Trecut în umbră

pădurile s-au răzvrătit pe cei surzi la tăieri clandestine
degeaba vorbim dacă nimeni nu aplică legea
şi cu găsirea de mijloace de înavuţire rapidă
stăm şi mai bine.

totul a trecut în umbra tăcerii
privesc în continuare cum se defrişează în duşmănie
şi aştept o zi când totul se va opri
mă tem că nu se va întâmpla în curând
şi vin ploile fulminante care ne pedepsesc
pământul alunecă şi apele cresc
se revarsă peste oameni şi bunuri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina vine din spate

Printre noi se strecoară umbra,
lumina vine din spate
scăpată după norul viclean
din partea de apus zilei
pe unde fug ploile vieţii,
pământul se deschide cu bucurie
şi aleargă de sub paşi.

Cerul se-ntunecă şi alunecă peste păduri
ca o haină cenuşie fără mâneci,
mă-ntunec şi eu, te privesc în ochi,
în ei totuşi rămân raze sclipitoare
în irisul ca un cerc de foc
din care sar scânteile iubirii
şi-mi luminează drumul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărul discordiei

Ai muşcat cu ură din mărul discordiei,
poate n-ai ştiut ce se poate întâmpla
când îţi laşi amprenta pe valul durerii răscolite.

Spui cuvinte pline de complicităţi,
intri acolo unde fierberea dă în foc
cum se revarsă apele peste maluri înalte
şi fac stricăciuni.

Nu crezi că totul poate scăpa de sub control
şi lumea intră-n dezordine,
eu sper că nu-i prea târziu, să te laşi învins,
să aştepţi zilele în care te regăseşti cuminte.

Pornirile mă lasă pe gânduri,
se nasc semne care sapă adânc în convingeri
şi nu pot trece peste podul fragil
fără tristeţe şi teamă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neîmblânzit ca un şoim

Noaptea şi-a rupt straiele la apariţia lunii,
privesc stelele cum îşi ocupă locul pe cer
şi uit de orgoliile care se apropie
neîmblânzit ca un şoim.

În dimineaţa care se iveşte, soarele este stăpânul,
uimit privesc întreaga schimbare,
către amiază când totul se linişteşte,
umbra şi odihna se îmbrăţişează
ca două surate ocrotitoare.

Vara respiră în sânge oxigenul din aer
şi-mi soarbe fibra din miezul cuvântului
unde glasul verbelor începe să se audă
în iubirea care alunecă pe clapele timpului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul tău nu mă lasă singur

Simt cum se frământă pământul,
apele se umflă în plămâni şi respiră,
rădăcinile absorb zăpada şi se pregătesc
arborii îşi dau coate şi se bucură.

Primăvara mă cheamă cu toată puterea soarelui,
cuvântul tău nu mă lasă singur
şi mă bucur cu toţi nervii tăcerii
de cântecul ce se naşte în mine.

ştiu cum foşneşte în aburi pământul,
cum răsuflă din adânc,
sub privirile oamenilor
după modelul trezirii din somn.

Văd cum se revarsă ţărâna umedă,
Cum păsările se lasă din zbor şi caută
hrana care le asigură un nou ciclu
când natura înverzeşte şi cântă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia a trecut singură

Dacă voi mai vâsli pe fluviu
se răzbună apele
cu bancuri de peşti argintii,
voi înnebuni de bucurie
şi nu voi prinde niciunul.

În braţele pline cu bulgări de lună,
pe ţărm, mă aşteaptă femeia.
Noaptea mă urmăreşte cu umbre,
supărată, îmi aşază fluturi pe creştet
şi pleacă mai departe-n întuneric.

Ninge cu flori în pădurile de castan,
nu se vede nicio cărare
pe care să vină femeia zâmbind.
Steaua ei fuge luminoasă spre apus,
magii îşi odihnesc caii,
ferestrele aprinse şi ieslea sunt departe.
Totul se schimbă pe altceva;
pe hrană, pe smirnă, pe aur,
numai eu nu mă schimb pe nimic;
doar anii şi drumul mă schimbă.

Femeia a trecut singură;
nu m-a recunoscut,
mă caută.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe văile cerului

Noaptea alunecă pe văile cerului,
să se spele în apele stelelor,
izvoarele o aşteaptă la răscruci,
vor să aducă munţii pe umeri.

Lumina se loveşte de piscuri,
zăpezile o absorb dar nu se topesc,
ieri am cuprins pe retină întregul
totul se prinde într-o horă
jucată după cântecul păsărilor,
nu mă recunosc şi îmi caut drumul
de trecere prin umbre
pe care le destram.

Când o să ajung la templu
soarele va răsări
şi oamenii vor prinde aripi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra cu limbă de os

Noaptea îşi ţine mâinile în sân
şi visează iubire
eu privesc din întuneric o cărare
pe care se plimbă carele cerului
cu felinare la osii.

Lacrimile dimineţii cad peste ierburi
şi cosaşii vor să salute soarele
cu ascuţişuri de piatră,
umbra cu limbă de os
fuge de sub copaci
cu frunze în spinare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare şi singurătate

Oamenii uită de ce au trăit cu sufletul la gură
În schimb nu fac nimic
Se ascund în spatele gândurilor de mai bine
şi găsesc în aşteptare o speranţă bolnavă.
Timpul trece călător şi nu iartă pe nimeni
Iar moartea îşi ascute coasa pe cruci de piatra.
Lumea alunecă pe topoganul întâmplărilor zilnice
şi scapă frumoasele clipe de înălţare a spiritului.

Tulnicăresele au plecat şi numai dau nicio veste
Doar clopotele mai bat într-o dungă
Cu limbă de metal vechi
E o rătăcire-n singurătatea aspră
şi rare întâlnirile de bucurie şi binefacere
s-a mutat totul la oraş.

Cu o tristeţe înlăcrimată
Privesc frumuseţea ce mă înconjoară
mă bucur de ea
până mor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu fuge de moarte

Nimeni nu fuge de moarte
La ieşirea din munţii semeţi
apele se limpezesc sărind în cascade
pe faţa dimineţii soarele îşi lasă razele
chiar dacă-i rece învăluită-n ceaţă,
totul se-ntâmplă normal şi grăbit,
nimeni nu fuge de moarte,
dar trăieşte cu teama în oase.

Nesfârşitul prin care curge văzduhul
lasă în hăuri ecoul
şi ziua se ridică din memoria clipei
fără cicatrici pe buzele amiezii
înflorind în ochi bucuria luminii.

Dacă pot să străbat cu sufletul,
odată cu săgeata albastră
voi străpunge cerul cu iubirea de semeni.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea la adevăr

ai părăsit oraşul plin de plăceri
nu ţi-ai găsit refugiul pentru sufletul pietros
zilele s-au înghesuit triste

ai coborât înlăuntrul rămas din trecut sănătos
te fereşti de neprevăzut ca în vara cu furtuni
nu crezi în aparenţe înţelătoare
ori în ceva ce nu există

când totul s-a surpat ca un mal de pământ
şi ai văzut că nu sunt alte şanse
ai ştiut să părăseşti totul înainte de cădere
şi păşeşti pe drumul care nu se înfundă în promisiuni

semnele venite din dezamăgire şi aşteptare
caută porţile deschise spre sipritul liber
cu trăirea vieţii în sensul ei curat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resorturi ascunse

La punctul de întâlnire mi s-a tăiat răsuflarea
acum socotesc acele clipe o binefacere
căzută peste temerea mea exagerată

în imediata pornire am depăşit pragul timidităţii
fără să cred în ce se va întâmpla
am găsit în mine cascada ce se va arunca
şi voi ieşi din apele înspumate biruitor la mal

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea ca lumea

ne îndepărtăm de colţuri
unul în unghi drept
celălalt într-o direcţie opusă
nu ne-au luat în seamă
şi fiecare îşi caută drumul său

m-ai întrebat dacă ştiu unde plec
nu ţi-am spus şi dus am fost
ceilalţi ne-au crezut vorbiţi

seara ne opreşte pe fiecare obosit
la câte un loc de popas
noaptea nu poate fi altfel
decât un acoperiş de ploaie

stele nopţii se mişcă-n desfrâu
aşa cum pornesc apele după furtună
aproape nu mai înţeleg
de ce ploaia şi vântul îşi dau mâna la distrugeri

la noi asemenea lucruri erau rare

suntem despărţiţi atât de mult
încât vorbim ore întregi la telefon
dar totul se mută
într-un timp care aşteaptă-n oglindă
să-şi vadă la un loc aşteptările

lumea mi se pare întoarsă pe dos
nimeni n-ascultă de nimeni
tot ce se ştie-i pus la îndoială
apar şi dispar fenomene inexplicabile
şi se răspândesc tot mai multe falsuri

dacă nu ştii să alegi
obişnuinţa te face să nu ştii
otrăvită se naşte spaima de viitor
ca o viitură ce împinge totul la vale
de se cutremură sângele-n trup
şi altă credinţă nu mai are

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloanele urcă...

În umbra luminii,
în care se frâng printre nori
fulgere,
ne hranim cu ploile.

Teama cine o strigă?

În spatele ei se caţără Moartea.

Ascunşi în găuri de şarpe
unde nu pătrunde nimeni,
ne ucide prin tăcere
căutarea...

În focul înteţit pe arbori
cu ramuri tinere,
înfăşuraţi în inele,
trecem prin maduva noptii.

Coloanele urcă,
noi rămânem în frig,
în umbra luminii bolnave.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (1 martie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mai bine decât în altă parte

Îţi scriu pentru că nu pot să-ţi vorbesc în faţă,
eşti dusă prea departe,
am rămas aici să-mi măsor puterea de rezistenţă
şi o am învelită-n dragoste aprinsă,
oricât de rău ar fi, e mai bine decât în altă parte
şi mă simt chiar bine.

N-am alte veleităţi şi nu cred în realizări fulminante,
nici nu vorbesc prea mult şi nu mă plâng
aşa cum fac cei ce se iubesc de nu mai pot
şi apoi se desparte repede,
nu există susţinere fără propriul efort,
nu poţi trăi ca o liană pe trunchiul unui copac,
te poate ucide cu umbra deasă,
dacă tristeţea şi bucuria nu şi-ar da rând
cum vom izbuti.

Dacă vrei să te întorci, să nu-ţi fie ruşine,
nu interesează pe nimeni,
astăzi a luat naştere o nepăsare individuală,
o tăcere durută
prin care înoată fiecare om.

Tu hotărăşti,
o să mă găseşti la fel de hotărât,
să-mi trăiesc viaţa în fiecare clipă
ca în tinereţe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba din adânc

se-ntoarce cu faţa la lună nouă
şi spune ceva
câteva cuvinte cât un munte de atins
care-i prea departe
de carul mare tras de stele
sub care se nasc iubiri
pe întunericul destrămat

limba din adânc se zbate
în gurile de foc
alunecă faliile una peste alta
de se cutremură pământul

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc cerul cu o foame nudă

Când riscul a trecut pe lângă mine,
nu l-am observat,
norocul şi-a spus cuvântul.
Am fost pierdut în gânduri şi gândurile zboară
mai repede decât clipele ce pot fi nefaste.

Privesc cerul cu o foame nudă
şi ochii văd dincolo de orizontul umed,
se scaldă în apele grele de chihlimbar
fără să-ţi zărească trupul aşteptând miracolul
în care nicio inimă nu se acoperă,
ci vibrează la răsăritul stelelor
cu lampadare albastre la porţi
stinse de vijelia trecută.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc tavanul legat de cer

Noaptea se furişează prin ferestre,
gândurile îmi clipocesc prin memorie,
sunt un om interzis în singurătate
cu privirea în tavanul legat de cer.
Am prea puţine şanse de reuşită,
să trec peste apele care străjuiesc întunericul
dintr-o parte din care nu se vede nimic

Cu o senzaţie de mister căutat
nu mă pot prevala de nicio axiomă
care să mă lase liber în demersurile mele,
la un moment de cumpănă mă întreb,
pentru ce
şi pentru cine
mă lupt să cred în izbândă?

Îţi promit ceva ce te interesează
pentru că nu mă las izgonit
de sub pietrele lumii închisă în carapacea
unde totul se vede albastru,
fără contur.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La marginea vieţii

În timp fără de sfârşit
la marginea vieţii, vise nu sunt,
ci mai degrabă o acceptare-n tăcere
a trecerii în lumea ce nu mai apune.

Lumina cea vestitoare de mugure
ca şi seminţele îngropate nu mor,
ploile între tunete trezesc pământul din somn
şi caută-n câmpii mirosul de pâine.

Iar toţi cei ce caută-n memorie
răscumpărarea sufletului ce învinge
păcatul cu iertare,
îşi pleacă genunchi şi văd mai departe
de orizontul spre care merg.

Tu să nu-mi spui că-ţi pare rău
pentru ce nu ţi s-a întâmplat
când căutai peste tot rodul naşterii,
tot ce-i trecut nu se mai întoarce.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul drumului

Încă nu ştiu să mă întorc din drum
nici dacă pot întâlni o fundătură,
instincul nu-mi spune mare lucru
şi mă aştept la întâmplări ciudate,
inima nu se teme
şi niciun ochi nu se zbate.

Sunt plecat,
dar tu mă însoţeşti şi e destul,
în ochii tăi se citeşte orizontul nostru
cu porţile deschise
unor dorite izbânzi treptate.

Se mişcă totul odată cu noi,
cum copilul în pântec
respiră adâncul şi înaltul deodată
visând ispitit de florile
naşterii sale,
apa se rupe şi alunecă
cu ochii mari aţintiţi
până-l sărută lumina şi ţipă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă împiedică nimic

Nu am altă alternativă veritabilă
dar sunt mulţi ochi care mă urmăresc,
poate că jocul este prea complicat
şi jucătorii nu-l stăpânesc atât de bine.

Mulţi se feresc să mă numească
se împiedică de propria teamă
şi se ascund când dau de greu
dar nu-s iertaţi când totul iese la iveală.

Nu văd de ce să mă împotrivesc
cred că nimic nu se câştigă uşor
şi lupta mea este cu mine însumi
fără alte căutări în afară.

Nu mă împiedică nimic,
să nu uit ce ar trebui uitat,
dar dacă cineva îmi trânteşte uşa în cap
aştept o vreme până se sparge răbdarea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!