Nicolae Vălăreanu Sârbu

Prin mine trec fluturi

Ea era sortită să-mi fie umbră,
gleznă subțire cu pulpa sonoră,
rotulă în fiecare cuvânt.

Se cățăra pe ploi
ca să înverzească pământul,
totul să înflorească.

De bucurie eu
o priveam ca pe-o minune
întinsă peste lume.

Strălucea mai mult decât e posibil
în ochii mirați
și nu observa nimic deosebit
la privitori.

Prin mine trec fluturi,
neoprite invazii
ca și literele arzând
în cuvintele hrană.

Urmează clipele acelea relative
ce fumegă prin aer zborul,
să simt pe dinlăuntru gustul tău
ce-mi lasă pe inimă o pată.

poezie de (6 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Citate similare

Nicolae Vălăreanu Sârbu

Cum cântecul păsării

Lasă-mi hărăzit harul
ce mulți dintr-ai mei l-au avut
chiar fără să știe.

Adaugă-mi în cuvinte sâmburii
spuselor de către ursitori,
când gândul mi-l cheamă zeul hârtiei
chiar și ce scriu fără mirare
inimii mele să-i fie deajuns.

Nimbul celor aleși
mi-l pune pe frunte-n lumină
cum cântecul păsării
ce se anunță pe sine la concert
în fiecare primăvară
și apoi tace.

Lasă-mi harul meu dăruit
celor cu sufletul atins de cuvinte
ca un balsam nevăzut,
plăcerea de a fi absorbit de frumos
până-n adâncul iubirii.
Prin mine trec fluturi

Ea era sortită să-mi fie umbră,
gleznă subțire cu pulpa sonoră,
rotulă în fiecare cuvânt.

Ea se cățăra pe ploi
ca să înverzească pământul,
totul să înflorească.

De bucurie eu
o priveam ca pe-o minune
întinsă peste lume.

Strălucea mai mult decât e posibil
în ochii mirați
și nu observa nimic deosebit
la privitori.

Prin mine trec fluturi,
neoprite invazii
ca și literele arzând
în cuvintele hrană.

Urmează clipele acelea relative
ce fumegă prin aer zborul,
să simt pe dinlăuntru gustul tău
ce-mi lasă pe inimă o pată.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Nimeni nu se lasă mințit

A căzut o boare de adevăr peste cuvinte,
vorbele spuse nu se mai pot retrage,
rămâne tot mai puțin spațiu de întoarcere.

Se impune totul printr-o lege nescrisă,
dar neîncrederea sporește tot mai mult,
nimeni nu se lasă mințit.
Ziua se urcă cu lumina pe schele,
ferestrele se deschid tot mai larg,

o neîncredere se ridică încet din genunchi.

Cine va sta în umbră să judece,
va ști să lase la urmă răspunsul
mult mai subțire decât se așteaptă
și mai străin decât noi, de întrebare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Trec fluturi negri

Știu, turnurile nopții spre lună se-nclină
Pe acoperișuri vin păsări mari de pradă,
Din clipe prinse-n iris ies iele de lumină
Cu dansul lor în cercuri spectacol de estradă.

Mă înspăimântă bezna și nu am o sclipire
Vin dezertări și temeri cu gustul lor de fiere,
Și zbuciumul nadejdii aproape-i de topire
În cupe își țes pânza paianjenii-n tăcere.

Prin câmpurile arse descoperi-vei drumul,
Însingurat și gol ești, un izgonit din lume,
Vai, unde sunt bărbații cu ochii lor ca scrumul?
Și cui să-i spun acuma ce mă framântă-anume?

Te cheamă voci difuze din spațiu de oriunde
Și netezind tăios, sunt cuvintele ca-n palmă,
Trec, parcă, fluturi negri prin umbrele rotunde
Și-n marginile vieții alunecarea-i calmă.

poezie de (21 ianuarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Înrădăcinat în cuvinte

nu mă iubesc picioarele ce dor și obosesc,
mâinile nu pot face mai mult,
ochii nu se dau bătuți
privesc cu părtinire ce se întâmplă
și caută.

