Prizonier

sunt prizonierul tristeţii
precum luna e prizoniera nopţii
sub cer bacovian
lasă-mă astăzi în mintea ta
te voi învăţa să plângi fără lacrimi
să te întristezi de bucurie
vei deveni coşmarul care mă bântuie
în raiul întunecat de iaduri
durerea va fi singura ta plăcere
şi-n pofta cărnii
adevărata menire
pe când cadavrul iubirii
îşi va căuta mormânt
tu-mi vei respira existenţa
când moartea
mă va putrezi o clipă

poezie de Mitică Horlaci
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă...!

Mai lasă-mă, ca să te las!
Să nu mă mai uit iar la ceas...
Mai lasă-mă să dorm în tihnă,
Şi visele să mă cuprindă!

Mai lasă-mă ca să respir...
În mintea mea, ţes fir cu fir,
Mai lasă-mă ca să trăiesc,
Şi fără tine să gândesc!

Mai lasă-mă să fiu ce vreau!
Mă obsedezi şi-n filme dau...
Mai lasă-mă din al tău gând,
Că eu simt tot, al tău avânt...

Mai lasă-mă să zbor cum simt...
Într-un trecut, să mă alint,
Mai lasă-mă să fiu cum sunt...
Ca mine... una pe pământ!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă...

Lasă-mă să te iubesc
cu iubirea mea curată;
mi-e inima împovărată,
că nu-i chipul să-l privesc.

Lasă-mă să plâng cu mine,
că şi tu plângi însingurată,
dar îţi promit că niciodată
n-am să mai uit de tine.

Lasă-mă să cred în bine,
că-mi eşti sufletul pereche,
ţi-am şoptit asta la ureche
când te înecau suspine.

Lasă-mă cu noaptea-n chin,
cu mintea dezlegând mistere,
să nu trăiesc în alte sfere,
să fiu departe de declin.

Lasă-mă cât sunt în fire,
să am sufletul curat,
cu al tău îngemănat,
să ne hrănim din iubire.

poezie de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut c-o durere grea

Te caut c-o durere grea
Că-aşi vrea să-ţi mai aud doar, glasul,
Aşi vrea să te mai pot vedea
Şi-n urma ta să-mi mai ţin pasul...

Dar sugrumat îmi este-avântul,
De întuneric şi mormânt
Şi ciocârlia-şi curmă cântul
Sub nişte bulgări de pământ.

Acolo nu mai e simţire,
Nici plâns, nici dor, nici bucurie;
Dar tu-ai fost plină de iubire
Şi-iubirea, veşnic este vie!

Te caut... mereu te-oi căuta,
Dar nu-n mormânt întunecat
Căci tu îmi umpli inima
Şi mi-o ţii trează neîncetat.

Da! Te aflu în inima mea,
Căci tu-mi ai inima cu tine
Şi ştiu că ne vom revedea,
Curând, în slăvile divine.

Te caut c-o durere grea
Şi-ţi simt aproape pasul;
Cutreieră-n în inima mea
Şi-n ea-ţi freamătă glasul...

poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poţi să îţi imaginezi o societate fără moarte, fără dureri, fără temeri, fără lacrimi, fără boli, o lume în care totul este bucurie şi plăcere? O societate în care toţi trăiesc în armonie, cooperare şi iubire? Acesta este raiul!

citat din David Brandt Berg
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai o clipă

Când ai pierdut în astă lume
Orice speranţă, orice dor,
Când ştii ce grabnic trece iarăşi
Tot ce-ai avea în viitor,

Atunci, nu ceri eternitate
De la o floare ce-a-nflorit.
De ea te bucuri cât trăieşte
Şi n-o mai plângi, de-a veştejit.

Nu ceri credinţă neschimbată...
Nu ceri amor pân' la mormânt,
Căci ştii, că raiul se coboară
Numai o clipă pe pământ.

poezie celebră de Matilda Cugler-Poni (1875)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul ca o rugă

Lasă-mă înspre risipă,
Vălurind amor pe ape,
Visele să mi le-adape
Depărtări... ce incă ţipă.

Lasă-mă aici, aproape,
Lâng-o visătoare clipă
Ce ascunde sub aripă
Erezii... ce vor să scape.

Lasă-mă înspre tăcere,
Răscolind încet trecutul
Zorilor, când aşternutul
Arde dulce... de plăcere.

