Curge dor în ploi de stele

Roua-n talpa mea desculţă
astăzi dorul mi-l aţâţă
dor de ploaie şi izvoare
şi-alte tehne curgătoare.

Dor de cer cu stele-aprinse
când sta luna în culise
şi prin voalul de-ntuneric
gura gurii-i era petic.

Când prin voal de perle, sânii,
precum vedrele fântânii
săturau buzele-ncinse
cu săruturi interzise.

Săturau buze şi trupuri
sărutări cu gust de purpuri
iar când ploi ne erau hramuri
închinam iubirii lamuri.

Iar când ploi plouau plăcere
tot trecutul de durere
se sfărma precum o zală
lăsând Clipa siderală.

Se zdrobeşte roua'n gleznă
sufletu-mi iese din beznă
şi din dor dus la extreme
rup tăcerea... cu noeme...

Când stă luna în culise
mie-mi plouă'n stele... vise!

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă!

Plouă pe suflet, teribil mai plouă
Şi-n mine se-adună o mare de ploi
Inima mea se împarte în două
Când amintirile-s pline de noi, amândoi.

Plouă, dar plouă cu doruri ce dor
Şi curg peste anotimpuri, şiroaie
Avem sentimente care nicicând nu mai mor
Când vine dorul de tine, de mine, de ploaie.

Plouă cu flori, cu gânduri, cu vise
Straşnic mai plouă peste grădini
Plouă în noi cu orgolii şi mândrii interzise
Dar zarea mai poartă încă lumini!

Plouă cu fluturi, cu păsări, cu viaţă
Fantastic mai plouă peste pământ
E-o stare de bine ce-mi dă o speranţă
Că poate fi totul ca un nou legământ!

poezie de Lucia Guriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picătura de rai

De când te-am găsit,
fiecare cuvânt al meu
e ca o sărbătoare
despre care păsările
vor vorbi în limba lor
până va curge din tine
picături de rai,
cu gust de strugure copt.

Când plouă frumos,
cântă o cruce în mine
de nimeni ştiută,
iar buzele aşteptării
aproape că ard,
rupând scoarţa dulce a nopţii,
în care gângură luna
precum un copil cu aripi de lapte.

Nu ştiu cum se face,
doar ochii tăi
pot trece prin talpa de cer
ca să ajungă la mine,
tocmai când iarba adoarme
cu inima mea prelinsă în braţele ei.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirile ne-mpărtăşite

Plouă,
Se scurge luna veche
În luna palid nouă,
Oamenii picături
Se scurg şi ei ca nişte firimituri
De bine, pe o masă de săraci,
Aleargă abătuţi, uşor posaci,
Privind în golul de necunoscut
Care atunci când trece, iar va fi durut...

Şi braţe n-am pentru atâtea trupuri,
Buze nu am, ca în săruturi
Pe frunte, să pot spune "te iubesc",
Profundului sclipirii întru omenesc.

Iubirile ne-mpărtăşite,
Fac astăzi parte din ursite...
Şi-n neputinţa mea mă daruiesc a nimănui.
Plouă,
Merg pe străzi şi mă-ndrăgostesc de statui.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie în luna lui Marte

Plouă infernal,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Pereţii odăii erau
neliniştiţi, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.

O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.

Şi mă-nălţam. Şi nu mai ştiam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
cine-s mai frumoşi: oamenii?... ploaia?...

Plouă infernal, ploaie de tot nebunească,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
N-aş mai fi vrut să se sfârşească
niciodată-acea lună-a lui Marte.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incursiune în suflu poetic

e poezie atunci când doi îndrăgostiţi
umplu universul cu săruturi tandre
e poezie atunci când fluturi fericiţi
dansează cu florile în sublime cadre.

e poezie când marea îmbrăţişează ţărmul
când arborii se fericesc sub ploaia deasă
când copii învaţă să păstreze ritmul
armoniilor vieţii ce-n suflete se lasă.

e poezie între munţi şi susur de izvoare
care se strecoară vesel prin propria matcă
e poezie când roua scaldă petale de floare
şi ademeneşte vântul timpul să-l petreacă.

e poezie curată de la lumini stelare
când luna veghetoare peste pământ se-apleacă.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi caut casa-n miez de iarnă

Îmi caut casa-n miez de iarnă
Când albe stele stau să cearnă

Când doarme satul printre cetini
Uitat de mine şi de prieteni,

Când luna picură în sânge
Şi cumpănă fântânii plânge,

Când vântu-n chiot de zăpadă
Îmi iese-n cale să mă vadă,

Când dorul nesfârşit mă cheamă
Prin somnul zbuciumat de mamă,

Când paşii ce mă poartă suie
Spre uşa răstignită-n cuie...

