Zile nedesluşite

azi a fost la fel ca ieri,
poate mai cenuşiu a fost cerul,
ne-am aruncat vorbe mai grele decât altădată
când felinarele păreau că aleargă pe lângă nori
mai repere decât noi,
paralel cu destinul.

azi a fost la fel de frig ca ieri,
crengile prea ude
sfârâie pe un foc făcut în pripă.
o jumătate de pădure a luat-o la goană dintr-un
peisaj prea liniar,
suntem doar nişte copaci cu ramuri
înlănţuite
care se mai gândesc
la o iarnă lungă de împăcare
înainte de balul bobocilor,

în definitiv ne raportăm la trecut,
punem într-o balanţă iubirile de ieri
cu greşelile de azi,
facem ceva ce ne doream doar pentru noi
de prea mult timp,

îmi plăcea să merg cu tine de mână
de la colţul străzii până la
capătul lumii.

mi-e dor de zilele nedesluşite
şi porţile albastre ale oraşului,
când nu mai ştiam de unde începe
Paradisul
şi până unde se termină
Pământul.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasăre în asfinţit

ieri îmi păreau copacii
prea devreme
azi îmi lipseşte esenţa unui răsărit
ţărmuri îşi mai caută eroii
sub nisipuri mişcătoare
steaua polară mai întârzie
sub spectrul ei un mit

ieri oamenii vorbeau mai des cu inorogii
şi cerbii se năşteau cu coarne
de granit
azi veşnicia mi se pare compromisă
mai lungă mi se pare
ziua de ieri
şi-o pasăre
târziu
în asfinţit

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Play back life"

Suntem în zorii omenirii
Când doar aflăm despre viteză
Şi-ncet în ciclul primenirii
Tot micşorăm din paranteză!

Se întrevede în timp schimbarea,
Căci zilnic răsturnăm recentul,
Ce-i tot mai des reinventarea
De-un ieri... ce i-am trecut prezentul.

Şi mâine este-un prea târziu,
Căci va fi deja ieri curând;
Când viitorul o să-l ştiu
Din viitor... Ce-i ieri trecând!

Am fi imenşi, cum gând, oriunde,
Căci lung, imens va fi pasajul;
Când timp va fi femtosecunde
Şi an va fi întreg bagajul.

La Lună am fi-n juma' de fir
Din păr... şi nu ne-am mai uza;
Mileniu' o mie am fi-n deşir
Şi-am şti de-atunci... când vom pleca!

Când nou va fi vechi, perimat
-Că ce-ar fi fost, a fost va fi-
Nu vom mai face rău, păcat,
Căci am muri... pân-a fi vii!

Trăim accelerat cu greu,
Căci numai noi trăim lentoare;
Maiaşii au fost la Dumnezeu
Şi noi deja am distrus soare!...

Şi-atunci, acum este deja
Un ieri, ce-l recreem cu ştaif
De crez c-am descoperi noi ceva...
Şi-n fond toţi facem "play back life"!

Vă explicaţi atunci norocul
Ce alţii-l au pentru că-l ştiu;
Că la ei şanse-i i-e sorocul,
Ce-a venit mâine... Ieri târziu!?

Deci cumz? Eu, nici n-a fost să fiu???...
E cum de singuri ne-am privi
'n abis şi-am şi ajuns... târziu!?!
Nici nu mai suntem, măi copii!!!...

... E doar un gol!... Deja ne-am plâns
Privind imagini din străvechi!
... Doar întrebări! C-am dat răspuns
Şi refuzăm gândul, zevzechi!

Vom reveni, iar, Perseide
Căzând din vechile ulcele...
De-abia atunci, efemeride
Vom şti că suntem... Ce-au fost ele!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele... zilele

Nu ştiu cum au fost zilele mele,
Dar până la una au ars, au ars.
Cenuşa lor mi-a rămas în palmă
A venit vântul şi a risipit-o,
Peste grădini înflorite a risipit-o.

Nu ştiu cum au fost nopţile mele,
Dar până la una s-au topit,
Ca zăpezile iernii s-au topit.
A deschis gura pământul, gura,
Şi până la una le-a înghiţit.

Nu ştiu cum a fost dragostea mea.
Poate dulce a fost, poate amară.
Poate-a durat o viaţă, poate numai o seară.
Timpul viclean a adus-o pe aripi,
Timpul viclean a venit şi-a luat-o.

