Lumea ca lumea

ne îndepărtăm de colţuri
unul în unghi drept
celălalt într-o direcţie opusă
nu ne-au luat în seamă
şi fiecare îşi caută drumul său

m-ai întrebat dacă ştiu unde plec
nu ţi-am spus şi dus am fost
ceilalţi ne-au crezut vorbiţi

seara ne opreşte pe fiecare obosit
la câte un loc de popas
noaptea nu poate fi altfel
decât un acoperiş de ploaie

stele nopţii se mişcă-n desfrâu
aşa cum pornesc apele după furtună
aproape nu mai înţeleg
de ce ploaia şi vântul îşi dau mâna la distrugeri

la noi asemenea lucruri erau rare

suntem despărţiţi atât de mult
încât vorbim ore întregi la telefon
dar totul se mută
într-un timp care aşteaptă-n oglindă
să-şi vadă la un loc aşteptările

lumea mi se pare întoarsă pe dos
nimeni n-ascultă de nimeni
tot ce se ştie-i pus la îndoială
apar şi dispar fenomene inexplicabile
şi se răspândesc tot mai multe falsuri

dacă nu ştii să alegi
obişnuinţa te face să nu ştii
otrăvită se naşte spaima de viitor
ca o viitură ce împinge totul la vale
de se cutremură sângele-n trup
şi altă credinţă nu mai are

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul magic

Când noaptea nu va fi nici neagră, nici albă
lumina din interior mă va înghiţi,

voi uita pe unde am fost şi dacă am fost
ori am lăsat la alţii ce am avut,

mă voi despărţi cu totul de trup
chiar şi gândurile mă vor părăsi,

o umbră poate să-şi aducă aminte
de soare când m-am ascuns,

voi întra într-un labirint fără ieşire
în care şi steaua mi se va topi.

Nu voi mai simţi nici vântul, nici ploaia
somnul nu-mi va mai fi somn,

voi iubi altfel decât am ştiut
fiindcă inimă nu voi avea,

doar un ochi mă va călăuzi
de voi vedea universul întreg.

Tu, iubito, dacă vei fi undeva prin el
am să te recunosc cu ochiul magic.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respect

Toţi în jurul tău aleargă după bani
Mertzul şi gagica îţi atrag mulţi fani
Luptă să ajungi şi tu acolo, sus
Vremea hipioţilor a cam apus

E mişto să-ţi faci vacanţa în Dubai
E la modă să fii mai tot timpul high
Nu contează câtă carte-ai învăţat
Fă pe şmecherul să nu pari un ratat

Mai bine stai la mal
Nu te lasă luat de val
Rămâi pe drumul drept
Dacă vrei, dacă vrei, dacă vrei
Respect

Toată ziua nu ştii decât să munceşti
Eşti ca un robot şi o să rugineşti
Poate într-o zi o să-nţelegi că nu
Timpul nu se-nvârte după cum vrei tu

Doar o viaţă ai şi dacă nu eşti prost
Totul are sens şi totul are rost
Ştii că numai tu o vei putea schimba
Nu-i lasă pe alţii să facă mişto de ea

Mai bine stai la mal
Nu te lasă luat de val
Rămâi pe drumul drept
Dacă vrei, dacă vrei, dacă vrei respect

Dacă vrei, dacă vrei

Şi de ai vrea să mai ştii...
Nu, nu, nu-i timp pentru prostii

Mai bine stai la mal
Nu te lasă luat de val
Rămâi pe drumul drept
Dacă vrei respect

cântec interpretat de Dana Nălbaru, versuri de Dana Nălbaru din Parfum (iulie 2008)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Nu înţeleg; până acum, în ceilalţi ani n-ai reacţionat astfel, de ziua mamei tale.
Lucian: Nu?! Aşa crezi tu?! Ţi-am mai spus, Lia, cât de puţin mă cunoşti; aproape deloc, chiar...
Lia: Adică...?!
Lucian: Ce-ai vrea să-ţi spun? Da, tot aşa m-am comportat de fiecare dată, în fiecare an, de ziua ei... Doar că, desigur, nu de faţă cu voi...
Lia: N-am observat.
Lucian: Nu mă mir...
Lia: Dar nu înţeleg, de ce te chinui?
Lucian: Ţi-am spus, i-am zis unele cuvinte care nu-mi dau pace, chiar dacă ea m-a iertat, ba chiar m-a asigurat că n-a fost supărată deloc, că n-a luat seama la câteva cuvinte rostite în acele momente tensionate. Dar ştii bine cum sunt eu, cum mă comport în asemenea momente, adică, exact cum n-ar trebui, prosteşte, iar cuvintele rămân, nu pot fi şterse; de aceea, ar trebui să ne gândim mai mult înainte de a le rosti.
Lia: Ce puteai să-i fi spus, atât de grav? Cred că exagerezi!
Lucian: Exagerez?! Nu, deloc... Cum aş putea să exagerez? Atunci, da, într-adevăr am exagerat, însă nu şi acum.
Lia: Dacă-mi povesteşti, poate te vei simţi mai bine după aceea.
Lucian: Nu cred, dar dacă eşti dispusă să mă asculţi...
Lia: Te ascult, Luci.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un orgoliu nu înseamnă un refuz

