Ecce Homo

Natura-şi plânge fiul înfăşurat în ceaţă
şi copleşit de apa ce-n abundenţă cade.

Satan picta momentul cu demoni de cenuşă,
urnind spre răsărituri albastrele arcade
sub care omul vânăt ardea-n pământ de ceară
şi-n neputinţă - floarea ce zace în pustiu.

Când orice dimineaţă se-ndreaptă către noapte,
arunc spre cer obida: eu când n-o să mai fiu...?

poezie de Ionuţ Popa (25 ianuarie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când între noi distanţa...

Nu cred că-n zi sau noapte mai caldă viaţa-mi este
ca-n orele în care cu tine sunt mai bun,
şi am greşit, sunt omul ce-n mine zace peste
iubiri, când toate-acestea spre tine se impun.

Mai pedepseşte-mi gura ce tace-adânc şi minte,
sau scoate-mi ochii-aceia ce văd şi împrejur,
dar fii tu mâna care mă scutură din minte
şi mă învaţă-n taină să o-ndrăgesc când jur.

Să rupi din piele, muşcă, şi taie-n carne vie,
jăratec dă-mi la masă- îl voi mânca privind
cum râzi, căci râsu-acela îmi face ziua mie
mai zi ca alte zile, cu jindul cel mai jind.

E aerul otravă, şi libertatea moare,
când între noi distanţa arată a-nchisoare.

sonet de Ionuţ Popa (2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii oameni se duc spre Hristos, alţii spre Satan, când primeşti autografe de la o femeie ca asta care este făcută cum e făcută, care inspiră duhul satanic, înseamnă că te duci spre Satan nu spre Dumnezeu.

citat din Gigi Becali
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demoni...

Demoni de apă
Demoni de vânt
Demoni din flăcări şi din pământ
Demoni de suflet
Demoni cu gând
Demoni din ochi mereu sărutând
Demoni din mine
Demoni din tine
Demoni cu grijă aleşi din vitrine
Demoni cu aripi
Demoni de sânge
Demoni ce inima-n tine o frânge
Demoni serafici
Demoni din minţi
Demoni născuţi din ai noştrii părinţi
Demoni şi oameni
Demoni din fire
Demoni ce ştiu să lege iubire...

poezie de Vasile Zamolxeanu (31 ianuarie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pedala verde

violatorii - cei trei - pedalează pe mountain
bikes pe bulevardul cetăţii e dimineaţă
se-ndreaptă
spre dumbrăviţa spre baraj spre pădurea
verde azi nu vor agresa tinere înecate-n familie
se-ndreaptă
spre luminişuri şi pajişti (?!) ei ar culege
soc păpădii şi leurdă
cu dreptate
au uneori zile de relaxare în seria c
rimelor ce îi caută cu mascaţii,-n urzici

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sufletul plânge aşa, uşor,
Poate după Tine.

Însă Tu eşti ca apa ce-i cuprinsă
Dincolo de nori:
Nu eşti nici ploaie lungă,
mocănească,
tristă
Nici recea cădere de apă,
Ce toamna te-neacă,
Ci poate că eşti
Caldul respir al cerului către glie,
Ce-n zori,
Înainte de soare,
Cu Aurora se joacă.

Apă eşti şi apă împrăştii,
Apă Vie ce-n vin se preface.

Şi nu simt a Te fi pierdut printre sloiuri...

Poate că eşti volbura furtunii
ce-n mal de bazalt,
Poartă orice falnic catarg, spre înalt.

Nu mai ştiu Ce eşti
Doar că apa Ta mă face
Sa fiu viu,
Din spre trecut, spre prezent,
găsind o cale răsare
Spre a făuri viitorul
Care îţi poartă chipul.

poezie de Ilarie-Adrian Frone
Adăugat de Batman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile care mă dor

Mâinile mă dor,
Sunt mâinile acestea,
Pe care mi le-a făcut cadou
Dumnezeu,
Într-o dimineaţă de sărbătoare.
Mâini cu care m-am rugat,
Cu care am iubit,
Am trudit,
Am mângâiat pâinea cea de toate zilele,
Am mângâiat chipul tău,
Am mângâiat icoanele,
Şi pietre şi copaci...
Le-am împreunat
Şi le-am ridicat spre cer
Când îmi era a pustiu,
Când îmi era a jale,
Când Dumnezeu era plecat prin lume cu sfinţii,
Să judece...
Sunt mâinile care i-au hrănit pe alţii,
Şi pe mine.
Mâini care ţi-au şters lacrima...
Sunt mâini care erau cândva
Tinere şi viguroase
Şi acum se prefac în crengi uscate,
Cu gheare încovoiate
Care se apleacă inexorabil
Să scurme ţărâna.
Sunt mâini bătătorite de greşeli,
De iertări, de păcate, de rugăciuni,
De zidiri, de patimi, de griji,
Mâinile care mă dor,
Care te caută prin noapte,
Care te roagă să te întorci,
Pe care nu le mai pot întinde spre tine,
Cu care sap în cenuşă
Să rostogolesc timpul,
Cu care îmi torn cenuşă în cap,
Mâini cu care întorc tot mai greu
Ultimele file dintr-o carte,
Mâini care ţin o lumânare neîncepută
În aşteptarea luminii...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt mut

