Iov 7:4-21

Iar partea mea sunt nopţi de suferinţă
Şi când mă culc mă-ntreb: când voi fi treaz?
Şi se frământă-ntreaga mea fiinţă
Şi n-am o clipă, una de răgaz.
Îmi crapă pielea toată, se desface
Şi trupul tot e-o coaja de pământ
Dar când adorm crezând că va fi pace
De visuri şi vedenii mă-nspăimânt.

O, lasă-mă, sunt numai o suflare...
Ce este omul ca să-l cercetezi,
Să-l iei în seamă fără încetare,
Când termina-vei, oare să mă vezi?

Şi de-am greşit, ce pot să-Ţi fac eu Ţie,
Dacă şi ţintă la săgeţi m-ai pus,
Tu nu vezi c-am ajuns o moarte vie,
Că nu mai am nici un cuvânt de spus?

De ce nu-mi ierţi fărădelegea, oare?
Doar ştii că în pământ voi aţipi
Şi-n lumea unde-s toate trecătoare
Când mă vei căuta, nu voi mai fi...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Doamne, numai Tu (Psalm 139)

O, Doamne numai Tu mă cercetezi
Şi de departe gândul mi-l pătrunzi
Şi când stau jos şi când mă scol Tu vezi
De ochii Tăi nimic nu poţi să-ascunzi.
Şi nu-mi ajunge bine un cuvânt
Pe buze, că deja l-ai auzit,
Tu, Doamne Dumnezeul meu cel sfânt
Din faţă şi din spate m-ai păzit.

Şi tot ce faci e-atât de minunat
Că de puterea mea e mai presus
Şi-atâtea ştii că m-am înspăimântat
Şi-o tainică dorinţă-n gând mi-am pus.

De Duhul Tău departe unde pot
Ca să mă duc şi unde voi fugi
De faţa Ta? - În cer dacă socot
Că pot să fug şi-acolo Tu vei fi.

Şi printre morţi să fug de-aş încerca
Şi-acolo, iată şi acolo eşti.
Cu-aripile de zori dac-aş zbura
La margine de mare - mă găseşti!

Iar noaptea de va sta în jurul meu,
Lumina-n întuneric s-o îmbrâci
Şi-acolo, Doamne, străluceşti mereu
Şi-acolo în lumină Te prefaci.

Dar nu Te-am cunoscut îndeajuns...
Când viaţa mea pe zile-o numărai.
De Tine trupul meu n-a fost ascuns
Şi trup n-aveam şi totusi mă vedeai

În locul tainic unde-am fost făcut
Ca-n adâncimi de peşteri şi de vis
În mod ciudat cu viaţă m-ai ţesut
Şi-n cartea Ta-nainte eram scris.

Şi câte gânduri, Doamne fir cu fir-
De-aş sta să număr nu s-ar termina,
Când mă trezesc cu Tine eu respir,
O, cât de nepătrunsă-i calea Ta!

Şi vino, Doamne să mă cercetezi
Pe-un drum greşit de sunt Tu să mi-o spui
Şi când stau jos şi când mă scol Tu vezi,
Cum Tu eşti, Doamne, nimeni altul nu-i...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când stau

Când stai aşa privind de sus
Spre lumea asta toată
Îmi vine-un început de gând
Că nu voi mai pleca nicicând
Chiar de voi stărui plângând
Să plec, n-o să se poată.
Când stai aşa privind la cer
Şi mă cutremur toată
Îmi vine-n minte un cuvânt
Că încă-o dată pe pământ
Să stau atât de mult să-Ţi cânt
Nicicând n-o să se poată.

Când stau aşa şi Te privesc
În rugăciune toată
Când pleoapele Ţi s-au închis
Îmi vine-n minte ca-ntr-un vis
Ca-atât de mult cât Te-am ucis
Nicicând n-o să se poată.

Când stau la cruce şi privesc
Cum îngerii dau roată
Când taci aşa de trist şi sfânt
Îmi vine-n minte un cuvânt
Ca să mai fiu de pe pământ
Nicicând n-o să se poată...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştii că toamna macii mor?

Mi-ai spus, iubite, în scrisoare
Că-n veci iubirea ta nu moare
Şi-o porţi cu tine în eter
Când zbori cu aripi de oţel.

Când zbori peste un câmp de maci
Iubirea-n torţe o prefaci
Să-ţi luminezi prin nouri calea
Şi pe pământ să vezi cărarea

Nu vezi de-acolo, de departe,
Cărări prea multe,-ntortocheate?!
Şi dacă-n lan sunt mii de maci
Ce cale îţi alegi? Ce faci?

