Nu semnez niciodată condicile de absenţă

plec pur şi simplu precum un soldat necunoscut
nu-mi las nici umbra să facă contra-apelul
doar îmi sărut iarba aceasta verde care se înclină
la trecerea mea prin viaţă
de parcă mi-ar şti pasul
de parcă mi-ar ierta coasa
de parcă mi-ar fi ascultat visele din vis
şi atunci când îmbrăţişam cerul
dar şi atunci când mă înveleam cu pământul
şi când te ţineam în braţe
dar şi când îl căutam pe dumnezeu
alergând după fluturi alergând după licurici
între două suflări de păpădie şi o floarea soarelui
chiar dacă ar putea părea o copilărie în lumea asta
parcă într-o veşnică aşteptare a unei şi mai veşnice luminiţe de la un şi mai veşnic capăt de tunel
nimic nu mă poate convinge că dumnezeu are nevoie de intermediari ca să-mi lumineze inima
nici de taxe şi construcţii megalictice ca să-mi ierte păcatele
aşa că nu voi da ortul niciunui popă
nu voi semna nicio condică de plecare din lume
doar aşa ca să-mi pot vedea de moarte simplu
şi să nu rămân dator pământului cu o groapă
îmi doresc doar un rug
aşa cum mi-a fost şi viaţa
aşa cum poate îmi va fi şi veşnicia

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am studiat nimic niciodată

ci doar am gustat
din tot ce putea fi gustat
cu o foame imensă
ştiţi cum e doar să guşti
atunci când intestinele îţi ghiorţăie înfiorător
iar stomacul parcă dansează break

nu am studiat
şi nici nu voi studia vreodată
nimic din ce nu poate fi adus la gură
ca un scacrificiu pentru zeităţi flămânde

nici după ce mă voi fi săturat să tot gust
nici măcar după ce stomacul meu se va linişti
nu mă voi apuca de studiat nimic
nici din ce a mai fost studiat
nici din ce s-ar lăsa studiat
nici măcar din cele de nestudiat

poată că aşa o să rămân destul de prost
ca să mă bucur de viaţă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu studiez dezastrele născute dintr-un sărut

nici moartea pe cruce
nici învierea de după
oricum îmi este de ajuns
câte o apocalipsă
între două naşteri
şi o trecere prin haos
aproape cât o adormire de duminică
în care s-a născut visul
şi paradisul
de iad ne-am ocupat noi
după ce nu ne-a mai ajuns
fericirea
.....................................
mă tot întreb de unde
mi-a rămas această muzică
care parcă vine
din rădăcina unei lacrimi
.....................................
poate fiecare stea cânta
în pliscul unei păsări de foc
iar un copil ciudat
venit parcă dintr-o zbatere de aripi
împletea galaxile
ca pe o vată de zahăr ars
care-şi aştepta spirala
apoi
ca şi când nu mai era de ajuns cântecul
din gândul cioplitor de univers
au apărut cuvintele
.....................................
fiecare rostire era o nouă lume
până când nu a mai ştiut nici măcar el
de unde începuse
şi nici unde să mai găsească loc
pentru câte rostiri
mai avea de rostit
...................................
împreună cu magica rostire
a apărut oul
mai apoi şi întrebarea
poate si filosofia
dar cum era aşa greu să plângă singur
chiar înainte de a umple cu oceane pământul
a început să gândească viaţa
ca pe o iarbă verde tivită cu margarete
soarele nu poate fi
doar un ou de pasăre măiastră
poate nici faraonii nu sunt nemuritori
îngropaţi aiurea
sub imposibile cuiburi
de unde nu le mai cântă stelele

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie

Dacă anii aceia s-ar putea întoarce,
Aş atinge visele cu palma,
Bucuria inocenţei mi-ar împrăştia uitarea
Peste tristeţe,
Tata m-ar purta pe umeri,
Mersul mi-ar fi zbor,
Aş alerga după fluturi coloraţi,
Verile mi-ar părea nesfârşite,
Ploile mi-ar stropi fericirea,
Aş fura cireşe necoapte,
Genunchii mi-ar fi mereu juliţi de asfalt,
Aş crede că toţi copiii din lume sunt prieteni,
Dar aş împărţi ciocolata
Doar cu fetiţele frumoase
Din blocul vecin.

poezie de Ovidiu Scridon din Tu ce-ai făcut astăzi?
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie

Dacă anii aceia s-ar putea întoarce,
Aş atinge visele cu palma,
Bucuria inocenţei mi-ar împrăştia uitarea
Peste tristeţe,
Tata m-ar purta pe umeri,
Mersul mi-ar fi zbor,
Aş alerga după fluturi coloraţi,
Verile mi-ar părea nesfârşite,
Ploile mi-ar stropi fericirea,
Aş fura cireşe necoapte,
Genunchii mi-ar fi mereu juliţi de asfalt,
Aş crede că toţi copiii din lume sunt prieteni,
Dar aş împărţi ciocolata
Doar cu fetiţele frumoase
Din blocul vecin.

poezie de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre moarte şi libertatea de a nu mai fi

aş putea construi un dialog cu masa tăcerii
mai degrabă un monolog rotund
precum pâinea bunicii mele
sau poate doar un strigăt anonim
precum o delaţiune
cât să-mi mai înec din corăbiile acestea
ştii tu bine doamne ce mai flotă port în inimă
dar taci
că de când s-a inventat rostirea
parcă lumile se nasc aşa de aiurea
şi aşa de nepregătite pentru armonie
încât sfârşesc mai tot timpul nefericite
oricum doar noe are patent pentru navigaţie
iar dacă înainte de a mă trezi din luciditate
între mine şi firul de iarbă nu era decât un vis
(poate că totuşi nu era nimic de negociat)
ca întotdeauna de la rădăcină spre undeva departe
cât despre viaţă şi interdicţiile existenţei
nu ştiu de ce
dar nu am nicio obiecţie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o lume mult prea largă

te simt de parcă ai fi un ţipăt
din larma asta universală
rupt cumva în două şoapte
ca atunci când luna eliberează soarele
după o eclipsă totală
ori precum dublează pictorii lumina
cu o tuşă de întuneric

te simt ca pe o împreunare decentă
între un fulger tubular
şi disperarea din ochii unei căprioare
condamnată la moarte prin sfâşiere
de o haită flămândă de pui de lup

pe când eu fluier ca un începător
într-o biserică de aer şi stele
ca şi cum din cer mi-ai tot veni
ca un răspuns la o rugă de netot
scăpat din dogmă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă Magdalena

Aripi de vecernie îmi cad peste umeri
şi ochii îşi fac semnul crucii
la sânul lui Dumnezeu,
iar eu, precum un copil, cu pumnii plini de cireşe,
calc peste cioburi de icoană spartă
şi nu mă rănesc...

Atunci când lipseşti din mine, nici poemul nu-şi deschide ochii să lumineze,
iar prin sânge parcă mi-ar trece lebede somnambule
şi oasele prind să-mi înflorească
în gura uscată a tăcerii
ce muşcă din noapte...

În visele mele curg apă neatinsă,
ca o rugăciune mă preling,
o altă Magdalena la piciorele lui Iisus,
acea jumătate de măr
ţinută între palmele tale...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi sunt din ce în ce mai străin

în oglindă nu mai zăresc copilăria
nici liniştea nici zbuciumul
nici măcar ultimul scrum
doar un palid sentiment de tip deja vu
cu un om răsucind cărări albe
când spre nicăieri
când spre cine ştie ce mister

mă înec cu mine însumi
într-o sufocare din ce în ce mai perfectă
lacrimă neagră lângă altă lacrimă
din care îmi mai scriu scrisori
ca să nu-mi uit numele
ca un ecou întors pe dos
dintr-o altă zi de 12 iulie
poate dintr-o pădure cu fluturi albi
sau poate doar din copacii tăiaţi
între două cuvinte de-alint
şi-o promisiune

unde doamne-iartă-mă să mă mai caut
cui să-i cer să mai fugă din visul meu
parcă din ce în ce mai scorojit
la intersecţia cu umbra mea de om
cu mult înainte de ceaţa de azi
în care măgar mă pierd

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poet este şi omul care priveşte răsăritul

poet este şi omul care priveşte răsăritul
de parcă nu l-a mai văzut niciodată
chiar şi gâdele are momente de poezie între două execuţii
iar zeii nu visează niciodată păsări nenăscute
oricât zbor ar ascunde piatra lui sisif
nicio încercare de nemurire nu trece nepedepsită
şi eu cânt rostogolind un torace de om de zăpadă
când a primăvară devreme când a doamne iartă-mă
sugrum o clipă şi răstălmăcesc legea legilor nelegiuite
cu un vector de lumină obţinut prin regula paralelogramului
de pe un plan mai tot timpul pregătit să-şi caute înaltul
parcă doar gravitaţia este de vină pentru veşnica cădere
iar inerţia fulgului topit de sărut nu se pierde în violet
doar aşa
că nu are altceva mai bun de făcut
.............................................
cum necum hymalaia e rezultatul dorinţei pământului de a atinge luna
iar fiecare stea căzătoare ar putea fi sfârşitul
dar noi visăm codrii de aramă şi tinereţe fără bătrâneţe
între două iubiri vinovate şi o cană cu vin
..............................................
nu-ţi cer să dai gaură prin inima mea
poate doar un pic de caligrafie când mă ucizi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă anii se adună

Chiar dacă anii se adună mulţi,
nu voi uita cât am iubit odată,
voi regăsi întotdeauna punţi
să retrăiesc minunea căutată.
Chiar şi copil voi fi, din când în când,
şi-n visul meu, călătorind prin vreme,
te voi zări prin pajişti alergând,
iar dorul meu, vibrând, o să te cheme.

Voi sta cu părul răscolit de vânt,
privind de-a lungul vremii înapoi
şi pe poteca strâmtă, alergând,
ne-om întâlni, căzând în iarbă goi.
Îmbrăţişaţi vom luneca la vale,
prin văile umplute de ţărână,
nimic n-o să ne poată sta în cale,
cât timpul ne va ţine împreună.

Eu am rămas acelaşi, neschimbat,
doar ochii trişti mai obosiţi îmi par,
pe chipul parcă mai îngândurat,
când în trecut te caut în zadar,
sau când apari, dar nu aşa de clară
precum aevea te ştiam cândva,
iar umbra ta începe să mă doară,
când visul meu n-o poate contura.

Fă, Doamne, o minune pentru noi,
cum ai făcut, atunci, întâia oară –
din viaţă noastră dă-ne înapoi
doar amintiri care să nu ne doară!

poezie de Corneliu Neagu din Fata morgana (2016)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu

Tu eşti furtuna ce-a spulberat
Castelul de nisip al inimii mele.
Mă tem de forţa ce ne-a unit destinele
Cu lanţurile sălbăticiei.
De ce aştept curcubeul care să-mi lumineze
Existenţa cea de dincolo de aici?!
Ea nu mai semnează cu surâsul speranţei...
A murit odată cu prima palmă primită...
Ce sărut mi-ar mai demonstra iubirea,
Când eu simt doar teamă şi ură?
Ba nu, nu pot nici măcar să urăsc.
Sufletul meu a murit atunci când,
Cu lacrimi în ochi
Te-am întrebat dacă
Mai crezi că te pot iubi.
Unde s-a ascuns visul din templul fericirii?
Unde este dragostea la care visam?!
Fericirea este un înger-fantomă.
Un fum alergând dezordonat
Prin oraşul inconştienţei...
Ştiu că nu te mai pot iubi. Te iubesc
Doar de teama de a nu te pierde...
Deşi... femeile pot iubi mai sincer, mai mult...
Credeam în dragoste veşnică,
Dar tangoul credinţei a fost risipit de-al tristeţilor vânt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-un răsărit de soare

un cavaler de tinichea
o mie de alte mori de vânt
şi doar o lance boantă
apoi
ca şi când aş putea picta timpul
între două inimi şi un zbor de libelulă
pe un cer oarecare
parcă niciodată de la un capăt la altul
doar atât cât îl pot cuprinde într-un curcubeu
dintr-o lacrimă aşez o mare la poalele munţilor
în faţa oglinzii albe dintr-o altă oglindă
strivesc sub pensulă toate valurile
să nu mai facă aiurea din munţi nisip
la urma urmei de banalitate nu a murit nimeni
până şi minunile ştiu asta

doar clipele care fac nemărginirea posibilă
sunt parcă din ce în ce mai puţin calificate
ca şi cuvintele acestea aşa de uzate
încât au nevoie de un miliard de repetări
pentru fiecare nouă lume albastră

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să judec frunzele

niciodată nu caut vinovaţi de toamnă
nici mustul nici gutuile
nici nucile de sub covorul galben
nici brazda sub care doarme pâinea
poate inima
în mod cert bătăile inimii mele sunt vinovate
nu numai de toamnă
ci de toată trecerea vieţii
poate şi pleoapele
când despart visele în clipe

nu pot judeca nici moartea
niciodată nu caut vinovaţi de efemer
nici fluturii nici floarea soarelui
nici măcar mişcarea de rotaţie
nici ziua
nici noaptea
poate doar inima
e vinovată de toate

chiar şi de aceste cuvinte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sărut cerul

şi când ninge şi când plouă
şi pe senin şi pe furtună
mă închin dimineaţa soarelui
ies apoi cu inima în pragul lunii pline
mă rog stelelor ca şi cum mi-ar auzi zbuciumul
nu caut capete de lume ci îmi văd de mersul înainte
din prăpastie în prăpastie în căutarea odihnei
îmi trimit gândul dintr-o lume într-alta
culeg cu buzele iertarea din roua florilor
tot cu buzele săvârşesc păcate nenumărate
oricum e inutil să numeri la infinit
pe altarul fierbinte al trupului aprind candela
şi-mi trec toate supernovele prin simţuri
cât să mă bucur de univers cu ochii închişi
între două naşteri şi o moarte
nu sărut icoane zugrăvite de sfinţi impotenţi
nici pe cele aurite nici pe cele din argint
nu-mi fac cruci idioate şi nici nu aduc jertfe miei
doar mă aplec în mine şi apoi mă ofer tuturor

consumaţi-mă cât mai sunt
nu vă sfiiţi să gustaţi din iubire
cu tot păcatul
cu toată pofta

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram tânăr şi liber, şi imaginaţia mea nu avea limite, visam să schimb lumea. Pe măsură ce îmbătrâneam şi deveneam mai înţelept, am descoperit că lumea nu vrea să se schimbe, aşa că am hotărât să privesc mai puţin departe şi anume, să-mi schimb doar ţara. Dar şi ea părea să fie de neclintit. În amurgul vieţii, într-o ultimă încercare disperată, am încercat să-mi schimb doar familia, pe cei apropriaţi mie, dar, vai, nici ei nu au vrut asta. Iar acum, când zac pe patul de moarte, îmi dau seama că dacă m-aş fi schimbat pe mine, mai întâi, atunci, prin acest exemplu, mi-aş fi schimbat familia şi prietenii. Încurajat şi însufleţit de ei, aş fi găsit putere să-mi fac ţara mai bună şi, cine ştie, poate chiar aş fi schimbat lumea...

Anca Munteanu în Introducere în creatologie
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta ultimului pas

Să fie poarta către-o altă lume?
Să fi ajuns doar la un singur pas?
Să mă îndrept spre ultimul popas?
Să fie vremea vorbelor postume?

E doar un pas, dar simt adânc fiorul
Produs de teama de necunoscut,
Şi nu ştiu ce aş vrea, sau ce am vrut,
Dar vreau să ştiu ce-aduce viitorul.

Iar, dacă poarta e spre-o altă viaţă
Cu viitorul devenit prezent,
Trecutul va fi marele absent
Din amintirea, poate,-o dimineaţă.

Mi-ar fi de-ajuns o singur-amintire
Din tot ce am avut aici frumos?
Nu! –pasul nu mi-ar fi de vreun folos
De mi-ar schimba a vieţii hărăzire.

Dar, vezi, m-atrage parcă o căldură
Şi simt un suflu nou, întinerit,
Venit din vremea-n care am iubit,
Iar pasul meu ar fi o aventură.

Voi face, poate, alte lungi escale,
Mă-ntorc dinspre apus, spre răsărit,
Las poarta-ntr-un capitol de sfârşit,
Cu gânduri zise... existenţiale.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să-mi fie....

de ce îmi este dor de tine
când poate să nu-mi fie dor
de ce nu-mi este dor de mine
când vreau să plec de aci, să mor,
de ce nu-mi este dor de o altă
fiinţă pe care nici că am iubit
să fie chiar o cealaltă
cu care în vis eu am trăit,
lăsaţi-mă mai bine în pace
căci vreau să mor, să plec de aici
să nu mai dau de vreo rapace
cu ochii mici, de licurici,
să-mi faceţi sus, un cuib de paie
aproape de cerul cu nori
să vină doar cele bălaie
să ne iubim din noapte-n zori,
şi eu să vă privesc de sus
să n-am cuvinte pentru voi
decât să vă mai fiu supus
mai bine dorm între strigoi.

poezie de Stejărel Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciun zid nu poate opri imaginaţia

nici măcar cel chinezesc
orice alt fel de fortificaţie umană
va sfârşi precum linia maginot
nici barierele naturale nu pot bloca gândul
în mod cert nici himalaya
şi poate tocmai de aceea
omul trage mai mereu linii defensive imaginare
adânci tranşee de netrecut
iluzii născute înaintea visului

dincolo de marginea de netăgăduit a orizontului
văd o cărare pe care urcă marea la cer
ca să-mi fie aşa frumoasă dimineaţa
încât să nu mai ştiu nicio viaţă
de unde începe moartea
şi nici de ce lupt
soldat condamnat la baionetă
cu noaptea aceasta fără început

dincolo de bucuria apusului
luna poartă speranţa unui viitor răsărit
în timp ce dorm
ca să-mi învăţ spiritul să zburde
fără apăsarea pământului

dincolo de orice înţelegere
acolo de unde totul pare aşa simplu încât
inima mea obişnuită să complice totul
nu mai ştie cum să bată
şi... cântă
muzica e peste tot
nici un zid nu o poate opri
de parcă toată materia este supusă armoniei
iar universul e un infinit şir de perechi
aflate într-un etern dans

e inutil să astup urechile
muzica vine dinăuntru

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâia întâlnire...

... atunci, te-am luat de mână şi a început să-mi tremure voce,
să-mi simt urechile calde şi inima tare să-mi bată, atroce
şi-am parcă un nod, în gât mi s-a pus, simt gura uscată,
n-am 'ndeajuns aer şi faţa îmi trece înspre palid, deodată,
iar în spate la stern, doar mai jos, doar un pic, simt mişcare
ca un zvâcnet şi mâinile îmi cad fără vlagă, corpul parcă mă doare,
până şi cap mi se-nfundă, cum nu mai e nici sunet, aşa dintr-odată,
iar lumea dispare, e doar umbre şi toată-i urâtă... nu mai are femeie, ori fată...
chiar de pare, nu-i vreo urgenţă, nici de-n seară târziu cu capul în poale
se mângăie vise de-un zbor nesfârşit într-o dragoste nouă, ce începe agale...
... cum să pot, peste timp să ţin nealterat atât rău, să-mi provoc neîncetat suferinţă...
ca şi în ziua dintâi, cum de lumea nu moare de dragoste multă... doar de iubire, dorinţă?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Personal, mi-am pus întrebarea dacă să plec sau nu în Germania cel puţin de două ori: în liceu, când foarte mulţi dintre colegii mei şi-au pus această întrebare, când şi-au dorit să plece. Atunci răspunsul meu a fost că nu, nu vreau să plec. Pur şi simplu, nu am văzut niciun motiv pentru care să plec. A doua oară mi-am pus întrebarea după Revoluţie, când majoritatea saşilor au şi plecat, nu doar şi-au dorit. Chiar au plecat. N-am vrut nici atunci să plec. Decizia mea a fost de fiecare dată, să rămân aici, chiar dacă părinţii şi sora mea plecaseră.

Klaus Iohannis în Pas cu pas (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!