Îmi şterg o lacrimă uitată
Şi stau la sfat cu tine, tată!

poezie de Sorin George Vidoe din Stele de ceară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă eşti

Frumoasă eşti iubita mea
Cum e lumina-n zori de zi,
Când soarele sărută marea
În cântec lin de ciocârlii.

Frumoasă eşti precum e valul,
Împodobit ca o mireasă,
Ce furios sărută malul,
Când noaptea umbrele-şi revarsă,

Frumoasă eşti precum e floarea
De liliac în primăvară,
Când cu mirosul ei te-mbată,
Chemându-te să iubeşti iară.

Frumoasă eşti precum e zborul
Cocorilor ce-au revenit
Purtând pe aripi bucuria
Iubirilor fără sfârşit.

Frumoasă eşti precum e bolta
Ce-n noapte-mbracă mii de stele,
Frumoasă eşti precum e Luna
Când rătăceşte printre ele.

Frumoasă eşti precum e vara
Când flori revarsă pe câmpii,
Frumoasă eşti precum e iarna
Când cerne fulgii săi zglobii.

Frumoasă eşti cum nu e nimeni
Sau cum sunt toate la un loc,
Frumoasă eşti, şi îmi eşti mie,
Iubita mea cu ochi de foc.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plesneşte talpa...

Plesneşte talpa în ţărână,
Se-nalţă sânge-n foi de carte,
Luna mai toarce fir de aur
Ca vrajă pentru lunga noapte.

Ecoul bâzâie ca-n oală
Nedesluşind văpăi de foc,
În mine un butoi de smoală
Îşi soarbe setea din noroc.

Plesneşte talpa şi curg vise
În dorul soarelui arid
Unde îmi pun pe axa lumii
Gândul iubirii, să-l aprind.

Amară-dulce e prigoana
Tălpii plesnite în ţărână,
Se vindecă atunci când morţii
Întind uşor spre noi o mână.

De cad, mă-nalţ împărăteşte
Prin uşa visurilor mele,
Un ideal purtat în largul
Iubirilor zidite-n stele!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Da, plouă cum n-am mai văzut
Şi grele talăngi adormite,
Cum sună sub şuri învechite!
Cum sună în sufletu-mi mut!
Oh, plânsul şi când plouă!
Şi ce enervare pe gând!
Ce zi primitivă de tină!
O bolnavă fată vecină
Răcneşte la ploaie, râzând..
Oh, plânsul şi când plouă!
Da, plouăşi sună umil
Că tot ce-i iubire şi ură
Cu-o muzică tristă, de gură,
Pe-aproape s-aude-un copil.
Oh, plânsul şi când plouă!
Ce basme şi le spun!
Ce lume-aşa goală de vise!
Şi cum să nu plângi în abise,
Da, cum să nu mori şi nebun?
Oh, plânsul şi când plouă!

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe de orb

Iubesc să te privesc acum,
Căci mâine poate orb voi fi,
Iar talpa ta mică pe drum,
Lânga a mea va sta şi nu voi ştii.

Cerul o să mi-l amintesc,
Precum şi marea totodată,
Albastru la tine-n ochi privesc,
Şi firea ta puţin cam agitată.

O să-mi amintesc de ploi,
De cum arată o stradă udă,
Şi de privirea ta ca un şiroi,
Cum mintea mereu îmi inundă.

Dacă m-ar ajuta norocul,
Să-mi amintesc tare aş vrea,
De buzele roşu ca focul,
Pe care le purta doar ea.

Sper să îmi aduc bine aminte,
De toată sticla de prin casă,
Să nu o sparg când stă cuminte,
Cioburi ce sufletul ştie să descoasă.

La stele sunt nevoit să mă gândesc,
Şi la cum arată atunci când mor,
Ca zâmbetul tău să îl amintesc,
Atunci când o să-mi fie dor.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (noiembrie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste sufletu-mi cărunt

Sunt aici
şi mai tresar,
când se-nchid, pe umbre, stele,
mă mai leg
de câte pot...
printre gândurile mele.
Tot mai duc
şi tot mai car,
viaţa-n firul ei subţire,
şi ca sprijin,
drept toiag,
folosesc o amintire.

Au trecut
prea multe veri
peste iernile din toamne,
m-a durut
pustiul lor
şi mă rog la tine, Doamne,
vreau copiii
să-i mai văd,
cât îmi este incă bine.
Pune-un gând
în gândul lor
să mai treacă pe la mine.

