Depărtarea
depărtarea e sfâșiată de brazde
din ce, în ce mai lungi.
fărâma mea de cer aduce zăpadă,
năluciri mai plutesc fără milă,
cuvintele scumpe au rostuiri trecute.
într-un peisaj al uitării,
neliniștit întunericul țese o pânză acoperind ochii,
picături de întuneric construiesc un echilibru rece,
printre cuvintele ce dor și cele însetate de iarbă.
desfrunzirea prăbușește înaltul
întinzând arborii pe obraz și transformând în cruce săruturi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Pauza
Apăsarea sculptează o pauză de alb
acoperind solemn mâinile goale,
cuvintele libere încetează să critice,
doar ochii rămân și întreabă.
Liniștea își așază culorile în golul creat,
uimit întunericul pleacă.
Ideile topite din zona de ieri
au plămădit o pulbere în gând
și care nu se spală nici cu lacrimi.
În spațiul micșorat,
un timp redesenat măsoară
în neștire miezul nopții.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atunci
cuvintele au sărit din neființă
lungindu-se vertical
flambând cerul nopții
trezind arborii ce voiau să doarmă
pe strada liniștită melancolia se scălda în unde verzi- albastre
inima înghesuită în frig murea câte puțin la fiecare strigăt
vocalele schimbau mersul stelelor
un timp se redesena în jocul palmelor
depărtarea zăbovea în trepte către cer
reverența unui frison lovea stomacul
fabulosul foșnet din silabele de foc
sosea din absență
atunci cuvintele au mușcat din mine.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Printre cuvinte
încă te mai iubesc,
printre cuvintele nespuse vreodată
cu umbrele lor de întuneric,
dincolo de zid și fereastră
în nenăscuta înserare vulnerabilă
la mirosul de tei și de algă.
încă te mai iubesc, dincolo de pernă,
de distanța dintre lună și soare,
printre neînțelesuri de genunchi și de iarbă.
ies din mine pentru spațiul de rest
în care ești cu clipele tale-n inele,
uitarea lunecând peste frunze,
cu vise agățate de stele,
încă te mai iubesc, când cad culori peste frunte.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Depărtarea
depărtarea retrocedată de cosmos,
cu firimituri de timp,
revine în prezentul meu
desfrunzită toată,
golită de așteptări,
unde întunericul e întuneric,
iar ploaia dansează sub geam într-un ecou de cântec trist.
poate tu nu ești niciodată acolo.
nici o visare nu se mai rupe din cuvinte.
marginea peretelui e mereu tivită cu o lumină albastră
care împiedică și interzice scânteierile din stele.
ultimul sens al luminii întinde visele dincolo de mine,
spre uitare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primăvara
Primăvara rătăcește singură pe străzi
miroase a biocid pe trotuare,
visele rămân la porțile tărâmului sacru,
între lege, frică și întuneric
uităm cum arată firul de iarbă.
Te caut în liniștea camerei
prăbușită în cenușiul zilelor neutre,
cuvintele au devenit uitări înverzite,
mă intoxic cu revelațiile din somnul lui Dali.
Dezmărginirea e dincolo de mine,
depărtarea e înghesuită într-o desime de gând
trecută prea mult de partea cealaltă,
făcând o rană în ochiul lipit de fereastră.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumini
întâmplarea inundată cu râsete
se stinge în aerul tare.
focul ceasului de seară plutește neauzit.
cartierul e la locul lui, adâncit într-o amețire de visare,
cu străzile alungite în zori.
cuvintele iau forme târzii de fericire
peste bradul năvălind pompos,
luminile desfac în cioburi colorate noaptea,
scântei zvâcnesc în aer.
parada fermecată curge fără capăt,
despuind întunericul, acoperind răni,
evadând din mirosul amintirilor,
într-un rai imaginar.
