Cineva, ironic, spunea că adesea prudentul, departe de a-şi continua destinul, moare strivit de el. Oare, acea tentativă de influenţare a scurgerii timpului, face şi ea parte din destin? Strivit de destin... Ca într-o celulă în care suntem liberi să alergăm, să gândim, să cântăm, să urlăm, să protestăm, să zburăm - der nu prea departe căci ne vom lovi de zăbrele şi ne vom prăbuşi în normalitate, pierzând totul. Deci, fiecare avem celula noastră proprie, spaţiul precis delimitat. Ca un melc care-şi duce casa cu sine, altfel va muri.

Aurel Neron în Muntele şi iubirea, I
Adăugat de Neron Aurel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin...

Aici e prea cald,
Dincolo e frig,
Vai, ce să fac?
Cui să mă plâng?!

Nu îmi e bine
Şi lui îi e greu,
Merg înainte
Eu şi cu el!

Încolo m-aş duce,
Dincoace aş sta,
Destinul oftează:
Ce soartă grea?!

Mă strigă, mă tace!..
Privesc împrejur,
Caut linişte-n pace!
Destinul e dur!

Nu-i nicio lege,
E de necrezut!..
Oare el înţelege?
Destinul durut!

Cine sunt eu?
Răscolesc horoscoape,
Caut răspunsuri!
Ce straniu destin?!

El mă aruncă,
El mă salvează!..
Aş vrea să mi-l prind,
El se lansează!
Destin labirint!

Încerc să mă-mpac
Cu el şi cu mine,
El, răsfăţatul,
Îşi râde de mine!
Destin zăpăcit!

Ah, cum îl iubesc
Şi cum mi-l detest!
O vorbă îmi tună:
- ‛Grijeşte de tine!
Destin înţelept!

Destinul urmează,
Cu el mă tot poartă,
E robul din mine
În zi şi în noapte!
Destin înrobit!

Destinul mă nalţă,
Tot el mă amână!
Stranie soartă,
Tocmai ca mine!
Destin fericit!

Mă vede, mă lasă,
Fiorii mi-i cheamă,
Vorbi-i-aş eu multe,
Dar el nu se-alarmă.
Lucidul destin!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

Deşi, spun unii, el a fost tiranul
ce ne-a robit o viaţă cu dictatura sa,
azi, când totul s-a sfârţit, oare sistemul
e diferit de celalalt... sau tot asa-i?
Ieri, nici nu aveai voie gura s-o deschizi
cenzurat erai întreaga lume-o stie,
azi poţi vorbi, poţi face orice să te extinzi
Dar vai, e ca glasul ce se stinge în pustie!
Totul relativ e mi se pare,
cu mic, cu mare, încercăm să ne minţim,
căci asta este lumea noastră cea reală-n care,
vrem să trăim, să fim, să dăinuim!
Că din pământ noi suntem şi în pământ vom fi,
mereu de-acum-nainte şi-aşa până-n târziu,
atât ne-a mai rămas în lumea asta rece,
doar, să murim încet făr` de lumini la crestet!
Toţi avem o soartă şi un destin de urmat,
aici cei mici şi neinsemnaţi vom face cea mai rămas,
să-nchidem ochii brusc, mulţumiţi să fim de noi,
că am scăpat de chin şi am scăpat de voi,
de cei ce fac destinul acesta blestemat
Ce e atât de negru şi greu de urmat!
Dar vina toata o poartă, ei corbi cu negre pene
Ce ne mănâncă trupul şi sufletul ni-l piere!
Dar, cine-s oare corbii cei negri şi uraţi,
nu-s oare comuniştii şi noii lor recruti?!?
Ce se numesc acu` politicieni şi senatori,
dar e sunt ucigaşii care-au lovit în noi!
În mintea lor stă gândul cel putred şi-mpuţit,
să suportăm noi birul pe care l-au impus,
s-avem pe noi povara ce ne-a robit de ani
şi care din pacate, va ţine zeci de ani!
Dar, nu putem noi oare de boală sa scăpam?!?
Nu cred, deşi aş vrea să sper,
dar asta este soarta ce-o avem de urmat,
drumul îngust cu piedici... destin, de alţii dat!

poezie de Vasile Paul Maxim din nu a apărut (1996)
Adăugat de Vasile Paul Maxim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea este o noţiune foarte complicată. Ea îţi cere să ştii multă filozofie. Suntem liberi, absolut liberi? Avem liberul arbitru? Aici răspunsul teologic este acesta: adevărata libertate este în Dumnezeu, în sensul că ne-a lăsat liberi ca să alegem binele de rău, să-L alegem pe El. Deci, suntem şi nu suntem liberi. Suntem liberi atâta timp cât respectăm legile, normele, poruncile lui Dumnezeu până la urmă. Deci nu suntem chiar aşa, de capul nostru, în sensul că nu ne vede nimeni. Asta este o idee greşită. Nu ne vede nimeni, pot să trec pe roşu. Nu, nu e corect.

