Declaraţie testamentară

De multe generaţii urâm continuu
La noi ura ţine loc de icoane
Ne modelează şi ne împlineşte destinul
Ne ţine adesea de sete şi de foame.

Astfel ura a devenit un titlu de nobleţe
De aceea am început să urâm de plăcere
Cu ură noi ne dăm dimineaţa bineţe
Cu ură transformăm plăcerea în durere.

De aceea din ură ne-am născut
Să ducem ura pe mai departe
Din ură noi copii ne-am făcut
Ca moştenirea să nu se piardă-n parte.

Dacă noi nu am urî precum se crede
Ea s-ar împrăştia printre voi fără speranţă
Dozele noastre obişnuite de ură, v-ar ucide
Iar viaţa voastră nu ar mai fi viaţă.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să urâm războiul pentru cei care şi-au pierdut copilăria şi viaţa şi să iubim pacea în care ne-am născut.

aforism de Betty Marcovici (septembrie 2012)
Adăugat de Betty Marcovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când urâm pe cineva, urâm în el ceva ce face parte din noi înşine.

citat clasic din Hermann Hesse
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu

Rănit într-o confruntare de vise, cu o armă
Mă retrag stingher în agonie
Într-un colţ de noapte ce nu vrea să adoarmă
Suferind probabil de o veche insomnie.
Cu atâtea gânduri la capul unei idei
Mă retrag treptat din viaţa voastră
şi nu mai bântui ale sufletului alei
Nu vă mai tratez existenţa sihastră.

De aceea poemul meu este sigilat
Ca un vers cioplit pe fluierul de soc
Ca un vis înfierat pe cerul dantelat
Ca un înţeles pierdut pe fundul unui doc.
De aceea mai pun o virgulă la versul nescris
Cu cerneala nopţii care mă asfixiază
Se pare că poezia mă chinuie şi-n vis
şi sufletul mi-l modelează
Probabil mă pregătesc pentru paradis.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-adevăr, scopul tuturor acţiunilor noastre este să fim liberaţi de suferinţă şi frică şi, după ce am atins acest ţel, furtuna sufletului e potolită, iar fiinţa respectivă n-are nevoie să umble după ceea ce-i lipseşte, nici să caute altceva prin care să fie împlinită fericirea sufletului şi a corpului. Căci atunci avem nevoie de plăcere, când din absenţa ei simţim durere. Dar când nu simţim durere, nu mai simţim nevoia plăcerii. De aceea noi numim plăcerea începutul şi ţelul unei vieţi fericite. Şi, deoarece plăcerea este primul dintre bunurile înnăscute, de aceea nu trebuie să alegem orice fel de plăcere ar fi, ci adesea renunţăm la multe plăceri, când din ele decurge o neplăcere mai mare pentru noi. De aceea, deşi toate plăcerile ne sunt în mod firesc un bun apropiat, totuşi nu orice plăcere este de ales, întocmai după cum, cu toate că orice suferinţă e un rău, totuşi, prin natură, nu orice suferinţă trebuie totdeauna evitată. Toate aceste lucruri se cuvin să fie judecate, măsurând unele faţă de altele şi, ţinând seama de avantaje şi dezavantaje.

citat din Epicur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Te plămădesc din clipe de tăcere
Şi te pândesc ca pe un rar vânat
Vrăjit de tine, fascinat
Te ucid de fiecare dată din plăcere,
Sau să te culeg din cer grămadă
Eu totuşi te aştept fără de folos
Eşti visul meu dintâi cel mai frumos
Ce mă înoadă şi mă deznoadă
Eşti o parte din a mea poveste
De aceea iubirea nu ţi-o măsor
Pentru că în final tot eu voi ieşi biruitor
Şi voi putea să spun la toată lumea "Este"!

