
Geometria iubirii
adie iarba șăgalnică în joacă
eu caut buze de fată
cu ochii plini de tainic foc
făclie vie în lumea asta fără de noroc
neprihănită făptură cu buze de mură
risipești despărțiri
aduci chemări ce ard aprins
în lumea asta fără de cuprins
azi pier în ochii tăi
atât de mari, întrebători și temători
în mângâieri ce curg, ce dor
pe malul dezgolit al sufletului
cuvintele curg, împetind rădăcini
pe trupul de jad
în geometria pură a iubirii
un unghi cosinus cu sinus, face...
offf, iar m-am încurcat la măsurat
eram atent la sărutat
ce buze dulci, de fată preacurată
ce am sărutat odată, într-o joacă
ce îmi trebuie unghiuri, dreptunghiuri
eu știu doar unghiul iubirii
în frângerea sălbatică a două trupuri
adunate într-o întrebare
lasă, lasă geometria
dă de pereți cu toate
un sărut dau azi pe toate
în unghiul obtuz
un sân dezgolit
de vântul ce suflă în mine
și tu mă întrebi de geometria plană
adun pe unul cu doi
și plec cu ea
în unghiuri de doi
pe cer, un nor trecător
privește la noi, întrebător
pășind printre șoapte îmi port iubirea pe ape
gândul ne poartă, departe de toate
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Geometria iubirii
geometria iubirii durează-n parametri ideali
unghiuri și triunghiuri între cer și pământ
cercuri pasionale creând fiori reali
cu stele și luceferi să facă legământ.
în cubul fericirii mai pot să mă încred
lumini pătrund cu forme pline de mistere
desenează pe pereți un paralepiped
din care zboară gânduri către sfere.
cu tot ce simt trec prin cercuri de foc
un arc multicolor pleacă din mine
iubirea mea sublimă îmi poartă noroc
pune în slove sentimente senine.
geometria iubirii transpusă-n sinonime
scoate în evidență lumini anonime.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul iubirii
femeie, îngerul iubirii
te scalzi în bolți cerești
și roua zorilor îți mângâie în zori obrajii
mă ard cuvintele tale
și țip în noapte dorul meu
te caut printre lacrimi și suspine
și te găsesc în lacrima din noi
te voi învăța femeie într-o noapte
sărutul
ce odată într-o gară ne-a unit pe noi
sunt rug aprins în zorii zilei noi
în ochii tăi se oglindește marea
pășesc pe drumul dintre doi
doi tineri visători și goi ce au visat odată
azi mângâi lacrima ce curge și plânge
o alint cu un sărut
caut un suflet, să îți dăruiesc o mare
dau de pământ cu legi, cu toate, cu păcate
lasă poarta iar deschisă
să pătrund la noapte în gând
să sărut un trup, o floare
femeie, demon, înger, pe pământ
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea iubirii
te-ai deschis într-o noapte
petală pură de floare
în brațe aprinse de dor
ai înflorit o clipă, odată, în zori
te-ai cuibărit goală în așternutul stelar
cădeau stele pe trupul de jad
tu floare de munte, încolțită într-o stâncă
parfumul tău, miros de iasomnie
adia pe țărmul iubirii
înviau dorințe, chemări, visări
înfiorată, tremurai în așteptări
a unui sărut adânc, profund, prelung
te pierdeai în mine în feciorelnice chemări
mă strigai, mă alungai, în tainic joc de amor
cu mâini fierbinți, neliniștite
pe trupul tău am așternut curcubeul iubirii
te unduiai între unghiuri și forme divine
azi clipa a trecut
pe patul răvășit de întrebări a rămas
o petală albă deschisă în soare
ești tu sau o floare
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Legământul iubirii
îngerii nu plâng niciodată, iubito
pășind pe rug
ei doar surâd
surâsul învierii într-un gând
stau pe un țărm
aștept, aștept să vii
să vii, să vii femeie, într-o zi
