Albastru 16

Mi-eşti lanţul prins de gleznă, ce mă ţine
Să nu mai fug în noaptea nunţii noastre,
Rănindu-mi inocenţa cu ruşine
Când îmi striveşti poemele albastre.

Şi muşti din versul ce îl port ca salbă,
Când goală mă arăt, să guşti din mine.
A mai rămas un pliu din rochia albă
Şi un buchet de roşii balsamine.

De mă atingi eu mă deschid ca cerul,
Tot mai albastră în adânc de floare
Şi te primesc, iubite, în ungherul
Plin de iubirea tămăduitoare.

A germinat în Lilith şi în Eve,
Marame de oceane-nlăcrimate
Le-au fost şi strai şi nesecate seve
În nopţi şi zile reci şi zbuciumate.

Legată voi rămâne pe vecie!
Mă răzvrătesc dar este-n legea firii,
Să-mi fii bărbat şi eu să-ţi fiu soţie,
Chiar dacă-mi plâng, pe umeri, trandafirii.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt pădure şi câmpie şi grădină...

Cresc în mine, azi, păduri, ca-ntr-o oază din deşert
Şi nu-mi pasă dacă-mi furi, un poem cu ploi. Te iert.
Lasă-mi versul de-nceput, când gemea de-atâta verde-
Un lăstar necunoscut, nebunia să-mi dezmierde!

Cresc în mine, azi, câmpii, flori de maci, pe buze dulci
Şi devreme, de-ai să vii, să nu uiţi să te aduci,
Să-ţi arăt cum râd scaieţi, la o margine de vară,
Când i-atinge luna-ncet, şi-i sărută-n strai de seară.

Cresc în mine, azi, grădini cu zorele şi trifoi,
Tu, să mă adăpi cum ştii şi duios să mă desfoi,
Să-mi laşi trupul să respire şi-n miros de busuioc
Să gustăm din mere coapte. Şi la cină te provoc,

Să mă guşti din cupa vie-a unui roşu trandafir,
Unde te aştept, iubite, ca pe-un tainic musafir.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Albastru 16" de Violetta Petre

Sunt lanţul prins de gleznă ce te tine,
Dar prea tarziu, că ştie tot oraşul,
Că m-ai făcut în urbe de ruşine
În noaptea nunţii ai fugit cu naşul!

Ai apărut în zori, ca o minune,
Ca o fecioară pură între crini,
Mi-ai pus să muşc din sâni cu pasiune,
Şi-aveai pe sfârcuri urme de canini...

Mi-ai spus c-o să-mi deschizi o nouă cale,
Şi m-ai învăluit ca o tornadă;
Când ochii i-am deschis, văzui cu jale,
Poteca ta era autostradă!

Mi s-au aprins avariile-ndată,
Nainte să intrăm îm derizoriu,
Şi-am pus o frână bruscă şi ciudată,
Când încă n-am pătruns în giratoriu.

N-o să te ţin legată pe vecie,
Îmi pipăi periodic buzunarul
Şi simt în mine-o mare bucurie...
Că ai fugit cu naşul nu cu darul!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar de-i târziu...

Iubite, fă-mă ploaie şi picură-mă-n sus
Acolo, în Castelul, unde, cândva m-ai dus
Şi lasă-mi şi cicoarea, să-mi ţină loc de cer
Albastru, că-i atâta de sus şi efemer...

Ascunde-mă-n ruine, sub ziduri de cetăţi
Eu şi cu poezia, ca două jumătăţi.
Te-aşez în poezie, în versul meu de dor
Ca timpul să îţi treacă, pe lângă ploi, uşor...

Pictează-mă pe turnul ce-atinge-un univers
În care, noi, de mână, cândva,-mpreună-am mers!
Eu, de la ţărmul mării, voi evada curând
Să mă aşezi, iubite, în braţe, nu în gând...

Şi te-oi iubi cum nimeni nu te-a iubit vreodat'
Profund, derezonabil dar şi nevinovat.
Te voi lăsa să-mi intri sub piele pân' la os
Dar, să o faci, iubite, calin şi drăgăstos...

Şi să îmi pui în irişi un violet aprins,
C-am mai rămas cu movul culorii ce s-a stins,
Când ai uitat de mine, atâţia ani la rând.
Am căutat iubirea, dar n-am vrut să o vând...

