Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Constantin Triță

Și primăvara vine

Ni se topesc zăpezile din suflet
Și tandri ghiocei... ne ispitesc,
Înspre cărările, fără de umblet,
Când bate ceasu-acela nebunesc.

Vor înverzi poienile... și dealul,
Înmuguresc copacii, ca un gând,
Speranțele-mi sfidează... irealul
Și primăvara vine fremătând.

Pierdută-i neaua ultimei clipite,
Au înflorit... nostalgici vestitori,
Tăcerile-s prin crânguri rătăcite
Și-n dulcea simfonie de culori.

E soarele-mpărat peste destine,
Zăpezile se duc... înspre soroc
Se pare că nimic nu le reține
Și primăvara vine... ca un foc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Primăvara în doi

Când te-am întâlnit,
iubito,
eram atât de bătrân,
timpul așternuse
fără milă
pături albe
peste trupu-mi
ca zăpezile
din Kilimanjaro
dar acum,
tu cu arcuirea trupului
m-ai renăscut din flori
de cireș,
dulce mi-e primăvara
cu tine,
"ou sont les neiges d'antan"
mi se pare un refren
desuet.

poezie de din Rapsodie în mov
Adăugat de Lucia mandacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iarnă în doi

Ce viscol e afară - iar noi doi,
Întroieniți de ani și de rutină
Pașim înspre apusuri triști și goi
Acoperiți de-a timpului patină.

Ni se așază iarna grea în suflet
Cărările spre inimi nu găsim
Aprinde-o torță fă al nostru umblet
Să fie luminat de rătăcim!

Și viscolește-mi temerile toate,
Pune-mi pe umeri munții tăi de dor
Și stele de argint pe ale mele pleoape,
Hlamidă de speranță și fior.

Troiene fă, din sărutări de noapte
Și învelește-mi somnul când afară,
Zăpezile ne îngroapă disperate-
Noi să dormim până la primavară!

De ne-om trezi cu ghiocei în plete
Să nu ne pară rău căci am trăit
Făcând din bucurie minarete
Ca viforul din noi să ia sfârșit!

poezie de (26 ianuarie 2013)
Adăugat de Angelina NădejdeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Vine primăvara!

Berze, ghiocei, albine
se grăbesc, cu mic cu mare,
să pornească la plimbare
și s-anunțe cu-ncântare:
"Primăvara vine, vine!"

Doar ariciul, deranjat
și de-așa zarvă trezit,
ochișorii și-a mijit:
"Ce-i cu voi? Ce v-a găsit?
Iarna încă n-a plecat!
Nu vedeți că-i frig afară
și că fulgii cad grămadă?
Cine are ochi să vadă
lângă sobă o să șadă!
Auzi colo, primăvară!"

Soarele se-ntinde bine
și năsucul i-l ciupește:
"Scoal-odată și privește
iarba cât de deasă crește!
Primăvara vine, vine!"

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Triță

Caut mărțișoare

Sub zăpezi nebune caut mărțișoare,
Flori fără de care... nu ar fi parfum,
În năluci de umbre, razele de soare,
Invelesc dorința... norilor de fum.

Primăvara vine cu ninsori și gheață,
Scânteiaz-a frondă stranii depărtări,
Mugurii de verde rătăcesc prin ceață
Și un șnur ne leagă visele de scări.

În adâncuri albe... ghiocei suspină,
Vânturi ireale... bat în porți de lemn,
Mâine puritatea are-n ochi lumină
Și așteaptă demnă, neștiutul semn.

Vom săpa-n troiene a găsi culoarea,
Neaua se-mpletește cu un roșu dens,
Muntele-i titanul, abisală-i marea,
Iar femeia pare... dulcele consens.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Primăvara

Ca o prințesă, primăvara a venit,
Cu mantia pictată cu petale de flori,
Câmpiile au înverzit, copacii au înflorit,
Natura se îmbracă în calde culori.

În munți și-n văi sunt peisaje minunate,
Cu ghiocei, narcise și mii de alte flori,
Păsările s-au întors din țările îndepărtate,
Pe culmi pasc turmele, vegheate de păstori.

Râurile susură, curgând repede la vale,
Apa trece, spumegând pe lângă stânci,
Pădurea înflorită e împodobită cu petale,
Cerul se oglindește în lacurile adânci.

poezie de din Primăvara Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana IordachescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Elena Bulancea

* * *

Eu ți-aș aduce în suflet Primăvara,
Ți-aș pune în cafea și ghiocei
Iar la desert, ți-aș servi Vara
Doar să privești adânc, în ochii mei!

De mână să mă iei, când vine Toamna
Să nu mă lași singură prin vânt și ploi,
Cu iubirea ta să mă învelești, când vine Iarna
Iubirea nu e simplă, dragul meu... și se împarte la doi!

poezie de (24 martie 2019)
Adăugat de Elena BulanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Triță

Tu mă iubești... Eu te iubesc

Tu seara chemi înspre păcate,
Eu... dimineților te cer
Ca într-un joc, ce totuși poate
Plăti destinul efemer.