Ar fi fost moarte dacă n-ar fi fost interpusă
o stâncă prevestitoare-n drum, o privelişte rară
după care tăcerea
nu este vicleană, mai mult ca o vulpe-n deşert
pe o dâră de nisip. Nu-nţeleg cum te-ai oprit
la năbădăioasa întîmplare ca un mic cutremur
după care abia mă refac şi mă ridic să plec

o dună după care te ascunzi albă şi nu moartea,
nu nisipul îţi oferă libertatea, ci fugă din interior
pleci cu mine, drumul şi pietrele moarte sunt pline cu praf
ne fac să înotăm prin nori albicioşi, ne pierdem cu furia
un mod de a inversa lucrurile de care ne temem
pentru a ne scăpa de ele
până la momentul când fiecare căutăm un loc al nostru
în care nu putem face nimic împreună
cu sentimentele

un orgoliu nu înseamnă un refuz, o ceartă-i iubire aprinsă
o forţă inepuizabilă, văzută de un ochi din afară
şi ascuns pe la colţuri, iar zvonurile
şi tot ce simţi că te apasă pe umeri
nu e decât orbul orgoliu în care nu pătrunde nimeni
suntem amândoi la cuţite, ne contrazicem şi-i plăcut
cu mult mai plăcut decât dacă n-am spune nimic
uitându-ne unul la altul ca doi străini
părăsiţi pe drumuri

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (4 martie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey: Chiar cred că seara asta a fost destul de reuşită.
Joey: Da. Destul de reuşită. Perfectă. A fost... a fost o seară perfectă. Pace? Nu pot face asta.
Pacey: Ce anume?
Joey: Chiar şi atunci când totul este perfect, am impresia că nu e bine să am o relaţie cu tine şi îmi pare rău. Seara asta a fost drăguţă şi distractivă, iar tu ai devenit acest bărbat extraordinar, dar nu... Îmi pare rău. Dar nu simt nimic. Şi nu-ţi pot face asta ţie.
Pacey: Bine. Joey. Stai puţin.
Joey: Nu, Pace. E adevărat şi îmi pare rău.
Pacey: Şi ce?! Te temi. Nu-i aşa? Te temi. Şi eu la fel, crede-mă. Şi eu mă tem pentru că nu ştiu încotro ne îndreptăm. Adică eu cred că ar putea duce oriunde. Ar putea fi şansa noastră.
Joey: Nu o să fie.
Pacey: De unde ştii tu asta? Serios acum. Săptămâna trecută erai cu totul de acord şi acum îmi spui că relaţia dintre noi nu ar putea fi niciodată una reuşită. Nu ai de unde să ştii asta, Joey.
Joey: Şi îmi pare rău. Ştiu că e îngrozitor ce îţi spun eu acum.
Pacey: Dar cum? Cum poţi tu să ştii? Şi când ai luat decizia asta? În seara asta? Am crezut că seara asta a fost reuşită.
Joey: A fost. A fost perfectă.
Pacey: Şi atunci? Şi nu-mi spune că nu eşti speriată pentru că ştiu că eşti. Te ştiu de prea mult timp şi te-am văzut dând la o parte foarte multe lucruri bune ca să te las să faci asta şi cu mine acum. Ai fost mereu cel mai frumos lucru din universul meu. Şi sentimentele mele pentru tine mi-au demonstrat că pot fi o pesoană mai bună. Şi acele sentimente erau mai puternice şi mai înţelepte şi mai stăruitoare şi mai curajoase decât orice altceva legat de mine.
Joey: Pacey, opreşte-te.
Pacey: Jo...
Joey: Pacey!
Pacey: Când mă temeam de orice, nu mi-a fost teamă să te iubesc şi te-aş putea iubi din nou. Îţi spun since, asta ar putea...
Joey: Pacey, nu. Opreşte-te! S-a întors Eddie. Îmi pare rău. S-a întors aseară. A venit la bar şi...
Pacey: Ah. Bine.
Joey: Îmi pare rău...(Pacey pleacă.)

