Pe gânduri
ne stingem în foc
unii pe jeratic încins
alții pe paie aprinse
și cei mai mulți în cuvinte
ne întrebăm ce se va întâmpla
când focul va fi cenușă?
unul s-a găsit că-i nevinovat
nu-l credea nimeni
eram vinovați din naștere
foamea ne paște pe orice vreme
cu neliniști și arțag
nu-ți mai vine să cânți
nici din obișnuință
când ești frustrat
îți fug din cap gândurile
cum se duc copiii la joacă
niciodată nu-ți amintești amănuntele
până nu te lovești de ele
cel mai des drumurile-s înfundate
numai pe câmp suntem răsfirați
fiecare cu iarba lui
pe care o cosește singur
nimeni nu știe dar fiecare vrea
ca munca să fie a lui
deseori mă gândesc numai la mine
mă privesc în oglindă
trec peste prag
dispar în spatele zidului
ca unul care-l proptește
și se strecoară-n noapte
dacă mă caută cineva
ori mă bucur, ori mi-e frică
cum îi era lui tata când primea o scrisoare
de acasă
și tot a primit una de moarte
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 noiembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Nimeni nu ne desparte
adun cuvinte alese în memorie
ca pe flori într-un buchet de ziua ta
și tu aștepți în tăcere
umăr la umăr ne mișcăm
nimeni nu ne desparte
eu simt că am nevoie de sprijin
tu-mi spui că trăiești pentru mine
atunci când sunt îndrăgostit
întreprind orice acțiune fără efort
te privesc cum surâzi uneori
iar când te încrunți
pari ruptă dintr-o altă realitate
întoarcem împreună lumea pe fiecare parte
deseori nu se dezvăluie
îți torn în cuvinte înțelegerea mea
care nu te surprinde deloc
chiar dacă mai intervin dispute
ele sunt susținute de orgolii
nimic nu se stinge
tu te aprinzi repede și rar
eu foarte încet și bine
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimeni niciodată
Trec dincolo de nunțile fără de miri
sub orizonturi cu margini abia deslușite
unde nimeni nu joacă de bucurie
ci se odihnește pe flori de câmp.
Încercările repetate până la epuizare
și nopțile stoarse de lumină
îmi cad peste gândurile visătoare
de se golesc de conținut.
Dimineața se oprește la izvoare,
dansează în apă
și le lărgesc malueile timide,
mă agăț de trupul tău obosit
ca de o poartă a intrării în lume.
Ziua se vestește cu cântec de păsări,
simt că le ascultă și Dumnezeu,
soarele își face loc printre nori
cu raze strălucitoare.
Caut un arbore falnic cu ramuri dese,
el ne va fi ocrotitor,
amiaza se simte stăpână pe el.
Hrana noastră puțină și leneșă
se cere consumată la umbră,
după care urmele vor fi șterse,
nimeni niciodată
n-o să știe că am poposit o vreme aici.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În fiecare noapte
ești visul meu
în fiecare noapte
nu-ți voi putea atinge niciodată
mâna sau obrazul
nu-ți voi săruta
părul negru ca întunericul nopții
nici ochii tăi care vorbesc
în visul meu
ești cu întreaga ta făptură
cu răsuflarea fierbinte
și cu inima care bate
numărând secundele timpului
nu te poate lua nimeni niciodată
din visul meu
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe o bancă-n parc
Odihnesc pe o bancă-n parc,
tinerii se sărută,
acum e timpul, el nu iartă pe nimeni,
se crapă mugurii de înfrunzire,
răbufnește din latență seva
și e loc potrivit.
Oamenii trec și privesc veseli
la năbădăioasele porniri discrete
nu s-au pierdut în uitare
și totul e un scenariu real,
câțiva copii se aleargă pe alei
și rârd cu subânțeles.
Plec și număr pașii până la stradă
fac unele socoteli,
consider că e bine cât m-am plimbat,
trebuie să fac asta-n fiecare zi
ca obișnuință.
Nu mă mai grăbesc,
fac totul cu o măsură sincronizată
ca un ceasornic pus să declanșeze
desfășurarea normală a unui eveniment
la care particip.
Clipele nu se opresc la o șuetă cu femeile,
trec în fugă și le fură în fiecare zi câte ceva
până le vine să nu se mai privească-n oglindă,
dar nu rezistă și caută remedii.