Am aşteptat cuminte cu tine-n poezie
Să-ţi fiu acum, iubite, chiar de-i târziu, soţie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar versul meu

Şi tu ţi-ai ridicat un zid de ceaţă,
Să nu te mai găsesc, să-ţi cer un munte.
Ştii, mi-ai promis, cândva, o dimineaţă
Cu norii aşezându-se pe frunte.

Nu mai ajung la cer, că cer nu este-
L-ai confiscat cu lună şi cu stele.
Eu cum să mai ajung acum pe creste,
Când aripile-mi plâng între atele?

Şi creşte-n mine un deşert de moarte,
Îmi mor poemele de-atâta sete,
Morgane-şi scriu delirul pe pancarte
Şi mă îmbie-n haine violete.

Şi eu alerg nebună printre dune
Şi strig, ecoul să te regăsească,
Dintre tăceri, în mine, să te-adune
Şi cu iubirea mea să te lovească.

Să te trezeşti şi să alergi prin mine!
Prin vene nu mai curge nicio vară
Şi primăvara geme în ruine
Şi orice anotimp e o povară.

Nu te mai chem, am obosit, iubite
Doar versul meu, o toamnă-o să-ţi recite.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mai calci pe versuri!

Te răsuceşti prin mine, insomniac notoriu-
Ţi-am pus hamac de versuri să-ţi fie somnul dulce,
Dar tu te-mbeţi cu sânge, sugând aleatoriu
Din orice poezie ce-n lacrimă se frânge.

Puteai să-ţi laşi la uşă, bocancii plini de ţinte-
Mărşăluieşti prin mine, soldat la datorie.
Eu îţi deschid fereastra spre inimă, cuminte,
Dar, nu călca pe suflet, că nu-i butaforie!

Ţinteşti de după atrii, şuvoaiele de viaţă-
Călău ce ţine moartea în braţe ca pe-o divă.
În straie de-ntuneric, tic-tac-urile-ngheaţă,
Când îţi reverşi în mine, pornirea primitivă.

Opreşte-te din fugă, mă doare-un vers de vară!
Dar, cum să vezi tu vara, în echipaj de luptă?
Te-aştept la o ţigare, pe prispa dinspre seară,
Când, un amurg de tine, din mine se înfruptă.

Am să-ţi arăt o hartă a drumurilor toate,
Să nu mai calci pe versuri, (eu sunt o poezie).
Şi unde-aşteaptă muza, să te târăşti pe coate,
Căci de striveşti o muză,-mi striveşti sufletul, mie.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme de nea...

Să nu plângi, poezie, că te-am lăsat orfană,
Să-ţi cauţi o poveste, să-ţi sprijine tăcerea!
Un zâmbet de prieten să îţi aşezi pe rană,
Să-ţi mângâie tristeţea şi lacrimi şi durerea!

Eu am rămas acasă şi te aştept cuminte,
Doar gândul e cu tine şi parcă nu-i prea mult,
Că nu pot, poezie, să te ascund în braţe
Şi scâncetul albastru nu pot să ţi-l ascult.

Să ningi frumos acolo, în luna vieţii mele,
Aşa cum ningi în mine, în fiecare vară,
Când te adun din ceruri, pierdută printre stele!
Eu am rămas acasă cu vara mea amară,

Să mă mai nasc o dată-n clepsidra nemiloasă,
Un fir de sare gemă, topindu-se de teamă.
Să nu fii, poezie, pe noaptea mea, geloasă!
E noaptea-n care versul în lacrimă-o să geamă.

Voi da noroc cu cerul, voi aştepta lumina,
Să îmi deschidă ochii, ca se te pot vedea.
Ninsoarea mea albastră, sărutu-ţi rădăcina
Din care urcă-n mine poemele de nea!

poezie de Violetta Petre din Ninsori albastre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi îmbrăcate în mătase albă

Nopţi îmbrăcate în mătase albă
În sufletu-mi se-aşează liniştit
Mi-e gândul somnambul şi obosit
De nopţile ce s-au ţesut în salbă.

Însingurat ca floarea cea de nalbă
Care în loc stingher a răsărit
Îmi pare că-n destin s-au contopit
A mele gânduri şi cu noaptea albă.

Mă tot întreb de răsări-va soare
Aducător al timpului senin,
Cât va mai fi până atuncea, oare?

Aştept doar în durere sau suspin,
Speranţa zilei tămăduitoare
Ce-alungă noaptea albă şi-al meu chin.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o zi mai râd a floare...