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de urare

Tinereţe fără bătrâneţe
şi viaţă fără de moarte,
sunt urări ce-ţi dau bineţe
când ziua iese din noapte.
De astfel de urări
tot omul să aibă parte.
Trenul vieţii intre-n gări,
apoi meargă mai departe.
Omenirea dăinuiască
în timpul vesel, hoinar.
Steaua vieţii strălucească
în lumea fără hotar.
În Universul nesfârşit
apar multe constelaţii.
În timpul nedefinit
se nasc alte generaţii,
de noi încă neştiute.
Vor cuceri noi spaţii,
cu multe necunoscute.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere în stele

Câtă durere este-n stele, Doamne?!
Oh, s-au topit şi curg prin ochii Tăi!
Iar Tu ne cerţi cu boală şi cu foame,
Cu moarte şi cu viruşii-călăi,
Fiindcă am fost copii rebeli şi răi
Şi nu ne-am plâns greşeala la icoane.

Ori poate ceri dreptatea pentru care
Cei asupriţi, în viaţă au luptat...
Acum îngenunchem şi-ţi dăm crezare
Şi Doamne, ştim că am făcut păcat.
Azi fiecare este vinovat
Şi lacrimile noastre sunt amare.

Să ne unim în luptă, toţi, ca unul!
Iubirea nu ne fie în zadar...
Ne iartă, Doamne! Plânge azi românul.
Ne iartă şi ne ai în paza Ta!
Plâng toţi cei dragi, pier unul câte unul...
Ne iartă Doamne! Nu te mânia!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ne-am ucide unul pe altul

Dacă ne-am ucide unul pe altul
Privindu-ne în ochi,
În ochii noştri în jurul cărora
Genele stau ca o coroană de spini
Care-ncunună definitiv
Orice privire,
Dacă ne-am ucide, după ce ne-am privit
Cu dragoste fără de ţărm în ochi,
Şi, cunoscându-te, ţi-aş spune:
Mori,
Mori, dragul meu,
Va fi atât de bine,
Vei rămâne numai cu mine,
Tu, cel născut din cuvânt,
Vei cunoaşte gust de pământ,
Vei simţi ce frumoase sunt rădăcinile
Împletindu-ţi prin ele mâinile,
Cu nenţeleasa bucurie
De-a nu mai fi pentru vecie...
Şi, mângâindu-mă, mi-ai spune:
Mori, draga mea,
Iubita mea cu frunte de octombrie
Cuprinsă ca-n icoane
De nimb rotund de moarte,
Mori,
Lasă-ţi culorile în flori,
Pletele lungi cărărilor
Şi ochii luciu mărilor,
Să ştii
De unde să le iei,
Când vei veni...
Dac-am muri deodată împreună
Ucigaş fiecare şi victimă,
Salvator şi salvat,
Privindu-ne fără-ncetare-n ochi,
Mult după ce nu vom vedea...

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, pământenii...

Noi, pământenii...
Din praf de stele ne-am născut,
plămădeală divină, cu suflu viu nevăzut,
în gemete şi repezi transformări...
iubirea, scânteia vieţii pe planeta Pământ
să o slăvim, să o salvăm,
nu în picioarele prostiei s-o călcăm.

Din praf de stele ne-am născut,
viaţa în universul viu să o perpetuam,
miracolul iubirii nicicând să nu-l uităm,
căci altfel viaţa în calvar o transformăm...
şi raiul ei va fi definitiv pierdut.

Din praf de stele ne-am născut,
într-un rai verde cu ochi plini de lumină şi culoare,
mai frumos ca orice moft modern din lumea mare;
ce altă iubire să ne mai dea Dumnezeu?
puterea conştiinţei noastre
când il va înţelege oare?

Dar, se pare,
că de ce ne este frică nu scăpăm,
majoritatea celor răi ne împresoară,
spiritul vieţii şi scopurile ei...
se scaldă în grave anemii,
mesajele Abecedarului divin
de multă vreme nu le luăm în seamă...
de mult nu le înţelegem.

Unde e calitatea viselor omeneşti?
raiul lor în ce il transformăm?
cu lacrimi de îngrijorare,
ar trebui cu toţi să ne întrebăm,
"Je suis Charlie?"

poezie de Valeria Mahok (ianuarie 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început de lume

Lumea-ntreagă goală ar fi
Goală de noi doi.
Dacă nu ne-am mai iubi noi
Ar fi numai ploi.

Aripi frânte de iubire
Nu s-ar înălţa,
Pasările fără Cer
Nicicând n-ar mai zbura,
N-ar mai zbura.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

Îmi acoperi sufletul
Când îi este frig
Tu-mi săruţi şi lacrimile
Atunci când eu plâng.

Îmi hrăneşti cu gura ta
Lungile tăceri
Şi-mi vindeci cu inima ta
Multele dureri.
Eşti ca un înger.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

cântec interpretat de Simona Florescu şi Ion Dichiseanu, muzica de Victor Solomon, versuri de Adrian Artene (2019)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Levitaţia peste lucruri obişnuite

o cădere fără limite
este ca o îndoire a genunchilor
care nu se face din genunchi
este braţul care
arcuit
ţine de sete
şi ţine în loc drumul cu tot
ce e de mers mai departe

tu vei trece uşor cu degetul peste obraz
pe urma unei lacrimi care nu mai există
este aici o tristeţe
care nu vrea să meargă mai departe
o arcuire elastică a sentimentelor
peste un trup care încă pluteşte

când închid ochii
se aude cum în această viaţă
se ridică scaunele pe mese
şi totuşi nimeni nu mai are unde să plece

poezie de Cecilia Costache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu urâm atâta timp cât dispreţuim. Nu urâm decât un egal sau un superior al nostru.

citat celebru din Friedrich Nietzsche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detalii

Aş zice acum că ştiu foarte bine
Dar nu ştiu precis unde
De aceea nu mă pot abţine
Să ştiu în spate ce se ascunde.
Mai important este că nu ştiu de ce!?
Deşi paradoxal ştiu cum,
Răspunsurile îmi par apocaliptice
Şi nu vreau să fac un lucru oricum.
De aceea mai întreb încă odată,
Detalile să îmi ofere întrebarea
Mult aşteptată şi asumată
Ce precis îmi va modifica abordarea.
De aceea mă frământă... de ce merit?
De ce mai despic firul în patru!?
De ce sunt sceptic, când totul este lămurit
De ce mă mai mir că cerul este albastru.
Precis în detalii m-am născut
Şi-n detalii probabil am să mor
Totul mi se pare contrafăcut
De aceea întrebările mele dor.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiul vieţii - V

În sensul iubirii absolute
Destinul pare în fisuri
Sufletul refuză să lupte
Fiind mult prea singuri!

De-acum nu mai pleca
Doamne din gândurile mele
E-n carantină şi lacrima
Cu miezu-i straniu de durere!

Vie e lumina din icoane
Biserici închise de frică:
Gândeşte-Te la noi, Doamne,
În taină, clipă de clipă!

Uneori existenţa e crudă
Alteori suntem trufaşi;
Abia viaţa o să ne ajungă
Dacă nu ne-am avea vrăjmaşi!

Singurătatea e pururi aceea
Sfidată de cei sieşi pătimaşi;
Se surpă irişii, cornea,
Privirea imploră... ultimii paşi?!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colaps gravitaţional uman...

Şi totuşi, ce ne-am face dacă,
urmând legile (nu toate previzibile) ale materiei,
ne-am prăbuşi deodată în noi înşine
cu toate celulele şi atomii noştri,
strivindu-ne materia din noi prin apăsări proprii,
precum se-ntâmplă în black-hollurile din cosmos,
până ce fiecare ajungem a fi
un punct primordial întru totul viu şi inteligent
care, după aceea, va exploda cu violenţă
devenind un fel de univers?...
Atunci poate că ni s-ar topi impurităţile din noi
cu toate laturile lor rele,
iar sufletele ni s-ar transforma în raze orbitoare de cuvinte
suspendate în veşnicie ca un miraj atotputernic,
proliferând miracole infinite şi uluitoare,
căci toţi am fi entităţi zdrobitor de puternice...

Şi totuşi, totuşi...
N-am fi deloc liniştiţi sau fericiţi,
căci atunci s-ar trezi în noi visele vechi
ce ne-ar obseda cu dorinţe nostalgice
de a redeveni fiinţele vremelnice,
pătimaşe şi slabe, veşnic nemulţumite, care am fost la început.
De aceea mai bine să nu ni se întâmple nimic!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuni şi stele

Ne-am iubit în ochii lumii,
Sau ascunşi, feriţi de toate,
Ne-am iubit precum nebunii,
Într-o clipă, pe jumate

Ne-am iubit în ploi superbe,
Uzi în suflet, vii sau morţi,
Între zori şi nopţi acerbe,
Între graniţe de sorţi

Ne-am iubit răpuşi, albaştri,
Pe sub ceruri călătoare,
Pe pământ şi printre aştri,
Printre stele căzătoare

Am iubit murind, dar veşnic
Doar iubind am renăscut,
Prin sărutul, care straşnic
L-am simţit... şi cât l-am vrut!

Ne-am iubit precum furtuna,
Eu un tunet şi tu stropi,
Fulgere ne-au fost cununa
În biserici fără popi

Ne-am iubit cumva fantastic,
Fără timp, fără de noi,
Ne-am iubit, iubind artistic,
Ca-n picturi... sinceri şi goi

Ai fost note, portativul,
Melodie într-un trup,
Eu doar vers, tu doar motivul
Ca iubire să-ţi aduc

Ne-am iubit... tu o regină,
Eu... un rege-ndrăgostit,
Ne-am iubit cumplit, cu vină,
Doamne cât ne-am mai iubit!

Ne-am iubit război şi pace,
Ne-am iubit noapte şi zi,
Însă inima nu-mi tace
Şi mai vreau a te iubi

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradoxul vremurilor noastre

În istorie este că avem clădiri mai înalte, dar răbdare mai scurtă –
Şosele mai largi, dar puncte de vedere mai strâmte –
Cheltuim mai mult, dar avem mai puţin.

Avem case mai mari, dar familii mai mici –
Mai multe facilităţi, dar mai puţin timp –
Avem mai multe titluri academice, dar mai puţină intuiţie –
Mai multă cunoaştere, dar mai puţină înţelepciune –
Mai mulţi experţi, dar mai multe probleme –
Mai multe medicamente, dar mai puţină sănătate.

Bem prea mult, fumăm prea mult, cheltuim fără nici o socoteală,
Râdem prea puţin, conducem prea iute, ne enervăm prea repede;
Ne culcăm noaptea prea târziu, dimineaţa ne trezim obosiţi;
Nu citim cărţi, privim la televizor prea mult şi ne rugăm prea puţin.

Ne-am mărit averile, dar ne-am redus propriile valori.
Vorbim prea mult, iubim arareori, dar urâm prea adesea.
Am învăţat cum să ne facem drum în viaţă, dar nu o viaţă.
Am adăugat ani vieţii, dar nu am dat viaţă anilor.
Am ajuns până la lună şi ne-am întors de acolo,
Dar nu suntem capabili să traversăm strada pentru a ne întâmpina noul vecin.
Am cucerit lumile exterioare, dar nu propria lume interioară.
Am făcut lucruri mari, dar nu lucruri importante;

Am curăţat aerul, dar ne-am poluat sufletul.
Am supus atomul, dar nu prejudecăţile noastre.
Scriem mai mult, dar învăţăm mai puţin.
Facem planuri mai mari, dar înfăptuim puţin.
Ne-am deprins să ne grăbim, dar am uitat să aşteptăm.