Aurel Romila în ziarul Lumina, interviu (20 august 2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul iubirii

Nu întrebam adesea de ce atâta ură
Distruge universul iubirii
Şi de ce, umili, precum o pradă,
Îngenunchem şi plângem
Şi suferim adesea prea mult, din dragoste
Vântul speranţei noastre ne duce prea departe
În lumi necunoscute...
Dar oare nu-i prea mult?
De ce atâtea lacrimi acoperă cu umbre
Inexistenţa vieţii şi-a oricărui cuvânt
Suntem doar biete raze pierind în întuneric
Şi dacă nu iubim, atunci o vom lăsa
Din moştenirea noastră în suflete ascunse
Celor ce au credinţă, curând, ne vor urma?

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a-mpiedicatelea

file de jurnal afectiv

ne facem mici
cu răsuflarea proprie atingem pământul
îi dăm o parte din noi/ 10 la purtare
mai toate lecţiile dobândite
în existenţe miniaturale

ne doare
nu ştim să ducem
copacul la bun sfârşit
ramurile noastre/ mâinile lui
atâtea secole în stadiu de proiect

prea departe
dimineaţa aceasta în care ne trezim
ingenui încercăm să fim
în prelungirea a ceva
a mai rămas de ieri
puţin-vis-de-copil
puţină iarbă
atâta durere catifelată
care ne ţine

prea departe îmi eşti
prea departe îmi sunt
străina care pentru 2 bănuţi
pe sine cu sine s-ar trăda:
adu-mă în mine!

alţi paşi
sub acoperire de zăpadă
sau de puşcă
ploile desprinzând epiderme
până la stratul ultim
din care îţi ţipi TU

asfixiate poemele cad vii
în goana trenului neştiutor
de-ale omului
bunăoară clipa mea / ta sidefată
în timpul tău / meu cenuşiu

realitatea se face înaltă
lipsim fereastra de jumătate din fluturi
un oraş altfel ia în posesiune
sălbaticiţii ochi pierduţi în icoane
în păduri de mangrove ne descurcăm

legaţi la lumină
desculţaţi de noi
ne punem stavilă
poate că moartea
o să se-mpiedice
şi o să ne fie

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

Timpul este strivit
de trecerea anotimpurilor
în care fierb aşteptările.
Stropii de zori cad din sprânceana cerului,
făcând să apară
o geană de lumină
peste cearcănul nopţii.
Frânturi de mare
apar din valuri scânteind
în furtuni de sentimente.
Destinul înfrânt
se vede ca un felinar
pe umerii tristeţii
roase de emoţii.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deci iubirea este de o subţirime, de o gingăşie, de o duioşie a unei dări de sine pe care noi nu o închipuim, că suntem încă grosolani în biologia noastră şi bădărani în neduhovnicia noastră. Dar în sensul acesta vreau să zic că dragostea este o trăire de o deosebită subţirime, a cărei încălcare este o deosebită durere. Iată însă că cel rănit, cel care iubeşte şi se răneşte nu este cel care moare: cel care moare este cel ce încalcă dragostea. Cel care iubeşte se răneşte nu atâta că este lepădat, dar se răneşte văzând că cel iubit al lui, pentru păcatul ce îl face împotriva lui, va muri.

citat din Rafail Noica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu m-a lovit destinul, ci oamenii. Fiecare putea să se abţină, să nu mă lovească, dar n-au făcut-o. E rândul meu să lovesc! Pe destin şi viaţă nu am cum să mă răzbun. Pe uneltele lor, da! Îi voi lovi şi eu la fel de crud!

citat din romanul Să vii ca o părere... de Pavel Coruţ
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restauraţie

Suntem liberi, e-adevărat,
dar regretăm dictatura,
aplaudăm iar statul în stat
şi-ntrecem, adesea, măsura.
Suntem liberi, e-adevărat,
dar regretăm dictatura...