Azi arunc broboada sură şi dau liber la coşmar,
Arunc lanţurile toate la fier vechi şi-mi fac un dar:
Scutur pomii de petale şi mă-mbrac în liliac,
Din lăstari de sălcioară coroniţă am să-mi fac.

Pun narcise la revere şi crăiţe la mijloc,
O liubelie pe frunte şi pe gene un boboc
De petunie albastră, ca albaştri ochii mei,
Să te cheme, să te soarbă. Şi-n ureche brebenei,

Să-mi atârni, iubite, galben, purpuriu sau auriu,
Lângă tâmplă unde timpul s-a machiat în argintiu.
Şi din iarba fremătândă ce se zbate pe sub paşi,
Să-mi faci pat de noapte bună şi-aşternut din toporaşi.

Şi să mă-nveleşti cu tine-n dimineaţa de Florii,
Când eu, violetă-albastră, cu mireasma-mi te îmbii,
Să mai zăboveşti o clipă, cât mai înfloresc în zori.
Apoi, poţi să zbori, iubite printre cârduri de cocori.

Cât mai port culoarea-n mine şi-n oglindă mă privesc,
De Florii port strai de soare şi-un minut întineresc.
Şi-n clepsidra-n care timpul zboară într-un gest firesc,
Eu rămân o vreme floare, ca un vis dumnezeiesc.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnicul meu

Nu doar mi-ai fost, iubirea mea,
Tu încă-mi eşti şi îmi vei fi,
Mi-eşti infinit pe cer şi-o stea,
Chiar dacă eu nu te-oi mai şti.

Iubirea mea de veşnicii,
Azi, paşii mi-i îngenunchez
Să-ţi las privirea mea, când vii
Pe ea să calci când înnoptezi.

Iubirea mea, am doruri mii
Şi-abia aştept să te revăd,
Ieri te-a luat, dar azi să-mi vii,
Că-n suflet mi-a rămas prăpăd.

Iubirea mea, imensul meu,
Plâns de vioara răvăşit,
Te-ntoarce azi, că mâine, eu,
Te-oi lua în veşnicu-mi sfârşit.

Iubirea mea, dor ne-mplinit,
Tu rază-n viaţă mi-ai rămas,
Mi-eşti veşnic dar de negăsit,
Căci te-a furat un lung popas.

Iubirea mea, tu, dragul meu,
Azi te aştept ca niciodat',
E acel timp când Dumnezeu
Mi te dăduse altadat'.

Iubirea mea cu glas duios,
Destinul meu dulce-amar,
Tu, mi-ai rămas visul frumos,
Chiar dacă-mi eşti peste hotar.

Iubitul meu, eu cred acum
Că-ţi este mult prea dor de noi,
Te rog, alege-acelaşi drum
Şi vino astăzi înapoi.

Am să te-aştept, iubirea mea,
Sau tu, cel ce m-aştepţi, să fii,
Iubirea noastră-n fir de stea
S-o ţesem printre veşnicii.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş răsări ca iarba...

Aş răsări, ca iarba, din palma ta de soare
Să te mai văd, iubite, o dată cum te ştiu,
Dar încă am zăpadă pe umeri şi mă doare,
Că nu ştiu de-i devreme, sau poate, prea târziu

Să mă trezesc din somnul tăcerilor albastre
În care mă simt bine şi n-am răspuns de dat,
Când mă întrebi, iubite, de cântecele noastre.
Eu nu mai cânt, vioara, de cântec, s-a lăsat.

Curg sevele prin mine şi răscolesc nocturne,
Ameţitoare patimi şi nu mai ştiu de pot,
Să mă mai nasc vreodată din clipe taciturne
Şi clocotul de vină, din mine, să-l mai scot.

Sunt vinovată, Doamne, că mor încă o dată,
Când primăvara strigă, dar eu nu o aud.
Sunt încă iarnă albă, de lacrimi suspendată
Şi-aş răsări ca iarba, de verde să asud.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub talpa ta

Sub talpa goală te-aş păstra, să-mi mângâi paşii pe ninsoare,
Când nopţile cu greu le car pe umbra mea rătăcitoare.
Nu mă lăsa să sângerez, călcând pe cioburi de iubire,
Cât eu îţi sunt un univers, cât eu îţi sunt nemărginire.