am adunat în suflet
vise mii, de tainic dor
ador parfumul unui trup din alte galaxii
e trupul tău în altarul iubirii
aș vrea să îți pun cunună
din flori culese ieri în paradis
de noi, doi nebuni îndrăgostiți
tresar în buze frământate de amor
de mușcătura unei mici sălbăticiuni
pierdută, rătăcită în iubire
cum m-am pierdut și eu acum în tine
parfumul tău mă cheamă iar și iar
ca într-un carusel amețitor
mă ceartă, mă îmbie
să vin mereu la tine
arunc de pereți cu despărțirea
nu e a mea
a mea ești tu, femeia primului meu dor
dorința noastră e iubire
la fiecare ceas, te chem
sărut prelung buzele fine
un joc duios, nebun
a două suflete înveșmântate în iubire
m-ai întrebat odată
de ce doare iubirea
iubirea e balsam, nu e durere
nu este chin, e vis divin
a trupurilor ce ard, se frâng, într-un suspin sublim
cu dorințe rătăcite în nebuloase mângâieri
mă leg pe veci de tine
cu un sărut
mi-e dor să fiu cu tine
tu, înger în lumină
surâsul e primul pas spre fericire
al doilea pas
îl vom face în doi
într-un tangou amețitor
ce va urma
voi scrie iubito, într-o zi, pe trpul tău
cu pana înmuiată în amor
povestea unui bard ce a iubit odată, o fată minunată
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe malul unui gând
iubire,
te caut în noapte
în clipe ce dor
tu n'ai să vii femeie
sau poate o să vii în zori de zi
tu n'ai să fii doar un sărut
mereu neînceput, ca la început
eu iți aduc un strop de vis în paradis
nu, nu-ți cer nimic
din șoapte line, cristaline
țes o scăriță către cer
să duc, să duc spre stele
iubirea, dorurile mele
mă vor privi întrebător
unde e ea
ea, visul tău
șoaptă fierbinte de amor
am rupt un ciob din lună
să scriu pe sânii tăi povești de dor
îmi este aprig dor
de a ta îmbrățișare
de sărutări, ce ard, ce dor
offf, Doamne, ce fior nebun, sublim
și totuși trecător
tu unde ești acum
mi's pașii grei
drumul este lung
cum să ajung
cum să te cuprind
să rup tăcerile din mine
cu furia primului sărut
de ce nu vii, de ce nu vii, iubire, într-o zi
amurgurile sunt azi pustii și lacrimi curg
mi-e dor de noaptea noastră
în taina sfântă a iubirii împărtășită
de întâiul țipăt dăruit iubirii
cum te frângeai duios
sub sărutări, sub mângâieri
să dormi, să dormi în cuibul meu
tu pasăre măiastră
să acopăr buzele fierbinți
cu sărutări ce ard, ce dor
să te învelesc încet
cu gândul, cu șoapte de amor
am picurat pe țărm pulberi de stele
să vii, să vii în noapte
pășind ușor prin ele
să plecăm împreună în zbor
din lacrimi de iubire
pictez un râu într-o privire...
nu ai băgat de seamă
priveai un zbor de cuci, prin lanurile vieții și prin lunci
nu te-am găsit atunci și nici în veci
deși te căutam mereu pe tainice poteci
în seri târzii cobor pe malul unui râu
să caut chipul tău
în clipocitul stropilor de dor
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio
adio, roze
dulci, suave tuberoze
adio vise
vara trecea
și nu știam atunci...
foșneau și umbre printre frunze
căutam nebun un trupul prin petale de flori
mireasma ta lipsea
și am trecut printre pași
fără sens, fără rost
mă ardea sărutul uitat pe buze fierbinți
zvâcneau în mine cuvinte nerostite
pluteai aivea pe aripi de vis
cuprindeam bucuria în palme
strângând doi sâni ce se zbăteau în căușuri de dor
am pășit în gândurile tale
m-ai primit sfioasă în adieri de șoapte
și ai țipat, a chemare
erai lumină pură în odaie
eu rătăceam haihui prin stele
au trecut clipe, ani
printre plopii bătrâni și castani
ai plecat femeie, în noapte...