Înrădăcinat în cuvinte
în această ultimă fulgerare
mă ridic deasupra de gândurile fereastră
prin care pătrunde lumina,

nu pot aștepta
clipele se suprimă grăbite,
știu ce urmează și nu mi-e frică
trebuie să trec cu înțelegere
pragul nesfârșitului

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Trecerea anilor

Gândurile-mi trec printre cuvinte,
își caută întruparea în poemele inimii,
se grăbesc să bată la porți ca un an nou
primit cu speranța împlinirii de suflet
și jocuri de artifiicii brodate pe cer.

Sunt precum un copil cu ochii spre cer,
înțeleg miracolul bucuriei depline,
dar nu înțeleg propria mea trecere
cu fiecare an spre finalul vieții
decât ca o bucurie sprimată de timp.

Dragostea mea se stinge odată cu mine
și nicio umbră nu ține de cald,
mă prinde răcoarea florilor de gheață
de pe geamul prin care privesc departe
și acest departe nu este ca orizontul,
ci se apropie cu fiecare zi
și singurătatea își are sălaș în el
ca o lacrimă în fundul ochiului.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Cu buzele uscate de vânt

N-am să te reneg dulce făptură,
abajur al sufletului fără formă,
nimic nu-ți cer înapoi.

O rugă în genunchi mă înalță
deasupra de lumea ochiului,
îți umplu clipele cu apele lui,
să văd cine pentru cine-i umbră
de o să-mi furi mereu nemișcarea
și o să mă ridic precum zidul
în fața anotimpurilor de gheață
cu voința bărbatului așteptat.

Nimic nu va trece de extazul inimii
și-ți voi închide iubirea în trup,
stâncă ocolită de prădătorii ascunși
într-o adâncă pădure ferită de privitori.

Săruturile dese cu fioruri îndelungi
cu buzele uscate de vânt,
dar mai adevărate decât lumina
îmi pun stăpânire pe toate păcatele
și rup din mine tot cerul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

În brațe cu minunea

zilele mele nu trec oricum se adaugă cu fiecare prezent
vreau să nu pierd nimic din viață
clipele mă cheamă cu fiecare bătaie a inimii

întorc fiecare variantă pe față și pe dos
nu pot să ratez niciun rezultat
dar mi-e teamă să verific indiciul
încrederea îmi consumă voința
tu crezi că joacă un rol și hazardul clipei
eu rămân în brațe cu minunea

nu pot să mă îndepărtez de vectorii mei de stăpânire
ce nu s-a înrolat în mecanica fluidului semnalat
rămâne să-l caut în logica semnelor
fără să negilijez norocul

trec prin respirații grele și mă bucur la depășire
mi se topesc vorbele în gură
și nu mai ajung să le rostesc
dinții mă dor

orice suferință e un fel de călire la rece
nimic nu mă rănește dar mă ustură cuvintele
e încercarea mea de a mă cufunda în liniște
în această lume plină de presupuse conspirații
verificați voi și spuneți dacă-i adevărat

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Până la tine-i departe

să-mi mărturisești
cum reușești să spargi clipa
și o lași să aștepte monoton pe următoarea

de ce te frămânți atât de mult
să rupi în bucăți răbdarea
când totul trece

din inimă sângele pleacă și se întoarce
sare peste obstacole
destul de grăbit

până la tine-i departe
nu știe decât un singur circuit
din care nu trebuie să iasă

tot ce se întâmplă nu se știe
nici nu se simte
în ochii tăi privesc
blândețea ninsă pe pleoape

lumina lor fulgerată
cade peste nemargini
dar nu mă lasă niciodată singur

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Până la tine-i departe

să-mi mărturisești
cum reușești să spargi clipa
și o lași să aștepte monoton pe următoarea

de ce te frămânți atât de mult
să rupi în bucăți răbdarea
când totul trece

din inimă sângele pleacă și se întoarce
sare peste obstacole
destul de grăbit

până la tine-i departe
nu știe decât un singur circuit
din care nu trebuie să iasă

tot ce se întâmplă nu se știe
nici nu se simte
în ochii tăi privesc
blândețea ninsă pe pleoape

lumina lor fulgerată
cade peste nemargini
dar nu mă lasă niciodată singur.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Noaptea

Noaptea tăcerii însingurate
întunericul nu-l iubea
și mai străină decât umbra
prin lume trecea.