Nu ştiu cum va fi moartea mea,
Dar n-o să vrea să fie blajină.
Prea am dorit-o, prea am urât-o,
Prea am chemat-o ca s-o alung,
Prea am chemat-o...

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa ori seara

Să fi fost doar chimie şi doar ochii vinovaţi
pentru tot ce s-a întâmplat, să nu fi fost nimic
din ce ar putea fi divin, să fi fost doar
întâmplare, trup şi carne, toate numite destin?!

Să fi trecut atâtea decenii degeaba... şi totuşi
ceva de neînţeles s-a întâmplat în momentul
acela în care am anulat timpul, în momentul
acela când ţi-am citit gândul, s-a născut poezia!

Să fie acesta preţul plătit unei muze rebele,
răzvrătită de soartă, preţu-i prea mare să fie...
să cred că-i doar întâmplare şi nimic din ce ţine
de suflet nu poate... nu există pe acest pământ!

E prea mult gând între Noi, e prea fără timp ce
se întâmplă cu Noi, nu văd începutul, nu
întrăzăresc nici sfârşitul, pare că nici timp nu
există de atâta prezent ori de atâta absent!

Poate greşesc ori mă-nşel, dar cum rămâne cu
timpul, cum rămâne cu Noi, suntem mult prea
prezenţi, ieri erai în braţele mele, azi te,, scalzi"
în ochii mei, ieri îmi vorbeai de iubire iar azi...

Azi taci şi asculţi iubire, ziua de mâine ne dă
întâlnire, vom zâmbi, poate chiar vom şi râde de
Noi ori de timp, în priviri vom fi şi mai,, vii" chiar
dacă pe trupurile noastre au trecut decenii!

Au trecut anotimpuri, chiar, câte au trecut, te
invit într-o zi la numărat anotimpuri, te invit la
numărat timpul, chiar, cum ar fi reîntâlnirea de
după o zi trecută ori după o viaţă trecută!?

Noi doi, faţă în faţă, cred că şi cuvântul şi
lacrima ar îngheţa, de trup nu mai vorbesc, ar
reînvia fluturii, s-ar crucii Demonii, s-ar reîntâlni
două vieţi, alege Tu, dimineaţa ori seara! miha

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până ne vom întâlni din nou

de-aş putea,
aş condamna iarna
în contumacie la exil,
la domiciliu forţat în nordul extrem,

e prea mult pentru firea mea temperată,

ziua asta şi-a fracturat un picior,
ziua de ieri şi-a scrântit minţile,
iarna nesfârşită
îmbolnăveşte societatea vrajbei noastre
de gripă galopantă,
de antiromantism
şi tembelism cronic
iar iubirea asta rece
abia îşi târâie picioarele reumatice
spre tribunalul
de primăvară.

oricum cele mai importante clipe
ale iernii au fost
primul sărut
şi scrisoarea de adio,

oamenii ornamentali sunt despărţiţi
mereu
de o stradă prea lungă
şi înzăpezită de concurenţă
ca să mai alerg
după tine,

povestea iernii e povestea vieţii,
un glonţ rătăcit,
se termină apoteotic
într-o sclipire cosmică de cometă,
între primul şi ultimul trăsnet
al iubirii,

văd o pasăre de lumină neagră,
aşa că stingeţi luminile
până ne vom întâlni din nou,
vă rog,
vreau să ajung acasă
pe întuneric.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu spune
unde se termină ziua
unde începe noaptea
nu folosi cuvinte vane
cuvinte lumeşti
nu spune
unde începe pământul
unde se termină cerul
nu spune până unde eşti tu
nu spune de unde începe Dumnezeu
nu rosti vorbe deşarte
eliberează-te
de vanitatea goală a vorbirii
cugetă în linişte profundă
desăvârşită
până când atingi gloria de a fi
tăcut – fără gânduri.

poezie celebră de Cecilia Meireles
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă ziuă de ieri

aşteaptă-mă ziuă de ieri
umbra ta o mai zăresc pe alei, pe un pisc,
pustnicul de azi se regăseşte doar în
singurătatea propriului abis

uită-mă ziuă de ieri
oricum mă-nvârt haotic pe o roată de lut
dacă azi sunt vântul tomnatec pe creastă
mâine voi fi adierea unui ultim salut

iartă-mă ziuă de ieri
nu ţi-am dat poate atât cât aş fi vrut
dar în mine vuiesc toţi salcâmii din vară
şi astăzi mi-e foarte demult

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieri, mâine, azi ...

Ieri, mâine, azi, sunt paşii tăi şi urme
Lăsate pentru alţii mărturie,
În care pot urmaşii tăi să scurme,
Din care pot trecutu-ţi să-l învie.
Uită de ieri, nu mai râvni la mâine!
Gândeşte-te că azi îţi bate-n poartă.
Croieşte-i drum iubirii tale, soartă,
Stâmpără-ţi foamea hulpavă, de câine!
Un ieri ce a fost dat pradă uitării,
Încremenit în a uimirii spaimă,
Din care ţi-ai clădit, cu grijă, faimă,
Pe stei de munţi, pe-altarul aşteptării.
Un azi ce va fi ieri până la ziuă,
În care ai bătut doar apa-n piuă
Ce a trecut, în zbor, ca o părere
Purtat de timp, pe clipele aptere.
Un mâine ce la orizont se zbate,
Din drumul tău fiind a mia parte.
Ori, cine poate şti, doar o clipită,
Din viaţa ce ţi-a fost demult ursită?!
Trăieşte-o pân' la ultima suflare!
Arză ca flacăra de lumânare!
Căci roata timpului, urât, ca hidra,
Întoarce pentru veci, perfid, clepsidra.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile de singurătate

ieri nu a fost nimic
a fost o reflexie a luminii în spaţiu
ieri a fost doar suspinul
unei mari iubiri
ieri a fost înălţat şi mai sus zidul
acela de singurătate
pe care îl ridicăm în fiecare zi
din praful drumurilor
prin care trecem fără rost
la nesfârşit

azi nu va fi nimic
astăzi va fi acelaşi strigăt
de neputinţă
aceeaşi inconsistenţă socială
azi va fi aceeaşi singurătate densă
pe care o poţi tăia cu cuţitul
aceeaşi falsă declaraţie de dragoste
aceeaşi tăcere îngrozitoare
care aproape că îţi vorbeşte
spărgându-ţi timpanele

mâine aproape că nu va fi deloc
mâine va fi o nouă pregătire pentru apocalipsă
o nouă rotaţie nesigură a pământului
o nouă promisiune de dragoste neţărmurită
mâine va fi pregătită o nouă reţetă
pentru singurătatea mondială

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra unui vis de ieri

Părerile de rău, spre seară,
cernite se adună-n gând,
ajung cu frigul de afară
pe vatra focului dansând.
Mă prind în horele vrăjite
aduse de la polul nord,
în haine strâmte de ispite
găsite vara-ntr-un fiord.

Îmi lasă amăgiri haine,
aduse-n grabă din trecut,
cu vorbe reci şi anodine
îmi zic ce trebuia făcut.
Vorbesc întruna de păcate,
de tot cea fost necuvenit,
zicându-mi de femei uitate
pe care nu le-aş fi iubit...

A fost doar una cea aleasă,
le-am zis cu glasul abătut –
pe ea am vrut-o ca mireasă
din ziua-n care ne-am văzut.
Dar într-o seară plumburie
cu altul a plecat spre sud
lăsându-mă cu doru-n vrie
în cuta unui joc prea crud.

Lăsaţi-mă să plec din hore,
le strig părerilor de rău –
temutele-ndoieli minore
dispară din adâncul meu!
Rămână doar în amintire
pe brâul vastelor tăceri –
au fost o simplă rătăcire
în umbra unui vis de ieri!...

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulpe pe dealuri

şi totuşi a fost vară fierbinte
a fost vară cândva
nu ştiu dacă ieri s-a sfârşit
sau acum două veacuri
ţin minte doar
că amurgul se despletea

nu ştiu dacă am murit atunci
sau în flăcări
a fost o iubire cândva
toamna se-nvârtea ca o vulpe
pe dealuri
şi-o pădure se înroşea

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti copilărie?

Copilărie, unde eşti?
Mi-e tare dor de tine.
Vreau să te îmbrăţişez,
vreau să mă joc cu tine,
vreau să alerg...
Cu tine,
întotdeauna mă simt bine.
Au trecut mulţi ani de când m-ai părăsit.
Vreau să fim iar împreună.
Ştiu. Sunt un visător.
Alături de tine am fost fericit.
Întotdeauna eu te-am iubit.
Tu, copilărie, eşti mai frumoasă decât frumuseţea.
În tine m-aş întoarce chiar şi din rai.
Ştiu. E prea mult spus
şi tot prea mult,
de când te-ai dus.
Rămas bun, copilărie!

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi în noapte

aprind în astă seară
lumânări de ceară
să ard, să ard în ultima privire
a doi nebuni
ce au crezut odată în iubire
anotimpurile mor
timpul prezent, timpul trecut
azi noaptea e zi
dacă tu...
pe drumul drept către cer
ce tristă-i viaţa către moarte
mai scriu un vers în astă noapte
că timpul astăzi ne cheamă înapoi
mă aşez pe ţărm pe crucile de lemn
tăceri în jur, tăceri în mine
unde eşti tu, eu nu mai sunt
decât o adiere tristă în vânt
ninge femeie în noaptea dintre ani
era atât de frig în noi
mă întorceam din nou acasă
dar ce mai esta casa fără noi
păşeam printre ani şi era frig
m-am ghemuit la sânul tău şi m-ai primit
mă alintai cu un cuvânt
treceai apoi pe aleile iubirii
eu am rămas să ascund tăcerea
ningea în noapte iar afară
plecai la cer şi lacrima plângea
vorbeam de despărţiri uitând că ieri nu a fost ieri
ştiam că ai să pleci
eram nebun şi nu înţelegeam
poate ăsta e destinul meu
să plâng după cei dragi mereu
ştiam că te-am pierdut
din clipa aceea de demult
când înfiorat am strâns în braţe
doar o dată, o fată preacurată
offf, cum priveam atunci
în sala ultimului bal
cum tu pluteai în valsul ireal
de ce mă doare azi plecarea dintre noi
de ce noi azi nu mai suntem doi
de ce, de ce...
ştii, eram atunci doar doi copii
nu te-am crezut când ai plecat
iubirea noastră unde este, unde suntem noi
mă ninge iar durerea
povestea noastră s-a sfârşit
dar ce este femeie azi sfârşitul
decât lumina noului început

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-a luat mai ieri o femeie de mână

Sunt un fel de călător de ocazie,
M-a luat mai ieri o femeie de mână
Apoi m-a părăsit,
Am luat şi eu o femeie de după mijloc
Apoi am părăsit-o
Şi tot aşa,
Târându-ne unul pe altul,
Am pornit-o prin deşertul cotidian,
Părăsindu-ne la intervale regulate.
Ba eu pe ele,
Ba ele pe mine,
De la un capăt al Pământului la altul,
De la o staţie de autobuz la alta,
De la o casă de nebuni la alta,
De la o minciună sfruntată la alta,
De la o dezamăgire la altă dezamăgire...
Evident, nu ştiu exact care este scopul
Acestor călătorii de ocazie
Prin mocirla socială,
Poate simpla perpetuare a speciei,
Poate păcatul originar,
Dar am o impresie bizară
Că destinaţia finală
Se termină ca de obicei într-o nebuloasă,
În haosul dintre mine şi tine,
În prăpastia dintre mine şi tine,
În repetabila despărţire,
Se termină undeva între deşertul cotidian
Şi un ocean al singurătăţii.
M-a luat mai ieri o femeie de mână...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Devreme primăvara

(pentru Raluca)

spune-mi, de ce nu mai simt
emoţiile în vene?
de ce mai demult, primăvara îmi trimitea
pulsari prin artere,
zburau forme de păsări prin
pătrarul lunii pline,
spune-mi ceva,
de ce nu mai simt dorinţa în pupile?

îţi mai vine să joci pe ritmuri neînţelese
cu aripi de salcie,
cu picioare de plumb?
poate eu, poate tu,
ne vom înfiripa din propria decadenţă,
din compromisul uitării
a păcatelor de ieri,
a plăcerilor stinse.

câte clipe, câţi ani,
ne vom preface că nu a fost
nici o moarte de îngeri,
nici o amară despărţire
sub negrii cireşi
sub icoane de fier?

îmi trimiţi o privire
prea verde pentru mine,
spui povestea veche
a marilor iubiri,
nu mai ştii să ai răbdare
în mijlocul codrului,
nu mai ştii să accepţi revenirea
abstractelor secunde,
alegoria de atunci a fost autentică
ca şi magnoliile fără frunze
din Rai,
nu eram decât noi
şi o primăvară devreme.

mai ţii minte
când căutam
naufragiaţi o iubire,
o epavă de lemn,
de lemn neînflorit,
preziceri albastre, tăcute din cer,
triste cuvinte mai curg
în suave licori
de neştire.

se preface ceva,
se preface amurgul,
se preface în sânge,

în lapte şi miere,
echinocţiul
pe chipul tău,
prea devreme.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valuri de mare

Cum pot să scriu dragostea pe un petec de cer
şi cerul să simtă şi cerul să-mi spună, sper,
cum să scriu iubirea şi să n-o pierd în eter,
să pot descoperii paşii spre al ei ungher.

Cum poate marea rosti cuvântul iubire
când valul mă-ntoarce iar într-o amintire
şi tulburată se-agaţă c-o rătăcire
de stâncile care rămân în nesimţire.

Nisipul mă arde mocnind jar sub picioare
şi stâncile se plâng devenind luptătoare
şi paşii mei străbat faleza fară soare
şi ce-a fost ieri, a fost o clipă-amăgitoare.

Încă mă simt şi simt durerile alpine
şi parcă mai ieri mă plimbam vesel cu tine,
acum cerul, marea, ar vrea să-mi facă bine
dar nisipul mă arde cu jarul din mine.

Nu mai sper ceva şi speranţa mi-e pe moarte
şi aş vrea să merg fără tine mai departe,
aş vrea să zbor lângă pescăruşul din zare
şi lângă el să-mi găsesc liniştea din mare.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbracă-mă cu ziua de ieri

caută prin dulapuri iubito,
azi m-aş îmbrăca cu ziua de ieri,
zilei de azi nu-i mai găsesc toţi
nasturii,
să mă închei până sus,
să pot zâmbi lumii cu toţi dinţii
din faţă,
când oasele de plumb
abia le mai târâi prin
societate,

oamenii se pândesc între ei
cu ochi galbeni de lup,

eu mă simt lejer în hainele ponosite
din anii trecuţi,
cu apucăturile mele de schimnic,

caută-mi hainele acelea
iernatice, iubito,
să mă mai îmbrac odată
în veacul trecut,
să umblu
cu nasturii descheiaţi
până la gât.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupuri până la nori

stai lângă mine tolănită în aşternutul
acesta alb al anilor
probabil mi-am pierdut definitiv
arealul propriu
într-o încleştare a orgoliilor
dar tu mă vezi mereu ca pe un joc de linii şi nuanţe
ca pe o artă a ta
personală,
o arhitectură a închipuirilor tale

pesemne te-ai obişnuit prea mult
cu rutina
trupurilor noastre până la nori

cum ar fi de pildă
dragostea fără uşi trântite
setea fără buzele arse
picioarele tale nemăsurate
fără privirea mea de expectativă?

în definitiv,
cum ai putea să le spui
apelor să nu mai fie râuri
timpului să nu mai fie nisip
iubirii să nu mai fie rană?

cum ai putea să-i spui ecoului meu
să nu te mai strige
pe nume?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii în ceaţă

cu cât mă despart de tine mai adânc
cu atât te sorb mai mult în pupile
închide-mi tu ochii să nu mai văd
ciorchinii ce mor vineţii pe coline

şi sângele meu rece
sub pielea ta îl simţi?
unde te duci străină
fără o umbră de mână?

îţi citesc în ochi frigul ce te cuprinde
într-o haină prea strâmtă pe trupul de nor
sunt vânturi nebune ce vin după tine
şi-un murmur de frunze se-aude în gol
unde te duci desperecheată
ascunde-ţi degetele sub un şal de întuneric
să te pot vedea
mânecile ţi-s prea lungi
ţi le târăşti prin ceaţă
eu nu mai înţeleg nimic
tu înţelegi ceva?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine nu e nimic

Când?
Când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
În lumea aceasta
Din ce în ce mai smintită?

Timpul devine senil.
Timpul devine ilicit,
Timpul devine incomensurabil.
Ieri a devenit prea repede azi,
Azi parcă n-a fost niciodată,
Niciodată mi se pare că a fost totuşi odată,
Odată, îmi spuneai că vom fi împreună
Pentru totdeauna...
Totdeauna nu mai înseamnă nimic,
Totul e acum!

Când, spune-mi când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
Într-o lume,
Din ce în ce mai ţicnită?

Totul e acum, mâine nu e nimic!
Mâine ne bârfim unii pe alţii,
Mâine se fac promisiuni electorale,
Mâine se fac scrisori anonime,
Mâine ne dăm în cap unii la alţii,
Mâine iarăşi se fac jurăminte de castitate!
Mâine e altă zi de instrucţie pentru războiul nuclear,
Mâine e iar ziua în care se aruncă istoria la gunoi.
Numai acum, numai acum mai avem puţin timp
Să ne iubim,
Mâine nu e nimic!...

Când?
Oare când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
În lumea aceasta
Din ce în ce mai smintită?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!