Am fabricat mai multe computere care livrează mai multă informaţie,
Dar comunicăm din ce în ce mai puţin.
Aceastea sunt timpuri pentru fast food şi digestie greoaie;
Oameni mari, dar caractere mici;
Avem venituri mai mari, dar calităţi morale infime.
Am crescut enormi în cantitate, dar am rămas pitici în calitate.
Profituri considerabile, dar legături umane minuscule.
Acestea sunt timpuri de pace în lume, dar de luptă în familie –
Mai multă odihnă, dar mai puţină veselie –
Mai multe feluri de mâncare, dar mai puţină hrană.

Acestea sunt zile cu două surse de venit în casă, dar cu mai multe divorţuri;
Cu case mai luxoase, dar cu mai multe familii distruse.
Acestea sunt timpuri cu multe lucruri expuse la fereastră, dar cu cămara de provizii goală.

Un timp când tehnologia poate face manifestă această scrisoare ochilor tăi –

Şi un timp când tu poţi să alegi
Pentru a împărtăşi aceste lucruri cu cineva.... sau doar pentru a lovi tastatura: delete.

poezie de Bob Moorehead, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a-mpiedicatelea

file de jurnal afectiv

ne facem mici
cu răsuflarea proprie atingem pământul
îi dăm o parte din noi/ 10 la purtare
mai toate lecţiile dobândite
în existenţe miniaturale

ne doare
nu ştim să ducem
copacul la bun sfârşit
ramurile noastre/ mâinile lui
atâtea secole în stadiu de proiect

prea departe
dimineaţa aceasta în care ne trezim
ingenui încercăm să fim
în prelungirea a ceva
a mai rămas de ieri
puţin-vis-de-copil
puţină iarbă
atâta durere catifelată
care ne ţine

prea departe îmi eşti
prea departe îmi sunt
străina care pentru 2 bănuţi
pe sine cu sine s-ar trăda:
adu-mă în mine!

alţi paşi
sub acoperire de zăpadă
sau de puşcă
ploile desprinzând epiderme
până la stratul ultim
din care îţi ţipi TU

asfixiate poemele cad vii
în goana trenului neştiutor
de-ale omului
bunăoară clipa mea / ta sidefată
în timpul tău / meu cenuşiu

realitatea se face înaltă
lipsim fereastra de jumătate din fluturi
un oraş altfel ia în posesiune
sălbaticiţii ochi pierduţi în icoane
în păduri de mangrove ne descurcăm

legaţi la lumină
desculţaţi de noi
ne punem stavilă
poate că moartea
o să se-mpiedice
şi o să ne fie

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am

Ne-am mascat
Crezând că aşa va fi mai bine
Ne-am uitat
Şi vinovat nu-i nimeni.
Ne-am pierdut
Sperând că ne v-om întălni,
Ne-am avut
În fiecare zi.
Ne-am privit
Cu inimi reci, stricate
Ne-am vorbit
Că v-om veni, chiar dacă suntem departe.
Ne-am înţeles
Sperănd că aşa şi este
Ne-am ales,
Prieteni, doar cu feţe.
Ne-am înstrăinat
Şi vinovat ne e trecutul
Ne-am acuzat
Cu el, pierdutul.
Ne-am privit
Pe-o ultimă dată
Ne-am auzit,
De atunci, niciodată.
Ne-am regăsit
După durată
Ne-am mascat
Necunoscăndu-ne cunoscuţii, de odată.
Ne-am uitat
Doar trecători suntem acum,
Ne-am înstrăinat
Trecănd unul cu altul, pe un drum.

poezie de Bordian Cristin (iulie 2019)
Adăugat de Bordian Cristin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferinţa omului provine din aceea că şi-a pierdut natura sa reală. El se identifică cu o funcţie, cu un post, cu un titlu de nobleţe, cu un rol social şi astfel îşi îngrădeşte propria-i libertate - iată ce înseamnă o răsturnare de valori.

citat din Lao Zi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!