Noaptea iubirii vinovate
dragostea și-o împărtășea
și mai visătoare decât gândul
prin teamă pășea.

Noaptea împlinirii depline
rai de bucurie năștea
și mai răcoroasă decât o adiere
prin frunze căuta liniștea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Unde lumea respiră adevărul

Ridic la nivel de trofeu, lumina
împrumut razele din ochiul soarelui,
sângele își capătă pulsul normal,
se pune la loc pământul sub picioare.

Bucurie din bucurie pe insule de dor
acoperă dragostea cu pânză de in
și noaptea cu vise înaripate,

unde lumea respiră adevărul.

Întorc înapoi răsfățul și curăț gradina
în care odihnesc în treacăt stelele,

de iubirea mă absoarbe cu totul
în tunelul de vrajă
și nicio patimă nu mă supune
mai mult decât țelul pentru care lupt.

Acolo dimineața cu ochii verzi
lasă ape-n cascadă,
să sară peste stânci

și peștii să-și savureze izbânda.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

În ploaia noptii

În ploaia noptii desperecheată-n drum
Se oplimbă stafiile prin beznă
În straie desuete,
Ard focurile morții se fac scrum
Cu firul roș la gleznă
Copiii-n somn zâmbesc la amulete.
E atâta măreție strânsă-n viață și mă rog
Să-mi fie datul sorții cu noroc
În fiecare zi, în fiecare oră,
De pază-n lume, să-mi fie un inorog,
S-ascundă răul lumii sub obroc
Cu Dumnezeul apelor la proră.
În ploaia nopții desperecheată-n drum,
Ard focurile morții se fac scrum.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Nopți tandre

În trupul nopților mele se odihnesc:
lăstunii de stâncă,
râuri ce trec prin memorie,
fluturi de zăpadă.

Mă ning pe la tâmple;
cuvintele sfătoase ale amiezii,
culegătorii de venin.

Respiri prin plămânii mei, gura ta
împarte surâs
raze sărutând.

Soarele înălțat
își face cuib în părul bălai,
îl umple cu pui
și-așteaptă să zboare.

O toamnă tandră se apropie...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Felinarul inimii

Trec prin zile necunoscut de semeni,
vorbele le rostesc în gând,
să nu-mi simt dinții cum mușcă din cuvinte.
Nicio zi nu-mi fură ochii,
nu-mi atinge privirea,
unele sunt blânde ca un câine bătrân,
altele, nărăvașe ca un armăsar scăpat din pripon.
Fiecare are un perete de tristețe și unul de bucurie
pe care-i înghit rănile pământului.
Privesc cu mirare cerul căzut peste copaci
sub care nici o umbră nu e de-ajuns
pentru tandrețea cu care-mi acoperi visul.
Poate o să vină noaptea
cu zvârcoliri fără durere, fără lacrimi,
doar cu brațele tale înlănțuind
un trup cu aura iubirii
rămasă de veghe,
ca un felinar al inimii
cu flacăra mică.

poezie de (16 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Rămâne doar zborul

Noaptea-și omoară întunericul
cu o lamă de cuțit,
pieptul pământului absoarbe
rădăcini din anotimpuri.

Inima închide nesomnul ceasului
în așternuturile pieptului.
Călare pe caii vântului de nord
Ochii mei se sting de așteptare
să-și sape lumina prin minereu.

Pietrele statui gânditoare
deschid drumul eternității,
lăcrimează în clipele de răgaz
în piațetele orașelor
durerea trecătorilor.

Se deschide cerul
sub aripile păsărilor,
ne mai rămâne doar zborul
ori mutarea în noi inșine
urcuș pe alte trepte de cuvânt.

poezie de (20 octombrie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare plăcută, ton ponderat

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Naștere magică

Cred că-s netezite cărările
care duc în fața magicului,
mă luminez de bucuria nașterii,
pruncul crește în mine și-n cer.