Strigăt către pământ
stea căzătoare pe trupul meu
adiere de vânt,
o clipă.
Lumină spre cer...
de ce-mi vi
existenţă efemeră
furată de zări străine?
De ce?
Să-mi rupi fiinţa la plecare
lăsând între noi
neputinţa zilelor trecute
degeaba?
Fiinţă cu neputinţă de schimbat,
soarta mi-e să privesc,
spre cer
spre alte stele
pe care
nu mi le doresc
şi să strig către El
strigăt mut
de pământ reavăn
mirosind...
a stea căzătoare.

poezie de Dorel Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre dimineaţă
natura doarme-n tihnă
peste amintiri.

haiku de Ionuţ Popa din Valuri (3 octombrie 2007)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pântecul matern

Amăgeşti cumplita viaţă
Cu un vis de nemurire.
După noapte, dimineaţă...
După moarte, fericire?

Mergi încet spre cimitirul
Vieţilor de-odinioară
Şi te-ntâmpină sictirul
Unui croncănit de cioară.

Tot ce-n jurul tău va naşte,
Nu va înceta să moară,
Învierile de Paşte
Îţi fac viaţa mai uşoară.

Ţi se interzice visul
Şi te-ndrepţi către infern,
Fericirea, paradisul
Sunt în pântecul matern.

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet autumnal (Sonet LXII)

Şi m-ai sedus spre noapte, încărcată
Cu reci fantasme rătăcite-n lume,
Când ochiul tău a stat să mă sugrume,
Prin scorburi m-am retras ca altădată.
În pleoapa-ţi udă ai scăldat cu ploaie
Pietrişul şi căldura, laolaltă,
Şi florilor îngenuncheate-n baltă
Un recviem se cantă din odaie.
Arbuştilor ai retezat tulpina
Cu-acel mister de ciumă seculară,
Şi iarba-i rară, iarăşi ca rugina,
Când doar fiorul cald de primăvară
Ar îmblânzi, în cântec, mandolina -
Anostă-n vremea frunzelor de ceară...

sonet de Ionuţ Popa (16 februarie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş putea...

(doar un bob să fiu în inima ta)

Daca-şi putea să fiu un bob
Fie de grâu, neghină sau secară
Şi-n fiecare dimineaţă să mă-ntrebi,
Cine-a greşit mai mult aseară.
Sau poate noapte dupa noapte
Când visele le chemi pe toate,
Eu vreau să fiu un bob de ceară
Ce mă topesc la dragoste amară.
Şi nimeni să nu poată să m-alunge
Să stau lipită-ngândul tău ce plânge,
Ca bob de grâu, neghină, sau secară.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţie

De la păsări care zboară
În înalturi către soare
Omul nostru ia aminte
De la ele până moare.

De la floarea ce se-ndreaptă
Totdeauna către sori
Ia modelul soldăţelul
Care face raportări...

De la păsări, de la flori!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice zi incepe prost

Orice zi începe prost
Dacă n-ai un adăpost,
Orice zi e-un singur pas către noapte…

Orice noapte trece greu
Dacă singur eşti mereu,
Orice noapte-i un popas de o noapte…

Când soarele-apune
Toate sunt bune,
Când el răsare
Nimic nu pare schimbat!

Orice zi începe-aşa,
La sfârşit e noapte grea,
Orice zi e-un singur pas către tine…

poezie de Alexandru Andrieş
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arbore genealogic (Sonet LXXV)

Visez mereu la arborele verde,
îl mai zăresc adesea printre astre
şi cu sudoare mi-l aşez în glastre,
când frunza-i cade şi în gând se pierde.

De jeg să-i curăţ soiul, de albastre
promisiuni ce-n umbre îl mai arde,
când se-nnoptează brusc pe bulevarde,
şi-n rădăcini zac patimile noastre.