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde soarele răsare din ape

El îşi frânge mâinile şi întreabă pe toată lumea
ce se-ntâmplă cu oraşul acesta de ceară
şi cu marea fără ţărmuri
unde soarele răsare din ape
în dimineţi uitate de Dumnezeu în depărtare,
lumea pare să fie smulsă din somn
ea nu citeşte şi se roagă la idoli inexistenţi.

Moartea vine întotdeauna singură, pe furiş
într-o zi în care-i lovită de amnezie
şi caută să-şi facă datoria ingrată
noaptea când totul pare fără suflare,
dar aude ţipătul păsării chemătoare
şi de acum ştie unde să caute.

O lumânare aprinsă pâlpâie rar
vântul se lasă pradă sentimentelor calde,
şterge paginile unei vieţi,
învie o altă speranţă mai vioaie ca el
într-un alt orizont mai albastru.
liber şi deschis.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Nu... Nu pot. N-am la ce să mă gândesc.
Maria: Nu te încăpăţâna!
Lia: Nu insista, Maria! E inutil! De altfel, nu cred o iotă din tot ceea ce mi-ai spus; totul pare atât de... ireal, ridicol... Nu ştiu de ce mi-ai spus mie asemenea lucruri.
Maria: Mai gândeşte-te, Lia! Şi ai face bine să mă crezi totuşi.
Lia: Nu, sub nici o formă! Şi acum, scuză-mă, te rog.
Maria: Stai, Lia! Totuşi, el te iubeşte mult, încă te iubeşte, dar într-o zi ai să-l pierzi, dacă vei continua mult timp astfel, să-l tratezi mereu numai cu indiferenţă sau dispreţ, chiar dacă nu asta simţi faţă de el; ai să-l pierzi, iar atunci vei regreta, dar va fi prea târziu... Dacă n-am fost eu, oricând se poate ivi o alta, nu-i imposibil...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu rămâne cum a mai fost

la o trecere prin gara din gânduri
aşteptarea a rămas până târziu la peron
a venit întotdeauna grăbită să nu piardă contactul
lumea nici nu ştie cum să se manifeste
se implică în tot ce produce agitaţie şi mişcare
în fiecare clipă îşi caută posibilităţi de evadare
din marele conglomerat al nepăsării

într-o zi totul se va limpezi
apele se vor despărţi de mizeria de la suprafaţă
şi nimeni nu are milă de umbre
se va umple vasul până dă pe dinafară

lumina în care-ţi place să vâsleşti
va îmbrăţişa cu raze toată casa iubirii
şi-n această înflorire de virtuţi necesare
nici moartea nu găseşte un loc de linişte

când şi-n mine se maturizează visul
am să te chem dincolo de tot ce s-a perimat
să clădim o altă coloană de rezistenţă

chiar dacă locuieşte înlăuntru un altul
şi o să crească cu sângele-n cântec albastru
până la venirea zorilor de aur
soarele se prinde cu dinţii de crestele munţilor
nimic nu rămâne cum a mai fost

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... şi va fi dragoste

Stau pe genunchi şi- i
spun lui Dumnezeu
că o să plec
respir sacadat
uneori
mă întorc în timp şi mă ascult
spun în gând Tatăl nostru
sperând că-n următoarea clipă
voi fi altfel
mai mult decât atât
voi şti unde se tot duc oamenii
în pământul de sub pământ
sau în cerul de sub cer
voi şti sensul multor lucruri
pe care cu bună ştiinţă
le-am ignorat
voi împărţi sfârşitul lumii
în cioburi
câte unul pentru fiecare
nu voi fi trist
din lumea mea se va naşte
o altă lume cu un singur rege
supus sufletului

... şi va fi dragoste
şi va fi dragoste

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

...şi va fi dragoste

stau pe genunchi şi-i spun lui Dumnezeu
că o să plec
respir sacadat
uneori
mă întorc în timp şi mă ascult
spun în gând Tatăl nostru
sperând că-n următoarea clipă
voi fi altfel
mai mult decât atât
voi şti unde se tot duc oamenii
în pământul de sub pământ
sau în cerul de sub cer
voi şti sensul multor lucruri
pe care cu bună ştiinţă
le-am ignorat
voi împărţi sfârşitul lumii
în cioburi
câte unul pentru fiecare
nu voi fi trist
din lumea mea se va naşte
o altă lume cu un singur rege
supus sufletului

... şi va fi dragoste
şi va fi dragoste

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piaţa Nemuririi Sufletelor

Sunt mii de ferestre deschise în fiecare dimineaţă
în Piaţa Nemuririi Sufletelor, acolo unde neajunsul se întâlneşte cu răbdarea
şi cumpătarea cu infinita nemărginire a cerului.

În timpul zilei kilometrice care se lăfăie în albastrul cerului,
zâne în care alegorice se bălăngăne în sus şi în jos
militând pentru drepturile celor simbolici şi neimportanţi.

În zadar timpul se zbate asemenea unui şoarece prins într-o capcană.
Spre seară, umbre obosite îşi târăsc picioarele spre apus, ferestrele se închid
şi în fundul cel mai întunecos al lumii, totul se opreşte în loc.

Cei uitaţi de zânele bune îşi ascut colţii şi săbiile de fier
şi pornesc la luptă asemenea nemuritorilor din poveşti.
Însă nimeni nu moare şi nimeni nu învie după apus.

Noaptea îşi pictează neajunsurile într-o cană cu stele
şi e dulce şi sălbatică în acelaşi timp, măreaţă şi destrăbălată.
Noaptea nu e în visele nimănui, dar visele tuturor se desfată în noapte.

Sunt mii de ferestre deschise în fiecare dimineaţă
în Piaţa Nemuririi Sufletelor, acolo unde învinsul se întâlneşte cu învingătorul,
mortul cu călăul, ziua cu noaptea, curatul cu Necuratul.

poezie de Livia Mihalachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe străzile franţuzeşti

stau liniştit şi aştept să-i treacă furia
după care-i spun povestea
şi plec mai departe.

după colţ foarte mulţi oameni agitaţi
nu cunosc pe nimeni
o urmăresc din ochi încât să nu mă vadă
simt o părere de rău
dar ea străbate în fugă norul de praf al vântului
şi nu se mai opreşte
în drumul meu pe străzile franţuzeşti
întâlnesc clownii zilei
lângă care se strâng copiii
eu nu mai urmăresc nimic
caut odihna într-un pat moale
din casa inimii
şi surâd luminos

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alambicat....

Şi dacă mi-a fost dor să te ascult,
Tu ai închis uşa după tine...
Nu am categorie, nici vreun cult,
Nu aparţin de nimeni... decât mie.

Şi dacă mi-ai greşit atât de mult,
Află că te-am iertat şi te iubesc...
Am învăţat să simt şi să ascult,
Şi multe sentimente eu nutresc!

Destinul să ne poarte paşii-n viitor,
Nu pot să hotărăsc ce va mai fi...
Şi cred într-un timp strălucitor,
Ce vine acum... şi va veni...!

Alambicat destin şi a ei soartă,
N-aş fi crezut să plâng atât de mult...
Pe aripi nevăzute, ea mă poartă,
Soarta... în care cred şi am crezut!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe gânduri

ne stingem în foc
unii pe jeratic încins
alţii pe paie aprinse
şi cei mai mulţi în cuvinte

ne întrebăm ce se va întâmpla
când focul va fi cenuşă?
unul s-a găsit că-i nevinovat
nu-l credea nimeni
eram vinovaţi din naştere

foamea ne paşte pe orice vreme
cu nelinişti şi arţag
nu-ţi mai vine să cânţi
nici din obişnuinţă

când eşti frustrat
îţi fug din cap gândurile
cum se duc copiii la joacă
niciodată nu-ţi aminteşti amănuntele
până nu te loveşti de ele

cel mai des drumurile-s înfundate
numai pe câmp suntem răsfiraţi
fiecare cu iarba lui
pe care o coseşte singur
nimeni nu ştie dar fiecare vrea
ca munca să fie a lui

deseori mă gândesc numai la mine
mă privesc în oglindă
trec peste prag
dispar în spatele zidului
ca unul care-l propteşte
şi se strecoară-n noapte

dacă mă caută cineva
ori mă bucur, ori mi-e frică
cum îi era lui tata când primea o scrisoare
de acasă

şi tot a primit una de moarte

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 noiembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am spus că te iubesc...

ţi-am spus că te iubesc,
ştiu, ţi-am spus şi sigur ştii,
atât de mult mă răscoleşti şi amăgeşti
şi eu, nebunul, mai mult te doresc.

ţi-am spus de ochii tăi dogoritori,
cum mă înţeapă, cum îi simt,
cum mă topesc atunci când mă mai mint,
cum ard tăciunii lor scânteietori.