O stea cu nimb călătorește
odată cu craii purtători de daruri
și închinare,
aurul vorbelor ninsorile oprind.

Apele morții poartă umbre deasupra,
printre pădurile visurilor mele
nu se întâmplă nimic
când izvoare apar peste tot.

Mă simt în zilele aprinse-n cuvânt
cu glasul viorii,
dar nici ele nu se varsă-n cântec

Neînțeles
cu ochii triști de uitare
un colind vechi îmi pare c-aud,

sub piele
aveam doar un fior trecător.

În mine intra smerenia
flux luminos
în inima magicului pur.

Mulți nu știu ce-i orgoliul
și se lasă vânați de încredere

pe ei,
trebuie să-i atingem
cu dâra subțire de pământ
pe unde durerile trec.

Un semn de lumină crește
cu obiceiuri și datini
veste și colind înălțând.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ritual de întoarcere acasă

se răsucește ora pustiului
între mine și singurătatea pietrei

i-am descântat de împrietenire
i-am cântat pietrei să zboare cu pustiul meu cu tot
de pe țărmul plecării păsări de pămant
păsări de piatră
își trec zborul prin mine

ce sfânt era timpul ce blânde clipele
ce inimă vie aveam ce ochi rezemat de senin
zidul acesta de umbră de pustiu nepotolit
zidul acesta dintre mine și lume
aș vrea să-l trec el crește mai înalt

clipele noastre duioasele noastre clipe
le așez în cerc și le învăț din nou arta iubirii
un fel de ritual de întoarcere acasă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Albastră fereastră

Știe să uite
cum moare în fiecare clipă
plină de iubire neîmplinită,

așteptare de clopot spart
să-i plângă sunetele.

Cuvintele lăcrimează-n silabe
cu arome de mirt
fumegă printre buze dorințe.

Privirea din unghi ascuțit
umbră în sângele inimii,
albastră fereastră
și zbor,

atât cât poate să poarte
crucea pe umerii goi.

Învață să-și macine tristețea
în noapte prin gânduri
când se luminează de ziuă
și înfloresc merii,

păsările să intre în cânt.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Chiar cred că nimic nu se pierde

Se umple în mine golul care n-a fost
cu multe plinuri pe care nu le știu,
de-mi dau câteodată sentimentul împlinirii.

Nici necazul nu-mi lipsește, vine și pleacă
ca o umbră când se face seară-n gânduri,

de mă încovoi, de mă îndrept,
se-ntâmplă să capăt putere și voință,
am rădăcini ce nu pot fi găsite.

Nici cunoscut, nici necunoscut mă zbat
și uit să iau norocul cu mine,
Aș vrea să-l împart când este
cu cei ce-mi deschid porțile împărătești
în acea desfătare care seamănă bucurie.

Chiar cred că nimic nu se pierde
când crește-n mine miracolul iubirii
și-n el se ascunde nașterea pruncului.

Între lume și mine nimic nu-i de prisos
până ce focul arde ce-i de ars.

Totul se năruie și se zidește la loc
când în inimi locuim amândoi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Chiar cred că nimic nu se pierde

Se umple în mine golul care n-a fost
cu multe plinuri pe care nu le știu,
de-mi dau câteodată sentimentul împlinirii.

Nici necazul nu-mi lipsește, vine și pleacă
ca o umbră când se face seară-n gânduri,

de mă încovoi, de mă îndrept,
se-ntâmplă să capăt putere și voință,
am rădăcini ce nu pot fi găsite.

Nici cunoscut, nici necunoscut mă zbat
și uit să iau norocul cu mine,
Aș vrea să-l împart, când este,
cu cei ce-mi deschid porțile împărătești
în acea desfătare care seamănă bucurie.

Chiar cred că nimic nu se pierde,
când crește-n mine miracolul iubirii
și-n el se ascunde nașterea pruncului.

Între lume și mine nimic nu-i de prisos
până ce focul arde ce-i de ars.

Totul se năruie și se zidește la loc,
când în inimi locuim amândoi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook