Pe o bancă-n parc

Odihnesc pe o bancă-n parc,
tinerii se sărută,
acum e timpul, el nu iartă pe nimeni,
se crapă mugurii de înfrunzire,
răbufneşte din latenţă seva
şi e loc potrivit.

Oamenii trec şi privesc veseli
la năbădăioasele porniri discrete
nu s-au pierdut în uitare
şi totul e un scenariu real,
câţiva copii se aleargă pe alei
şi rârd cu subânţeles.

Plec şi număr paşii până la stradă
fac unele socoteli,
consider că e bine cât m-am plimbat,
trebuie să fac asta-n fiecare zi
ca obişnuinţă.

Nu mă mai grăbesc,
fac totul cu o măsură sincronizată
ca un ceasornic pus să declanşeze
desfăşurarea normală a unui eveniment
la care particip.

Clipele nu se opresc la o şuetă cu femeile,
trec în fugă şi le fură în fiecare zi câte ceva
până le vine să nu se mai privească-n oglindă,
dar nu rezistă şi caută remedii.

Înţeleg că e o fugă de prezent,
intâmplări nedorite se succed,
de fapt alergi printr-un labirint,
îi cauţi necontenit ieşirea,
dar o găseşti prea târziu.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Socotesc cum bat visele

Stau şi aştept pe o bancă
pe lângă care amintirile trec pe lângă mine
din timp în timp gândurile fug şi ele
se depun în memorie ca într-un sertar
pe care nu-l deschide nimeni
fără cheie

oamenii îşi măsoară fiecare paşii
până unde trebuie să ajungă
nu se lasă înduplecaţi
de cei care-i privesc miraţi

nu mă zoresc să plec mai repede
am răbdare cu mine
mai bine îmi găsesc să repet un poem
care m-a prins cu inima desfăcută

viaţa decurge normal

îmi doresc o libertate reală
care nu se prea întâmplă
mai degrabă sper
oricum speranţa nu moare

socotesc cum bat visele

am o teamă de neprevăzut
care se vântură prin gânduri şi vise
nu mă îneacă apa tulbure
mă feresc de angoase

plec şi mă pierd în mulţimea insipidă
caut ce nu găsesc
iar gândurile rămase-n memorie
nu mă lasă liber

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile norilor negri

îmi număr paşii în gând
până la obiectivul vizat
fără un rost

nu ştiu de ce mă complic
totul îmi pare o năstrujnicie impusă
care se produce instantaneu
poate cineva mă implică
în trăiri fără nume

aş îndrăzni să mă răzbun
dar n-am pe cine
şi mă regăsesc în tăcerea vârstei

nu mă pot întoarce din drum
dragostea mă urmăreşte clipă de clipă
şi sufăr fără să spun
nervii se joacă cu aşteptarea
şi vor s-o suprime

întorc în iubire miracolul
îl fac să ardă cu flacără
până la rădăcini
în sânge în inimă în suflet
şi locul se vindecă

privesc lumea cu ochii ţintă
şi nu mă mir ce se întâmplă

paşii se fac tot mai grei
deşi îi număr foarte rar
nu mă mai grăbesc atât de mult
oriunde mă duc
rămân cu timpul pe loc

nu mă las purtat de nimeni
am cerul ca un acoperiş
din care picură
lacrimile norilor negri
nu stau în ploaie
fug de femeile ude
şi mă încălzesc iubind soarele
chiar dacă-i ascuns

am sufletul rotund
şi e destul să-l mângâi tu
ca el să se deschidă

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe gânduri

ne stingem în foc
unii pe jeratic încins
alţii pe paie aprinse
şi cei mai mulţi în cuvinte

ne întrebăm ce se va întâmpla
când focul va fi cenuşă?
unul s-a găsit că-i nevinovat
nu-l credea nimeni
eram vinovaţi din naştere

foamea ne paşte pe orice vreme
cu nelinişti şi arţag
nu-ţi mai vine să cânţi
nici din obişnuinţă

când eşti frustrat
îţi fug din cap gândurile
cum se duc copiii la joacă
niciodată nu-ţi aminteşti amănuntele
până nu te loveşti de ele

cel mai des drumurile-s înfundate
numai pe câmp suntem răsfiraţi
fiecare cu iarba lui
pe care o coseşte singur
nimeni nu ştie dar fiecare vrea
ca munca să fie a lui

deseori mă gândesc numai la mine
mă privesc în oglindă
trec peste prag
dispar în spatele zidului
ca unul care-l propteşte
şi se strecoară-n noapte

dacă mă caută cineva
ori mă bucur, ori mi-e frică
cum îi era lui tata când primea o scrisoare
de acasă

şi tot a primit una de moarte

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 noiembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt prezent

De la naştere m-au lăsat să aştept
m-au învăţat să mă lupt cu timpul,
porţile la care bat se deschid greu,
dar trebuie să intru.

