Zăpezile iubirii

Zăpezile iubirii s-au topit...
Curg râuri reci spre minus infinit.
Mi-e sufletul, adesea, gând ce zboară –
Un fluture de vis, în primăvară.

Tăceri şi dor, un plâns prelung, hoinar,
Strângând în noapte clipele de jar,
Cu buze reci de frunze-ngălbenite.
Mă dor de-acum aducerile-aminte...

Zăpezile iubirii s-au topit,
Curg râuri reci spre minus infinit
Ce-n mine sunt uitate... sau ascunse...
Şi se aşează ca un gând, pe buze...

Sunt un vulcan uitat în adormire,
Sunt primul zâmbet cald, de fericire...
Mă-nalţ prin voi, spre-a coborî tăcut,
În mine,-n vise şi în început.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai fac un pas

Mai fac un pas spre minus infinit
Şi răzvrătit mi-e chipul în oglindă,
Îmi pare, părul, azi, că mi-a albit
Şi-n păr, fulgi albi au început să prindă.

Şi-n suflet ning cu tăceri. De dor,
mi-s braţele o ramură de sticlă
Şi gheţuri dintr-odată mă-mpresor
Şi munţi de gheaţă-n urmă-mi se ridică...

Chiar dacă azi sunt un copac cu flori,
Voi fii un vis cu stele în privire
Şi pentru voi, prieteni iubitori,
Un zâmbet ca un strop de fericire...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roua din ochi

Din roua ce din ochi ţi-a răsărit,
Eu am sculptat în minus infinit,
O amintire, spre a te avea,
Acelaşi vis cu plâns de catifea.
În dans de păsări mi-am pornit paşii
Spre a-mi rămâne în zborul înspre înalt.
Un bob de rouă îmi spală plus infinitul
De rana murdară a sufletului.
Sunt un vulcan ce erupe din sine
Pentru a lumina cetatea cerului
Când îngerii nu mai sunt făclii.
Silindu-mi respiraţia să te iubească
Sincer şi dezinvolt,
Mă caţăr pe umerii timpului
Să respir primăvară.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumul vieţii

Desculţ şi fără de păcat,
Pe drumul vieţii-nsingurat,
Aleargă sufletul şi plânge...
Din el cad picuri albi de sânge...

Din el curg râuri de lumină...
Dar viaţa nu-i o zi senină!
Se pierde în mătăsuri fine,
Spre lumi visate şi virgine.

Pe valul cast, transcendentale
Poteci urcând, spre neuitare,
Suntem spirala ruptă-n mii
De suflete, spre-a ne hrăni...

Suntem vulcan ce clocoteşte
Şi ca un val în noapte creşte...
Maree măturând destinul,
Plaja de roze şi seninul...
...........................................

În inimile-nsângerate,
Acum, de creştineasca noapte,
Sunt drumul mântuirii mele...
Altar de vise, cânt de stele...

Şi-n pastorala uniune,
Când trup şi suflet ne unim,
Sunt plânsul de îngropăciune
Şi crucea lui Hristos. AMIN!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasă...

Închid ochii şi se aşează sub pleoape
Înger de şoapte, în noapte.
Şi fiecare şoaptă este o catacombă...
Cad lacrimi în trombă...
Amintirea se disecă în mii de tăceri.
Este timpul de ieri...
Când eu - mireasă a verbului ruginit,
Îmi amintesc de-nceput.
De mireasa de rubin, cu voaluri din care,
Din râuri de sânge-am ţâşnit,
Cu tălpile goale.
Căutam să cunosc fericirea
Din laptele mamei dulce şi alb.
Prin Dumnezeu mi-a rămas
Far şi catarg.
Au trecut ani...
Am devenit femeia-mireasă,
Femeia frumoasă, frumoasă, frumoasă...
Păşind spre altar
Cu sete de viaţă.
N-am gândit niciodată
Că sub pleoapele ninse
Se vor scurge deodată,
Lacrimi, gânduri şi vise.
Am trimis la plimbare
Timpul iute trecut
Şi sub lespezi de Soare m-am ascuns - început.

