Dorul...

Şi iarăşi frunzele se zburătăcesc în vânt
Îngălbenite de timp se-ndreaptă către pământ
Şi-ntrebi nedumerit când bocnă-i iazul morii:
Mai trecători pe pământ sunt oamenii, sunt norii?

Când şarpele-crivăţ şuieră-n negrele ramuri
Şi greu, tot mai greu saturi prea flămândele guri
Zic: mai călător pe pământ nu-i omul, nu-i norul
E frunza arămită de vreme, e dorul!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt pământ

Sunt pământ şi 
de el mă dezbrac
ca de tot eul meu,
să rămân acelaşi 
sărman pribeag,
ce am iubit şi
iubi-voi mereu.

Nu am timp şi
nici vârsta seculară,
dar sunt pământ
şi în pământ o să,
mă întorc iară,
cu iubiri de o zi sau,
cu iubiri de o seară.

În lumea asta mare, 
plină de tot ce e rău,
eu sper şi cânt iubirea
uitând de neant şi greu
aşteptând clipa când
o să mă întorc din nou
în pământul meu.

poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător, trecător pribeag pe pământ...

Călător, trecător pribeag pe pământ...
Drumuri, gânduri, ofuri şi chin,
Gust de pelin,
Goană de ani, muncă şi bani,
Trudă în vânt...
Călător, trecător pribeag pe pământ!

Doamne, mi-ai dat ce n-am visat!
Sădind în mine, credinţa-n Tine,
Din ce mi-ai dat, voi dărui,
Oricând în cale voi întâlni
Un necăjit, un disperat ce ispăşeşte al lui păcat.
Ajută-mă, cât mai trăiesc, tot ce doresc să-nfăptuiesc,
Să prind în versul ce mi-ai dat, peste ocean ce-am învăţat!
Ştiu, mai de preţ pe lume nu-i, ca sănătatea omului
Dar sunt grăbit, uit prea uşor că pe pământ sunt trecător!

Dacă-i curat sufletul meu,
C-am fost cinstit şi de cuvânt,
C-am respectat un jurământ,
Cât am fost bun, cât am fost rău,
O ştii doar Tu, mărite Zeu!

Tot ce adun an după an,
Mult prea curând se pierde-n van!
O umbră sunt, o frunză-n vânt,
Când plec, las totul pe pământ,
Muncă de ani, Goană şi bani, Trudă în vânt...
Atât doar sânt:
Călător, trecător pribeag pe pământ!

Chiar de eşti trecător...

Astăzi eşti... mâine, nu...
Viaţa... trece în zbor
Şi tu eşti doar atât:
Pe pământ, călător!

Mai târziu înţelegi,
Că şi visele mor
Şi tu eşti doar atât:
Pe pământ, trecător!

Când devii înţelept,
Ai rămas cu-n toiag
Ştii că eşti doar atât:
Pe pământ, un pribeag!...

... Chiar de eşti un pribeag,
Călător trecător,
Lângă suflete dragi,
Poţi pricepe uşor
Ce-i un cuib fericit,
Un surâs de copil,
Cât de mult ai iubit?...

Te întreabă... subtil:
Ai plantat un copac?
Ai iubit o mândruţă?
Ai pe lume urmaşi?
Ai făcut o căsuţă?

Poţi "pleca"... liniştit,
Ţi-ai făcut aici "treaba"...
Chiar de eşti trecător,
Nu trăit-ai degeaba!

poezie de Ionel Davidiuc (mai 2004)
Adăugat de Ionel Davidiuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Apă lină, apă albastră,
Poartă tu iubirea noastră.
Du-o în cele patru zări
Sau ascunde-o printre flori.

Vânt de vară, vânt uşor
Poartă-mi dorul călător
Printre sălcii, printre tei,
Sau ascunde-l dacă vrei.

Foc ce arzi, foc nestins
Poartă-mi gândul neatins.
Du-l către iubitul meu,
Sau arde-l în jarul greu.

Pământ negru, pământ tare
Poartă-mi viaţa trecătoare
Ţine-mă deasupra ei,
Sau îngroapă-mă de vrei.

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor

gonit de vânt pe ăst pământ
adus de ploaie şi cuvânt
mă înalţ, mă avânt
să dobor norii negri şi răi
mă cheamă înapoi lumina vieţii pe pământ
cad, mă ridic şi cânt
să alung demonii cetăţii
sunt cuvântul ce zboară către cer

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atât de greu

E atât de greu să fii om
În lumea asta vie,
Când strigi şi nimeni nu te ştie.

E atât de greu să lupţi cu morile de vânt
Când îţi auzi sufletul strigând,
Dar nu poţi să te ridici de la pământ!

Când simţi că n-ai nicio putere
E atât de greu în lumea asta
Plină de mizerie.

poezie de Vladimir Potlog (9 aprilie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu? M-am întrebat
Pe mine când iar, singur,
Stăteam cu mine-îngândurat
Ca mintea să-mi asigur.

Sunt doar un boţ de lut trântit
Pe-o roată-ameţitoare
De un Olar ce-a-îngăduit
O urmă de suflare.

Sunt doar o stâncă seacă pus
Pe-un băţ uscat, de paie,
Ce doar priveşte-un pic prea sus
Ca cerul să îndoaie.

Sunt doar un bolovan ce vrea
Mai sus să urce, dară
Pe paiul ce-i subţire, prea
Greu cade când să sară.

Pământ prea moale-s, roditor
Doar de un praf subţire
Care se-aşterne-întâmplător
Ca noaptea,-n amorţire.

Un foc de frunze fără de
Vreo gură să m-adape
Cu-o frunză ce se desprinde
În vânt ca să se scape.

Ce corp de carne zămislit
Răspunzător şi bine,
Dar care nu-i deloc păzit
De furtuna ce vine.

Ce pot să fac să mă-întăresc,
Ce vraje, ce cântare,
Ce parte ştiu să pregătesc
Când văd că totul moare?

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transhumanţă

Cad fulgi din cer, plutind în vânt
Se mută cerul pe pământ
Şi sufletul din mine vrea
Să fie ca un fulg de nea

Şi-n locul fulgilor din cer
Să mă transfere, dacă-i cer.
Dar nu-i pot cere, cât mai sunt
Legat de tine pe pământ

Şi-aştept să cadă primii doi
Fulgi peste ochii noştri goi,
Să fim pereche şi-n mormânt,
Precum-n cer şi pe pământ.

poezie de Marius Robu din Degeaba (25 februarie 2011)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lie, Lie,
Ciocârlie,
Primăverii Eşti solie,
Cerurilor bucurie,
Plugarilor veselie,
Lumii-ntregi
Minunăţie!
Tot rotind,
Mărunt cântând,
De pe lunci,
De pe ogoare,
Urci în soare;
Ameţeşti de înălţare,
De lumina Cea prea tare,
Fulgerată,
Săgetată,
Cazi prin vânt
Vâjâind,
Iar pe pământ:
Bulgăraş
Cât pumnul meu
Aldui-te-ar Dumnezeu!
— Nu-i greu cântecul ciocârliei, nu-i aşa, mă?

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, Ciocârlia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când arde dorul...

Când arde dorul poţi să spui,
Cât ţi-e de greu? Aştepţi,
Dar n-ai cui spune, nimănui
Nu-i pasă. Nu-i pasă tot repeţi.

Timpul trece foarte greu.
Te uiţi la poza din album,
Întrebi, de ce doar eu,
Mai iubesc? Nu sunt nebun?

Cu toate astea, încă speri,
Să fie totul foarte bine,
Că fiinţa care o preferi,
Va fi vreodată lângă tine.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imposibila vară...

Cerul şi ploaia s-au scurs pe pământ
Şi soarele nu mai sărută marea.
Tu eşti departe, eu tot departe sunt....
Peste anotimpuri s-a aşternut uitarea.

Când toamna plânge dorul tău,
Pe mine ninge iarna grea.
E drumul troenit şi tot mai greu
Şi niciun anotimp nu ne mai vrea.

Ţi-am căutat prin toamnă, primăvara
Dar am găsit doar vânt şi ploi....
Nici noaptea nu-mi mai spune bună seara,
Iar dimineaţa-ntreabă ades de noi.

E-atâta linişte peste-anotimpuri,
Nici iarnă nu-i, nici vară nu-i....
Suntem aici, dar suntem tot mai singuri,
Suntem ai tuturor şi-ai nimănui.

poezie de Maria Poienar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele tale

Ca tine, pom cu-atât belşug de frunză,
Aştept un fir de vânt să mă pătrunză.
Frunzele tale sunt simţirea mea
Fremătătoare, ca şi ea.
Un simţământ, o frunză legănată,
Mişcându-se tot pomul dintr-o dată.

Tu câtă frunză ai şi câte crăci
Eu tot atâtea am, însă ascunse,
Când mă frământă îndoiala sunt
Înfiorat, din vârfuri până la pământ,
De unde alte ramuri se-mpereche
Şi caută o lume să iasă-ntr-însa, veche.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e omul pe pământ

Ce e omul pe pământ?
O frunză purtată în vânt,
poate un simplu cuvânt
care n-are nici început, şi nici sfârşit.

Poate e o stea care,
Când vine noaptea,
Ea pe cer răsare
Şi când vin zorile moare?

Omul, cine e el?
O fiinţă plină de mister,
Care zice că se teme
De bunul Dumnezeu.

Dar face cum vrea el,
Şi bine, şi rău!
Căci aşa a fost şi va fi mereu,
Omul se socoate el singur pe pământ Dumnezeu

poezie de Vladimir Potlog (30 aprilie 2007)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuieşte scocul morii

Mulgând norul greu şi murg
Vremuieşte scocul morii
Undeva în geana zării
Bat secundele şi curg.

De un hoţ nedovedit
Tinereţea mi-e furată,
Iar puterea de-altădată
Tot pe scoc s-a izâdit.

Laolaltă cu nisipul
Bat secundele şi curg,
Undeva un demiurg...
Iar îmi cenzurează timpul!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puiul de ciocârlie versus zmeul de hârtie

La amiază, în câmpie,
O dispută în tărie
Între un zmeu de hârtie
Şi un pui de ciocârlie.
Puiul având mult tupeu
Îl desfiinţează pe zmeu
Cu ciripituri de-ocară,
Cum că este tras pe sfoară
Şi că dacă n-ar fi vânt
Ar rămâne pe pământ
Nemişcat şi fără viaţă
Lângă ghemul său de aţă.
Pe când el, deşi e pui,
În tăria cerului
Se înalţă pân' la nor
Fi'nd un mare zburător.
Când disputa celor doi
Era aproape în toi,
Un erete iute glonţ
A luat puiul în clonţ
Trimiţând către pământ
Doar pene zburate-n vânt.

MORALA:

Nu te cocoţa în top
Până nu sari(zbori) peste hop.

fabulă de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doare, da...

Doare, da, când se deschid bobocii.
Altfel, primăvara cum s-ar teme?
Altfel, dorul s-ar înfiora,
când răsare şi pe ger, devreme?
Iarna ocrotit a fost bobocul.
Ce putere vrea să-l spargă, oare?
Doare, da, când floarea se deschide,
şi-apărându-se, de-asemeni doare.

Doare, da, când de pe crengi cad picuri,
tremurând ca lacrime, cu teamă,
şi de ram se-agaţă şi se umflă,
şi-altă forţă spre pământ îl cheamă.
Grea-ndoiala, greu necunoscutul.
Când te-atrage-adâncul către sine,
greu s-aştepţi tremurător pe-o creangă;
să rămâi e greu; să cazi, e bine?

Şi când nu mai poţi răbda, deodată
ţi se sparg toţi mugurii în soare.
Fără teamă se desprind de ramuri
stropii, într-o ploaie sclipitoare.
Uită ei sfială şi-ndoială,
teama de o altă, nouă fire;
singuri şi încrezători în sine
înveşmântă ţărna-n devenire.

poezie clasică de Karin Boye, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngheţat de ger

Oare de ce judeci, când n-ai nimic de judecat?
Te crezi judecător sau poate împărat?
Pentru toţi sunt zile, timp, pentru a socoate
Caci trăim în pace şi-n zisa libertate.

Ziua nu-i mai ziuă, noaptea nu-i la fel
Pentru acel suflet, îngheţat de ger
Un ger al răutăţii, ar fi destul de-ajuns
Dar cel al răzbunării, în inimă-i ascuns.

Dreptatea nu-i dreptate, în lumea de pământ
Căci numai după unii, stelele se învârt
Ei sunt aceia care, tot timpul au dreptate
Iar vieţile cinstite sunt calea către moarte.

poezie de Ilie Dragomir (1 octombrie 2011)
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ancorare

În fiecare gând e-o altă zi
Din scurtul drum al vieţii către moarte,
În fiecare zi este-un alt gând,
Prin care viaţa-n gânduri se împarte
Şi lumea de lumină se desparte,
Ca cerul înserării de pământ,
Ca ochiul de minunea "a privi",
Tăcând.

În fiecare om este-un alt gând,
Din lumea lui de tâmple şi de gânduri,
Cum e copacul desfrunzit şi gol,
Când nu-i mai vine seva din pământuri,
Şi cum e timpu-n lumea lui de timpuri,
Când spaţiul se curbează în nămol
Şi cerul se coboară pe pământ,
În gol.

În fiecare timp este-un alt drum
Prin spaţiul rostuit pe-o frunză-n vânt,
Un drum ce răvăşeşte norii lumii,
Când cade ploaia vorbei pe pământ,
Şi gândul se rodeşte prin cuvânt,
Ca focul care-şi murmură tăciunii
Prin vatra care-şi trece-n stâlpi de fum
Tăciunii...

În fiecare om există-un ceas
De lume spaţiată-n anotimpuri,
În fiecare vers trăieşte-un ton
Pe-o strună cu fiori şi labirinturi,
Un mit ce-şi duce veacul printre mituri,
O placă sub un ac de gramofon,
Un murmur dintr-o lume fără glas
De om...

În fiecare viu trăieşte-un mort,
Căci morţii lumii-au fost odată vii,
Se trece toamna din culori în ploi,
Câmpiile mănoase sunt pustii
Şi frunzele pădurii cenuşii,
Cum este-adesea sufletul din noi,
Când ard pe rug catargele din port
În vii.

Şi suntem toţi, pe rând, în fiecare,
Venire, ancorare şi plecare...

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt?

Când te gândeşti la lume, eu nu sunt
Decât un bulgăr pe-un imens pământ...
Eu către ţintă pornit în atac,
Plec ca o schijă şi mă prefac,
După explozii, bucăţi de cărbune
Şi mici pietricele ce s-or depune.
Ating pământul şi ars ca de foc,
Mă destram în aer, simulez un joc,
Mă transform în pulberi şi purtat de vânt,
Mă depun când plouă, uşor la pământ,
Căci pe globul lumii colbul meu îl port,
Îl arunc în apă şi-l usuc la loc,
Îl depun pe ghete şi îl pun să scrie,
După o furtună, altă vijelie.
Aşa că oriunde, pe câmpii şi-n munţi,
Peste deal şi ape, peste aspre frunţi,
Mă depun şi eu sunt risipit în spaţiu...
Şi de vreţi, întreg ca să fiu în vânt,
Pulberea o chem iute fluturând,
Fac o bază mică şi-apoi tot eu sunt,
Cum am fost *nainte bulgăr de pământ.

poezie de Constantin Păun din Rime primare (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orgoliu

Zadarnic te frămânţi pe acest pământ
Când nimeni nu-i pe-alături să te vadă.
Deci nu lupta cu morile de vânt
De nu-i şi un Cervantes să te creadă.

epigramă de Gheorghe Leu din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemă finală

Eu trebuie să beau, să uit ceea ce nu stie nimeni
Ascuns în pivnita adânca, fără a spune un cuvânt
Singur să fumez acolo nestiut de nimeni
Altfel, e greu pe pământ...

Pe stradă urle viata, si moartea
Si plângă poetii poema lor vana...
Stiu...
Dar foamea grozavă nu-i glumă, nu-i vis --
Plumb, si furtună, si pustiu,
Finis...

Istoria contemporană...
E timpul... toti nervii te vor...
O, vino odată, măret viitor.

Eu trebuie să plec, să uit ceea ce nu stie nimeni
Mâhnit de crimele burgheze, fără a spune un cuvânt
Singur să mă pierd în lume nestiut de nimeni
Altfel, e greu pe pământ...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!