Înțeleg că e o fugă de prezent,
intâmplări nedorite se succed,
de fapt alergi printr-un labirint,
îi cauți necontenit ieșirea,
dar o găsești prea târziu.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vine primăvara
Mi se spune, vine primăvara,
în fiecare dimineață privesc peste dealuri
și nici un semn sau poate unul foarte mic,
niște flori grăbite au început să-și scoată colțul
chiar la mine-n grădină.
Și iarba parcă ar da semne,
numai ghioceii aplecați zâmbesc
ca după un somn lung și odihnitor,
noaptea-mi trimite frig și îngheț
și cuvinte bolovănoase la șlefuit.
Primăvara asta are caii împiedicați
și diminețile cu genele stufoase pe ochi.
Se va trezi un anotimp sublim,
îl voi simți cum urcă prin mine
și voi aștepta tăcut,
prin somn mă străbat încă iernile
și lupii flămânzi
care-mi urlă-n urechi
dragostea rămasă departe.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dumnezeu a înțeles
îmi doresc ca-n fiecare noapte Dumnezeu
să-mi lase pântecul deschis. ca un ochi de apă verde
să se știe de la intrare, la mine-n casă
nimeni nu are voie să pronunțe cuvântul moarte
pentru că oriunde privesc tu respiri
mișc cu mâinile mele limbile acestea de foc
mi-au tot spus că sunt o femeie frumoasă
dar nimeni nu știe cum pot să păstrez în tăceri mici dragostea
că în fiecare noapte cineva a decis doar un singur vis pentru mine
mă privesc ca și când aș fi singurul vinovat
că nu am intrat împreună în acest anotimp
mi-am desenat dintr-o singură culoare rochia de mireasă
am probat-o. mă îmbătrânea ca o ceață de început de lume
era singura ocazie când nu puteam să urc, să cobor
în sfârșit, mama îmi cântă din nou
cel mai îndepărtat cântec de leagăn
sortit a supraviețui morților. cântă în surdină
fără a ști că în curând mă voi întoarce în somnul acela nebun
roagă-te pentru mine. uită-te ce înțepătură caldă
Dumnezeu a înțeles. în fiecare noapte îmi va lăsa pântecul deschis
verde, verde, ca bronzul unor cercuri adunate-n cenușă
poezie de Mădălina Maroga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înrădăcinat în cuvinte
nu mă iubesc picioarele ce dor și obosesc,
mâinile nu pot face mai mult,
ochii nu se dau bătuți
privesc cu părtinire ce se întâmplă
și caută.
Înrădăcinat în cuvinte
în această ultimă fulgerare
mă ridic deasupra de gândurile fereastră
prin care pătrunde lumina,
nu pot aștepta
clipele se suprimă grăbite,
știu ce urmează și nu mi-e frică
trebuie să trec cu înțelegere
pragul nesfârșitului
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Printre galaxii de lapte
mi-au pus pe umeri temerile pământului
c-un orizont fără margini
nimeni nu știe cum să-l treacă
nici cărări nu sunt
gândurile zboară cu aripi de lut
în memorie cu înțelesul zdruncinat
caută să iese la lumină
printre galaxii de lapte
încerc fiecare umbră s-o îndepărtez
imposibilul îmi joacă sub ochi
nu mai sunt copilul îngrozit de tunet
doar fulgerul mă mai sperie
gândesc la o arcă să populez cosmosul
dar Dumnezeu mi-a luat-o înainte
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Podul de piatră
E o punte care se aruncă singură peste apă
îi place să zburde peste râu. Nu pot
trece pe ea, dacă se așează singură.
Nici unui rîu nu-i folosește. Valurile
o privesc cu suspiciune, nimeni n-a pus-o acolo.
Arinii o văd ca pe un obstacol în cale
și așteaptă mână de om
să-i cioplească într-un pod ca lumea.
Satul din care sunt nu vrea să mă știe,
nu-i arde de nimic în aceste vremuri.
Rămân acasă cu gândul că am destul
sat în mine și nu-mi mai trebuie altul.
Până se va face un pod de piatră,
podul ăsta îl visez de copil.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cutremurul
El se culcă la o anumită oră
ora nu există pe cadran,
acele pornesc și se învârt invers
după alte coordonate necunoscute
și nu se scoală decât la ora potrivită
de faliile care se mișcă în funcție de energia stocată
sub ele
sau de lipsa puterii noastre de înțelegere,
oricum întotdeauna nu suntem pregătiți.