Te dezgolești încântătoare
Simțind cum ard... interior
Și-arunc priviri pătrunzătoare
Înspre un trup provocator.

Tu intuiești rebele clipe,
Eu... îndrăznelilor mă vând,
Când albii fulgi își pun aripe
Și bat la poarta unui gând.

Mă înfășori cu-anume teamă,
Te trag... înspre imensități,
Abia simțit, fără să doară,
Taina nebunilor poeți.

Tu rânduiești timidă, timpul,
Pe când eu vreau să-l risipesc,
Trecând peste tăceri cu schimbul,
Tu mă iubești... Eu te iubesc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Triță

Tu mă iubești, Eu te iubesc

Tu seara chemi înspre păcate,
Eu, dimineților te cer
Ca într-un joc, ce totuși poate
Plăti destinul... efemer.

Te dezgolești... încântătoare
Simțind cum ard, interior
Și-arunc priviri pătrunzătoare
Înspre un trup, provocator.

Tu intuiești rebele clipe,
Eu, îndrăznelilor mă vând,
Când albii fulgi își pun aripe
Și bat la poarta unui gând.

Mă înfășori cu-anume teamă,
Te trag înspre îmensități
Abia simțit, fără să doară
Taina nebunilor... poeți.

Tu rânduiești, timidă, timpul,
Pe când eu vreau să-l risipesc,
Trecând peste tăceri cu schimbul,
Tu mă iubești, Eu te iubesc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Triță

Uită-mă la tine-n suflet

Uită-mă la tine-n suflet
Și mă lasă... a păși,
Pe cărări fără de umblet,
Visele... a răvăși.

Uită-mă în suflet... iară
Și atinge-mă cu șoapte,
Fericirea-n mine... zbiară,
Ceasul iată... bate șapte

Uită-mă la tine-n suflet
Și mă lasă-ncet s-ascult,
Tunetele ca un urlet,
Gândurile... în tumult.

Uită-mă la tine-o noapte
Și inchide ușa bine,
Voi sorbi buzele-ți coapte,
Oare... ce te mai reține?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Au fețele întunecate și toamna când plouă, și primăvara când se topesc și după ce se topesc zăpezile și iarba zbucnește din adâncuri, scoțând colți verzi pe acolo pe unde pământul fusese negru smoală. Rămân încruntați, întunecați și atunci când se coace grâul pe câmpuri și când de la o margine a zării la alta, o mare galbenă, dungată cu verde, primește din zori până în amurg, ploaia luminii.

în romanul Desculț, Rumânii din satul Omida
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Satra" de Zaharia Stancu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.90- 10.99 lei.

Acuarelă

Dealul - colaj în schimbare,
piept zvârcolindu-se
în apa gălbuie a amiezii.
Uneori timpul se ghemuiește
în cetatea din adâncuri.
Alteori vine înspre noi
ca un fluviu năucitor.

Ochiul inimii - adâncimea fântânii.

Peste lanurile de rapiță
aleargă hergheliile nărăvașe
ale norilor.

Zmeii grăbesc
înspre bogatele câmpii.

poezie de din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dragobetele păsărilor

Atunci când Primăvara vine
Și păsările se-mpereche,
Atinse par că sunt de streche-
Printre vâlcele și coline!

Izvoarele curg cristaline,
Încânt melodic în ureche,
Atunci când Primăvara vine-
Și păsările se-mpereche!

Coboară Soarele-n rovine
Ca un flăcău fără pereche,
Să stea iubirilor de veghe
Și raze să le dea senine-
Atunci când Primăvara vine!

poezie de (24 februarie 2017)
Adăugat de Vasile Neagu-ScanteianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Diodor Firulescu

Ninge primăvara

Ninge când n-ar trebui să ningă.
Ninge în plină primăvară,
Peste tine, peste mine.
Peste carnea noastră,
Peste buzele ce se sărută șoptind șoapte de dor
Și cuvinte de caramel...
Ninge peste străzile pustii
Și peste florile albastre,
Peste gândurile noastre rătăcite, speriate de șoapte
Ninge peste îngeri,
Peste morți ninge cu ecoul tăcerilor mele!
Peste vise și peste curcubeul realității noastre...
Ninge ca și când ar fi primăvara ultimei zile din an.
Poate că ar trebui să aștept venirea primăverii viitoare
Cu un alt soare mai puternic s-o dezghețe...
Pentru că a nins și peste muza mea, pe șevaletul iubirii.
De-ar fi iarnă acum, aș sări în sus, de fericire,
Că dragostea mea de copilărie
Ar putea topi zăpada într-un minut, cu o colindă.
Cât va trebui să mai aștept?!
O altă primăvară fără să ningă?
Căci primăvara asta îmi este aridă...
Plouă cu lacrimi din liniștea mea,
Pe drumuri de căutări...