azi adun amintiri
înrămând imagini într-o galerie a sorții
șoptește și vântul în lacrimi
picură gânduri din ramuri frânte de suflet
în zori, pe pernă, un trandafir și un sărut, atât
inima mea ascultă și plânge
ce singură e camera în care am iubit odată, doar odată, o fată
dansul tău a rămas pe buzele nopții
adio roză, adio...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge
fulgi albi, fulgi pufoși atârnă de nori
e iarnă, e frig și e ger
timpul iar grăbește, vremuri se mai frâng
plutesc pe o barcă, eu, o femeie, un gând
pe buze cerni stele
fuge iubirea pe valuri haihui
undeva, pe țărm, un oftat
mă opresc, tu surâzi
un sărut, un nou început
ce frumoasă ești
albă, inocentă și pură
vâlvătaia privirii, e sânge, e foc, e șuvoi
mângâi coapse unduite pe ape
rătăcit în intensitatea curburii
cântă vântul, zboară pescăruși peste zare
sărută-mă femeie în mare
valuri te prind, te cuprind
și te strâng în brațe de foc
offf, în viața asta fără de noroc
freamătă vântul în valuri
vreau buze, vreau trupul, vrea timpul să curgă între noi
să adormim apoi în tainicul drum
hai cântă femeie, o dată, îți cer
să fii a mea în astă noapte, mai cer
femeie, duioasă făptură, înger în cer
să împletim din măinii o scară spre cer
hai vino iubito, hai vino lumină
ochii să îi sorb în zorii noi primăveri
să te iubesc în viscolul din noi
mai ninge femeie, ne ninge pe noi
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa
tu ești un vis deschis în paradis
eu, un simplu cerșetor și muritor
mi-e sufletul un pas spre cer
în zbor etern te caut printre astre
te-am dezbrăcat de gânduri în taina primului sărut
pe trupul nud pictam duioase sărutări, între chemări
poemul nostru sfânt, e taină, e mister
te frângi, mlădie în vânt, tu salcie în cânt
eu te alint într-un descânt
pe buze arse țipă fragede suspine
femeie, aroma liliacului deschis în zori
mă strigi, mă alungi și iar mă chemi
mi-e dor să beau ambrozie și nectar
din trupul tău, atât de alb, de pur, de gol
să sorb mireasma unui gând aprins
de doruri și întrebări nespuse
în adâncimi ce ard, ce dor
ce dulce e clipa primului amor
iubește-mă femeie în noaptea asta
mâine, fie ce o să fie
dau de pereți cu toate
azi sunt nebun,
în brațe port femeia
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea iubirii
te caut în gânduri răvășite
printre ceaceafuri frământate
pierdut în plecări temerare
rătăcit în cuvinte nerostite
scriu ieri și azi
un vers doar ție
te aștept în amurg
pierdut în clipa cea dintâi
pe buze aduc aroma pură a unui vis
ce lungă e cărarea către tine
nu-ți cer decât să fiu al tău
o noapte sau o veșnicie
apoi, fie ce o să fie
dau de pereți cu toate
iubindu-te cu patimă în noapte
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunul
vorbesc, vorbesc
cu patima unui nebun
credeam odată că lumea asta este dreaptă
acum adun doar lacrimi și suspine
e bine, nu e bine...
adun, adun
unde oare să le pun
gânduri, tăceri, dureri
de azi, de ieri, de nicăieri
lacrimi curg, se scurg pe drum
pierdut-am surâsul, găsit-am oftatul
mă răsucesc către cer și pier
ce să aștept, ce să mai sper
eu biet nebun în lumea asta
azi, am mai murit odată
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fum, un foc, o țigară...
parfum și scrum de țigară
într-o cameră tristă și goală
lumina curge haotic
pe geamul spart de gânduri
o viață, un om, o țigară
stăteam de vorbă cu anii
trecuți, petrecuți
timpul se înghesuia în rucsacul nedesfăcut
aruncat aiurea într-un colț
fără sens, fără rost
uitase să plece departe
era tăcere într-o cameră închisă
doar scrum printre rânduri
plouă, într-o lume pierdută, uitată
aștept și îmi vine să plec
să dau de pereți cu viața, cu lumea, cu toate
pe tâmple curg gânduri ciudate
țigara arde pe masă
nu e nimeni acasă
decât un om și o țigară arsă pe o masă
înnod tristeți printre vise îngenuncheate
m-am rezemat de trupul ăsta un veac
a mai trecut un veac, și...