În fiecare zi ni se spune să așteptăm,
cât întreabă mulți,
nu se știe, e la fel cu apocalipsa,
unii spun că suntem aproape,
alții că suntem departe,
dar dacă se trezește
unii murim, alții rămânem
și nimic nu se pierde,
ba dimpotrivă se împrospătează.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primăvara are caii împiedicați
Mi se spune, vine primăvara,
în fiecare dimineață privesc peste dealuri
și nici un semn sau poate unul foarte mic,
niște flori grăbite au început să-și scoată colțul
chiar la mine-n grădină.
Și iarba parcă ar da semne,
numai ghioceii aplecați zâmbesc
ca după un somn lung și odihnitor,
noaptea-mi trimite frig și îngheț
și cuvinte bolovănoase la șlefuit.
Primăvara are caii împiedicați
și diminețile cu genele stufoase pe ochi.
Se va trezi un anotimp sublim,
îl voi simți cum urcă prin mine
și voi aștepta tăcut,
prin somn mă străbat încă iernile
și lupii flămânzi
care-mi urlă-n urechi
dragostea rămasă departe.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tată
Tată, îmi este dor de tine
Când nu ești lângă mine.
Dar știu... că lupți zi și noapte,
Ca oamenii să-i salvezi de la moarte.
Dar, te rog, să nu uiți de a ta sănătate
Și de inima care îți bate,
Căci moartea când vine,
Nu alege chiar pe nimeni.
Oamenii pe care i-ai ajutat,
Mulți din ei te-au uitat.
Tu ești bun, ai un suflet mare,
Dar n-ai sănătate pentru fiecare.
Bucuria ta cea mare
Suntem noi, copiii tăi.
Să n-ai nicio grijă, nicio mustrare,
Ca o să-ți fim sprijin la anii grei!
poezie de Vladimir Potlog (14 iunie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când nu-ți dai seama de semne
Ai făcut din mine povestea ta de dragoste
fără nicio opunere am rămas locului
cel care trebuie să întrțină focul.
Poate că nu întodeauna am pregătit suflul,
dar intru în consens cu logica lucrurilor,
tu nu accepți alte soluții
decât cele care produc satisfacție.
Când prea mult mă zbat trebuie să știi
că este o nepotrivire,
dar nimic nu-i fatal dacă nu e dureros,
liniștea și plăcerea sunt așteptări care apar
când nu-ți dai seama de semnele clare.
Nemulțumirile ivite de după colț
când clipele fug unele de altele de zor
nasc problemele care sar peste cal
și calul peste garduri.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dor de mamă
Trec anii-n zbor
Și timpul în neștire trece
Însă numai un singur dor
Cu viața timpul și-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aș vrea să știe o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viața merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Și de ți-ai pierdut dragul părinte
Inima-ți plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O ființă a cărei vieți s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Și a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viața dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toți ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viața pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Și m-ai lăsat c-un singur dor.
Și acuma orice veselie
E ca și cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu ești tot vie
Și vei trăi o veșnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet șters să mai schițez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înțeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu știu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Și-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Și nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieții a-l seca.
Mai sunt mulți care-mi sunt aproape
Și unii chiar mă înțeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înțelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu ești mereu doar lângă mine...
poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 6 comentarii până acum.Până la tine-i departe
să-mi mărturisești
cum reușești să spargi clipa
și o lași să aștepte monoton pe următoarea
de ce te frămânți atât de mult
să rupi în bucăți răbdarea
când totul trece
din inimă sângele pleacă și se întoarce
sare peste obstacole
destul de grăbit
până la tine-i departe
nu știe decât un singur circuit
din care nu trebuie să iasă
tot ce se întâmplă nu se știe
nici nu se simte
în ochii tăi privesc
blândețea ninsă pe pleoape
lumina lor fulgerată
cade peste nemargini
dar nu mă lasă niciodată singur.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Până la tine-i departe
să-mi mărturisești
cum reușești să spargi clipa
și o lași să aștepte monoton pe următoarea
de ce te frămânți atât de mult
să rupi în bucăți răbdarea
când totul trece
din inimă sângele pleacă și se întoarce
sare peste obstacole
destul de grăbit
până la tine-i departe
nu știe decât un singur circuit
din care nu trebuie să iasă
tot ce se întâmplă nu se știe
nici nu se simte
în ochii tăi privesc
blândețea ninsă pe pleoape
lumina lor fulgerată
cade peste nemargini
dar nu mă lasă niciodată singur
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poemul de după
Nu se scrie niciodată, nimeni nu are litere și nici putere
Sau poate că se scrie cu acea licărire fosforescentă
Pe care fiecare femeie o secretă în timpul unei nopți de dragoste
Din cauza neajunsului văzut ca primejdie sau mai degrabă
Se scrie cu așchiile sărite, el e așa... o dâră de fum inevitabilă
Care apare după ce ne ardem la foc mic, înăbușit, inimile
După care privim în gol ca și când: noi suntem aceia atât de ușori
Și trupurile noastre cumva moarte, neputinciose fac semne
Cu mâinile obosite, suntem aici, suntem aici, dar noi ne ducem în sus
Nu recunoaștem nicio voce, descărnați ne plângem de milă
Poemul de după e întotdeauna mai lung ca un oftat de la o fereastră anonimă
Un suflu evanescent surd și tenebros care se pierde undeva în zare
Dacă nu cumva zarea e chiar pielea ta mâncătoare de basme
Geamătul pe care nimeni nu l-a atins, nimeni nu l-a gustat
O pasăre care vine și bea apă din paharul pus la căpătâiul ușii
Unii spun că seamănă cu un curcubeu după ploaie, dar nu pot jura
Pentru că noi de câte ori am făcut dragoste am orbit amândoi
Ca și când ne-am fi scos ochii cu buchete de flori
Ar trebui s-avem hambarele pline prin câte locuri am colindat împreună
Dar noi nu strângem nimic pentru iarnă, doar unul pe altul la piept
Poate că din slăbiciunea asta, mai mult o amorțeală, el se naște
Și când spun toate astea, imaginați-vă că eram pe un vârf de munte
Numai flori de colț ieșeau din coastele mele după fiecare sărut
Poemul de după este revolta astrelor mele la atingerea ta
Iar răzvrătirea asta nu se scrie niciodată, nimeni nu are litere și nici putere
poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În vremurile cu nimb pe frunte
În fiecare noapte împlinesc o zi,
nu le mai socotesc numărul,
mi se pare o impietate să mă gândesc
la trecerea lor liberă prin mine
până la un punct sau două ori puncte, puncte.
N-am păcălit în vreun fel destinul
deși aș fi vrut,
când totul mi s-a părut un joc de zaruri
din care puteam ieși câștigător.
În vremurile cu nimb pe frunte
m-am îndrăgostit de o femeie,
am uitat trecutul și am iubit-o,
mi s-au întâmplat ridicări și căderi
dar n-am rămas niciodată-n genunchi
un singur Dumezeu m-a ocrotit
și acela era al meu.
Fiecare împlinire m-a găsit acasă
am îmbătrânit tot așteptând ziua sublimă
nu știam să o scriu cu majuscule
într-un poem fără cuvintele tale
pe o hârtie lăsată după icoana mamei.
Așa că, îmi adun puterile rămase
și le voi zidi în sufletul tău,
să le scrii într-o carte cu poeme
ca să înflorească în gândurile urmașilor.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De când mă știu
De când mă știu nu mă supun
presiunii din vorbele căzute în dungă,
îmi ascult mai mult inima ce învinge
orice nechemat care joacă pe sare.
Tac atât cât un răspuns adevărat
și rup în bucăți toate învinuirile
pe care apoi le dezbrac de sens
ca într-o ceremonie de iluzii.
Timpul trece peste acoperișuri
fără să privească în urmă suferința,
tălpile ard sub pașii neglijenți
și lumea se prinde în hora câștigului.
Când vine cu rezultatele la zi
fiecare privește atent pe fereastră
până se uită pe sine sub tăvălugul
emoției înghițită-n sec.
Zilele alunecă leneșe pe drum
și nimeni nu se opune direct,
lumea totuși aleargă în goană
să-și trăiască fărâma de bucurie
și nu acceptă să plângă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimic nu-ți cer
Nimic nu-ți cer
știu că nu mă lași să aștept
fiecare cuvânt, fiecare vorbă șoptită
e un capac pus pe oala-n fierbere
și fierbe repede.
În pregătirea de sărbătoare
surâsul tău capătă viață,
e o intrare în subiect
cu forța atingerii vibrației solemne.
Fiecare gest
vine cu nuanțe de culoare
pentru care mă tem,
nu de nevinovatele deprinderi,
ci de vinovatele roluri
pe care nu le pot juca
pe nicio scenă
adevărată.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!