* * *

Biletele de tren sunt numai dus,
Întoarcerile sunt o întâmplare
Deşi le căutăm cu disperare
Şi ne-agăţăm de clipe ce s-au dus.
Biletele de tren sunt condamnate
Să poarte-n ele numai erezii,
Le-ascundem uneori în poezii
Iar alteori le declarăm uitate.
Călătorim cu veşnice poveri
Din amintiri vremelnic deformate
Şi căutăm soluţii, cât se poate,
Prin mantii de nădejde şi prin seri.
Coincidenţe uneori bizare
Privesc fără de veste înapoi,
Se-mpiedică de nefirescul noi
Ce ne surprinede încă şi ne doare.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că uneori

Că uneori încă-ţi mai scriu
Nu e decât un obicei,
Un gest făcut fără temei
Pe un târâm deja pustiu.

Că uneori încă deschid
O poartă foarte ruginită,
Cu o poemă rătăcită,
Îţi va părea cumva stupid.

Că uneori încă visez
Nu e decât o întâmplare,
Am fost o clipă trecătoare,
Un pas în valsul vienez.

Îmi pari distant ca un străin
Şi rece ca un sloi de gheaţă,
Dar undeva într-o prefaţă
Încă există cer senin.

Mi se întâmplă să plusez
Cu versuri neconvingătoare,
Ce stau ascunse în sertare
Şi uneori încă valsez.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făclia

Tu nu mă vezi aşa cum sunt,
Mă reclădeşti doar din imagini,
Din versuri ninse de paragini,
Tresar ca simplu amănunt.

Şi uneori mă dezlipeşti
Dintr-o prefaţă-ncremenită,
Îţi par, fără să vreau, ispită,
Plutind în rafturi cu poveşti.

Minutele plâng egoist
Prin dimineaţa trecătoare
Şi mă declari o întâmplare,
Dar nici nu ştii dacă exist.

Nu încerca să mă găseşti,
Sunt o făclie neaprinsă,
Prin vadurile lumii însă,
Vreau să-mi repeţi că mă iubeşti.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, inima doare...

Uneori, inima doare,
Ochii plâng de disperare,
Gândurile sunt amare
Şi simţi că sufletul moare.

Când nici o rază de soare
Nu-ţi aduce alinare,
Uneori, inima doare,
Ochii plâng de disperare

Cu mii de mărgăritare,
Dar toate sunt trecătoare
Şi când soarele apare,
Ne gândim cu nepăsare

Uneori, inima doare...

rondel de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi ceea ce vrei să găseşti

Căutăm un prieten
Căutăm persoana potrivită
Căutăm pe cineva care să ne înţeleagă
Căutăm un iubit sau căutăm o iubită.

Căutăm un drum perfect
Căutăm o oază de linişte
Căutăm să ajungem undeva de unde să nu mai vrem să plecăm
sau căutăm cea mai frumoasă privelişte.

Căutăm sensuri, căutăm răspunsuri
Căutăm răsărituri şi în acelaşi timp căutăm apusuri.

Căutăm, căutăm, căutăm şi nu găsim
pentru că noi înşine
ceea ce vrem să găsim
trebuie să fim.

poezie de Mihai Gavrilescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutăm pietre. Căutăm flori. Căutăm fluturi. Căutăm adevăruri. Dar întotdeauna trebuie să ne amintim că important e ce căutăm, nu ce găsim. Ce găsim e numai o scuză...

citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tren cu speranţe

Plin de vise şi speranţă
Trenul accelerat cu viteză mare
Mai uită uneori să oprească
În staţiile mărunte cu soare!
Crezi că face bine
Dimineaţa să te trezeşti
Şi să-ţi aminteşti
De viaţa în sine:
Un tren cu speranţe,
Plin numai cu dorinţe,
Clipele din trecut fericite,
Trec uneori nevăzute
Şi viaţa rămâne aşa,
La fel de grea.
Totul trece pe lângă tine...
Şi rămâi în acelaşi tren,
Să te mai gândeşti
Pentru ce vrei să trăieşti!

poezie de Eugenia Calancea (9 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutăm

Căutăm soarele când cerul e acoperit de nori.

Căutăm frumosul când grădina n-are flori.

Căutăm sănătatea după ce ne-îmbolnăvim,

Căutăm tinereţea după ce îmbătrânim.

Căutăm prietenii pe care i-am pierdut,

Căutăm înălţarea atunci când am căzut.

Căutăm totul.

Ce căutăm, nici noi nu ştim.

Căutăm viaţa când este prea târziu.

O căutăm, dar n-o mai găsim.

poezie de Dumitru Delcă (7 ianuarie 2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăitor

Uneori te iubesc
alteori îţi beau din lumină
nepiericiunea aceea cu trupuri de rai

uneori te iubesc
alteori mă ninge
cu glas tare aurora sfinţilor tăi

uneori te iubesc
alteori mă dau preatefericescule
drăgostirei buzelor tale de zeu

uneori te iubesc
alteori învăţ
cum să reînviu la secundă

uneori te iubesc
alteori îţi cânt dorul la frunze
şi învelesc greieri cu rouă

uneori te iubesc
alteori absenţele
sapă în sânge tranşee

uneori te iubesc
alteori viteza luminii
într-un hohot de plâns

uneori te iubesc
alteori mă veşmânt
întru fiică de înger ori scai

uneori te iubesc
alteori vai

poezie de Cipriana Tanu din Te iubesc altfel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul meu ca un tren

poemul meu ca un tren pe firul epic
metafore-pilde şi cuvinte curioase
cu locuri la geam

poemul meu ca un tren personal
oamenii se urcă
împart o bucată de vreme
zâmbesc şi coboară uneori cu speranţa
că poate se vor mai întâlni

poemul meu ce nu mai apare
îndrăgostiţii privesc întruna la ceas
probabil se gândesc
că n-am să mai scriu despre trenuri
şi aceasta este ultima şansă
să cutreiere lumea
din mersul imaginaţiei mele

poemul meu ca un tren al întoarcerii
un bătrân întrebând controlorul
de oraşul acela mic dintre munţi
de prima sa dragoste

poemul meu
... î n d e p ă r t â n d u – s e
destin şerpuind prin orizontul lacom
şi totuşi, nimic nu este pierdut
mai există trenuri rapide
ce trec prin vămile cerului

şi eu, cel care unge roţile cuvintelor grele
cel care aşază şinele
pe drumuri neştiute de hoţii de trenuri

poemul meu ca un tren flămând de timp şi distanţe
accelerează neobosit

şi eu, cel care se opreşte mirat
la ţărmul unei eternităţi fără trenuri...

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori

uneori cobor pe trepte de mine
săpate în trunchiul sufletului meu
uneori caut cu greu cuvinte
ca să pot pansa ce răni am eu

uneori mă simt o carte veche
cu file galbene încruntate
mă dor cuvintele ce le duc mereu
căci nu sunt nici atunci
nici acum... departe

uneori poate sunt lumină... sunet... învăţare
cu clipe de suflet ce trec pe lângă ale mele amintiri
văzduhul pomul cerul aripa de soare
trec toate încolonate şi eu aştept mereu

străin cu mine prin tine am ajuns uneori
şi acum cobor cu capul în sus spre mine
iar treptele nu se mai termină-n jos
în spate rămânând doar o vagă amintire

poezie de Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Variante pe ales

Sunt zile în care viaţa mi se pare o povară
Şi sunt nopţi în care timpul mi se pare infinit
Dimineţi în care trupul mi se pare ca o gară
Seri în care sufletul mi se pare tren grăbit.

Călător stingher prin lume fără nici un crezământ
Fără nici un fel de rude, nu prieteni, ţară neam
Ar mai fi ca variante Dumnezeu şi un mormânt
Am de-ales, nu mă pot plânge precum alteori plângeam

Voi vota să mor, probabil sau să merg la Dumnezeu
Am atâtea variante că nu le mai ştiu nici eu.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (31 ianuarie 2008)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geografia fără cuvinte

Doar zăpezile veşnice care
sunt mai vechi decât istoria
nu pot fi încadrate în aceasta
deoarece
despre zăpezile veşnice
nu s-a putut spune niciodată nimic în plus
de ceea ce sunt astăzi...
Geografia prin ce nu poate fi schimbătoare
sau înşelătoare?
De la o zi la alta,
Pământul poate fi umed sau uscat;
apele pot ieşi din matcă sau seca;
plantele pot fi verzi sau uscate,
însă zăpezile veşnice au fost întotdeauna
şi sunt de asemenea reci
şi unicele prin alcătuirea care
n-a înşelat aşteptările...

Geografia fără zăpezile veşnice
se poate menţine viabilă doar
punând în plan cimitirele
când acestea
sunt etalate prin simple imagini
fără a fi prezentate în cuvinte
fiindcă atunci ar părea istorie...

poezie de Vasile Dan Marchiş
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibrele acestea

Echilibrele-acestea precare
Şi nu-ndeajuns căutate
Răspund la orice întrebare,
Când sunt de iubire-ntrebate.

Echilibrele-acestea posace,
Ce încă în viaţă ne ţin,
Sunt poate secunde de pace
Uitate-n paharul de vin.

Echilibrele-acestea pierdute,
Le-am vrea oarecum înapoi,
Dar clipele fade şi mute
Întind un pustiu între noi.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am urechile mici, neobişnuit de mici şi aproape lipite de cap. Ochii mei nu sunt mai mari decât ochii altor oameni şi nici mai adânci. Totuşi, cu urechile mele, aşa cum sunt, aud nu numai sunetele din jurul meu, aud şi departe, în amintire, uneori chiar foarte departe, în amintirile altora. Totuşi, cu ochii mei, aşa cum sunt - uneori verzui, alteori albaştri, alteori spălăciţi - văd nu numai până unde văd ceilalţi oameni. Văd departe, în amintire, ba chiar foarte departe, în amintirile altora

citat celebru din Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

singurătate

Singurătatea e starea spirituală în care ne naştem, acea stare naturală şi adevărată. Cu timpul o uităm, ne maturizăm şi devine din ce în ce mai străină. Uneori, o regăsim, dar acum ne speriem, căci am devenit străini faţă de ea. Acum fugim de ea, deşi ar trebui să o căutăm din nou, căci numai prin ea putem spera a găsi adevărul.

definiţie celebră de Mircea Eliade
Adăugat de Simi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori ochii mei

Uneori ochii mei sar!
Se întâmplă la mijlocul lui august
fiindcă atunci coasele sunt cosite de iarbă.
În locul lor
pun două ciuperci otrăvitoare.
Uneori ochii mei sar ca o apă
aruncată razant într-o piatră
curgătoare.
Uneori ochii mei păşesc desculţ în iarbă
şi nu se mai cunosc
şi nu mai privesc
şi au culoarea unei priviri arzătoare
scuturată de braţele
unor ruguri.
Uneori ochii mei
sunt doi grauri
din care rup cu coaja lor acră
stiluri de struguri.
Uneori ochii mei
sunt pantofii unei femei
fără picioare.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc adânc în mine şi înţeleg cine am fost şi cine sunt. Oare iubirea m-a transformat intr-un fluture, ce şi-a luat aripile cuvântului? Zborul meu este ca şi dragostea, uneori lin, alteori tumultos, uneori neîntrerupt, alteori rătăcit, dar mereu atins de mângâierea cerului...

Elena Lavinia Niculicea
Adăugat de Elena Lavinia Niculicea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castanii

Au înflorit castanii la-nceput de mai,
coroanele par sfinte candelabre,
cu braţele întinse spre cerescul rai,
să-şi etaleze sfintele podoabe.
Ajung când soarele dispare-n asfinţit,
lăsând în urmă gara-ntunecată...
Cobor din tren şi văd în faţa mea, uimit,
castanii mai frumoşi ca niciodată.

Mă-ntreb, fără speranţă, dacă n-ai ajuns,
cu-acelaşi tren, în gara noastră mică,
şi gându-acesta, printre amintiri ascuns,
îmi toară-n suflet reci fiori de frică.
Rămân în urmă şi privesc nedumerit
atâtea chipuri care-mi par străine,
eu pentru ei nu sunt decât un nou venit,
nu cel ce-şi vinde viaţa pentru tine.

Pe malul râului ajung într-un târziu,
urmând poteca, parcă neumblată,
unde aş vrea s-ajung nici nu mai ştiu,
mă-ntorc din drum spre gara-ntunecată.
Mă cheamă înapoi un tren necunoscut,
las pe peron prezentul care doare,
vei fi de-acum doar umbra din trecut,
sau, între foi, petala dintr-o floare...!

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărurile mari sunt poate că aşa de aproape şi de imediate, încât numai de aceea nu le găsim, fiindcă le căutăm. Ar trebui numai să deschidem ochii şi să privim: dar aceasta este foarte greu.

citat celebru din Lucian Blaga
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi cercetarea speculativă, sterilă şi veţi fi gradat eliberaţi de toate neliniştile. Deosebirea dintre "desigur" şi "poate că" este destul de mică. Dar între o faptă bună şi una rea deosebirea este foarte mare. Vai! Greu e să nu-ţi fie frică de ceea ce se tem oamenii. Suntem într-un pustiu fără iubire, sterp şi aparent fără de sfârşit; totuşi oamenii se zoresc bucuroşi - ca şi cum s-ar urca primăvara pe culmi! Numai eu sunt sfios. Dorinţele mele n-au încolţit încă. Sunt ca un copilaş care n-a zâmbit încă mamei sale. Rătăcesc la întâmplare, ca un pripăşit care nu ştie încotro s-o apuce. Toţi ceilalţi au prisos, eu singur sunt despuiat de toate. Sunt o minte simplă şi ştiu doar că nu ştiu nimic. Oamenii sunt luminaţi, numai eu trăiesc în beznă; ei sunt toţi isteţi, numai eu sunt spiritul greoi. Sunt agitat ca oceanul, umblu fără oprire. Fiecare are un lucru; eu singur sunt incapabil să mai posed ceva. Sunt deosebit de toţi ceilalţi oameni prin modul meu de a fi. Da, dar mă odihnesc în preajma preaslăvitei Maicii Mele şi a Universului.

Lao Tse în Tao Te King, 20
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!