Timpul mult
prea nemilos,
când îi ia şi când îi lasă,
n-am o vorbă
cui să-i spun,
bolul singur de pe masă
îmi vorbeşte
fără grai,
fără grai se-aude-n toate,
tot încerc,
încerc să uit,
mamă sunt şi nu se poate.

Mai aud
curgând prin ploi
câte-o lacrimă tăcută,
dorul ei
de dorul lor,
când obrazul îmi sărută.
Mai aud
cum nu mai sunt.
poarta, veşnic, încuiată,
peste
sufletu-mi cărunt
s-a uscat tăcerea toată.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie in luna lui Martie

Dimpotrivă, cerul nu era clar,
cerul era plin de nori gri,
şi ploaia cădea pe asfalt, infernal,
Mânjind cu noroi, cum se joacă copii.

Pereţii liniştiţi dormeau adânc
şi ploaia ploua în luna lui Martie,
Şi noi, doi amanţi, stam la rând
aşteptând să ne iubim prin mansarde.

Oamenii? Ploaia? Strigai
c-o să te plouă pe aripi.
Desenele de cretă, Lorelai,
mie-mi plouau în suflet, nu pe aripi.

Nu-i nimic. Stăteam prin mansarde
Şi ne iubeam, cu aripi, infernal,
Şi ploaia ploua în luna lui Martie,
Din cer acoperit de nori, nu clar.

poezie de Vlad Stângu
Adăugat de Cristina Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie în luna lui Marte

Ploua infernal,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Pereţii odăii erau
neliniştiţi, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.

O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.

Şi mă-nălţam. Şi nu mai ştiam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă, răspunde-mi, răspunde-mi
cine-s mai frumoşi: oamenii?... ploaia?...

Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
N-aş mai fi vrut să se sfârşească
niciodată-acea lună-a lui Marte.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când apare Luna

În grădina mea de rai
Sub o frunză de gutui
Am aflat că tu erai
Maestru al cântului

Cântă greierul cobzar
Din vioara fermecată
Glasul lui este un dar
Ne încântă vara toată

Când apare Luna
Mici făpturi se adună
Pregătiri întruna
Un concert răsună

Stele ce dansează
Roua cade peste flori
Sufletu-mi vibrează
La auzul de viori

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ sterp

Plouă mărunt, mărunt de tot,
Asemeni omului cu suflet mort,
A cărui viaţă-nseamnă disconfort,
Mai rămânându-i doar... să fie idiot.

Să se comporte precum cei ce mor...
În fiecare zi, de "frig", sau de prostie.
Şi pentru ce folos atâta agonie,
Când faci degeaba parte din decor?

Când tot ce ai de oferit este doar ură,
Unde mai este sensul de a exista,
Ce mai rămâne demn la viaţa ta?
Nu mai eşti nici măcar de umplutură...

Pe cât de trist, pe-atât de rău îmi pare
De voi, toţi ăştia, ce trăiţi în beznă...
Umăr la umăr, nu ajungeţi nici la gleznă
Celor ce nu vă seamănă-n purtare.

Dar cine să vă facă să-nţelegeţi
Că stă pământul sterp sub voi?
Că doar, în suflete, puteţi aduce ploi,
Iar soare, când vă vreţi, sunteţi cu dinţi.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (24 septembrie 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dincolo...

De când bat drumuri uscate
îmi simt căile-nfundate,
de când rostu' nu-mi găsesc
nu pot să mă odihnesc,
de când bat drumuri prin ploi
doar mocirlă şi noroi
se adună la un loc
să-mi prezică nenoroc.
De când tu n-ai mai venit
la salcâmul ocolit,
stau în ploaie, stau în soare
ziua în amiaza mare,
noaptea vine pe furiş,
luna priveşte pieziş,
răcoarea mă-nviorează,
zorile mă-nrourează.
Încă mai pot adăsta
s-apară năluca ta,
chiar de dincolo de nori
te aştept să mă-nfiori
cu un zâmbet, cu un grai,
ca un fluierat de nai,
cu un cântec de caval,
răzvrătit de-al vieţii val.
De la peşti păstrezi tăcerea,
de la floare mlădierea,
pasările ţi-au dat zborul
şi m-ai lăsat doar cu dorul,
singur nu-l mai pot purta
şi-am să vin la dumneata,
mâine-am să mă pregătesc
şi-am să vin în zbor, ceresc!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prizonier

sunt prizonierul tristeţii
precum luna e prizoniera nopţii
sub cer bacovian
lasă-mă astăzi în mintea ta
te voi învăţa să plângi fără lacrimi
să te întristezi de bucurie
vei deveni coşmarul care mă bântuie
în raiul întunecat de iaduri
durerea va fi singura ta plăcere
şi-n pofta cărnii
adevărata menire
pe când cadavrul iubirii
îşi va căuta mormânt
tu-mi vei respira existenţa
când moartea
mă va putrezi o clipă

poezie de Mitică Horlaci
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când de verde crud şi muguri