Iubite, vezi să nu greşeşti
Căci pe pământ te rătăceşti...
Eu azi mi-am pus în piept un mac
Şi într-o torţă mă prefac!

Mai ştii? Ţi-am spus la început...
E doar un joc! Nu m-ai crezut?
Nu ştii că toamna macii mor?...
Rămân doar amintiri... şi dor!

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Nu-mi cere să fiu alta decât sunt,
Nu pot ca sfinţii să ajung deodată,
Tu ştii că-s doar o mână de pământ
Ţărâna ce se cere modelată.
Să-mi dai putere, să mă-nveţi Îţi cer,
Să nu mă laşi să rătăcesc pe Cale,
Eşti Dumnezeu şi pe pământ şi-n cer,
Făpturile sunt toate ale Tale.

Tu poţi să faci din mine ce voieşti,
Mă poţi purta în slava sau în moarte
Şi dacă nu ştiu bine Cine eşti
Nu mă împinge, Doamne, mai de-o parte.

Tu m-ai adus la Tine să mă-nchin,
N-a fost uşor şi, Doamne, ştii prea bine
Cu câtă noapte ai luptat să vin
Ca să-Ţi slujesc, să Te slujesc pe Tine.

Chiar dacă numai o clipita-a fost,
Din viaţa mea e jumătate dusă,
Tu care-mi ştii viaţa pe de rost,
Tu dă-mi puteri să pot să-Ţi fiu supusă.

Sunt încă mică pe cărarea Ta
Şi poate încă-n suflet sunt bolnavă,
Întinde-Ţ mâna, mângâie cu ea
Şi-ajută-mă de vrei să fiu în slavă...

Amin!

rugăciune de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm

"Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti, ştii când stau jos şi când mă scol şi de departe îmi pătrunzi gândul" (Psalm 139:1-2)

Doamne, Tu mă cercetezi de aproape
Şi-mi cunoşti adâncile, sufleteştile ape...

Ştii când ispitele înfrâng zăgazurile,
Ştii toate bucuriile şi toate necazurile,
Ştii cântecul, dorul şi visele,
Ştii amintirile mele, ucisele,
Ştii piscurile înalte şi căile,
Ştii gheţurile şi văpăile.
Ştii când mă arde trufia
Tăgăduindu-Ţi Cerul şi sfidând Veşnicia;
Ştii când fărădelegea m-apasă
Ca o pâclă amară şi deasă;
Ştii când mă urc şi când mă prăbuşesc
În neputinţa omului firesc —
Ştii când Te vând şi când Te răstignesc...

Încotro mă voi duce departe de Tine?
La cine voi alerga, Doamne, la cine?
Spre care zări, paşii goni-vor şi unde
Să-ncerc, de ochiul Tău, a mă ascunde?
Ca şi pe Cain de odinioară
Osânda conştiinţei mă doboară.
N-am tihnă, n-am puteri, n-am adăpost —
Sunt doar o biată navă fără rost,
Ce-alunecă-ncărcată de păcate
Pe valurile vieţii zbuciumate...

Doamne, Tu mă cercetezi de aproape:
Nu lăsa întunericul să mă-ngroape...
Răpeşte-mă, Doamne, păcatului,
Pune piedici Vrăjmaşului, blestematului,
Strecoară-mi în suflet luminile,
Aprinde-mi dragostea, înfloreşte-mi grădinile
Şi-nalţă-mă, Doamne, şi creşte-mă,
Cu naşterea a doua-nnoieşte-mă,
Să-Ţi pot cânta slavă cu îngerii,
Chiar şi-n valea aceasta a plângerii...

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idee abstractă - sau Adevărul

adevărul
unde-i oare
şi ce este pe pământ
e-o idee
un cuvânt
ce e adevărul oare
e-o privire mai abstractă
sau
ce este adevărul

mulţi
au căutat să-l prindă
în imagini şi-n idei
mâna
însăşi să-i întindă
încrezându-se în ei

adevăru însă
nu-i o umbră
nu-i un mit
o idee ce perturbă
tot ce-n suflet
s-a trezit

nu-i o floare
adevăru
s-o iei tu oricum voieşti
fermecat de gingăşia-i
s-o expui
azi în fereşti

dacă vrei
în adevăr
adevăru să-l pătrunzi
să ştii dar
că
adevărul
e-o Fiinţă
e un Duh
numai El are putere infinitu să-l supună
să-mpletească cu idei tot ce are aici suflare
El Cuvântul ce adună
tot
căci tot ce este
e a Lui lucrare