În palma ta mă scriu poem, să mă recite trandafirii
Şi versul meu de început, ca noaptea când se-nchină mirii,
Pe inelar să-l înfăşori, ca legământ de netrădare,
Să cânte albul peste noi, când ninge abuziv şi doare.

Ne troienesc pe umeri zori cu întrebări chinuitoare
Dar, nu-s răspunsuri pentru noi, cum nu e valul pentru mare
Decât un efemer oftat, pe-aceeaşi cale de tăcere,
Ce-şi lasă lacrima pe mal şi în albastra spumă piere.

Sub talpa ta de m-ai avea, mi-aş face iglu pentru-o viaţă
Chiar dacă mângâiera ta, cu-atâta iarnă mă îngheaţă...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să facem noaptea albă

Hai să facem noaptea albă,
Hai s-o mai lungim... puţin,
Hai să mi te pierd în nalbă,
Hai să bem.. nebunul... vin.

Hai să dezlegăm... misterul,
Hai... speranţe să-mpletim,
Hai să-ţi fiu o clipă... cerul,
Hai... iubirea s-o-mpărţim.

Hai să facem noaptea albă,
Hai s-o vindecăm... de dor,
Hai să punem stele-n salbă,
Hai prin vise... să-ţi cobor.

Hai să inventăm... percuţii,
Hai în braţele-mi... arzând,
Hai... am două, trei soluţii,
Hai... în suflet să-ţi pătrund.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ţi-aş fi cerut...

De ţi-aş fi cerut albastrul să-l culegi din ceruri toate,
L-ai fi adunat din stele cu toţi îngerii de noapte
Şi-ai fi vitregit cicoarea de culoarea ei sublimă
Şi poemele albastre de metafore şi rimă.

De ţi-aş fi cerut din zile, să-mi dai dimineţi albastre,
Ai fi alungat apusul din matricea vieţii noastre
Şi ai fi oprit tic-tacul din clepsidre ancestrale,
La răscrucea dintre-amurguri şi a nebuniei tale.

De ţi-aş fi cerut lumina din altare, la-nviere,
Ai fi dus toţi mieii lumii-n Carul Mare, la tăiere.
Şi ai fi cărat în spate ale lumii vini, păcate,
Numai să-mi aduci, iubite, tot ce-aş fi cerut, din toate.

Dar nu ţi-am cerut nimica, doar să-mi fii paznic durerii!
Tu te-ai scufundat în moarte şi în braţele tăcerii...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două arce

Între două arce... zări de cer purtate,
te văd prins, iubite, între zi şi noapte;
mâinile deschise către amândouă -
în văzduh de cruce trupu-ţi plin de rouă.

Te văd prins, iubite, între zi şi noapte,
blândă resemnare prin singurătate;
ochii tăi cu sete par că mie-mi plouă -
ah!... ce mai aversă'i roua dată-n două.

Blândă resemnare prin singurătate,
ţin pe umeri cerul plin de apostate,
cearcănul meu fuge, mă trădează-mi pare,
vrea să-mi dau sfârşitul pe o 'mbrăţişare.

Ţin pe umeri cerul plin de apostate,
braţe ce sunt arce-n zări apropiate;
gleznele ce-ţi prind... crucea mea de rouă,
blândă-i răzvrătirea dată pe din două.

Braţele-mi sunt arce-n zări apropiate
şi-s păgâna nopţii-n cruci fără păcate;
să nu-mi certe nimeni cearcăne ridate
că te port cu mine între zi şi noapte.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise pe tarabă

A rămas cuvântul searbăd, iarba a pălit cuminte,
Ca o dulce amintire ce se pierde inocent.
Mă dor braţele şi versul de aducerile-aminte
Şi mă doare talpa goală care muşcă din prezent.

Tace floarea cea de miere şi cum ninge a-ntrebare,
Când atinge caldarâmul, ce-o aşteaptă tremurând!
Îi prind galbenul pe umeri, ca să simt cum biata floare
Îşi aşteaptă agonia şi să o ascund în gând.

Parcă nici n-au fost poeţii laolaltă, prinşi în horă,
Versul parcă nu se-aude de atâtea depărtări.
Bate gongu-n buza vremii, anunţând din oră-n oră,
Că s-au rătăcit poeme, pe-anonimele cărări.