ţi-am spus, sunt sigur că ţi-am spus,
cum trupul tău îndeamnă, mă îndeamnă...
cum trupul meu îl doare şi te cheamă,
să vii furiş, să ne iubim într-un apus.

ţi-am spus şi taci, zâmbeşti tacit
şi pieptul meu e tot o rană,
prea mult el a sorbit licoarea ta din cană,
licoarea otrăvită care m-a vrăjit.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina şi întunericul

Noaptea s-a născut fără ochi
şi tu vrei să ne vadă,
lumina şi întunericul sunt împărţite frăţeşte la poli
fără nicio nevoie de tergiversări de timp.

În faţa noastră totul pare normal,
se deschid porţile prin care trecem
ca într-o poveste odată cu zânele şi zmeii
pe tărâmuri necunoscute.

Fiecare se opreşte la locul său
cu semnele distinctive ale obârşiei,
intră în cetatea soarelui
şi se roagă Dumnezeului iubit
fără niciun orgoliu ori patimă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o bancă-n parc

Odihnesc pe o bancă-n parc,
tinerii se sărută,
acum e timpul, el nu iartă pe nimeni,
se crapă mugurii de înfrunzire,
răbufneşte din latenţă seva
şi e loc potrivit.

Oamenii trec şi privesc veseli
la năbădăioasele porniri discrete
nu s-au pierdut în uitare
şi totul e un scenariu real,
câţiva copii se aleargă pe alei
şi rârd cu subânţeles.

Plec şi număr paşii până la stradă
fac unele socoteli,
consider că e bine cât m-am plimbat,
trebuie să fac asta-n fiecare zi
ca obişnuinţă.

Nu mă mai grăbesc,
fac totul cu o măsură sincronizată
ca un ceasornic pus să declanşeze
desfăşurarea normală a unui eveniment
la care particip.

Clipele nu se opresc la o şuetă cu femeile,
trec în fugă şi le fură în fiecare zi câte ceva
până le vine să nu se mai privească-n oglindă,
dar nu rezistă şi caută remedii.

Înţeleg că e o fugă de prezent,
intâmplări nedorite se succed,
de fapt alergi printr-un labirint,
îi cauţi necontenit ieşirea,
dar o găseşti prea târziu.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut în umbră

pădurile s-au răzvrătit pe cei surzi la tăieri clandestine
degeaba vorbim dacă nimeni nu aplică legea
şi cu găsirea de mijloace de înavuţire rapidă
stăm şi mai bine.

totul a trecut în umbra tăcerii
privesc în continuare cum se defrişează în duşmănie
şi aştept o zi când totul se va opri
mă tem că nu se va întâmpla în curând
şi vin ploile fulminante care ne pedepsesc
pământul alunecă şi apele cresc
se revarsă peste oameni şi bunuri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde nu ştii

De unde nu ştii
cad pe suflet picuri de lumină,
ploaia cu mântuire celestă
ce înverzeşte pământul
şi se întinde ca un spirit
ce nu moare niciodată.

Stă printre oameni şi le oferă linişte
chiar şi când ei se neglijează.

Lumina se multiplică pe sine
până-n adâncul nelucrurilor
unde cunoaşterea sapă în univers,

nu se opreşte din drum,

dar drumul e nesfârşit
şi nesfârşitul nu-i uman.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum plecam cu tata la coasă

rămân o vreme într-un dreptunghi
săpate urmele trupului
şi un ceas de piatră într-o cruce de piatră
care-şi macină timpul în fire de nisip
pe care le spulberă vântul
pe ochii închişi ai morţilor din adânc

e atât de tăcut ţintirimul din sat
încât fiecare cruce e un poem nescris
liniştea cade din turla înaltă a bisericii
şi se sparge peste satul din vale
ca o noapte lovită de săgeţile luminii
când soarele abia iese pe coama dealului
atunci trist mă năpădesc amintirile
cum plecam cu tata la coasă
şi somnul lui e acum mai lung decât somnul
mi se pare moartea neîngrădită şi liberă
iar viaţa discriminată întreruptă înainte de limită
fără să fie nimeni vinovat
invocând chemarea celui de sus
de ce o face atâtea chemări
m-am întrebat prima oară când a murit bunicul?
bătrânii îmi spuneau că cei buni pleacă primii
minciună, unul rău a plecat la fel
îl ştiam nu-mi dădea niciodată nimic
l-a chemat şi pe el

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 iulie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!