Creatorul
doar a spus
Eu sunt Calea şi-Adevărul
şi El este
chiar Isus
multora fiind El ţelul

doar Isus a îndrăznit
să susţină sus şi tare
pe pământ jos am venit
pentru om
să fiu salvare

doar Isus a susţinut
că El
este Adevărul
altul nimeni n-a-ndrăznit
căci Isus
rămâne ţelul

ca Isus nimeni n-a fost
să ajute omenirea
să-i ofere
aici rost
susţinând
că
e iubirea

adevărul
şi iubirea
se interpătrund
şi ne cer
neprihănirea
căci
cu toate se ascund
în Isus Hristos Mesia

El
e Adevărul Sfânt
e-a Lui
Dumnezeu Cuvânt
căci Lumina şi Adevărul

ni s-au dat
doar în Hristos
El e Viaţa şi Adevărul

acest lucru
Evanghelia-l susţine
cea mai scumpă carte ce s-a scris
vreodată pe pământ
căci a ei învăţătură
şi azi este în vigoare
inserată în Scriptură
şi-a ei
tainică valoare
nu e
de pe acest pământ
ci-i venită
din Cuvânt
Fiul Celui Prea Înalt
El
Salvarea omenirii
şi azi
încă prin credinţă

poezie de Ioan Daniel Bălan (27 februarie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenul de pe Pământ

Iubirea mea, tu eşti minunea
Ce-mi luminează-un Univers!
Mai bună-mi pare (astăzi) lumea
Eşti Armonie-n cânt şi-n vers.

Căci sunt îndrăgostit de tine,
Eşti trup şi suflet şi eşti gând.
Prin ochii mei pătrunzi în mine,
În ochii tăi eu mă scufund.

Porţi chip angelic de fecioară,
Ai trupul unui trandafir.
Sufletul tău este-o comoară,
Sunt mai bogat că un emir.

Când am plecat prin galaxie,
Cu destinaţia Pământ,
Nu bănuiam ce-are să fie,
Că nu voi mai putea să cânt.

Mi-a spus-o însuşi Creatorul
C-am să trăiesc câteva vieţi,
Până îmi voi găsi amorul,
Pe mine (oare) mă aştepţi?

"Nu tot ce zboară se mănâncă!"
Nici ce-i frumos este şi bun...
Tu eşti o lume într-o nucă.
Dacă te vreau, eu sunt nebun?

Cât e de importantă coaja?
Doar miezul trebuie să-l strâng.
Dacă te pierd, se pierde vraja
Şi-atunci degeaba-ncep să plâng..

Iar de va fi că înc-o dată
Să mă renasc pe-acest Pământ,
Nu tu vei fi cea vinovată
De toate relele ce sunt!

Tu eşti micuţa mea prinţesă,
Eu ştiu că vei rămâne vis!
Nu astă lume nu ne lasă...
Noi ne-ntâlnim în Paradis!

Ai fost şi vei rămâne încă
"Prietenul de pe Pământ"
Când eşti cu mine sunt o stâncă,
Când tu nu eşti devin mormânt.

Dar noi suntem o galaxie
De sentimente şi de dor!
Să te urăsc că eşti Femeie,
Să nu-l ascult pe Creator?

Deşi îmi pare crudă soarta,
Nu pot să fiu un răzvrătit!
Nu voi că eu să închid Poarta
Ce duce către Infinit!

Rămânem două emisfere,
Care îşi au propriul destin
Închis în trupuri efemere...
Tu mă aştepţi? Eu am să vin?

poezie de Daniel Petrişor Dumitru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vox in deserto

Noi, existăm, nu vieţuim. Dar oare
Nu este cel mai preţios secret,
În omeneasca lume-ntâmplătoare,
Să ne-nvăţăm să vieţuim încet?
Secretul totuşi îl tăgăduim,
Febrili din leagăn pân'la ţintirim.
Maşina s-o lăsăm să se grăbească,
Aceasta-i doar menirea ei firească.
Dar omul? Cu cât graba e mai mare
Cu-atâta viaţă s-a scurtat mai tare.
Păcat că toate-acestea îşi află un răspuns,
Dacă cumva îşi află, abia când am ajuns
La poarta de la care privim în urmă cum
Trecutul ca un peisaj de scrum
Se-mprăştie cu ultima suflare,
Când piere totul, ritm, contur, culoare,
Când omul, fără ţel şi fără drum,
Tot singur moare.
Să-l mai împungă oare şi-un ultim, crud regret
Că n-a ştiut să vieţuiască-ncet?

poezie celebră de Alexandru Philippide din Vis şi căutare (1979)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ştii doar tu

Să-ţi fac pe plac doar eu, doar ţie,
Să-mi spui ce simţi doar tu, doar mie,
Să vezi că vreau doar un sărut,
Pentru asta ştiu că sunt născut.