Anotimp de frunze triste, ce-are gust de ploi amare
Năvălit-a dintr-o dată peste suflet, peste vise,
A inveşmântat pământul
într-o pestriţă culoare
Ce mi-a încarcerat în nouri, porţii mari din blândul soare.

Fâlfâiri neobosite
văluresc tot cerul toamnei
Încât: galben; roşu; albastru; brâul Maicii se dizolvă
Şi îmi vine, tare-mi vine, să m-agăţ de poala doamnei
Şi să-i spun cum că, rodirea şi migrarea n-o absolvă,

Nici de dezfrunziri şi ceaţă, nici de nostalgii scurmate
În adânc de inimi calde, ce n-au vrerea timp să piardă
Geaba ne tocmeşte ochii, în culorile-i turbate,
Când, de verde crud şi muguri, nu e lumea-îndestulată.

Anotimp de frunze-amare, ce-are gust de ploi nestinse
Mi-a descătuşat speranţa de sub tâmplele cărunte
Răscolindu-mi întomnarea amintirii reaprinse
Că inspir iar dor de tine. Prin cuvintele prea strâmte.

(septembrie 2021)

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ziua se stinge

,, Şi plouă şi ninge", e iarnă şi-i frig
Şi vâjâie vântul, e vreme câinoasă,
Când ziua se stinge în noapte te strig
Doar flăcări şi umbre se îngână prin casă

Tu nu eşti aici să-mi mai spui,, te iubesc''
Şi ţes cu fir negru reţele de gânduri
Din vise şi umbre nu pot să clădesc
Iubirea pierdută.... cu zbateri de fluturi

Şi plânge natura cu stele şi ploi
Cu macii pe buze aştept la fereastră
Dar iarna aşterne un zid între noi
Cu nori şi cu neguri pe bolta albastră...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă

Iubeşte-mă când Primăvara vine
şi se adună toată în ale tale braţe
intrând în tine cu parfumul florilor, tiptil,
ce au dormit sub pătura de-omăt o vreme,
lungă.

Iubeşte-mă când palmele sunt moi
din săruturi albe ce au fost de gheaţă
boboci ce vor aduce înfiorări în trup
cu calda lor trezire din razele de Soare,
sfânt.

Iubeşte-mă când ale tale tălpi sunt înverzite
de cuişoarele ieşite din pământul negru
adevăratele minuni ce ştiu a strânge trupuri
în brâurile ierbii crude ce-aşteaptă trupuri,
de îndrăgostiţi.

Iubeşte-mă când trupul tău e încălzit
de răsăritul Soarelui scăpat prin frunze
ce te apucă tainic de mijloc şi de umerii tăi albi
să te îngenuncheze ca pe-un rob în coapse
de femeie.

Iubeşte-mă când simţi că eşti furat
de toţi nuntaşii Primăverii răsăriţi în a ta fire
de miile de ghiocei ce se doresc ucişi pe rând
în cozi de Evă despletite de-un Adam cu gura,
dulce.

Iubeşte-mă când Luna se coboară
pe fruntea ta cu toate colierele de stele
în ceasul când toţi clopoţeii caută s-adoarmă
sub sprâncene umede de lungi săruturi,
ale nopţii.

Iubeşte-mă cât ţine nunta Primăverii
răsai in mine şi apoi ascunde-te ca şi un Soare,
bea din mine toate ploile şi lacrimile bucuriei
s-avem o Primăvară veşnică în noi,
iubindu-ne.

Iubeşte-mă cât are viaţă Primăvara
de restul o să se ocupe Timpul
un Timp ce o să ţină ghioceii treji în noi
cu ploi de stele şi divine lămpi
dacă iubim din suflet.

Iubeşte-mă, si-adăposteşte-te în mine
Pentru o viaţă şi o Primăvară veşnică
E tot ce pot să-ţi cer şi să-ţi ofer iubite
În scurta mea călătorie pe acest Pământ.

poezie de Adelina Cojocaru (26 februarie 2019)
Adăugat de Cojocaru Adelina-(Noapte Argintie)
Comentează! | Votează! | Copiază!