Lecţie

De la păsări care zboară
În înalturi către soare
Omul nostru ia aminte
De la ele până moare.

De la floarea ce se-ndreaptă
Totdeauna către sori
Ia modelul soldăţelul
Care face raportări...

De la păsări, de la flori!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul se naşte fără voia lui şi moare împotriva voinţei sale, dar în ultima clipă a vieţii totdeauna îşi aduce aminte de locul unde s-a născut. Omul e ca rândunica: nu-şi uită niciodată vechiul cuib. Moartea îl mână pe om către locul său de baştină...

Marko Marcevski în Insula Tombuctu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile au fost tratate până acum de bărbaţi ca nişte păsări rătăcite din drum, care au coborât din înalturi până la ei: ele treceau drept fiinţe mai delicate, mai vulnerabile, mai sălbatice, mai ciudate, mai fermecătoare, mai inimoase decât bărbaţii -, dar care trebuie închise în colivii pentru a nu-şi lua zborul.

Friedrich Nietzsche în Dincolo de bine şi de rău
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ti-aduci aminte?

Ţi-aduci aminte
De mine, de tine, de timp,
De ape, de golfuri, de valuri,
De flori, de iarbă, de pământ,
De păsări, de vânt şi de ceruri...?

Ţi-aduci aminte,
Tu, iubire de fum,
Fum din horn de poveste,
Poveste din istoria dorinţei,
Dorinţă din credinţa
Autorului anonim.

Ţi-aduci aminte
De tot şi de toate,
Înafară de Noi,
Cei ce-am lipsit,
Cu desăvârşire,
Din mine, din tine, din timp,
Din ape, din golfuri, din valuri,
Din flori, din iarbă, din pământ,
Din păsări, din vânt şi din ceruri...

poezie de Sorana Felicia Petrescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când... până când...

De când e lumea şi pământul,
Tot de-atunci bate şi vântul.
Norii tot de-atunci se-adună,
Fulgeră, plouă şi tună.

Tot de-atunci apele curg,
De-atunci cântă cucu-n crâng,
De-atunci sunt zile şi nopţi,
Tot de-atunci sunt vii şi morţi.

Din acele prea vechi timpuri
Există ani şi anotimpuri.
De când soarele e soare,
Tot de-atunci luna răsare.

De-atunci pomii ne umbresc
Şi cu flori se-mpodobesc.
De-atunci pământul hrăneşte
Tot ce pe el vieţuieşte.

De-o veşnicie strălucesc
Stelele-n raiul ceresc.
Tot de atunci păsări zboară
Către marea Stea Polară.

Toate-acestea îşi au mersul
De când există Universul.
Şi după cum cartea ne-nvaţă,
Tot de-atunci există viaţă.

De când planeta are viaţă
Omul stă mereu în faţă.
Chiar dacă există moarte,
El are posteritate.

Va dăinui până când
Va dispărea acest pământ.
Atunci, nu vor fi zile şi nopţi,
Nu vor mai fi vii, nici morţi.

Atunci viaţa se sfârşeşte,
Când pământu-ncremeneşte.
Când, în Universu-acesta mare
Va străluci un alt soare.

poezie de Dumitru Delcă (22 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa nu moare în muguri

Speranţa nu moare în muguri
Şi-n lacrima viţei de vie;
Când focuri se-nalţă în ruguri
Speranţa-n flăcări reînvie.

Speranţa-n idee nu moare,
Chiar dacă ideea e-nfrântă;
Dispare o clipă şi-apare
În cântec de păsări ce-ncântă
Auzul! Chiar dacă privirea ne doare,
Speranţa-n idee şi-n suflet nu moare...

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada blondelor iubiri

E frumos, e prea frumos la tine-n suflet
E târziu, e prea târziu la mine-n gând
Împărtăşim, împărtăşim aceeaşi taină
Dar nu se ştie, nu se ştie până când.

Prea multe păsări cardinale
Între iluzii se rotesc
Contaminând cu ascensoare
Misterul nostru pământesc.

Îmbătrânim de fericire
Într-o mansardă fără flori
Lăsând păpuşi fără adresă
Pentru serbările din zori.