nu cer acum decât un foc și o țigară
un lucru firesc
în tulburătorul abis
al sufletelor rătăcite
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea iubirii
sunt pelerinul rătăcit pe un țărm
pe umeri pânze însângerate
suspină trandafirii în liniștea serii
se răsfrâng gânduri uitate prin parcuri
e târziu, se lasă tăcerea
suspină pe buze iubiri
cade înserarea pe țărm de baladă
se scurge o fată pe nisipul fierbinte
stele se cufundă melancolic în mare
vâsle ritmează firesc printre valuri spre țărmul primar
înfloreau trandafirii în curte
eu căutam spini printre crini
colina adoarme pe umerii ploii
răsună și vântul
fereastra'i deschisă în casă
în iarba verde-crudă, joacă fecioare
tremur, privesc, ce visare...
mă cheamă o fată la joc
ce dulce'i chemarea dintăi
jocul e rug, e foc năpraznic în suflet
răsună pământul sub pași
albă răsăreai în taina privirii
pășeai printre stele pe aripi de înger
eu te-am privit atunci, o dată...
în noaptea aceea, am iubit o fată
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre cioburi
prietenii au plecat departe
am rămas singur în noapte
astăzi sparg
oale și ulcele
ce să fac acum cu ele
toate's sparte, toate's rele
adun cioburi dintre gânduri
printre rânduri amputate
ce să fac astăzi cu toate
viața calcă
trist pe ele
noaptea desenează gânduri
din dureri și din amurguri
curg și lacrimi
curg de toate
printre cioburi și ulcele
toate's goale, toate's sparte
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea
sparg azi oale și ulcele
ce să fac acum cu ele
sparg și gânduri
sparg de toate
ce să fac cu ele sparte
poate plec în altă parte
de ai carte
nu ai parte
doar tristeți și lacrimi toate
adun cioburi
printre cioburi
de prin vatră adunate
viața calcă trist pe ele
noaptea desenează gânduri
din dureri, tristeți, amurguri
curg și lacrimi
curg de toate
printre cioburi și ulcele
ce să fac în altă parte
scriu o carte despre toate
se mai poate...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Flacăra iubirii
te scurgi dintr-o dorință în altă dorință
din timp în răstimp
dintr-un nor, suav, trecător, într-un dor
pe trup curg sărutări
prelinse din buze aprinse
am răvășit trupul tău în patul celest
pat fierbinte, de amor
în clipe abisale
plutești pe aripi de dor
pierdută în mirajul iubirii
te dărui feciorelnic și pură întâiului sărut
inima bate
tic-tac
ce pot să fac
decât să prind, să te cuprind
în brațe suave, line
arzi în iubire, arzi de iubire
ești flacără vie a luminii
te zbați ușor, fermecător, în brațe de alint
pășim apoi în altarul iubirii
să-ți pun pe deget
inelul etern al nemuririi
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima scrisoare
plouă în cer și ceață este în lume
cafeaua arde pe masă
ochii au rămas să plângă în urmă
în urmă doar o urnă
se tace în jur
curg gânduri pe rug
mereu călător pe tragice drumuri
la final, mă caut, mă fug
e ceață deasă în casă
plouă în vatră
cafeaua e amară
și cina absentă pe masă
hipnotic în noapte
căutam câte o fată
dar fata fugea
într-o noapte cu ninsoare în noi
mă apropii de tine
visam, meditativ, un ideal
sărutam forma, cuvântul și trupul
căutând un sărut, doar atât
ilogici și goi
cu ochii puri
pășeam către noi
purtând în suflet doar cifra doi
scriai
se oprise timpul în loc
căutam zadarnic un vis
vroiam să fiu doar un surâs
treceau oameni pe stradă
pe geamuri, iarna se scurgea ireal
eram absentul grăbit
dintr-o iarnă globală
mă despart de tine
pășind către noi
căutam un înger
în sărutul absent
mai venea o ploaie
eu căutam pe țărm femeia
îți scriu iubito de pe mare, o scrisoare
îți scriu iubito viața mea
te-am rugat să vii
tu nu ai rămas
atuncea las
pe sânul tău, un semn de carte
a plecat și clipa
e pustie ziua
gândul iar mă doare
printre lungi apusuri, iarăși trecătoare
e de ajuns o fugă
de ce ard în mine
caut un răspuns
eu străinul lumii, rătăcit în noi
pe o pagină
rătăceam femeia
despuind aivea pagina tot goală
căutam iubirea și în ea femeia
eram o scrisoare
tu, tainic ideal
scriam pe o cruce
destinul final
durerea mea azi a plâns în tine
eu strigam o fată
uitat era totul
iubirea noastră a fost odată, poate niciodată
trupuri ce se caută, disperate în noapte
voi pleca acasă, ultimul damnat
îți scriu o scrisoare
când șoaptă nu este, nu mai sunt nici eu
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Port pe buze
Port pe buze dor de floare
Și pe brațe împliniri,
Liniștea-i o desfătare
De luceferi și zefiri.
Port pe buze doruri arse,
Soare picurând amar,
În lumina ce se sparse,
Într-o lacrimă de jar.
Port pe buze dor de tine
Și în inimă destin,
Trecătoarele suspine,
Puse-ntr-un pahar de vin.
Port pe buze sărutarea
Ultimei îmbrățișări,
Tumultoasă ca și marea,
Plină toată... de chemări.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima poartă
se scutură umbre pe ziduri
în tristul ungher
un om își caută pasul
în tragic decor efemer
ciuturi de lemn coboară agale
lângă casă, în curtea din vale
plânge o mierlă, a jale
se stinge și gândul în cale
vântul strigă agonic prin luncă
stele își spală paloarea într-o baltă
foșnește gândul rămas într-o stâncă
mai cântă un cocoș a mea soartă
la fereastră, bolta e spartă
trec în goană păsări de munte
gândul să'l poate iarăși
dintr-o parte în altă parte
tu respiri și plângi pe o pernă
ochii curg,
privirea e lacrimă toată
norii trec grăbiți către cer, încă o dată
clopot stins mă cheamă
umbre curg pe perna goală
tu tremuri, lângă ultima poartă
rezemând a ta soartă
te învelesc în neagra pânză
busuioc în păr, crini albi pe buze
ai rămas statuie de ceară
printre spini și neguri iarăși și iară
vântul bate nebun într-o poartă
o dată, încă o dată
eu aștept pe țărm iubirea
ce a plecat la drum, pe o poartă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ape
era atât de întuneric în mine
încât mă împiedicam de gânduri
mi-am lăsat sufletul în vatră
plecând să dorm între ape
m-am trezit în zori, printre flori
roua se scurgea din inimă în iarbă
țineam în mâinii flacăra
o așezam în zori din poartă în poartă
să lumineze calea celor ce vin
se tânguiau constelații între gene
eram neliniște, lacrimă și sânge
lunecam printre gânduri, tăcerea aceea și azi mă apasă
căutam bezmetic începutul în lumea asta surdă și oarbă
apele au uitat apoi să mai curgă
timpul a tăcut în bezna din jur
umbre se frângeau printre șoapte, în noapte
mă învălui în despletiri de ape
în stropii cruzi de rouă
iar vântul printre stele privirea și-o coboară
pășesc prin veacuri înghețate, veșnicia să o mângâi
cu buze flămânde
mă întorc din somn să rătăcesc mai departe pe ape
ruga mea a rămas o umbră târzie
încotro curg răzlețe păsări călătoare
sădesc hotar între nimic și ireal
pășind tot mai departe de prăfuitul ideal
lumina unui început sfârșit înainte de început
având mereu în tâmple vaiet surd
în ochi se aprindeau ruguri de sori
ochii însetați de lumină căutau o rază de soare
și am plecat, aiurea, haihui
mă apropiasem prea mult de porțile timpului
și am ars tăciune în vânt, a ultimă îmbrățișare
în zori nufărul a înflorit între ape
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tărâmul
într-o noapte, am prins sufletul
în adâncimea universului
era prea mare distanța
de la mine la el
am îndesat gândurile în buzunare
doar ca să mă aflu în treabă
eram năucit de lumina cerului
curgea zgomotos printre pletele timpului
obosit, am închis ochii o clipă
când m-am trezit
eram dincolo
adică nicăieri
asta a fost ieri
de azi nici nu mai vorbesc
atârnat de umbra pașilor pierduți
plec spre polul opus
al cui
eu asta nu știu să o spui
mă dor acut
vorbele aruncate pe pereți
în splendoarea unei lumi
rătăcite pe alt tărâm
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Desculț de gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!