poezie de din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Geografia fără cuvinte

Doar zăpezile veșnice care
sunt mai vechi decât istoria
nu pot fi încadrate în aceasta
deoarece
despre zăpezile veșnice
nu s-a putut spune niciodată nimic în plus
de ceea ce sunt astăzi...
Geografia prin ce nu poate fi schimbătoare
sau înșelătoare?
De la o zi la alta,
Pământul poate fi umed sau uscat;
apele pot ieși din matcă sau seca;
plantele pot fi verzi sau uscate,
însă zăpezile veșnice au fost întotdeauna
și sunt de asemenea reci
și unicele prin alcătuirea care
n-a înșelat așteptările...

Geografia fără zăpezile veșnice
se poate menține viabilă doar
punând în plan cimitirele
când acestea
sunt etalate prin simple imagini
fără a fi prezentate în cuvinte
fiindcă atunci ar părea istorie...

poezie de
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Triță

Cod de portocală

Iubito!... vine frigu,-nchide ușa
Și încălzește ceaiul de ghimbir
Iarna aruncă... florilor... mănușa
Însă păstrează șalul de cașmir.

Ninsori nebune, crivăț, vijelie,
Focu-și topește ultimul strigoi,
Scriind, apoi, pe-o coală azurie,
Cum se topesc zăpezile... în noi.

Iubito!... avem cod de portocală
Nu are rost... din casă să ieșim,
Mai bine să cădem... la învoială,
Nopțile astea... hai să ne iubim!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Laurean

Se scuturau zăpezile

Se scuturau zăpezile prin crânguri
Când noaptea-nspre lumină galopa,
Pe dealuri norii coborau prin grinduri
Și frigul taina nopții estompa,

Doar vântu-și flutura prin nori marama,
Pădurea-ncremenea în cerc de foc
Când ielele în noapte-și cântau drama
Iar stelele plângeau de nenoroc,

Din soarele căzut în întuneric
Când rădăcinile urcau spre cer,
Se ridicau într-un discurs homeric
Cuvintele-nghețate-n groaznic ger,

Iar peste-oceanul alb, prins în lumină
Cocoșii au cântat... parcă demult,
Vestind cuvântul care o să vină
Să reașeze-al timpului tumult,

Se scuturau zăpezile pe dealuri
Uitându-și rostul lor în stânci pătruns,
Semințe răsăreau drept idealuri
Și se urcau în sufletul ascuns.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Triță

Se duc actorii

Odihnă veșnică, Ilinca Tomoroveanu

Se duc actorii... unul câte unul,
Rămâne scena goală de valori,
Degeaba bate gongul ca nebunul,
Au dispărut și ultimele flori.

Se duc actorii... cine să-nțeleagă
Cuvintele din ochii lor închiși?
Ce neputința clipei... o reneagă,
Cum o făceau și ultimii proscriși.

Se duc actorii... fug înspre cuvinte
Și-nspre tăceri ascunse în amurg,
Când primăvara veșnicia -și vinde
Uitărilor... și ploilor ce curg.

Se duc actorii... teatrul lăcrimează,
Culisele au înghețat de dor,
Iar timpul dușmănos... avertizează,
În suflet moare zilnic... un actor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Iordache

Femeia

La orașe și la sat
Ea e sexul dominant.
Prin ea vine primăvara,
În suflet poartă comoara.

madrigal de din Buchet de ghiocei pentru femei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Ghid de intoxicatii acute la copil" de Constantin Iordache este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -21.19- 16.99 lei.
Vladimir Potlog

E atât de rece

E atât de rece primăvara care a venit,
Ca sărutul tău care mi-i l-ai dat la despărțire.
De atunci viața îmi pare o lamă de cuțit
Fără tine dulcea și gingașa mea iubire.

E atât de rece primăvara care a venit
Căci chiar nici pomii nu mai vreau să dea în floare.
Și sufletul meu de durere e răvășit,
Fără tine dragostea mea cea mare.

E atât de rece primăvara care a venit
Chiar dacă soarele mai des răsare.
Lumea îmi pare un alb infinit,
Îngropată toată în ninsoare!

E atât de rece primăvara care a venit,
Dar în suflet mai am o speranță!
Că soarele care a răsărit,
O să topească lumea mea de gheață.

poezie de (2 aprilie 2023)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Angelica Ioanovici

Fără primăvară

Nu cred că vine primăvara,
N-ar mai avea de ce veni,
Tăcerea este doar povara,
Ce ne pândește zi de zi.

Nu cred că am să-ți spun vreodată
De așteptări fără sfârșit,
S-a destrămat poema toată
Și n-ai să știi cât te-am iubit.

Neșansa are-un singur drum,
Mă cheamă câteodată seara,
Când străzile sunt nori de fum,
Nu cred că vine primăvara.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook