eşti cârmaci,
Trezindu-te o zi, nu bine,
Altul, de nerecunoscut,
Topit, fără control de sine,
Epuizat, cu chip de lut
Amorf, fără de zi ce vine...

E încă timp de judecată!

Dar cât de ieftin e; ce ai,
E să-ţi porţi grija ca un tată...

Atât... Dacă-i prea mult să dai
Uitând, avar, că viaţa-i una...
Răspuns... N-o îmbuiba într-una!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezamăgire-n reluare

Ce stare de lipotimie relativă
Îmi scurge tonusul, în grei genunchi
Şi inima-mi se zbate într-un junghi
Şi timp îmi ia, reacţia paleativă.

Sunt bradicardic, nu mai am paloare,
Urechile mi se înfundă, îs down,
Nu am putere, să m-aşez, pe-un scaun...
Sunt singur, nu mai cred nicio reluare.

E pasa proastă-n multe repetiţii;
Când nu mai e noroc, e totul contră
Şi visul şi realul se prăvale-n trombă
Şi-ambiţii se transformă-n inhibiţii.

S-a dus reacţia de-adrenalină,
Este-un preludiu pentru resemnare;
E minus varianta-n prăbuşire lină...
Ultima diferenţă-ntre un eşec şi remuşcare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnatic început de vară

E toamnă-n început de vară, cu ceru' aproape în umbre gri cu alb
Şi doar arar cu câte un franjurat de azur, ce-n tonuri vânăt se topeşte
Cu ropot în şiroi, plesnind pământ, torent spălând asfalt în spume dalb
Într-un amestec rece cu pluş cald, sub câte-o rază, ce ochiul o zăreşte...

E bolta un ocean de adâncuri sumbre, înalte, stând să se prăvale
Doar după o boare de dogoare, se începând cu o caldă, fină adiere
Şi apoi cu o rafală de niciunde, purtând multul praf din deal la vale;
Cu rupt de crengi de frunze verzi, zgomot de table... rugi, priere.

Răzbate parcă-n haos voce în iureşul de voci în vânt printre şuvoaie
Şi multe muşte în roi apar ca dintr-un stup, libidinoase în atingeri...
Începe iar să curgă cer; pământ se face o apă din ocean, din ploaie
Ce ţine, ţine... Apoi albastrul clar, curat, răzbate vânătu-n împingeri...

... Doar pasager, că răzbunarea vine scurt, e fără leac, neîncetată....
Dispare raza stăbătândă; o pâclă albită e bleul, gri din nou se colorează,
Lăsând şuvoaie în dâră depresivă, în piept, mintea o făcând înceată...
O fi în fond un semn că totul e nesigur; natura încă-n lume-i trează!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zero... sau... Începutul sfârşitului

E punctu-ntre minus şi plus infinit
Cum moartea ce naşte pe noul venit,
E lipsa valorii ce-afirmă geloşii...
Iisus la atei şi păgâni credincioşii.

Ocean sau izvor pentru sursa de apă
Cum gând neînceput în final ce ne scapă.
Big Bang nu e zero, e punctul de-a fi
Un timp dintr-un spaţiu trecut ce nu ştii.

Căci lumea ce-avem din zero nu-ncepe
Cum codrii deodat' ce vor fi, au fost stepe.
Amoru-i produs sau dă el serenade...?!?
Ce nou născut are şi e din gonade...?

E golul din suflet la mortul ce pleacă
Să lase acces ca născutul să treacă,
E firul de praf din nisipul de dune
Sau stânca din ceruri, venită Genune.

E vis dipărut cu eşecul odată
Cu mii de-nceputuri, e totul o roată,
E oul, celula, atom, Univers...
Ce-apar şi dispar, inedit, mereu şters.

E punct relativ între proşti şi a şti
Cum crezul că mori şi vii iar între vii,
E ceea ce spui, e punctul la frază...
Cum crezi în dreptate şi-i pură emfază.

E clipa ce trece, venind, e odată,
Balanţa-i fragilă, băiat să fi fată...
E tot metaforic; realul nu-i c-este
Cum minţi des se pierd şi revin din celeste.

E luciul de apă, abis, oglindire
Cum omul de lut, e lutul în fire.
E-n pierderea vieţii câştig de organ
De inimă-n piept sau transplant din borcan.

E monstrul infim sau un praf Univers
Cum mintea drept gaj la ţintitul pervers...
Copilul născut ce-i deja la final
Cum prostul cu nimbul de monumental.

E vârful peniţei la scrisul în versuri
Cum spate de cult, sunt mulţimi de eresuri...
Creştinul păgân e ateu revenit
Cum bun e din rău, adevăr din minţit.

E golul din ţeasta lipsită de creier...
Bethoven e geniul din cântul de greier.
E pasăre Phoenix din cenuşa pădurii
Cum omul divin îi este cioclul naturii.

Concis, nu e zero, nimic este totul;
Începutu-i sfârşit şi copil este mortul,
Amoru-i născut dar şi leac de potenţe...
Suntem stări de idei dintre mii d-experienţe.

E un punct, este-un cerc, e simplu o roată
Ce curge sau urcă; te plângi, te desfată.
Sunt eu prăvălire în static, inert;
Am fost, sunt, voi fi, nu mai ştiu, e incert!

"Plecăm de la zero", e-o cumpănă a minţii
Ce vrem să frapeze naivi, neînstruiţii;
Minciuna de secole-n troc de milenii...
Formula de-a ţine real, prin vedenii!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru

În ploaia rece de afară
o siluetă se strecoară
în întunericul cărbune,
fără cuvinte, paşi să sune...
e doar un abur de respir,
o pâclă stinsă într-un fir
topindu-se s-albească negrul
de-o clipă, răsfirând tenebrul
mocnit, întins în aer, cer
fără de lună, stele, în ger
stând sloi inertul să se crape
de corpul strâns, adus să scape
tăindu-şi rar, încet, alene,
drumeag pe aleea de dughene
fără de bec, doar pâlpâiri
de lemne arse şi icniri
de spart buşteni la luciul lamei,
cu gând la caldul sobei, zamei
din tuciul negru bolbotind,
aprins de ochi avizi ce-ntind
cu dor nestins de-mbucătură
ce-a şi uitat de gust, de gură...
Şi doar în zare-o luminiţă
răzbate, creşte-ncet pestriţă,
se împărţind în două lucii
ce cresc, se trec de semnul crucii
de-un chip de tânără-bătrână
sclipind în far cu chip de lună...
Şi-i dus şi sfârâit de roţi
pe drum pustiu pavat de porţi
şi-n liniştea de-un câmp de ţară
se stinge-o muzică, uşoară
şi roşu sânge-n dâre piere...
A fost un licăr de-adiere...

O fi la fel la reînviere?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecăciune

Ne forţăm minţi de morţi s-avem o detaşare,
Să nu ne năpădească zeci, mii de amintiri,
Când nod se pune în gât şi-ochi plini de licăriri
Ne scutură din suflet, pierdut pe-un timp cărare.

E-un semn venit oricum, ajuns prin nu ştii cine,
Ce-şi caută la rându-i o strângere de mână
Când lumânare nu-i, s-a stins pe piatra-n humă
Uitată printre lespezi, sub pas ce nu mai vine.

E ca o despărţire de drag, numai în gând
Ce-l vrei rămas alături o vie hologramă
Şi te cutremuri tot de chip în rece ramă...
Parcă-i un soi de teamă c-atingi un neavând.

E timp să te aduni din urmele lăsate,
Să îţi pliezi genunchi, să stai pe sol de trup
Ce zace ostoit de doruri, ce-anii-l rup...
Şi să laşi curs de lacrimi în hohot revărsate...

S-adăpi din tine un fir, ce pân' la os străbate.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plin, de lună

... în lumina rece de-un neon
din talerul de argint, bătut să răspândescă în aer plasma
hidrargirului
ce se depune ion cu ion
cum cataplasma vraciului, fachirului,
într-o foiţă,
pe basoreliefurile, ce în noapte îşi iau luciu,
stă, aproape nemişcată,
o palidă, metalică paloare, o pojghiţă
de-o zână, peste negrul tuciu',
o fată, savurând pe-o bancă o ţigară, calm adulmecată,
c-un melanj de-un fir de fum, cu-o boare,
de monocolor de abur, expirat dintr-un profund,
se topind totul de-un instantaneu,
doar întrerupt de o mişcare ca pentru un miros de floare,
a mâinii arar de buze îşi căutând
şi c-o privire cu suspin de uşurare, din ceva greu,
se înalţă un pic spre cerul cu lipite strassuri tremurânde,
ca o pânză de mătase, în cusături,
de un mov închis...
e totul doar o măiestrie de eterne -neştiute, dar plăpânde-
peste al omului parcurs, oricât de mult, mulţii albiţi din suri
de timp, atât de vechi pân' la abis...
stele, se veşnicind alaiul zânei nopţii, Lună,
cu ale sale reveniri, neîncetat, din fir de cupă, luminând iar şi iar pe zâna o zi bătrână.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nume pre... nedestinat

Trăim captivi de sine,
Nici chip n-am comandat...
Suntem pasaj predestinat!
Alegem doar ce-i rău... de ce e bine.

Ne naştem în alţi ani,
Nu cei voiţi de noi...
Putem fi unul, sau, sunt doi.
Putem sta în oraş ales, dar tot... ţărani.

Nu suntem întrebaţi...
Să fim... băiat sau fată?
Ieşim, nepregătiţi... deodată.
Nu noi alegem ce s-avem şi să fim... fraţi.

Iubim, apoi albastru...
Dar nu ne-alegem ochi.;
Ursita-i simplu... un deochi.
Alegem de-a cădea, sau să zburăm... măiastru.

La piele avem culoare,
N-am stabilit-o noi!
Aşa ne vom întoarce-n lumea de apoi;
Doar suflet, negrul alb alege... şi onoare!

IQ avem genomic
ADN-eu unicat...
E testul de inteligent, sau de păcat...
Rămâne a fi un complicat, sau... ergonomic.

Răspundem "tic", la nume
Ce-i pus aleatoriu
Şi crezi, că el te va crea notoriu;
Îţi construieşti în jur, un fals... renume.

E-o şansă drum de asfalt;
E vale, plat sau deal...
Munceşti, crezând în ideal,
Dar alţii hotărăsc, nu tu... cât este de înalt.

Nici ţara nu-i a ta,
E-o simplă întâmplare;
E-acelaşi loc din vremuri seculare...
E loc de rădăcini... de ele nu te poţi îndepărta.

Există un singur cert...
Căci sigur vei pleca!
Nici data, nu o poţi determina...
Decât de hotărăşti tu singur... sau cu un expert!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revedere secvenţială

Ciudat mixaj, e viaţa-n cadre,
Transpus, să fii obiectiv,
Captând bucăţi de timp ce arde
Dintr-un a fi infinitiv
Şi când citeşti metamorfoze
Necunoscute, trecători,
Album făcând neuropoze,
Erou scriind despre autori,
Revezi diformele schimbări,
Cum o mărgea pe acelaşi fir,
Ce-o crezi la fel, nu încercări
Dintr-un tipar de suvenir...
Şi cauţi sursa, din ce-o merge,
Edificându-se-n prezent,
Înlocuind nou chip, ce şterge
Cu noi, noi cadre... Un testament!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

False suveniruri - I

Un gol fertil se surpă-n mine
Iluzii ard fără de păcat
Martire gânduri mint păcat:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Suveniruiri rămân încă-n sipet
Metaforele-n lire înalte tac
Îngerii din ceruri plâng şi înţeleg
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Adâncuri de ceruri vii divine
Întorc aripile în zborul scindat
Mă-ntreb cine sunt eu fără tine:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Mă uit la inelele de rouă-n care
Un anotimp captiv mai este căutat
Când arde aurul petale de-ntrebare:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Şi, vezi o picătură de sânge curge
Rubinul vieţii pare în noi iar înstelat
Cu timpul regăsirii ce-n amurg e:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om raţionând

Căutat-au realul pur
În a altora crezare,
Voia de abstractizare
Mânaţi de eul cel mai dur.

Unii, în zăcutul lor
Gândit-au chiar fireşte
C-adevărul ce-i izbeşte
Nu-i decât al umbrelor.

Dar cum pot ei nega
Simţul ce-i străpunge,
Iubirea, scrisă-n sânge,
Nimic sacru n-ar vedea?!

Doar privind la sine
Omul, gândit-a miracol,
Mai clar, din veac în secol
Răpus de gândul "Cine?".

Omul viu şi singuratic,
Şi-n tăceri, el raţionează
În Adevăr, si el crează
Realul clar şi matematic.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întruchipat în aşteptare

Pe unde mergi, să-ţi calc pe urme
Şi unde gânduri îţi rosteşti,
Să ţi le prind din zbor, trupeşti
Să le adulmec, să mă îndrume?

În care timp, din calendar,
Îţi pui amprente de solstiţii,
Să-ţi caut ierni din dispariţii,
Să ştiu când vara o porţi dar?

Pe care pagini le citeşti,
Să-ţi pătrund literă în pupilă,
În priviri caste de-o idilă
Trupul de iris să-mi clăteşti?

În care anturaj te învârţi,
Să-şi sorb din dulcele de albină
Din zbor floral de balerină,
Să mă încânt, când taci şi asculţi?

Pe când să te aştept, senină
Ca Soarele spălat de nori,
Cu raza să-mi topeşti fiori,
Să mă aprind... cum Luna, plină?

În care stea sălăşuieşti
Şi când cobori, din nou, lumină,
Să-ţi ating luciu-n cer, ce-anină
Privirea mea, de mă zăreşti?!

Neştiut sunt, ca noua floare
Din fulg de iarnă... în aşteptare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sincopa reflecţiei de-o noapte

Pe zi ce trece e tot mai noapte,
Ce numai ea e-un sfetnic bun,
Căci doar tăcerea, spusă-n şoapte,
Dă-n spirit şansa de-un ajun.

Negrul, tihnit în lenea minţii
Culcată-n suav, stând pe-o ureche,
Redă restartul sfânt credinţii...
De gând n-ai bun, la amor pereche.

E zisa de un azi pe mâine
-Nu cea nevrută, a amânării-
Ci-n stoic coace bob în pâine
Şi-ar da şi-un înţeles... trădării.

E-o estompare de culoare
Când neagră este orice felină,
Căci nu futil e cel ce doare,
Ci hău, de suflet... să suspină.

Poate fi graba, mai devreme
Se hotărând timp să se scoale,
Când ce-ai aproape ştii că geme
Şi-aşteaptă pe umăr caldul... moale.

Nu-i standardu-ntre alb şi negru,
E molcom reflectat de-o noapte,
Ce face pe-om o zi integru...
Sufletul gând, simţiri mai coapte...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngenunchiat...

... mă rog vieţii în genunchi
să-mi scurgă pe piept dintre lacrimi, pe trunchi,
din ploaia de timp ce spală vecie,
mă rog în genunchi fericirea să-nvie.
... tot pleacă învieri, depărtându-se Paşte
din miei, sacrificiu făcuţi a se naşte
chiar rugi de se îngână-n prieri din rărunchi,
de-o lume ce merge prin viaţă în genunchi.
... se strâng câmpuri, pline de grâu, în mănunchi,
să scoale din foamea de-o lume, în genunchi
târând brazde, arate pe chip împietrite,
rigole săpând veşnicii nesfârşite.
... mă rog omenirea să nască noi prunci
din mările înalte în abis, nori adânci,
cerşind, ei la rând, pe-un covor de genunchi,
că timp eu n-o s-am, de sortitul... de junghi.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

soţie

Soţie

O respiraţie, ca un parfum într-o eternă briză;
S-alunge, şteargă gânduri negre, să dea zâmbet...
O santinelă, cum în mare-i pază la înec baliză,
În talaz neliniştit de doi, perpetuu-n unic umblet.

E mâna efilată, dată-n dar ca pe un fir de floare
-Mereu se-nmiresmând culori d-esenţe calde, dulci-
Trecută-n păr cu drag, topind rutinele-n candoare
Şi-ncolăcind fior strâns în scurte nopţi... vise prelungi.

Este-un străin de neam ce-a zis eternului odată
"Da!" S-a dat definitiv -uitând ce-a fost- cu tot ce e, ce are,
Jurându-se -ce-n lume tot dispare-ncet, încet- o devotată
La bine şi de-i rău, sau neştiut... şi chiar de doare, doare.

Dorinţelor fierbinţi e raza de răcoare din căuşul lunii,
E nesfârşită tare, se sfârşind de-amor fragilă cum o apă;
Se curge lângă tine imperceptibil... gheaţa înţelepciunii,
Că-i şi alb puf de nea să nască un surâs, sau lacrima sub pleoapă!

E pasul ritmic cunoscut ce-l simţi din gloate, haos; ea e, vine
Mereu acasă, în cuib ce aşterne şi se-ntinde-n alb cearşaf...
Îs aromele de stat la masă, mângâieri cu sângele din vine
Când freamătă docilă-n pat... Sau muză, e o arie de-un fonograf.

E prelungirea-n viitor -c-altfel n-ar fi nicicum- iubita mamă,
Simbol rostit pios o viaţă de-ai ei fată, drag băiat.
E o Eva oarecare dăruindu-şi trup de casă, ce-şi trăieşte dramă
Lângă erou-ales, de mână, braţ la braţ... înamorată de-un bărbat.

Este pe rând emoţie, o prietenă, iubită, amor, amantă abilă
Ce inima deţine-ntr-un sechestru scump, ea! Idilizând hoţia
E aur în inel pe deget!... Cea ce o săruţi coperţi, roman filă cu filă!
Fără ea lumea nu-i, căci n-ar avea iubirea cin' s-o ţie... E soţia!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee stupidă, exprimare acceptabilă, ton serios

Axiomele convingerii

Perversitatea este ţara mea! Păcat... că nu mai pot de ea!
Şi-o frică am de viitor!... Minciuna-i tânără-n popor!?!

distih de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!