Lasă-mă şi nu mai cere
A fi cerul... şi pământul.

sonet de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curge dor în ploi de stele

Roua-n talpa mea desculţă
astăzi dorul mi-l aţâţă
dor de ploaie şi izvoare
şi-alte tehne curgătoare.

Dor de cer cu stele-aprinse
când sta luna în culise
şi prin voalul de-ntuneric
gura gurii-i era petic.

Când prin voal de perle, sânii,
precum vedrele fântânii
săturau buzele-ncinse
cu săruturi interzise.

Săturau buze şi trupuri
sărutări cu gust de purpuri
iar când ploi ne erau hramuri
închinam iubirii lamuri.

Iar când ploi plouau plăcere
tot trecutul de durere
se sfărma precum o zală
lăsând Clipa siderală.

Se zdrobeşte roua'n gleznă
sufletu-mi iese din beznă
şi din dor dus la extreme
rup tăcerea... cu noeme...

Când stă luna în culise
mie-mi plouă'n stele... vise!

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te naşti şi plângi de fericire

Sunt una cu pământul
cu apele ce nasc izvoare,
cu arborii şi florile bucuriei,
sunt piatra de încercare a fiinţei mele,
sămânţa tristeţii şi a fericirii,
sunt începutul şi sfârşitul existenţei.

Sunt fericit când simt iarba sub tălpi,
sunt fericit când ploaia îmi spală obrajii,
sunt fericit când soarele surâde-n fereastră,
sunt fericit de prieteni, de copii,
de fiinţele dragi ce mă-nconjoară,
sunt fericit de visul ce mă înalţă,
de păsări, de natura mamă.
Sunt fericit de întinsele câmpii,
sunt fericit să-mi văd copiii
jucându-se-n zăpadă.
Sunt fericit prin adevărata
natură a sufletului.

Dar ştiu
că această fericire
într-un amurg uitat
coboară într-un mormânt.

Dar mai presus decât sunt
voi şti că sunt acel copac
ce iarna-i desfrunzit;
voi creşte-n primăvară,
mai falnic, mai puternic.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contează acum

Te iubesc de ieri şi te-am iubit şi-n noapte
Astăzi nu mai ştiu, sau, cine ştie.. poate
Mai lasă-mă puţin, lasă-mă pe-o parte
În patul tău comod, să te ţin în braţe

Ţi-s ochii fără fund, au lumina verde
N-au nici un val ascuns, valul de-a te pierde
Ştim amândoi ce-a fost, prin razelele plăpânde
Luna cu ele-n jos, le-a lăsat oriunde

Lasă-mă, te rog, sub pătura lânoasă,
Mai inspir din noi şi te mai simt pufoasă
Miroase părul tău, ca iarba lăţoasă
Acum din nou îmi eşti, pofta cea trupească

Te iubesc de ieri, poate şi azi şi mâine
Nu-mi cere să jur, să te iubesc poimâine
Contează ce-i acum, orele cu tine
Hai! Întinde-te!.. lipeşte-te de mine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iov 7:4-21

Iar partea mea sunt nopţi de suferinţă
Şi când mă culc mă-ntreb: când voi fi treaz?
Şi se frământă-ntreaga mea fiinţă
Şi n-am o clipă, una de răgaz.
Îmi crapă pielea toată, se desface
Şi trupul tot e-o coaja de pământ
Dar când adorm crezând că va fi pace
De visuri şi vedenii mă-nspăimânt.

O, lasă-mă, sunt numai o suflare...
Ce este omul ca să-l cercetezi,
Să-l iei în seamă fără încetare,
Când termina-vei, oare să mă vezi?

Şi de-am greşit, ce pot să-Ţi fac eu Ţie,
Dacă şi ţintă la săgeţi m-ai pus,
Tu nu vezi c-am ajuns o moarte vie,
Că nu mai am nici un cuvânt de spus?

De ce nu-mi ierţi fărădelegea, oare?
Doar ştii că în pământ voi aţipi
Şi-n lumea unde-s toate trecătoare
Când mă vei căuta, nu voi mai fi...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai, mamă, te-aştept în poemul ce moare...