Zăcea copacul sub un cer de cretă...
Coroana-i vie, palidă se-aruncă
prin alte lumi, predând o grea ştafetă,

când vântul morţii suflă a poruncă
şi singura-i prezicere concretă
închide trunchiul într-o groapă-adâncă.

sonet de Ionuţ Popa (8 martie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă de toamnă

Cocoşii cântă vestind o nouă zi,
E liniştea adâncă şi pufoasă,
În care stelele puţin vor mai luci-
Pe bolta zugrăvită cu melasă!

Luna coboară, uşor, spre asfinţit,
Ducând cu ea misterul strâns în raze,
Prin care câte-un vis s-a rătăcit-
Cătând un ascunziş, printre miraje!

Peste pământ pluteşte-un strat de ceaţă,
Din ploaia ce-a căzut ieri, peste sat,
Care acum, cu mulţumiri se-nalţă-
Spre cerul dimineţii înseninat!

Spre răsărit şi cerul pare-o ceaţă,
Mai cântă un cocoş ce-a răguşit,
Curând va fi o nouă dimineaţa-
În care Soarele va râde negreşit!

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu din Lumină târzie
Adăugat de Vasile Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

în faţa lumii stă un om
un singur om
e om sau nu e om
poate e un fluture pribeag ce arde într-un zbor
un zbor spre ternele păcate
sub cerul liber zace un om
o hrubă strâmtă este casa în care plânge marea
în lumea lui nu e popas
doar un urcuş etern spre nicăieri
vroia să urce sus
spre cer
o clipă vine
s-a tot dus, prea sus
anii au trecut în grabă
el zace acolo jos
o viaţă a trecut, o lume a apus

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vikingii

E ceaţă, frig, o noapte întunecată,
Vikingi corăbii vin din depărtări
Fără de glas rămân, a lor armată,
S-apropie silenţios din depărtări.

În răcnete, spre ţărm ei năvălesc,
Mânaţi de al lor spirit aventurier
Nu au in ei nimic volintiresc,
Iar eu mă văd în lanţuri, prizonier.

Dintr-o dată apare, în galop nebun,
Iubitu-mi cal, bilet spre libertate,
Până în zori gonit-am, ca din tun,
Să dau de veste celor din cetate!

Ai mei ostaşi, în luptă îi îndemn,
Victoria-i a noastră, când înving,
Pe sabia cea dragă, fac un semn,
Când cade înc-un luptător viking!

poezie de Alex Dospian (februarie 2016)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pornit spre tine

numai pustiu în jur, un alb pustiu
şi va porni să viscolească iar spre seară
şi tot ce-i viu va nivela ca-ntr-un sicriu
din care iarăşi va renaşte primăvară

numai pustiu în jur, un alb pustiu
cu lupii pe fundal, urlând la soare
în limba lor, poemul încă viu
transpus pe intervaluri de ninsoare

numai pustiu în jur, un alb pustiu
imaculat pe întunericul din zare
pornit demult spre tine tot nu ştiu
din ce noian de vise vei apare...

poezie de Iurie Osoianu (17 decembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea învinsului

Iar când, sfioasă umbră, prin ceaţa rece-a serii
Purtându-ţi trista taină, de gânduri chinuit,
Târziu te vei întoarce înfrânt şi istovit,
Spre casa părăsită în văile uitării,

Tu, cel ce-ai cules floarea spinoasă-a-nstrăinării
Şi-a ei mireasmă-amară cu patimă-ai sorbit,
La-ndemnul Amintirii ce-n prag ţi-a răsărit,
Nu te lăsa ca pradă să cazi înduioşării

Zadarnice. Respinge deşarta-i mângâiere
Şi oricât de adâncă ar fi a ta durere,
Trufia nu ţi-o pierde, rămâi nepăsător,

Nu te opri, nu plânge, şi dacă-ţi stau morminte
În drum, treci peste ele, înnăbuşe-al tău dor,
Şi-n neagra noapte pleacă, cu fruntea sus-nainte.

poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revărsate ceruri în risipă de stele

Revărsate ceruri în risipă de stele
străluceau pe deasupra mâhnirii. Decât în pernă
plângi mai bine în sus, către cer. Aici, chiar în preajma
celui ce plânge, a chipului care
adulmecă-mprejurul lui, începe
cosmosul care te exaltă. Cine opreşte,
când tu într-acolo vrei să ajungi,
revărsarea? Nimeni. Doar numai dacă
te-ncumeţi deodată să lupţi cu puternicul impuls
al acelor constelaţii spre tine. Respiră.
Respiră-ntunericul pământului şi din nou
priveşte în sus! Din nou. Uşor şi fără chip
s-apleacă spre tine adâncul de sus. Chipul
mistuit în noapte dă feţei tale spaţiu.

Din Poeziile către noapte

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!