nu ai cum să știi prezența nemuririi sărutului
în migrația luminii, decupând spirale colorate,
ferecând o liniște în golul unde doar tu poți fi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi dezbrac cuvintele
îmi dezbrac cuvintele de pietre și ape
ajung la tine cu litere curate
pot aprinde cu ele o utopie
în care tainele se strâng în brațe
într-o pată de lumină respirând în voie
fără apăsare
îmi visez aripile rămase la tine acasă
știu că exiști acolo dar ești în altă parte
și sunete domoale plutesc în depărtare
printre fisuri de argint neinventate
plutind în timpul de nisip
și pentru că există jos
există genunchi
loviți de alte aripi trecând în zbor
și o pană de vultur mă taie în două
o parte-s în aer
o parte-s de plumb
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbrele
umbrele cad arcadic peste ochi,
capcane-n întuneric de coroane cu spini sângerează,
cuvintele se sparg neînțelese,
gândurile se încurcă într-un amestec de chin.
mă rotesc între cugetări reci
într-un exil brutal,
în timp ce rebele sinapse
mă-ncheie cu nasturi de sus până jos.
sunt cerc istovit, pribeag, desprins de lume
respirând un aer dulce amărui.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stau
stau între cuvinte,
unele dor și ard în albastru,
altele mă ară până la transparență.
tu ești departe
într-un contur neclar din seva vieții.
odaia se-nvârte lunecând în sus
cu tot talazul ei de întuneric.
o strânsoare se prelinge în tălpi,
cuvintele sar peste mine mirate,
eu rămânând zidită-n ipoteze.
și nu mai știu ce funii de dor
au tulburat sclipirile din astre.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Disec cuvinte
disec cuvintele pân' la sâmburele acela de lumină
neadunând nimic cu nimic
nici rămășița aceea tulburată
de pe aripi de vânt
n-a întregit vreun sens
n-a rostit vreo osândă
e doar o balansare fragilă
într-o rotație
și un întuneric aproape de ochi
nu ești sorbit de zbor
rămâi zidit în vis
înflorit în locul acela de plecare
nedefinit
cuvintele îndoite își topesc starea de căutare
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La cules
focul toamnei iese din struguri
între cutele adânci și spasmul mușchilor
odată cu învârtitul teascului
și strivitul boabelor
ce-și leapădă cămașa
până sub stelele nopții energia curge
cu tot cu lumină și întuneric
cu tot cu rai și iad
frigul din toamnă se ascunde prin iarbă
sau urcă pe gard
uneori apasă pe mâini și pe față
și chiar se coboară sub tălpi
și inima uită golul din eu
particule întregi fără substanță
ca-ntr-o cascadă te urcă în cer
cele lichide îți mută spațiul
modificând cuvintele ce mor lângă cramă
în timp ce mustul dulce sclipitor
aleargă prin irisul ochiului
ascunzând în el semnul divin al nunții din Cana.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un gol
tristețea circulă ca o boală
prin ziua cenușie și rece
segmente de orizont se năpustesc în ochii mei
cuvintele se roagă să le scot din iluzii
tăceri rotunjite despică aerul
creând imagini de fugă
tu ești într-un spectru nedescifrat
recompus pe curcubeul colorat de gând
în felul tău de a merge traversând nimicul
universul meu ghemuit e gata de zbor
ipoteze neflexibile se agață de tălpi
liniile drepte se rup pe verticală
un gol izvorât din neant
îmi caută umbra și-o înghite.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uneori cuvintele nu trebuie să existe, căci, dacă există, strică. Uneori vorbești fără cuvinte. Uneori cuvintele rănesc, pentru că se revoltă. Uneori cuvintele trebuie să tacă, să facă liniște și să asculte cum vorbește tăcerea. Uneori cuvintele se rostogolesc în săruturi și nu se mai numesc vorbe, ci taină.
citat din Chris Simion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Ce ne spunem cand nu ne vorbim" de Chris Simion este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Oglinda
liniștea înșiră culorile dimineții
dezgolind întunericul ascuns printre lucruri
oglinda adună cioburile imaginei mele sfărmate-n iluzii
partea răsfățată își arată oja, rujul și rimelul
prin inimă nu trece nicio rază
nici frigul din palme n-apare în oglindă
cuvintele se mistuie-n spațiu
lumina se joacă cu umbra
trecând peste hăuri și spaime.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem de luni
Orașul e limpede
cu gust de clor în amprente decadente,
peste el va cădea noaptea cu stelele faruri.