Suntem liberi, e-adevărat,
dar câtă nostalgie ne-ncearcă,
deşi libertatea enorm ne-a costat,
vai, democraţia noastră e bearcă.
În sânge ne stă partitura,
suntem liberi, e-adevărat,
dar regretăm dictatura...

Suntem liberi, e-adevărat,
dar regretăm dictatura,
de-a pururi, aşa ne-a fost dat,
să iubim, Doamne, nomenklatura,
Suntem liberi, e-adevărat,
dar regretăm dictatura!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunoaşterea de sine

Se scurge timpu-n legea lui firească,
îl resinmţim în cugete din plin
de cum în noi începe să se nască
cunoaştere de sine şi destin.
Sădeşte-adânc în conştiinţa noastră,
prin nesfârşite clipe care curg,
trăiri adânci ce ne vor fi fereastră
pentru-a privi în urmă din amurg.

Şi uneori amurgul ni se pare
doar un prolog la noul început,
prefigurat spre lumea viitoare
urmând cărări ştiute din trecut.
Înaintăm având în noi credinţă
că falnica zidire ce-am primit,
de unică-irepetabilă fiinţă,
e concepută fără de sfârşit.

În drumul nostru descifrăm prezentul
ori tainele trecutului apus
şi-adăugăm noi legi la fundamentul
dorit în viitorul presupus.
Şi ne gândim, în fiecare clipă,
cum să urcăm în falnicul destin
doar genele care prin noi ridică
noi începuturi pentru cei ce vin.

Prezent acum şi conştient de sine,
tu, cel ales din toamna tuturor,
vei retrăi, prin timpul care vine,
un alt apus în veacul viitor.
Şi veac de veac trecut vei fi prin vreme
prin succedenţi care din urmă vin,
în drumul lor mereu or să te cheme
să fii temei pentru un nou destin.

poezie din Cunoaşterea de sine, Ed. ePublshers, Bucureşti, 2017
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regret...

Azi am vorbit cu Dumnezeu,
Cum am putut, în felul meu,
L-am întrebat de viaţa mea,
De ce acum, de ce aşa!

De ce mi-a dat acest destin
Cu lacrimi grele de pelin
De ce mi-a dat o cruce grea
Cu numele strivit pe ea.

Şi nu mi-a spus când am venit
Că o să am de suferit,
Că viaţa mea e-o poezie
Precum a Pandorei cutie.

Un vers ce nu se mai termină
În drumul său către lumină,
Un vers hoinar într-o poveste
Care mereu călătoreşte.

El mi-a răspuns în felul Său,
L-am auzit în gândul meu,
Şi Mi-a şoptit de viaţa mea,
Punând pe cer încă o stea.

Am înţeles atunci că-n viaţă,
Nu-s toate bune de povaţă,
Dar trebuie să le-încercăm,
Si-apoi din ele să-nvăţăm.

Ne alergăm printre cuvinte,
Şi nu vrem să luăm aminte,
Că viaţa trebuie trăită,
Şi nici o clipă irosită.

Căci vom ajunge printre stele,
Fără să poţi privi spre ele,
Şi-adânc apoi vom regreta.
Căci n-am trăit când trebuia.

Deci ţine-ti minte dragii mei,
Căci anii cât or fi de grei,
În univers se vor topi
Şi alţii nu vor mai veni.

Azi am vorbit cu Dumnezeu
Şi Mi-a vorbit de viaţa mea
Mi-a arătat în felul Său
Că sus acolo am o stea.

poezie de Alexandru Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În afară de iarbă, nimic nu creşte

În afară de iarbă, nimic nu creşte.
Nimic nu atrage privirea, cu excepţia unei pietre funerare
şi a ceea ce aceasta conţine şi protejează.
Aici, departe de ţărm,
departe de locul unde apa
restituie adesea
metale ruginite, lemne mucegăite,
leşul unui delfin sau al unei ţestoase.
Vântul nu suflă cu putere
pentru a ne duce departe, aşa cum a promis atunci.

Minutele care trec devin ore,
însă niciodată zile, devin nopţi
care niciodată nu acceptă să fie ani,
veacuri în care cineva moare,
iar altcineva, care nu ştie asta, scoate-un căscat.

poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura a dezvăluit un miracol: seninul îşi revarsă preaplinul în petalele elegantelor genţiene care-şi îndreaptă cupele spre înalt, lărgindu-şi eflorescenţa pentru a cuprinde acea trimitere, acea îmbrăţişare a supremului albastru, ele devenind aici, pe pământ, picătura de cer, simbolul purităţii. Era corespondenţa dintre eternitate şi efemerul mereu renăscut

Aurel Neron în Cartea "Ultima escaladă", pagina 234
Adăugat de Aurel Neron,
Comentează! | Votează! | Copiază!

Horoscop (D-nei Mona Muscă)

Nu c-aş fi un misogin,
Ştiu că o s-ajungi departe...
Însă... marele destin
Este tot... cana cu lapte!

epigramă de Aurel Cehan din Elixir de sănătate (2010)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp şi destin

TIMP ŞI DESTIN

O, cum se duce timpul pe căile astrale
şi-n fiecare clipă ne poartă prin destin,
lăsând-ne în gene repere ancestrale
să jaloneze calea urmaşilor ce vin.

Astfel ne trece viaţa, cu bune şi cu rele,
fără să ştim, anume, ce fi-va după noi,
călătorind cu gândul spre neştiute stele
la mii de ani lumină-nainte sau-napoi.

N-ajunge nici lumina acolo unde gândul
ne poartă într-o clipă prin spaţiul infinit,
să ne aducă taina ce-a zămislit Cuvântul
la marginile lumii în timp nedefinit.

Cuvînt-dumnezeire, ce arde ca o torţă
în sufletele noastre, orfane pe pământ,
ca să primim în cuget nemuritoarea forţă
din veşnicia sacră a Duhului Cel Sfânt.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu trăieşte cu adevărat dacă nu cade sub o formă sau alta de seducţie. De fapt, oamenii rămân cel mai adesea acolo unde specia îi aşază: (în «bancul de heringi», de care vorbea un filozof danez), acolo unde se trăieşte după regula tuturor. Acolo ne instalăm cu toţii din clipa în care venim pe lume şi tot acolo rămânem, cei mai mulţi dintre noi, până la sfârşit. Cel mai adesea nimeni nu vine să ne se-ducă, să ne ia de mână, să ne scoată pe drumul mare al vieţii şi «să ne ducă de o parte», de acea parte în care ni se dă şansa să ne regăsim cu viaţa noastră trăită ca destin, ceea ce înseamnă: trăită pe cont propriu.

citat din Gabriel Liiceanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că în ninsoarea siderală a haosului, fiecare suflet îşi are planeta sa, închegată din limfa genunilor, în noaptea dintâi a ivirii sale pe lume şi care îşi îndeplineşte ursita ascunsă în criptograma fulgilor căzători şi în târâitul mărunt al greierilor cereşti. Şi atunci zadarnic alergăm să ne înfăptuim viaţa, căci tot ce gândim şi tot ce trăim e un vis de departe, din gheţurile stelare.

George Călinescu în Cartea nunţii
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sortit

Naşterea, e o-ntămplare
Şi sexul este-un accident.
Copilul, e-un impediment...
Totul, trăim într-o suflare.

Avem norocul existenţei
Din mii d-avorturi practicate...
Suntem mânjiţi de nedreptate
Şi facem, obiect petenţei!

Oare, destin, este trăitul?
Şi oare cine, îl decide?
Un singur ou... cine-l divide?
De ce-s alesul, fericitul?

Mă-nchin evlavios genezei
Să îmi dezvăluie mister;
De ce-s sortitul caracter...
Şi-s axioma ipotezei?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

VULPESCU (gânditor, cu un aer tâmp): Fiecare om are un destin...
LUPOI (sentenţios): Fiecare destin are dosarul său...
VULPESCU: Un dosar este un destin de hârtie...

replici din Procesul, scenariu de Valeriu Butulescu (21 septembrie 2019)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când...

Când soarele se-ascunde
şi nu vrea să se-arate,
tu te întreabă: Unde?
Când? Cum? Ce nu se poate?
Când soarele pătrunde
în suflet şi în casă,
nu întreba de unde
norocul te apasă!
Când soarele revine
în inima-ţi pustie,
socoate că destin e
ca rostul să ţi-l ştie!
Când rânduiala vieţii
te duce prea departe,
sfinţire dă bineţii;
aşa ţi-e scris în carte!
Când rostu-n astă lume
doar Cel de Sus îl ştie,
te bucuri că ai nume,
destin şi fantezie!

poezie de Petre Prioteasa din Poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!