Să te privesc doar eu, pe tine,
Să te gândeşti doar tu la mine,
Să avem ce n-am avut,
Crezând în noi eu am crescut.

Să ştiu de ce mă simt aşa,
Acest fior... magia ta,
Cu toţi sunt dur, de-orice capabil
Şi-n faţa ta sunt vulnerabil.

Să ştii de ce n-aş renunţa,
Să vezi de ce nu aş uita,
Să ştiu c-ai vrut ce s-a-ntâmplat,
Tu m-ai ales, tu m-ai schimbat.

Îţi şoptesc, să ştii doar tu,
Să nu mă uiţi, să nu spui nu,
Să ştii doar tu de ce trăiesc,
M-am nascut să te iubesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Ce este viaţa pentru cel sărac?
Ce este viaţa pentru cel bogat?
Oare, împreunându-le credinţa,
Aflăm cu certitudine biruinţa?

Ce este viaţa pentru cel aflat în suferinţă?
Dar pentru cel lipsit de credinţă?
Oare, privindu-i cu miluinţă,
Aflăm că provin din aceeaşi credinţă?

Ce este viaţa pentru cel nepăsător?
Dar pentru cel ce speranţa îşi pierdu?
Oare, gândindu-ne la amândoi,
Aflăm cu certitudine ce scop avem noi?

Când vezi, că oamenii împraştie ură,
Este pentru că, iubirea e impură.
Când vezi că, sărăcia creşte,
E pentru că, dragostea lipseşte.

Când vezi o frunză zburând,
E pentru că, se lasă împinsă de vânt.
Când vezi o floare cum înfloreşte,
E pentru că, de sus primeşte, ceea ce toţi primim.

Când poţi să mişti, să vezi, să auzi,
Când poţi să simţi, să rabzi, să crezi,
Când poţi să duci, pâna în mormânt,
Al tău ţel, în timp parcurs;Asta e viaţa!

poezie de Ovidiu Kerekes (12 noiembrie 2007)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Să-L iubeşti pe Dumnezeu din toată inima", înseamnă să vezi că Nicicum, Niciunde, Nicicând, Niciodată nu te poţi separa de EL. Să-L iubeşti pe Dumnezeu din toata inima înseamnă că m-ai auzit acum 2000 de ani când am spus: "Eu şi Tatăl una suntem!" Şi mă auzi chiar acum când îţi spun: "Tu şi Tatăl una eşti." A-l iubi cu adevărat pe Dumnezeu înseamnă a te dizolva în îmbrăţişarea lui, fără putinţa de te mai reîntoarce vreodată la tine, la suferinţa separării. Oare nu devin iubitul şi iubita, Iubirea în Iubire? Asta înseamnă să-L iubeşti pe Dumnezeu.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de om

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o nevastă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sunt Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un semn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
un copil şi o nevastă care au lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-ncet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mă-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta-i dragostea

Când treci pe lângă mine şi nu mă bagi în seamă,
Iar eu mă uit la tine fără nici o teamă,
Şi simt că-nebunesc, dar ştiu că este bine,
Că atunci îmi fac curaj ca să vorbesc cu tine.

Învaţ mereu mai mult, mai mult ca un străbun,
Doar ca tu să vezi că eu sunt cel mai bun,
Şi-mi strâng toate puterile, şi mă-mbrac frumos,
Doar ca tu să vezi că nu-s cu capu-n jos.

Şi mă întreb mereu, acolo-n mintea mea:
"De ce fac toate astea numai pentru ea?"
Când răspunsul îl cunosc, cine n-ar putea?
Sunt îndrăgostit, asta-i dragostea!

Deci ca să-ţi demonstrez că sunt un cineva
Care ţine mult la tine şi doar cu tine-ar sta,
Îţi ofer un trandafir, ca să-ţi dovedesc
Că sunt îndrăgostit, tre' s-o spun: te iubesc!

Iar când toţi îmi sar în cap şi mă-ntreabă-asa:
"De ce faci toate astea numai pentru ea?"
Nici n-apuc să spun că le spune inima:
Sunt îndrăgostit, asta-i dragostea!

Dar dragostea se-mparte, se-mparte doar în doi.
Ce părere ai? Nu vrei să fim noi?

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de Om

(scris pe patul de spital, aprilie 2018)

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o mamă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sun Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un se4mn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
şi o mamă care a lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-n cet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mî-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (aprilie 2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă

Iartă-mă când nu am răbdare
Şi-aş vrea mai repede să intervi;
Tu-mi ştii dorinţa şi dorul meu mare,
O, Doamne, Tu toate le ştii.

Iartă-mă când nu am credinţă
Şi nici puterea de-a nădăjdui;
Aştept ca să vină a Ta biruinţă,
Ajută-mi spre Tine-a privi.

Iartă-mă când n-am bucurie
Şi mă autocompătimesc
În loc s-aduc laude vrednice Ţie;
Mă iartă că mă poticnesc.

Iartă-mă când nu am voinţă
Să-nalţ către Tine în duh rugăciuni;
Te rog ca în mica şi slaba-mi fiinţă
Tot harul Tău scump să-l aduni.

Iartă-mă când lacrimi şuvoaie
Îmi curg, şi ce faci nu înţeleg;
Trimite-mi în suflet a Duhului ploaie,
În toate cu Tine s-aleg.

Iartă-mă când nu am curajul
Să merg înainte chiar dacă e nor;
Mă iartă când nu văd salvarea, prilejul
Prin care faci greul uşor.

Iartă-mă când grija mă apasă
Şi-n loc să am pace, mă îngrijorez;
A Ta liniştire în suflet îmi lasă
Şi-ajută-mi să nu mai oftez.

Iartă-mă, Doamne, pentru starea
Care nu este după voia Ta;
În dragostea-Ţi dă-mi vindecarea
Cu Tine să pot semăna.

Amin.

rugăciune de Paula Diţă (14 mai 2013)
Adăugat de Anton
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privirea

Doar o lumină venită dintro parte,
de acolo unde amintirile mai dor.
Ca să le uit, n-am strai de eternitate,
doar pe ele, când mă strâng cu dorul lor.

O neânţeleasă formă mă însoţeşte,
să tac sau poate când mi-e bine să suspin,
flori de cais mi se aşează într-o coroană,
mă plimb prin amintiri, când vreau să mă alin.

Să urc, să le privesc, nu-mi este cu putinţă,
căci una dragă 'mi stă aprinsă-n stea,
să mă cobor păşesc pe a mea fiinţă,
o prelungire sunt, o umbră, a ceea ce e ea.

Cum pot în spaţiu' acesta sacru să 'nverzesc,
când nici prea jos şi nici prea sus nu am tulpină,
doar flori în cer, iar pe pământ sunt azi,
o urmă cu umbră şi-n ea adâncă rădăcină!

poezie de Eugenia Bucur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu vii când sunt mort

Să nu vii când sunt mort
Lacrimi prosteşti să-ţi curgă pe mormânt
Şi să te-nvârţi la capul meu, că nu suport
Lasă-mi ţărâna liniştită în pământ.
Să-mi cânte fluierarul, să bată vântul iute
Dar tu, tu du-te.

Copilă, nu ai vină c-am plecat
Oricum nu-mi pasă, n-am fost norocos;
Să te măriţi, căci eu de Timp m-am săturat
Şi de odihnă-acum sunt bucuros.
Lasă-mă aici şi fă lucruri plăcute
Hai, du-te, du-te.

poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă şi nu-mi da pace

Leagănă-mă şi mă-ntinde
Pe un pat de flori şi iarbă,
Prinde-mă şi mă cuprinde
Când stă sângele să fiarbă.

Strânge-mă şi mă-nfăşoară
Peste trupu-arzând de dor,
Soarbe-mă şi mă doboară
Când ies flăcări din covor.

Stinge-mă... şi mă-nveleşte
Cu argint de stele-n noapte,
Plânge-mă... şi mă sfinţeşte
Cu parfum de buze coapte.

Lasă-mă şi nu-mi da pace,
Gânduri... cât mai înfloresc
În amiezi când te-oi desface
Tremurând... să te iubesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt o clipă...

ochii tăi nu mă văd
nu mai sunt
o clipă
de timp pierdută
cineva m-a aruncat în lume
o simplă clipă
care nu trebuie nimănui
când mă vezi mă arunci
un bobârnac şi gata
m-am dus
am fost oare dată ţie?
eu cu sufletul meu
transformat în clipa
nici măcar colorată
doar simplă şi incoloră
nu spun nimănui nimic
nici măcar o clipă
iar în final tu sufli
în timp să mă duc
departe
gata ai scăpat de mine
de inutila clipă
care nu are ce căuta
în viaţa ta!

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!