Prin cărți e o agitație fără răspuns
pentru lumea clătinată din încheieturi,
ceasurile bat tot mai lent
sub ochii unui sfânt subțire ca o dungă.
Din cuvintele de ieri sar literele aprinse
într-un triunghi al Bermudelor.
Cuvântul tu evadează
între sunetele adunate la un loc
dezlegat de praful umbrei.
Continuă să cadă târziul peste noi dominator,
neterminat, într-un punct inevitabil de fix.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Confesiune
instinct improvizat de nepăsare
printre privirile lungi fără țintă
pe spatele unui cuvânt rămas suspendat în aer
triunghiul orb plămădește răscolit alt albastru
până la ultimul etaj
timpul pare a avea o altă respirare
în care cuvintele aleargă spre mine
creând un luminiș de raze
linia devine o strigare verticală către cer
a unui singur nume
până la clătinarea treptelor
și o revenire în pătratul ferestrei
unde lumea intră pe geam privindu-mă fix.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Început de plecare
e un început de plecare
din alintul gândului suspendat pe umeri
poala a rămas rece ferindu-se de vânt
golită de iluzii
trec prin geometria fără culori
înțepându-mi ochii cu unghiurile ei ascuțite
printre umbrele ce nasc monștri
câte un gând desenat pe-o floare
îl răstignesc în fiecare colț gol
lumea adevărată trece absentă pe lângă timpul meu de nisip
lumina mi-a furat verticala
și mă găsesc circular într-un triunghi isoscel
lovindu-mă de cele trei laturi
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt blocată
sunt blocată pe urmele tale
pe distanța ta pasageră nelămurită
adun haotic cuvintele galbene
din care luna lipsește
mirosul dulceag de noapte amețește aerul
orașul s-a închis devreme
se plutește încins
deșirat
printre frunzele foșnitoare și vânt
frigul suspendat se trezește pe umărul meu
mă risipesc în forme infernale
într-un loc fără lume
sunt aidoma unui amestec de viu
recunoscut de arbori și de pietre
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gleznele lui Adonis
gleznele lui Adonis ies din infinit
fulgii de zăpadă se dezgheață
cuvintele întâmpină iarna înnodând crivățul în spatele cerului
grămada de gânduri rotește inima pe umbra fructelor verzi
deasupra ochi de vultur
începe să ningă cuvintele îngheață
și liniștea e ruptă în lumini
și piatra dă lumină
o alergare apare în interior
în jurul stomacului cresc frunze și arbori
loc tragic de amestec între mine și lucruri
infern dantesc coboară-n metafore
cerul răstoarnă o dezmorțire ce crește
spărgând orizontul în țăndări.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cercul
se crispau umerii sub haina
cu un număr mai mare
zâmbetul se rătăcise printre bagaje
culorile reci încrucișau cuvintele calde cu cele înghețate
mama a aruncat o privire lungă
și a închis repede ușa
nelăsând îmbrățișarea să miște sentimentele confuze
infinitul era semn la fiecare capăt de drum
existam ca o aparență durabilă
un înger căzut dintre nori
căutând rosturi terestre și viabile
căci puse-n silabe de sticlă se spărgeau
m-am trezit într-un cerc
ce părea al meu
cu imaginea celei din urmă cărări
fără vreun punct cheie
viața s-a prelungit pe diferite traiectorii
uneori paralele
alteori intersectate
într-un cerc din ce în ce mai mic
va fi-n curând un punct pierdut în infinit.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!