Depărtarea
depărtarea e sfâșiată de brazde
din ce, în ce mai lungi.
fărâma mea de cer aduce zăpadă,
năluciri mai plutesc fără milă,
cuvintele scumpe au rostuiri trecute.
într-un peisaj al uitării,
neliniștit întunericul țese o pânză acoperind ochii,
picături de întuneric construiesc un echilibru rece,
printre cuvintele ce dor și cele însetate de iarbă.
desfrunzirea prăbușește înaltul
întinzând arborii pe obraz și transformând în cruce săruturi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Oana Frențescu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.