Adevărul

Priviţi atent cum străluceşte
Asupra cine-i reuşeşte
Să sară-al eului hotar,
Din gând străin, plin de amar.

A sa lumină, doar există
Tot în rest, deşi persistă,
Iluzii triste ce cuprind
Vâltoarea mării suferind.

Atât de-aproape el se află
Încât voind se şi arată
Din tărâmul fericirii,
Stăpânul viu al nemuririi.

Căci ce poate fi mai sus
De realul ce-n curaj e dus
Peste lumi şi peste sine
În vârful culmilor divine?

Priviţi-l plin de-sa onoare
Trăiţi în lumina-i iubitoare,
Iar dacă toţi l-ar ocoli
Tu, singur, în el să fii.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea

Curgând în marea nesfârşită
De lacrimi reci, otrăvitoare
A ta fiinţă se scufundă,
În rugina-i muritoare.

Mergând tăcut printre mulţimi
Ce dispar cu totul în pustiu,
Doar tu, căzut în solitudini,
Rămâi cu-al tau suflet, încă viu.

Uitat în lanţurile grele
Ce-n haosul frenetic te cuprind,
Înnăbuşit iar, intre gratiile
Neînţelesului din gânduri, suferind.

Adormit de cantecul uitării,
Crezi-n zadar, ca-l tau coşmar
De zori, în tărâmul visării
Fi-va alungat, cu-al tau amar.

Simţind dar, dintr-o dată,
Cum lumina cald păleşte,
Şi zâmbind, totu-ţi arată:
O clip-a fost. Trăieşte!

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţa

Omu-şi scaldă-n infinit ştiinţa
Stropindu-şi în zadar dorinţa
Cu sudori, din neputinţa
De-atinge cei doi sori:

Realul viitorului târziu
Ce surprinde-a minţii cale
Cu-al său vis pur, auriu
Ori, coşmar vag, cenuşiu.

Nevăzutul, ca o fiinţă rară
Pe tărâmuri nesfârşite-aleargă,
Definind umanul "a simţi"
Făr-de care n-am mai fi.

Dar, chiar şi cel ce nu cuvântă
Gângurind, ca prin miracol
Poate simţi deja trăită
Clipa vie, mult dorită.

Viitorul, deci, devine
Realul viu, desăvârşit
Prin speranţa roditoare
Din preştiinţi doveditoare

Nevăzutul se preschiimbă,
Dând orbire ochilor,
Căci dovada evidentă
E deasupra fiinţelor.

Prin el, deci, omul viu trăieşte
Căci, aşa doar reuşeşte
Să uneasc-a firii inimi
Cu Cel ce însuşi Este.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să-ţi spun...

aş vrea să-ţi spun secretul toamnei,
e arămiu şi plin de flori,
e plin de amintirile iubirii,
e plin de cei rămaşi, ca noi

rămân în toamnă doar copacii,
ce au avut şi au puţin noroc,
aceştia plâng din când în când pe alţii,
ce-au dispărut răpiţi de nenoroc

se cerne cerul peste frunze,
încet cu albul sclipitor,
copacii goi mai tremură în muget,
trosnesc în ramuri, singuri, goi

aş vrea să-ţi spun secretul iernii,
dar nu îl ştiu căci încă nu-l pătrund,
ştiu doar atât că tainic gerul,
ne fură viaţa coborându-ne-n pământ

nu ştiu secretul nemuririi,
căci ţi l-aş spune, nu l-aş ţine ascuns,
e drept că taina vieţuirii,
e totuşi grea, chinuitoare-n rozul ei plăpând

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valsul iubirii pierdute

Dansez cu umbrele
În înserarea fără de paşi
Trufiei mele singur mă laşi
Incandescent ochilor pătimaşi?

Dansez cu lacrimile
Şi nu mai pot pe umărul tău să plâng
Atâtea iluzii ard în mine şi se frâng
Tăceri ce le-am simţit pe fiecare gând?

Dansez cu sângele
Ce-n inima ta poate va-nflori
Tu, petală... eu, dorul tău de-a fi,
Tu, lumină... eu, bucuria ta de peste zi?

Dansez cu visele
Şi se surpă metafore-n rime
Regretul ce nu-mi mai aparţine
Suavitatea unui gând de la tine?

Dansez cu norii
Nimeni nu ne mai ştie
Au plecat îngerii toţi poezie
Şi noi am uitat de viaţă, de copilărie...

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La postarea unui prieten virtual care descrie cu nostalgie amintirile copilăriei, mai exact în urmă cu 30 de ani. A. M: Să vezi acum 2.000.000 de ani când eram în Sine ca Sine, ce amintiri fără gând, fără cuvânt, din libertate ca Libertate eram! Din păcate, atât de rari sunt cei care îşi mai "amintesc" acum de El încât îi numeri pe degete. În rest, toţi vorbesc despre Preaiubitul ca şi cum l-ar cunoaşte, dar câţi aţi vrea cu Adevărat să-l Fiţi?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne întoarcem la natură! Ea este o mamă iubitoare. Este regretabil că ne-am îndepărtat de ea, deşi ne oferă linişte şi relaxare. Când purtăm în noi lumina culmilor însorite şi strălucirea mării, nimic nu ne mai poate întuneca existenţa, căci aceste elemente eterne au farmecul Divinului ce ne înfrumuseţează viaţa, iar amintirea lor amplifică fericirea trăită în acele spaţii mirifice.

Ecaterina Chifu în Reflecţii
Adăugat de Untea Alice
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne întoarcem la natură! Ea este o mamă iubitoare. Este regretabil că ne-am îndepărtat de ea, deşi ne oferă linişte şi relaxare. Când purtăm în noi lumina culmilor însorite şi strălucirea mării, nimic nu ne mai poate întuneca existenţa, căci aceste elemente eterne au farmecul Divinului ce ne înfrumuseţează viaţa, iar amintirea lor amplifică fericirea trăită în acele spaţii mirifice.

Chifu Ecaterina Speranţa în Reflectii/Reflexions
Adăugat de Ecaterina Chifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea principelui Ştirbey

Turnurile mişcă-n doliu a lor inimi de aramă
Şi un înger cu-aripi negre, cu diademă de spini,
Cu cântarea-i plângătoare lumea mişcă, lumea cheamă,
Precum mişcă vântu-n cântec faţa mării de senin:

Şi cu ochiul plin de lacrimi naţiunea cea română,
Care are-n mii de inimi sufletul ei tremurând,
Vede cum prin nori se stinge stea cu flacără divină
Şi aude-n cer un tunet şi un gemet pe pământ...

A-ntristării neagră-aripă peste lume se întinde,
Totul tace, căci durerea este mută ca un gând,
Lumea azi nimic nu vede, ochiu-i nimic nu cuprinde,
Decât curse-acelui astru ce se sparge p-un mormânt

Cine-i acvila ce cade? Cine-i stânca ce se sfarmă?
Cine-i leul ce închide cu durere ochii săi?
Cine-i tunetul ce moare umplând lumea de alarmă?...
- Este domnul României: Barbu Dimitrie Ştirbey!...

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om raţionând

Căutat-au realul pur
În a altora crezare,
Voia de abstractizare
Mânaţi de eul cel mai dur.

Unii, în zăcutul lor
Gândit-au chiar fireşte
C-adevărul ce-i izbeşte
Nu-i decât al umbrelor.

Dar cum pot ei nega
Simţul ce-i străpunge,
Iubirea, scrisă-n sânge,
Nimic sacru n-ar vedea?!

Doar privind la sine
Omul, gândit-a miracol,
Mai clar, din veac în secol
Răpus de gândul "Cine?".

Omul viu şi singuratic,
Şi-n tăceri, el raţionează
În Adevăr, si el crează
Realul clar şi matematic.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E plin sătucul... plin de dor

E plin sătucul de cărări,
De uliţe şi doar un drum
Pavat şi ăla de plecări
Că de venit, e gol oricum...

La câte-o curte stând comod
Mai cârâie vreo doua cloşti,
E plin sătucu-n pomi de rod
Dar să-i culeagă, stau de proşti...

Mai sunt pătuluri de ştiuleţi,
Ici colo gardu' ţine-un ţol,
Iar cioatele mai fac bureţi,
Sătucu-i plin, păcat că-i gol...

Sunt guri de lut ce-şi cată foc
Să-i fie-aprins de un vlăstar,
Şi bătături cu dor de joc,
Un dor de plin, un dor amar...

E plin sătucul de uitaţi
La grobişte pe deal în sus,
Iar cei ce-au mai rămas purtaţi
Te uiţi la ei că-n zori mai nu-s...

Cei de curând plecat-au toţi
În a streinilor priviri,
De unde alţii să mai scoţi?
E plin sătucul de-amintiri...

poezie de Vasile Zamolxeanu (17 decembrie 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-a făcut să fim o rouă

Nici n-a fost şi nu va fi
Nimenea ca şi Isus
Să trăiască cum trăi
Domnul sfânt venit de sus

El a fost pururi curat
Fără pată fără vină
Omului cum nu s-a dat
Să trăisacă în lumină

Doar Isus a împletit
Adevărul cu lumina
Căci a fost desăvâşit
Şi iubire-ntodeauna

Numai El este viaţa
Creatorul în mărire
Ce ne spală-n rouă faţa
Şi ne-mbracă în iubire

Plin de Duhul Sfânt era
Şi în milă şi-n răbdare
Pentru oameni El trăia
A vieţii vii cărare

El era Lumina lumii
Ce pe om îl luminează
De pe căile minciunii
Pe stâncă El îl aşează

Şi-l tranmsformă-ntr-o lumină
El însuşi să lumineze
O viaţa mai deplină
În sine el să creeze

Reazim sfânt şi sprijin dulce
Pentru om Domnul a fost
În lumina-i ce străluce
Ne-a dat viaţă ne-a dat rost

Pe cărarea Lui Divină
Pe atâţi Domnul ne-a luat
Ne-a spălat şi fără vină
Pe stâncă ne-a aşezat

Ne-a făcut să fim o rouă
Pentru a Sa împărăţie
De e soare ori de plouă
Mire veşnic să ne fie

Glorie dar Lui Mesia
Slavă cinste şi onoare
Căci ne arată veşnicia
El fiindu-ne salvare

poezie de Ioan Daniel Bălan (31 octombrie 2017, Cluj)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruina

A mai trecut o iarnă fără nea,
A mai trecut o vară fără soare,
Tiptil mă trec şi eu, deşi n-aş vrea,
Dispar ca un izvor pierdut în mare.

Nu mă-ntreba de ce-n ruină zac,
Nu-mi spune: vai, ce rău îmi pare,
Căci şi-o ruină bine de-o îmbrac
Îşi află peste veacuri căutare.

poezie de Mihail Mataringa (9 martie 2010)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă sunt Pâinea Vieţii

Plin de-o-naltă-nţelepciune
Domnul Isus ne-a vorbit
Eu nu sunt din astă lume
Şi la voi dar am venit

Căci Eu sunt Lumina lumii
Pâinea Vieţii încă sunt
Lăsaţi căile deşărtăciunii
Şi primiţi al Meu Cuvânt

O veniţi acum la Mine
Viaţa veşnică s-aveţi
Căile de soare pline
Ucenici să-mi rămâneţi

Ţineţi viu dar legătura
Cu Tatăl ce v-a creat
Trăind harul şi Scriptura
Toţi cu sufletul curat

Jugul Meu voi să-l luaţi
Şi sarcina Mea că e uşoară
Sfinţenia o-nvăţaţi
În lumea ce vă-nconjoară

Fiţi lumină din Lumină
Ascultând de Dumnezeu
C-o viaţă fără vină
Împletind Cuvântul Său

Domnul Isus ne-a-nvăţat
Noi viaţa s-o trăim
Şi Lumina Lui ne-a dat
Numele să i-l slăvim

Eu sunt Calea şi Viaţa
Uşa oilor Eu sunt
O spălaţi-vă azi faţa
În lumină şi-n Cuvânt

Oameni ai neprihănirii
De azi toţi să deveniţi
Pe cărarea nemuririi
Viaţa sfântă s-o trăiţi

Lumea o abandonaţi
Şi trăiţi Sfânta Scriptură
Să fiţi toţi surori şi fraţi
Dup-a Mea învăţătură

Împletiţi-vă-n iubire
Să creşteţi în sfinţenie
Lăsând vechea voastră fire
Ceru-al vostru ca să fie

Tatăl Sfânt dar vă iubeşte
Şi vă vrea să fiţi Lui
El pe braţe vă primeşte
În puterea harului

O veniţi dar în lumină
Viaţa sfântă s-o primiţi
Până-n patria Divină
Pentru El dar să trăiţi

Şi Tatăl va răsplăti
Pe oricine îl ascultă
La Sine vă va primi
Sus în Patria Lui Sfântă
12-11-2021 M.

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul Bucureştiului

Când seara se lasă peste Bucureşti
Tu iar te plimbi c-o sticlă de vin
Un dor nebun te loveşte-n plin
Şi pe străzile lăturalnice rătăceşti.

Mintea-ţi zboară la tot ce iubeşti
Şi te cuprinde un imens suspin
Când seara se lasă peste Bucureşti
Tu iar te plimbi c-o sticlă de vin.

Şi-ai uitat cum e din inimă să zâmbeşti
De când acum îi eşti ca un străin,
Iar sufletul ţi-a devenit amar ca un pelin
Şi plângi, la ea mereu te gândeşti
Când seara se lasă peste Bucureşti.

rondel de Alina-Georgiana Drosu (4 iunie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curajul

Gandirea, ca un fulg pluteşte
Şi se scurge-n raza dulce
A divinei realităţi,
Fiindu-i, deci, cu neputinţă
Să-nţeleag-a sa ştiinţă.

Viitorul, deşi tainic el domneşte
Şi subjugă-a minţii vină,
Ce se-ncrede doar în vânt,
Din străvechi el se arată
Contra realului cuvânt.

Iubirea, sacru viu ea stăpâneşte
Şi-ntăreşte a minţii fiinţă,
Ce răzbate-n vântul crunt,
De la-nceput ea se vădeşte
Forţa "de a fi ce sunt".

El, cel ce ere a schimbat
Şi prefăcând în umilirii coroana,
Dând inimilor asigurarea,
Ce-şi trăiau doar resemnarea:
"Curaj, eu am învins lumea!"

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fisură

Fii atent cum bate soare:
Peste case,
Peste oase.
Îşi ia toamna la plimbare
Şi se-ntinde
Şi se-aprinde
Printre frunze,
Nepătrunse -
În visare.

Fii atent cum suflă vânt:
Peste dom,
Peste om.
Se ascute din pământ
Şi se plimbă
Şi se schimbă
Printre buze
Mai obtuze -
‘n legământ.

Fii atent cum strânge nori:
Peste câini,
Peste mâini.
Îşi vând ploile din zori
Şi se-ajută
Şi se mută
Printre ochi
De deochi -
Amatori.

Fii atent cum cântă gură:
Peste limb,
Peste timp
Se alintă şi se jură,
Şi se-ascultă,
În acută,
Printre tremur
Şi cutremur -
În fisură.

poezie de Gabriela Chişcari (7 noiembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

curaj (vezi şi vitejie)

Adevăratul curaj constă în a avea tăria de a rămâne singur şi aceasta înseamnă că înţelegeţi într-un mod perfect conştient faptul că sunteţi singur şi că nu poate fi altfel. Ori vă amăgiţi, ori trăiţi acest fapt.

definiţie celebră de Osho în Revoluţia interioară
Adăugat de Lia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnia Lui Hristos

Când în slava Lui cerească Domnul Isus va veni
El îşi va întinde mâna şi totul va înnoi
curăţa-va tot pământul de păcat nelegiuire
şi toţi oamenii cei răi vor fi daţi doar la pieire
Domnul va-nnoi pământul şi faţa-i va transforma
căci doar El crease totul şi a Lui este puterea
şi toţi oamenii-or să fie de Hristos dar îmbrăcaţi
prin a Lui lumină sfântă o să fie transformaţi
vor trăi aici viaţa cum copacii din pădure
căci nu va fi aici nimeni mintea lor ca să o fure
doar Satan va fi legat şi în temniţă închis
astfel că pământu-ntreg va fi atunci un Paradis

nici un rău nu se va face pe tot muntele cel sfânt
căci Isus îşi va impune omenirii al Lui Cuvânt
şi va fi o nouă eră omul cum n-a mai văzut
căci viaţa va fi-ntreagă sub al Domnului Sfânt scut
împreună atunci cu mielul lupul blând va locui
şi cu vitele-ngrăşate leul se va zbengui
cu ursoaica la păşune vaca se va desfăta
pe pământ chiar nici un rău loc aici nu va avea
o pace fără hotar va fi iarăşi peste tot
împlinindu-se Cuvântul Celui Sfânt şi Savaot

copilaşul cel micuţ cu năpârci se va juca
nici un rău nu se va face şi nimic nu va avea
tot pământul va fi plin de lumina Lui Hristos
şi rău nu va exista pe pământ aicea jos
iată Domnul dar ce zice al vieţii Creator
Eu fac ceruri noi pentru omul muritor
şi-atunci vă veţi bucura tresăltând de bucurie
căci trăi-veţi dar viaţa iată până-n veşnicie
şi întreg Ierusalimul piatră scumpă atunci va fi
căci peste întreg pământul Hristos doar va stăpâni

oamenii vor înflori ca şi cedrii din Liban
îndreptându-şi dar viaţa înspre-al fericirii lan
a lor muncă pe pământ în zadar nu va mai fi
vor avea atunci de toate sute de ani vor trăi
iată Domnul ce vorbeşte şi El Însuşi azi ne spune
atunci va fi o nouă viaţă şi va fi o nouă lume
oamenii nu vor avea copii ca să îi înmormânteze
ci ca plini de bucurie pe braţe să îi aşeze
Hristos le va fi lumina şi de toate le va da
să trăiască-n bună stare fericită având viaţa
iată dar ce se va face oamenii cum vor trăi
când peste întreg pământul Hristos Însuşi va domni
îmbrăcată-n fericire planeta va fi lumină
omenirea atunci întreagă va trăi fără de vină

prea puţini înspre păcat ochii îşi vor îndrepta
şi vor fi toţi pedepsiţi doar stăpân va fi Mesia
astfel că-n neprihănire omu viaţa-şi va trăi
ce-a râvnit atâta vreme iată el va dobândi
Raiul Raiul cel pierdut îi va fi iar locuinţa
numai pentru că Hristos îi oferă biruinţa
glorie dar Lui Hristos slavă Celui Prea Înalt
Raiul cel plin de miresme iarăşi omului l-a dat
Tată scump şi Sfânt din cer noi o iată-ţi mulţumim
pentru Noul Paradis în care ne-ai dat să fim
slavă cinste şi onoare acum iată ţi-am adus
te slăvim o scumpe Tată şi-l cinstim azi pe Isus

poezie de Ioan Daniel Bălan (30 noiembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceas gemând

Solitar, ca-ntr-un pustiu de râuri
Îşi soarbe necontenit durerea
Culegând din al meu dor, frânturi.

Îl vedeţi, tăcut şi rece fiind
Şi-atunci, nepăsător, îl credeţi
Că trece peste voi, murind.

Dar, apropiaţi a voastre inimi
Şi simţiţi cum geme-n sine,
Străbătut întruna de lumini.

De ani întregi fidel tot bate,
La locul sau cel prăfuit
Omul viaţa şi-o socoate.

Ştiţi voi oare că fiece ticăit
De voi l-aţi şi pierdut,
Pentru el e-un prunc iubit?

El nicicând nu a uitat
Deşi, de mult a fost,
Prima clipă ce-a creat

Cu amar, de-atunci, aşteaptă
Ca o clipă, doar,
Să o vadă vie, coaptă.

Gemând, copiii-şi duce
Zi de zi, doar în mormânt,
Şi niciunul nu se-ntoarce.

Dar, iubind, mereu el ştie
Că toţi cândva vor fi-nviind
Şi-atunci nici moartea n-o să fie,

Nici clipe reci şi muritoare
Nici alb mormânt cu iz de floare
Nici negre văi, pustiitoare.

Ceasul ticăie gemând,
Printre lacrimi, el priveşte
Şi măsoară timp, sperând.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greşeală a unuia, reuşită a altuia, să nu te preocupe asemenea împărţeli. Nimic nu e fertil decât marea colaborare a unuia prin celălalt. Mişcarea ratată slujeşte mişcării ce reuşeşte. Iar mişcarea ce reuşeşte arată celui ce a greşit scopul pe care îl urmăreau amândoi. Cel ce află infinitul îl află pentru toţi.

citat celebru din Antoine de Saint-Exupery
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!