În alt timp am plecat
Şi să plâng m-am decis,
Printre munţii de doliu,
Pentru ultimul vis.
Şi trecutul acela în zadar a apus,
Toate visele vieţii ca o clipă s-au scurs.
Despre visele mele
N-am nimic să vorbesc.
Am prea multă durere,
Dar tot vreau să iubesc...
...............................................................
Paşii-aleargă prin mine,
Sunt un gând de cristal
Dintr-o vară rămasă
Rătăcită la mal.
Şi din nou sunt mireasă,
Mire mi-e Infinit
Şi la tâmple-mi anină
Ramuri-valuri de mirt.
Îmi e voalul un val
Peste umerii goi,
Peste umeri de ceară,
Dar e-un vis fără noi.
Doar buzele mele sunt încrustate-n nisip,
Ca urmele paşilor
Trecători prin... peste timp.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de primăvară

Mi-am pus în gând să-ţi scriu de primăvară...
De părul meu în vânturi risipit,
Când rătăceam în fiecare seară
Cărări necunoscute-n infinit.

Plângând, m-am înălţat vulcan arzând.
Tu din cenuşa nopţilor de ceară,
Te-ai avântat spre mine, aruncând
În vis, atâtea flori de primăvară.

Şi s-a umplut aleea de istorii
Şi fiecare pas era un veac...
Trăiam în noi, din vise iluzorii,
Miros pierdut de flori de liliac.

Înmugurise caisul... De candoare,
Dansam pe albele alei... Mai ştii?!
Dar n-am uitat că stele căzătoare,
În părul meu, cândva, vor răsări...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descriere

Pleoapa cerului este un gri tulbure...
Privirea-mi aleargă prin vânturi - un fluture,
M-ascund în tăcere - vulcan. Şi-n adânc
Sunt frunză bătută de vânturi... Şi plâng...

Mi-e ochiul câmpie de grâne... Amnar,
Tăciunele vieţii, sub vânturi de jar,
Arzând spre-n apusuri, mai mult mă apasă...
Devin rătăcire în drumul spre casă.

Şi-n râuri de lacrimi, sub sălcii, îmi cresc
Coăiii - paharnici de Mire Ceresc...
Sunt verdele frunzei-smarald. Ametist
Pictează-ntristarea goblenului-vis.

Mi-e sângele taina rubinului... Geană
Zbătându-se-n mine e mama mereu...
Sunt clopot ce bate în faptul de seară,
Sunt tot mai aproape de Dumnezeu!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, plâng...

Doamne, plâng şi sufăr, Doamne!
Nu e drept a judeca...
Doar ne ai ca nişte pietre
Putrezind sub crucea ta.

Sângele-Ţi în râuri calde
Se prelinge peste noi...
Ne priveşte suferinţa!
Oh, ne scoate din noroi!

Izbăveşte de osândă
Trupul - humă de păcat
Fiindcă numai Tu ai dreptul
Doamne, de-a ne fi iertat.

Îngenunchi, mi-e rană plânsul...
Gândul, un vulcan... Amar
Îmi duc clipele... În sânul
Tău, de-acum Tu ia-mă iar!

M-am topit sub jarul crucii...
Mulţi mă biciuie... Mă ard...
Eu la umbra crucii Tale,
Doamne, ca o umbră cad.

N-am să vin cu daruri scumpe,
Doar cu sufletul... Sunt eu!
Cer a mă-ntrupa de-acuma
În duh sfânt, cu Tatăl meu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până ieri...

Eu sunt amarul vieţii ce ţipă-n pustiu
Eu sunt.. copilul uitat undeva chinuit
De jugul iubirii eternei şi dulcei iubiri
Ce tainic te aştepta ca să vii
Eu sunt imaginea incompletei tristeţi
Ce trimite spre inimă mii de săgeţi.
Eu sunt melodia ce tace uitată
Şi repornită în viaţa furată.
Eu sunt un fulg ce topit e prin timp
În palma iubirii ce plânge-n amurg.
Eu sunt femeia ce plânge tăcută
Şi a cărei inimi de tine-i rănită,
Eu sunt povestea neterminatei poveşti,
Eu sunt spre tine pod peste timp
Tu mă urăşti. Tu deja m-ai uitat.

poezie de Ana Pleşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog

Sunt un gând sălbatic, născut din abis
şi – doar trecător – din tine. Pământul şi cerul
s-au amestecat în mine – concubina lor – s-au topit în mine.

Sunt un embrion obişnuit, închis într-o palidă, pieritoare carne;
Însă în lumina soarelui eu te încânt şi te uimesc.

Sunt cea mai blândă, cea mai înţelegătoare dintre femei;
totuşi mi-e dor de iarnă, de interminabila noapte neagră
care trasează frontierele inimii mele.

Când pleci, durerea mă face
să-mi scot inima pe gură –
să te distrug prin iubire – e interzis aşa ceva?

Soarele răsare pentru toţi ceilalţi oameni,
dar numai spre tine se-îndreaptă tandreţea agresivă-a trupului meu.
Am farmecele mele.

Se-înalţă un cor de voci.
Marea ţipă-n sângele meu, dar cine-şi aminteşte de mine?
Ce este viaţa?

poezie de Zhai Yongming, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele sunt totuşi - vise

În visele-mi nocturne adesea ori apari,
Te chem să vii aproape dar repede dispari,
Când mă trezesc din somnul, ce n-a fost liniştit,
Văd luna cum dispare, plecând spre infinit,

După perdeaua neagră a norilor mai reci
Şi umbra ta dispare, „Tu” razele-i petreci.
Încerc să-mi întind mâna dar nu pot să te prind,
Căci braţele-mi sunt scurte şi nu pot să le-ntind.

Apari în altă noapte, dar... altfel precum eşti
Şi-mi răscoleşti în suflet cu totul alte veşti,
Ştiute sau uitate în anii ce-au venit,
Căci eu cu ei alături, am mai îmbătrânit.

Apari ca o « Nălucă », te joci ca un „Nătâng”
Şi dispărând în noapte eu mă trezesc şi plâng.
Spre un destin mai „nobil” am porţile închise,
Căci zilele sunt „fapte” iar visele sunt... - „vise”

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (2005)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreptul la diviziune

Împart tăcerea nopţii la minus infinit,
Spre a divide timpul în ere neştiute,
Căci îngerul speranţei, la mine a venit...
Mi-a plâns tăcut pe umeri, dorind să mă asculte...

În lumea lui de sticlă, prin semne mi-a urmat
Şi am deschis lumina în versuri de fotoni,
Mi-am mângâiat privirea cu verbe de bazalt,
Născute din iubire de pace şi de sori.

Plecate gene parcă, din lumea celor drepţi,
Puneau o barieră prezentului din care,
Venisem ca o umbră. Dar îngeri înţelepţi,
Deschisu-mi-au în noaptea uitării, altă cale.

Pe cai de constelaţii, am alergat. În vis,
Atâtea generaţii s-au dat spre-a fii cărare.
În lumea asta parcă aşa stătuse scris:
"A scrie despre lume, cu literă de soare".

Am dreptul a divide ce timpul meu a dat,
Să-mpart în emisfere, lumină şi tăcere,
Speranţa în mai bine, oh, acest drept mi-a dat,
Spre-a nu mai fii în lume uitare şi durere.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger de ceară

Tălpi de înger, peste buze, vin grăbit să se coboare
Liniştite ca o umbră, dulci şi moi ca o ninsoare...
Şi pudrând înţelepciunea şi iubirea, dintr-o dată,
Văd o ploaie de petale... Şi de ea-s încununată...

Râuri limpezi curg pe umeri... Sângeri în obraji se-adună
Sufletul străin se zbate... Plânge cerul a furtună!
Cu pomada de lumină mi-am pudrat obrajii reci...
Numai tu, înger de ceară, azi în lumea mea să treci!

Tu, quasar, în nemurire îţi petreci eternitatea...
Vino pe cărări de lună! Vino, vino, vino noaptea!
Te aştept! Te chem, oh, înger! M-ai cuprins şi m-ai vrăjit,
Eşti mirajul lumii mele, unic şi nedefinit...

Eşti tăcerea grea în care din tăceri se nasc poeme,
Eşti lumina unei clipe, sărutarile boeme...
Treci prin mine câteodată ca un fulger de condei...
Vrei să schimbi eternitatea pe cuvinte de doi lei?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantezie hibernală

Se-aşază pe casă zăpezile reci,
iar vântul pătrunde prin horn de afară,
lipită de mine îmi spui că-o să pleci
cu trenul ce încă aşteaptă în gară.

Dar timpul uitării te ţine pe loc –
îţi sorb de pe buze licori de bacantă,
tăciunii, cu flăcări urcate din foc,
pictează tavanul cu-o hartă şocantă.

Văd râuri albastre prin văi de oţel,
ajunse din hăuri de timp nevăzute,
niciunul ca altul nu curge la fel,
dar toate venind cu licori neştiute.

Din gară ajunge un ultim semnal,
e trenul fantastic plecat fără tine –
ne lasă în urmă un vis hibernal...,
cu sfântă lumină curgând prin destine.

Se duce doar gândul cu trenul bizar –
te simt lângă mine de-acum împăcată,
cuvinte nespuse se zbat în zadar...,
mai strânge-mă-n braţele tale o dată!

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hibernală

Se-aşază pe case zăpezile reci,
iar vântul se-aude prin horn de afară,
lipită de mine îmi spui c-o să pleci
cu trenul ce încă aşteaptă în gară.
Dar dorul de mine te ţine pe loc,
îti sorb de pe buze licori de bacantă,
tăciunii, cu flăcări urcate din foc,
pictează-n tavan o hartă şocantă.

Văd râuri albastre prin văi de oţel
ajunse din hăuri de timp nevăzute,
niciunul ca altul nu curge la fel,
dar toate prin noi cu miraje pierdute.
Ajunge din gară un ultim semnal,
e trenul fantastic plecat fără tine –
ne lasă în urmă un vis hibernal
cu sfântă lumină curgând prin destine.

Rămâne doar gândul în trenul bizar,
te simt lângă mine acum împăcată,
cuvintele spuse îmi par în zadar,
mai strânge-mă-n braţe încă o dată!

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 17.02.2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la minus la plus infinit

Mi-ai spus: Gândeşte pozitiv!
Era o noapte prea geroasă
Iar termometrul, negativ
Nu m-a lăsat să ies din casă.

C-aş fi plecat să caut semne
Cu plus, până la infinit
Cum căutam odată lemne
Prin codrul bocnă rătăcit

Sau m-aş fi dus prin cimitir
Unde sunt numai semne bune
Plusuri adică ; Mă şi mir
Cine mai ştie să le-adune

Ca mine, căci m-am apucat
Să fac această adunare
Dar nu în cimitir, ci-n pat –
Mi-a dat o sumă foarte mare.
Iubito, sunt un om bogat
Şi pozitiv în abordare:
Fac multe semne "plus" în pat
Când am un "minus" la sculare!

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (27 ianuarie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-un timp

De-un timp în mine se ascunde
Un prunc firav... Plânge-n adânc...
Se pierde în copilărie,
În al tăcerilor amurg...

Nu, nu-i bolnav! E doar o umbră
Trăind cu mine-n orice clipă,
E centrul pineal ce-n ere
Ca o speranţă se ridică...

Tăcut şi blând se înfiripă,
Trup nou ce-n trupul sfârtecat,
Trofeu prin mâine se ridică...
În alte timpuri întrupat,

La braţ cu noua mea făptură,
Venind din minus infinit,
Eu şterg păcatul omenirii
Ce-n nopţi târzii te-a zămislit.

În lupte aprige prin lume
Cu 'cela ce m-a ruinat,
Câştig, căci pruncu-i arma care
Spre transcendent m-a înălţat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Cu ochii lacomi de iubire,
Privesc cum pe sub geamul meu treci,
Inima mi-e plină de fericire,
Chiar dacă paşii tăi sunt reci,

Ştiu că pe altul îl iubeşti,
Ştiu că pe altul îl săruţi,
Şi de pe alte buze
Cuvinte de dragoste vrei să asculţi.

Dar nu o să uit niciodată
Clipa în care la mine ai venit
Şi ochii tăi de înger
Cu ochii mei s-au întâlnit!

poezie de Vladimir Potlog (27 iunie 2013)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai eu

În suflet neaua e de foc
Şi viaţa toată e un joc,
Abisuri şi păreri de rău,
Tăceri, durere... numai eu...

Nimic concret, nimic corect,
Un anotimp efervescent
De ploi şi de păreri de rău...
Şi toate-ncep cu... numai eu...

Un sentiment, un gând, un vis...
Progres?! Spre transcendent şi stins,
O lacrimă, o pierdere,
Un lampadar de suflete.

Mă-ntreb când fi-voi doar nimic
Piedestal morţii-anotimp,
Fluture-doliu, plâns târziu,
Pentru cei mulţi, ce pot să fiu?!

Un număr jalnic risipit
Fidel lui "minus infinit",
Plină de praf, o amintire,
Dar nici o urmă de iubire...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă celor albi la tâmple

Albi la tâmple de poveste,
Iarna-n noi a-nmugurit,
Gând de nouri peste creste,
Pace-n veci în infinit.
Nuferi aurii-n privire,
Tainice înţelepciuni,
A iubirii strălucire,
Risipită-i în genuni.

Albi la tâmple de poveste,
Flori de cais şi flori de măr,
Mândrii, fără să le pese,
Trec bătrâni prin timpul lor.
La urechi cercei de stele,
La morminte cruci de lemn,
Ne-au lăsat bătrânii sene,
Amintire să le-avem.

Iarna-n noi a-nmugurit,
Sub basma, albe troiene,
Cad în sufletul cernit
De boală şi de durere.
Cresc nămeţi în ochiul trist,
Peste troienite umbre
Şi cu fiecare vis,
De tăceri timpul ne umple.

Gând de nouri peste creste
Şi iluzii în panere,
Vieţi adeseori modeste,
Inimi veşnic austere.
Sub cununi de neputinţă,
Ca un clopot vor răzbate,
Drumul către nefiinţă,
Până dincolo de moarte.

Pace-n veci în infinit,
Pace peste lumea toată,
Trec bătrâni, etern albind,
Prin dureri şi griji, prin sloată.
Bărbi de spumă, biet pribeag,
Căutâdu-şi resemneare,
Plângând, se opreşte-n prag
Şi priveşte lung în zare.

Nuferi aurii-n privire,
Streaşină de promoroacă,
Vara trece fără ştire,
Vine toamna, apoi pleacă...
Ţurţuri reci înspre privire
Îşi îndreaptă săgetarea...
De nori grei – nefericire –
Este-acum pătată zarea.

Tainice înţelepciuni,
Munţi lucind, purtând ispite
În arzândele cununi,
Ne ascund învăţăminte.
Trec, stăpâni pe cai grei...
Amazoane, în clepsidră,
Trec prin râuri viorii...
Vor pământul să-l cuprindă.

A iubirii strălucire,
Lin alunecând spre cer,
Ca o pasăre-n pieire
Prinsă-n lanţuri de mister,
Trec bătrânii – umbre lucii,
Trenuri lungi în vremuri grele,
Trec lăsând în urmă pruncii –
Lampioane efemere.

Risipită-i în genuni
Negura... Şi îngenunche,
Când a morţilor furtuni
Ciutura de lemn îşi umple.
Clopot bate-n mute zări,
Morţi nuntesc întru chemare,
Lacrimi curg, se-aruncă flori
Şi se pierd... în depărtare...

Risipită-i în genuni
A iubirii strălucire.
Tainice înţelepciuni,
Nuferi aurii-n privire,
Pace-n veci în infinit,
Gând de nouri peste creste,
Iarna-n noi a-nmugurit...
Albi, la tâmple, de poveste...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiece clipă

Fiece clipă este un drum spre plus infinit.
Lanţuri grele ferecă timpul...
Timpul nu s-a sfârşit.
Dar lunecă vag
Sub al vieţii catarg.
Orele s-au topit, nu mai ştim cum arată.
Sunt tăceri în noi şi pe hartă...
Se aude doar tic-tac-ul absurd
Prins ca între două felii de pâine,
Între cer şi pământ,
Între azi şi-ntre mâine.
Minutarul este o linie frântă,
Iar ceasul o radiografie 3D
Ce ne-a încorsetat visele.
Mi-am pus ochiul drept în cătuşe.
Şi când gândul bate la uşă,
Mă îmbrac în cămaşa de noapte
Şi plec mai departe...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!