Hai, plânge-mă, mamă, dezleagă-mi blesteme, aruncă-mi o scară să urc pân' la tine, pământu-i o plagă cu triste poeme şi-abia de mai poate să care suspine.
Eu nu mai am lacrimi şi iadul mă paşte, e-aici la intrare şi marea nu poate să stingă nici focul când moartea mai naşte un pui de satană ce-mi suge norocul.
Trimite-mi scrisoare, de-un înger mai este dispus să coboare să-mi bată la uşă, sunt singură, mamă, şi tare mă doare că versul îmi este doar fum şi cenuşă.
Femeia ce-o ştii, că spărgea stânca-n patru, călcând peste munţi ca pe verdea câmpie, e-acum doar o umbră-ntr-o lojă de teatru, ce-ascultă ca surzii şi ca orbii scrie...
Mă bântuie moartea şi-adulmecă noaptea în care mă lupt pentru-n strop de lumină, dar nu mai e, mamă, nici loc pentru stele şi luna aruncă doar flăcări de vină.
Curg lacrimi din ceruri, pustiul ne-mbracă în doliu şi morţii ne pleacă tot singuri, noi stăm zgribuliţi sub al iernii linţoliu şi bem dezolanţa şi lacrimi din linguri
De lut cu inscrpţii de iaduri şi moarte... hai, mamă, şi ia-mă şi du-mă departe, acolo pe unde mai e încă soare şi viaţa nu râde, dar nici nu mai doare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea asta n-a fost creată la bucurie. Se procreează totuşi în plăcere. Da, fără îndoială, dar plăcerea nu e bucurie, e şi simulacrul ei: funcţia ei este de a amăgi, de a ne face să uităm că, până în cel mai mic detaliu, creaţiunea poartă pecetea tristeţii iniţiale din care s-a ivit.

Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de Musat Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile...

Lacrimile sunt esenţa sufletului
Când plângi de bucurie,
Fiecare lacrimă-i o floare
Cu rod de poezie.

Te-am văzut râzând-plângând
La prima întâlnire,
Te-am mângâiat, frumos ai spus:
E semnul de iubire.

Apoi la pieptu-mi te-ai lăsat
Râzând şi lăcrimând,
Păsări şi flori în curcubeu
Vibrau în al meu gând.

Lacrimile sunt esenţiale
Când plângi şi de durere,
De voi pleca să râzi, căci râsul
E-a morţii mângâiere.

Nu mă-ntreba, nimic nu-ţi spun
Când pui pe ochi batistă,
Pământul fi-va raiul meu
Sub crucea veşnic tristă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am nevoie de dragostea ta

Tu-mi eşti un înger ce te scalzi
în apa nemuririi,
de acolo mă-nlănţuieşti
în mrejele iubirii...

Tu-mi eşti un trandafir crescut
sub razele de soare
şi-n viaţa mea ai apărut
să-mi vindeci, ce mă doare...

Tu-mi eşti şi zâmbet şi lumină
şi-mi vindeci sufletul de dor,
mă faci să am o viaţă plină
şi azi, si mâine, până mor...

Din vis, în viaţă mi-ai trecut
şi-n veci m-ai vindecat.
Tu-mi eşti iubirea ce am vrut,
,, Cea fără de păcat"...

Rămâi acolo unde eşti,
în viaţa mea cea bună.
Tu-mi eşti iubirea mea pe veci
şi visul cel din urmă...

poezie de Florea Fane Janţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o asemenea vârstă, unui suflet încă plin de iluzii poetice îi place să savureze moartea, atunci când moartea i se pare binefăcătoare. Moartea are însă cochetării faţă de cei tineri: pentru ei, moartea când înaintează, când se retrage, când se arată, când se ascunde; încetineala aceasta îi scârbeşte de ea, iar incertitudinea ce le-o pricinuieşte viitorul îi readuce până la urmă între oameni, unde vor găsi iarăşi durerea care, mai nemiloasă decât moartea, îi va lovi fără a se lăsa aşteptată.

Balzac în Femeia la treizeci de ani
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi-a retras mâna

pe care o sărutam ne
bun din când în când
pe pântecul hapsân
de iubire abia umblu
prin parcul dendrologic
prind palma ta în podul casei
cu potriviri din literele
decupate dintr-o carte horror
o bat în versuri până stă suspendată
ce te-aş respira până la epuizarea
lacom privindu-te cobor un pic
caut buzele cu mintea
le despic tandru cu limba
dinţii tăi muşcă hămesiţi
aş călări luna de fericire
raiul e dincolo de balustrada
lustruită cu palmele care te-au mângâiat
refuz să păşesc pe ultima treaptă
care mă duce în abis

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte-ţi, omule, frumosul din suflet...

Când printre brazi brumaţi de timp,
Răsare în împărăţia ei ochioasă luna
Şi întregul vieţii luminează pe pământ,
Dezmiardă în ploaia ei de raze argintii
Frumosul lumii adormit în noapte
Şi-i dă culori feerice naturii şi iubirii,
Cum nu s-au mai văzut,
Decât în raiul pământesc, bine privit.

Priveşte-ţi, omule, frumosul din suflet
Priveşte-i lumina transparentă,
Ca limpezimea apei de izvor
Şi vezi ce simţi cu adevărat,
În sufletul de viaţă frământat, în timp;
Prin vene îţi va curge poezia,
Inima îşi va deschide trandafirul roşu al iubirii,
Ca altruismul dărnicia
Şi Venus va cânta divin,
Pe-a timpului nemuritoare harfe vechi
Şi pe al tău destin.

O viaţă, miracol dăruit cu bucurie
Şi binecuvântat pe altare sfinte,
Deşteaptă mintea omului cu spiritul sărac,
Aşa cum soarele trezeşte sfânta dimineaţă,
Să vadă adevărata frumuseţe,
Adevărata bogăţie, iubirea, pacea, dărnicia,
Că timpul enigmatic măsurat
Răsplăteşte omului faptele bune,
Dar nu uită ce greşeşte, niciodată.

poezie de Valeria Mahok (11 februarie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte-ţi omule, frumosul din suflet

Când printre brazi brumaţi de timp,
Răsare în împărăţia ei ochioasă luna
Şi întregul vieţii luminează pe pământ,
Dezmiardă în ploaia ei de raze argintii
Frumosul lumii adormit în noapte
Şi-i dă culori feerice naturii şi iubirii,
Cum nu s-au mai văzut,
Decât în raiul pământesc, bine privit.

Priveşte-ţi omule, frumosul din suflet
Priveşte-i lumina transparentă,
Ca limpezimea apei de izvor
Şi vezi ce simţi cu adevărat,
În sufletul de viaţă frământat, în timp;
Prin vene îţi va curge poezia,
Inima îşi va deschide trandafirul roşu al iubirii,
Ca altruismul dărnicia
Şi Venus va cânta divin,
Pe-a timpului nemuritoare harfe vechi
Şi pe al tău destin.

O viaţă, miracol dăruit cu bucurie
Şi binecuvântat pe altare sfinte,
Deşteaptă mintea omului cu spiritul sărac,
Aşa cum soarele trezeşte sfânta dimineaţă,
Să vadă adevărata frumuseţe,
Adevărata bogăţie, iubirea, pacea, dărnicia,
Că timpul enigmatic măsurat
Răsplăteşte omului faptele bune,
Dar nu uită ce greşeşte, niciodată.

poezie de Valeria Mahok (11 februarie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu vei deveni medicul meu divin

Da. Mă dor umerii... Vreau un masaj!
Oriunde când timpul va sta în loc pentru o clipă,
Când buzele mele îţi vor forma inimi
Pe corpul tău sculptat de un mare artist,
Când genunchii mei vor rămâne nemişcaţi în liniştea nopţii,
Când şirul poveştii se va pierde în viitorul nenăscut,
Când nici măcar nu voi simţi prezenta ta,
Crezând că sunt pe masă, pregătindu-mă de naştere,
Când tu vei deveni medicul meu divin,
Când nu va fi nevoie de bisturiu sau aţe, ci de iubire
O iubire ce traversează obstacole, preconcepţii.
E liberă, e adevărată.
E vis? Nu e decât un viitor promis.

poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

..

să-ţi scriu pe-o frunză arămie
sau pe o adiere de vânt
cât de toamnă îmi este mie
că rostirea mi-e fără cuvânt

să-ţi scriu pe o rază de lună
când nopţii îi alunecă abisul
şi tu nu mai vii ca o zână
laşi coşmarul să-mi bântuie visul

să-ţi scriu pe clipa ce bate
cât ne-am irosit amândoi
să le uit apoi pe toate
nescrise rămână teancuri de foi

George Ionită în Leaganul toamnei (2018)
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!