Sunt prezent
în toate întâmplările şi ele mă încearcă
şi chiar dacă mă rănesc
lupt până la epuizare.

Strig cu revoltă,
nimic nu mă opreşte în loc
şi nici nu mă tem
când îmi topesc seva
în fiecare cuvânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecerea anilor

Gândurile-mi trec printre cuvinte,
îşi caută întruparea în poemele inimii,
se grăbesc să bată la porţi ca un an nou
primit cu speranţa împlinirii de suflet
şi jocuri de artifiicii brodate pe cer.

Sunt precum un copil cu ochii spre cer,
înţeleg miracolul bucuriei depline,
dar nu înţeleg propria mea trecere
cu fiecare an spre finalul vieţii
decât ca o bucurie sprimată de timp.

Dragostea mea se stinge odată cu mine
şi nicio umbră nu ţine de cald,
mă prinde răcoarea florilor de gheaţă
de pe geamul prin care privesc departe
şi acest departe nu este ca orizontul,
ci se apropie cu fiecare zi
şi singurătatea îşi are sălaş în el
ca o lacrimă în fundul ochiului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul se grăbeşte

eu mă desprind de cei care nu se întreabă de nimic
trăiesc într-o stare de căutare
mă stresează lipsa de interes
în fiecare seară îmi adun gândurile de pe la colţuri
şi le grupez pe priorităţi

mai uit prezentul scris pe masă
şi plec să pregătesc ziua de mâine
cu aripi de vultur să scruteze de la înălţime pământul

timpul se grăbeşte nu mă lasă liber
fiecare clipă trece fără să o pipăi cu sufletul
nimeni nu iartă
nimicul din viaţă
omul nu iese din întuneric fără un impuls la lumină
nu mi-e teamă să cred că pot face bine şi rău

lumea nu se lasă cucerită cu mâinile
vin vremuri în care fantasticul devine real
şi trebuie să fii fantastic

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare şi singurătate

Oamenii uită de ce au trăit cu sufletul la gură
În schimb nu fac nimic
Se ascund în spatele gândurilor de mai bine
şi găsesc în aşteptare o speranţă bolnavă.
Timpul trece călător şi nu iartă pe nimeni
Iar moartea îşi ascute coasa pe cruci de piatra.
Lumea alunecă pe topoganul întâmplărilor zilnice
şi scapă frumoasele clipe de înălţare a spiritului.

Tulnicăresele au plecat şi numai dau nicio veste
Doar clopotele mai bat într-o dungă
Cu limbă de metal vechi
E o rătăcire-n singurătatea aspră
şi rare întâlnirile de bucurie şi binefacere
s-a mutat totul la oraş.

Cu o tristeţe înlăcrimată
Privesc frumuseţea ce mă înconjoară
mă bucur de ea
până mor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă mir

În fiecare noapte privesc la o stea
şi nimeni nu ştie de ce,
unii cred că nici n-o văd bine,
dar ea în mod sigur mă vede c-o iubesc
şi întotdeauna străluceşte puternic,
îmi pătrunde pe fereastră
până în pat.

Nu mă mir să mă fi ales ea,
să număr firele de nisip din pustiu
cu băgare de seamă şi sârguinţă
pentru a mă descoperi cu furie
cel care rupe zăgazurile biruinţei
şi zideşte libertatea în simboluri
la care se închină oamenii.

Femeia mă priveşte cu nedumerire,
ştie că acolo sus undeva departe
se leagă şi dezleagă ciudat destine
acceptate fără nicio îndoială ca un dat
la care nu te poţi opune, cel mult amânat
până la un puct nedeterminat
pe sinusoida vieţii.

Tot timpul mă socotesc un câştigător
la loteria vizelor
de plecare la steaua mea ocrotitoare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Socotitorul

Socotesc prea repede,
oamenii mă privesc cu nedumerire,
nu cred şi verifică.

Apoi se miră tulburaţi.

Eu nu le spun aproape nimic,
sunt neştiutor al cauzei
în care de fapt şi cred.

Pleacă convinşi că am un dar divin
şi rămâne aşa,
nu-l împart cu nimeni,
dar exersez în fiecare zi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea ca lumea

ne îndepărtăm de colţuri
unul în unghi drept
celălalt într-o direcţie opusă
nu ne-au luat în seamă
şi fiecare îşi caută drumul său

m-ai întrebat dacă ştiu unde plec
nu ţi-am spus şi dus am fost
ceilalţi ne-au crezut vorbiţi

seara ne opreşte pe fiecare obosit
la câte un loc de popas
noaptea nu poate fi altfel
decât un acoperiş de ploaie

stele nopţii se mişcă-n desfrâu
aşa cum pornesc apele după furtună
aproape nu mai înţeleg
de ce ploaia şi vântul îşi dau mâna la distrugeri

la noi asemenea lucruri erau rare

suntem despărţiţi atât de mult
încât vorbim ore întregi la telefon
dar totul se mută
într-un timp care aşteaptă-n oglindă
să-şi vadă la un loc aşteptările

lumea mi se pare întoarsă pe dos
nimeni n-ascultă de nimeni
tot ce se ştie-i pus la îndoială
apar şi dispar fenomene inexplicabile
şi se răspândesc tot mai multe falsuri

dacă nu ştii să alegi
obişnuinţa te face să nu ştii
otrăvită se naşte spaima de viitor
ca o viitură ce împinge totul la vale
de se cutremură sângele-n trup
şi altă credinţă nu mai are

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare lucru te caut

În fiecare poem mor câte un pic de dragul tău,
când scriu, mă trec cruci de jar
şi cerul începe a mă ustura sub pleoape,
simt picioare de sfinţi, trecându-mi prin ochi
apăsând-i până la lacrimi,
dar eu nu mă opresc
până nu storc din cuvinte toată viaţa.

În fiecare piatră te caut cu dalta sufletului
şi te cioplesc până îţi simt zâmbetul că se zbate,
la fel ca pasărea din colivie, flămândă de cer,
apoi te pipăi cu toate simţurile
ca şi când aş sărută degetele lui Dumnezeu
în care stau atârnată...

În fiecare durere mă sprijin de tine
şi tot ce sunt mă transform
într-o pâine fierbinte, din care aş vrea
să rupă îngerii în fiecare dimineaţa,
să înfloresc la fiecare înghiţitură a lor,
fluturând in tine rochia de mireasă a cărnii mele.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcătosul

Un păcătos nu iartă pe nimeni,
nu se iartă nici pe sine,
în această lume fiecare iertare
se face de cel cu har
de aceea el îşi ascunde intenţia
şi faptele uită vorbele.

Pe drumuri bătătorite aşteaptă răul,
pornirea nefirească,
o cădere la pământ
de unde nu se mai ridică om.

În spatele său stăpâneşte întunericul,
ochii nu mai au ţintă
doar un blestem vine din interior
şi produce dispreţ
în care se pierde fără să vrea.

Lumina pare o anihilare duşmană,
să-şi caute mijloacele,
numai Dumnezeu mai poate face ceva
dacă nu e prea târziu.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cu stele orbitoare

Nobleţea încă se mai năpusteşte-n mine,
întotdeauna caut să vindec orgolii,
de la o vreme mă luminez la faţă
când cineva-mi spune o vorbă înţeleaptă
şi tu vezi,
ridici capul şi speri la mai mult.

Mă întorc la drumurile drepte,
le parcurg până la rezultatul aşteptat,
socotesc totul ca o moştenire cuvenită
şi nu mă opresc,
pun umărul acolo unde Dumnezeu a pus ochiul,
să văd cum i se înfăptuieşte darul
într-o lume în care mulţi mai visează
să fie prinţi de carton ai timpului prezent.

Abia acum lumina se revarsă norocoasă
peste ţinutul în care înalţ porţi
prin care oamenii trec liberi,
numai gândul capătă aripi nebănuite
şi păsările din mine străbat cerul
prins cu frânghii nevăzute de stele orbitoare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezacord

ne cunoştem
suntem în acelaşi trup
sfârtecat de erori
două dedublări ale aceluiaşi eu

nu ne înţelegem
punem stavile la fiecare pornire
să nu fugă din priviri adevărul
iubirile să se aşeze în inimă
culcate pe feamătul gândului
în miezul cuvintelor

în partea mea opusă
se răzvrăteşte voinţa nedumerită
se simte trădată prin sânge
fuge de tine ca un iepure sălbatic
îţi sparge ziua cu bănuieli
şi dispare în pădurile nopţii

se rupe frunza din inima lemnului
maşinile aleargă pe buza câmpiei
şi pasările recunosc numai zborul
restul e mersul spre moarte.

nu trebuie scrutat numai cerul
privesc cum se urcă norii pe munte
oamenii se scaldă-n promisiuni
îşi aşază o plasă pe ochi
şi altii fură nestingheriţi clipele

cred că defrişările mele interioare
le port ca un blestem
al dezacordului dintre imaginea
de sub aripile tinereţii
şi realitatea întoarsă pe dos
din ceasul vremii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (13 noiembrie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva din mine caută ceva

Ceva din mine caută singurătatea, ceva caută oamenii.
Bine că am ce alege.
Ceva din mine caută lumina, ceva caută întunericul.
Bine că pot arde, bine că mă pot stinge.
Ceva din mine caută liniştea, ceva caută larma.
Bine că există cuvântul.
Ceva din mine caută moartea, ceva caută nemurirea.
Bine că există cerul.
Ceva din mine caută ceva din tine.
Bine că există iubirea.
Ceva din mine caută adevărul, ceva caută minciuna.
Bine că există cugetul.
Ceva din mine caută totul, ceva caută nimicul.
Bine că există ceva care caută ceva.
Ceva din mine caută suferinţa, ceva caută alinarea.
Bine că există lacrima.
Ceva din mine caută fericirea.
Bine că există speranţa.
Ceva din mine caută agonia, ceva caută extazul.
Bine că mai pot să respir.
Ceva din mine îl caută pe Dumnezeu, ceva îl caută pe diavol.
Bine că am în cine să cred şi de cine să mă lovesc.
Ceva din mine caută uitarea, ceva caută amintirea.
Bine că mai există visele.
Ceva din mine caută o secundă, ceva caută un minut,
Ceva caută o oră, ceva caută o zi, ceva caută o lună,
Ceva caută un an, ceva caută o viaţă,
Ceva caută mereu ceva.

poezie de Ionuţ Caragea din Absenţa a ceea ce suntem (27 decembrie 2009)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii ştiu

Vine o vreme când şi păsările află de moarte,
oamenii ştiu şi se tem
îşi propun prea târziu să trăiască fiecare clipă,
să nu se grăbească
şi să iubească la înălţimea dorinţei,
să nu plece cu visele pierdute-n uitare.

Am trecut cu sufletul prin sitele umbrelor,
prin lumina care te ridică pe creste,
să respiri aerul ozonat al pădurilor de brazi
în anotimpurile despletite frumos.

Timpul îmi împlinerşte toţi anii cu muguri imaginari
ce înverzesc treptat ori se uscă şi pier,
nimic nu se schimbă
pe drumul pavat cu fapte diverse,
unii sunt împinşi în şanţ
de cei grabiţi spre iad.

Viaţe nu se dă la o parte, îţi scapă din vedere
ca şi dragostea uneori
şi apoi este prea târziu pentru tot.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înrădăcinat în cuvinte

nu mă iubesc picioarele ce dor şi obosesc,
mâinile nu pot face mai mult,
ochii nu se dau bătuţi
privesc cu părtinire ce se întâmplă
şi caută.

Înrădăcinat în cuvinte
în această ultimă fulgerare
mă ridic deasupra de gândurile fereastră
prin care pătrunde lumina,

nu pot aştepta
clipele se suprimă grăbite,
ştiu ce urmează şi nu mi-e frică
trebuie să trec cu înţelegere
pragul nesfârşitului

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe faţa albă a hârtiei

Caut ca silabele să fie în acelaşi număr
într-o clasică cadenţă,
mă scot din minţi tehnicile depăşite
de subiectul care lipseşte.

Pe faţa albă a hârtiei
cuvintele sunt răstignite întâmplător,
mă strecor printre ele
să le număr şi măsor paşii.

Gândesc totul într-un creuzet
în care amestec silogistic ideile
până la conservarea înţelesului abstract
în buclele viitorului apropiat.

Afinitatea, chiar plăcerea lecturii
îmi aprind imaginaţia mai departe
şi lumina pe care o arunc întru iubire
vine din adâncul memoriei reale.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin mine trec fluturi

Ea era sortită să-mi fie umbră,
gleznă subţire cu pulpa sonoră,
rotulă în fiecare cuvânt.

Se căţăra pe ploi
ca să înverzească pământul,
totul să înflorească.

De bucurie eu
o priveam ca pe-o minune
întinsă peste lume.

Strălucea mai mult decât e posibil
în ochii miraţi
şi nu observa nimic deosebit
la privitori.

Prin mine trec fluturi,
neoprite invazii
ca şi literele arzând
în cuvintele hrană.

Urmează clipele acelea relative
ce fumegă prin aer zborul,
să simt pe dinlăuntru gustul tău
ce-mi lasă pe inimă o pată.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (6 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut în umbră

pădurile s-au răzvrătit pe cei surzi la tăieri clandestine
degeaba vorbim dacă nimeni nu aplică legea
şi cu găsirea de mijloace de înavuţire rapidă
stăm şi mai bine.

totul a trecut în umbra tăcerii
privesc în continuare cum se defrişează în duşmănie
şi aştept o zi când totul se va opri
mă tem că nu se va întâmpla în curând
şi vin ploile fulminante care ne pedepsesc
pământul alunecă şi apele cresc
se revarsă peste oameni şi bunuri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!