Visăm frumos aceeaşi moară
Ascunsă-n tragicul decor
Şi măcinăm aceleaşi lacrimi
Când dau părinţii telefon.

Suntem lucizi până la sânge
Nedespărţiti până la cer
Şi nici nu ştiu după iubire
Ce se cuvine să-ţi mai cer.

Cuvintele îşi pierd căldura
Într-un sărut de protocol
Şi tot mai vinovate păsări
Dau eşafoadelor ocol.

Sub fruntea mea se face noapte
În ochii tăi se face zi
Şi renunţăm să mai cunoaştem
Ce stele ne-ar putea păzi.

poezie celebră de George Ţărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclu

Totul a-nceput într-o continuare...
Cum se naşte floarea zâmbind către soare,
Soarele -o usucă într-o scăldătoare
De raze călduţe şi unduitoare.

Nu-i nimic pe lume care nu foieşte,
Chiar şi piatra, timpul o încărunţeşte
Până când în rosturi o cermăluieşte
Şi o suflă vântul până-o prăfuieşte.

Totul este viaţă şi apoi e moarte,
Moartea se transformă într-o vietate.
Într-o perioadă ciclul se roteşte,
Nu mai ştiu din ce totul încolţeşte.

Din nisipuri fine şi din praful mării
Stâncile se-nalţă până-n vârful zării,
Din apa sărată creşte altă floare
Ce-şi ia din pietroaie frunze şi-o culoare.

Totul este moarte într-o disperare,
Totul este viaţă într-o încântare,
Din oase de păsări fluturii iar zboară
Şi prin iarba crudă câte gâze zbiară.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se spune că omul se naşte cu frica de două lucruri: de zgomot şi de cădere. Acestea ne sunt date de către natură ca un sistem de alarmă, care face parte din instinctul de conservare şi sunt normale. Celelalte angoase ne sunt întipărite de către părinţi, educatori şi cei din anturajul nostru.

Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconştientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de tei

Flori de tei
autor: Alin Ojog

I-am scris pe-o frunza unei păsări
Să-mi dea din darurile ei
Să pot zbura să cânt prin locuri
Întreaga vară-n flori de tei.

Iar roiuri de albini să vină
Să strângă polen pt zei
Eu tot cântând voi fi prin locul
În care m-au născut ai mei.

Şi-aşa o vară voi petrece
Uitând că vor veni ani grei
Dormind cu păsări printre ramuri
Învăluit în flori de tei.

poezie de Alin Ojog (29 august 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipoteşti

Ce noapte albastră pe lac
Cu luna privind în oglindă,
Cu păsări ce-n noapte nu tac....
La mijloc de codru se-ntindă.

Nuferii râd către stele
Şi-n mijlocul lor stă de mult,
Nemuritor şi mai mândrul ca ele,
Luceafărul mândru, tăcut.

Veseli flăcăii râzând
Pe lac, printre nuferi, înoată
Spre insulă merg chiuind
Şi par că rotesc lumea toată.

Doar florile-albastre mai stau
De martori la chiot şi sfadă,
Doar ele putere mai au
Aşa feerie să vadă.

...............................

Se-aud paşi târzii către lac
Prin codrul cu păsări ce zbor,
Sub rânduri de tei, toate tac....
Se-aud numai triluri şi doine de dor.

poezie de Ionel Ivaşcu (8 septembrie 2005)
Adăugat de Ionel Ivascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de verde

Atât de greu apare primăvara
Să-mi scald privirile-n verdele cel crud
Şi cor de păsări în dumbrăvi s-aud
Din zorii dimineţii până seara.

Când vrăbii se agită-n frunzele din dud,
Semnalu-i clar! Venită este vara
Cu greierii ce-şi pregătesc chitara
Pe fir de iarbă şi-n ramul de agud.

Eu văd cum toamna iute se iveşte,
Cum păsăretul se-ndreaptă către sud
Şi ritmul vieţii parcă-ncetineşte.

Dar iată, lunga iarnă se grăbeşte
Cu mantia să-nvelească şesul nud
Şi dor de cald şi verde îmi trezeşte.

sonet de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecce Homo

Natura-şi plânge fiul înfăşurat în ceaţă
şi copleşit de apa ce-n abundenţă cade.

Satan picta momentul cu demoni de cenuşă,
urnind spre răsărituri albastrele arcade
sub care omul vânăt ardea-n pământ de ceară
şi-n neputinţă - floarea ce zace în pustiu.

Când orice dimineaţă se-ndreaptă către noapte,
arunc spre cer obida: eu când n-o să mai fiu...?

poezie de Ionuţ Popa (25 ianuarie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul...

Şi iarăşi frunzele se zburătăcesc în vânt
Îngălbenite de timp se-ndreaptă către pământ
Şi-ntrebi nedumerit când bocnă-i iazul morii:
Mai trecători pe pământ sunt oamenii, sunt norii?

Când şarpele-crivăţ şuieră-n negrele ramuri
Şi greu, tot mai greu saturi prea flămândele guri
Zic: mai călător pe pământ nu-i omul, nu-i norul
E frunza arămită de vreme, e dorul!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce parfum are libertatea? Abia îmi amintesc. Desigur, zilele astea, care sunt mereu aceleaşi, această incertitudine pe care o percep în jurul meu, că respir din bucătărie până la baie, din dormitor în sufragerie, mă face să mă simt pierdută. Aş dori o schimbare, chiar una mică, dar nimic nu pare să favorizeze relaxarea măsurilor restrictive.
Pe cer văd multe păsări care zboară libere, nu au limite. Unde aş merge dacă aş avea aripi?

Camelia Opriţa în Palimpsest, Jurnal (martie 2020)
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce parfum are libertatea? Abia îmi amintesc. Desigur, zilele astea, care sunt mereu aceleaşi, această incertitudine pe care o percep în jurul meu, că respir din bucătărie până la baie, din dormitor în sufragerie, mă face să mă simt pierdută. Aş dori o schimbare, chiar una mică, dar nimic nu pare să favorizeze relaxarea măsurilor restrictive. Pe cer văd multe păsări care zboară libere, nu au limite. Unde aş putea zbura dacă aş avea aripi?

Camelia Opriţa în Palimpsest, (Jurnal) (martie 2020)
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Excursia-lecţie de geografie

În excursia din vară,
Organizată la munte,
Am descoperit o carte rară,
NATURA cu taine multe.
Am văzut soarele în zare
Arătându-şi faţa,
Până unde ni se pare
Că sfârşeşte viaţa.
Acolo unde pământul
Se-mbrăţişează cu cerul,
Unde nu ajunge gândul
Ca să dezlege misterul.
Am văzut gâze mărunte
Printre firele de iarbă,
Am văzut vârfuri de munte
Şi ape coborând în grabă.
Într-o pajişte cu flori
M-am culcat cu faţa-n sus.
Priveam cerul fără nori
Şi soarele către apus.
Prin păduri am colindat,
Păsări multe am văzut,
Cântul lor am ascultat,
Doamne, ce mult mi-a plăcut!
În poiana cu flori multe,
Căprioare gingaşe zburdau,
Găini şi cocoşi de munte
Pe deasupra mea zburau.
În lumea de arbori şi păsări
Adieri de vânt m-au răcorit.
Pe piscuri nu poţi să te caţări
Oricât de mult ţi-ai fi dorit.
În limpezi ape-am oglindit
Chipul meu plin de sudoare.
Vedeam şi-un soare obosit
Care mergea la culcare.
Natura-ntreagă este mamă
La toate câte-n ea trăiesc.
Găsesc adăpost şi hrană
Pe plaiul nostru românesc.
La noi, cu dărnicie ploaia cade
Şi pentru gâze şi pentru urs.
Pentru peştii din cascade,
Pentru prighetoare şi râs.
Iarna se-aşterne zăpadă
Pentru grâul ce dă pâine.
Nimenea nu stă la sfadă
Cu grija zilei de mâine.
O carte frumoasă este
Natura ce ne-nconjoară.
De la şes până pe creste,
Ţara noastră-i o comoară.
Din cartea naturii am aflat
Despre lumea vie a plantelor.
Să cunosc am învăţat,
Viaţa animalelor.
Natura-i o lume fascinantă.
O lume vie, mişcătoare.
Omul, fiinţă dominantă
O ocroteşte sub soare.
Natura e şi mama noastră.
Ne hrăneşte şi ne-adapă.
Cu gândirea lui măiastră
Omul de rele o scapă.
Pâinea albă din câmpii,
Merele-n livezi, pe dealuri,
Muntele cu bogăţii,
Ape clipocind în maluri,
Faună, floră... Pe toate
Natura le găzduieşte.
Fără ele nu se poate.
Nici pământul nu trăieşte.

poezie de Dumitru Delcă (10 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colibriul

Colibriul verde, rege pe coline,
Văzând greaua rouă şi un soare blând,
Strălucind în cuibul tors din ierburi fine,
Raze răcoroase-n aerul vibrând,

Zboară la izvorul apelor vecine,
Unde-n bambus marea vuietul şi-a frânt,
Unde-asoka roşă, cu-adieri divine,
Înfloreşte-n inimi jilav fulger; vânt,

Către floarea de-aur se coboară-n poză:
Dragoste atâta bea din cupa roză,
Până îl ucide, neputând s-o sece –

Pe-a ta gură pură, prea-iubită, scut,
La fel al meu suflet moare şi petrece,
Parfumând-o, grabnic, primul meu sărut.

sonet de Leconte de Lisle din Poeme barbare, traducere de Savin Badea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânziene, legendă şi credinţă

În magia nopţii-n care
sfânt Ion zidea cărare,
cu minuni la... apogeu
date, doar de Dumnezeu,

Cerurile s-au... deschis
spre a lumii paradis,
a trimis din sori culoare
pe-a īntinderii candoare.

Şi a dat picuri de viaţă
peste codri cu verdeaţă,
peste fân şi câmp cu flori,
ce se vor deschide-n zori.

Roua e şi ea părtaşă,
miruind pruncii din faşă,
când zâna fertilităţii
a coborât pe scara nopţii.

Zânele se-ntorc în şir,
pe pământ aduc delir,
şi în dansuri nelumeşti
reînvie vechi poveşti.

Sânziene, cu miros magic,
au putere antialgic,
au în ele stropi de soare,
râu de galben în culoare.

În buchete se-adună
flori rupte parcă din lună,
strălucesc mirositoare
cu puteri de leacuri, care,

Prinse în cununi, se spune,
în descânt cu gânduri bune,
dau puteri vindecătoare
iubirii dă dor, cărare.

Zboară sânziene-n noapte,
dau belsug în tot, şi-n toate,
miruiesc gradini şi câmpuri,
păsări fac să umple crânguri.

Vin din cultul geto-dacic,
reanimă ce-i nostalgic,
De vrei chipeş, tu să fii
spală-ţi faţa-n zori de zi,

Cu-n buchet de ‘'sânziene'',
dă cu rouă peste gene,
au un dar... miraculos,
numa'n zori când viu miros.

Ele, ne urzesc şi puntea,
cu lumini adapă mintea,
între ceruri şi... pământ
şi-ntre rugi duse de vânt.

Doar sfinţind cum se cuvine
noaptea zilei care vine,
vom simţi puteri divine
peste drumul către mâine.

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura este un izvor fabulos de linişte. Acolo mintea se adânceşte în meditaţii profunde, acolo sufletul se leagănă pe paturi de flori şi se înalţă către necunoscutul dumnezeiesc, acolo ochii se îmbată de misterul culorilor aprinse de soare, acolo plămânii inspiră un aer uşor şi domol, acolo urechile aud cântecele de mulţumire ale minunatelor păsări, acolo totul oftează de bine şi de împăcare.

citat din romanul Vinovatul, capitolul "Conspiraţia" de Elena-Cristina Militaru (9 septembrie 2017)
Adăugat de Casiana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coliviile care zboară simulează păsări care stau.

aforism de Octav Bibere
Adăugat de Octav Bibere
Comentează! | Votează! | Copiază!