Îmi strâng valurile mării într-o salbă de cuvinte-
Au rămas mult prea puţine pentru ce aş vrea să spun.
Ţin clepsidra-n partea stângă, voi îmi tot umblaţi prin minte
Şi pe fiecare-n suflet, tot încerc să vă adun.

Vara îşi arată colţii, ca un rinocer la pândă-
Parc-aş vrea un pic de iarnă, să mă-mbrace în răcori.
Mi-am dus visele în piaţă, ''doar Eliza să le vândă''
Că e arşiţă în ele şi n-au loc la sărbători.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un trist buchet

E ora când refuză trandafirii
Un compromis cu propria candoare
Şi îndoiala care pururi doare
Mai rău decât aşezământul firii;

Vor fi tăiaţi să-nveselească mirii
Într-un apus rămas fără culoare
Când cel mai grav din ţipete nu moare
Şi îl îngroapă-n carnea lor, fachirii

E ultimul recurs la o lumină
Răsfrântă-n luciul mobilei curbate
Când cad zăpezi albastre peste sate
Şi moartea le rămâne fără vină,
Iar tija lor suavă se calcină
Precum un rug cu pâlpâiri ciudate.

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntreb acum

Când lacrimă căram pe umeri goi,
M-ai învăţat să zbor, precum cocorii
Şi cerurile le-mpărţeam la doi,
Jucându-ne de-a ploaia şi de-a norii.

Scriam poeme-mbrăţişaţi naiv,
Privindu-ne în ochi ca-ntr-o oglindă,
Erai albastru, eu în rogvaiv
Îţi desenam un dor, iubiri s-aprindă.

Când zorii evadau din albul vis
Îţi ofeream un mic dejun frugal
Ca să-ţi păstrez la prânz un paradis
Dintr-un sărut al valului la mal.

La cină, eram fruct răscopt pe ram,
Să mă culegi cu poftă şi nesaţ;
Ca mărul Evei, eu te aşteptam
Să muşti, să guşti şi să te prind în laţ.

Mă-ntreb acum, ce mai mănânci străine
Şi poate-mi spui, de ce-ai fugit de mine?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-acum mai eşti în mine

M-ai adăpat, iubite, ce sete-aveam în mine
De ploile rebele, de vară şi de tine!
Şi cum mai creşte iarba în pielea de sub palme
Când palma ta rămâne pe sânu-mi şi adoarme!

Şi-acum mai eşti în mine, ca un poem ce cântă
Pe strune de vioară, când înserări frământă.
Cum înfloreşte-albastrul sub genele lăsate,
În visele de noapte, când pleoapa-ncet se zbate!

Şi aripile-s ramuri ce înfloresc amurgul,
Cu primăveri aruncă în mine Demiurgul.
Pe buze mai suspină sărutul... ce arsură
Mi-a sângerat tăcerea şi s-a ascuns în gură!

Mi-ai adăpat iubite, atâtea doruri mute,
Cu zeama aurie de pere pergamute!
Când ai muşcat din versul virgin al cărnii mele
A explodat tot cerul şi a plouat cu stele.

Şi-s ca o sărbătoare în straie de lumină
Şi te iubesc cu teamă şi te iubesc cu vină...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romantism nocturn

am prins într-o salbă anii ce-au trecut
e scris în legea firii viaţa s-o cinstesc
cu iubirea pură timpul l-am petrecut
îmi este drag de lume, cerul îl slăvesc.

nu ştiu de plictiseală mă delectez cu versul
las cu el amprente prin lumea întreagă
cu romantismul verde seduc universul
ştiu că Dumnezeu poate să mă-nţeleagă.

stau pe terasă cerul sublim îl admir
cu mâini diafane stelele mă ating
mă trec fiori nostalgici ca de trandafir
mă scutur ca vântul de gândul nătâng.

luna mă învăluie cu albu-i patrafir
emoţii din lumină în suflet se răsfrâng.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, Poem şi tu, Cuvântul...

Te-am văzut prin ploile târzii,
Aşteptând să-ţi luminez cărarea,
Paşii îţi plângeau pe căi pustii,
Eu îţi răsăream, topindu-ţi sarea.

Primăvara, ştiu că ţi-o aduc,
Iernile le-ascund la mine-n păr
Şi în toamna cuibului de cuc
Te mai ning şi azi cu flori de măr.

Sub cireşi în floare mă mângâi,
Înfloresc sub palma ta, cum cerul
Îşi deschide porţile dintâi.
Tu îmi eşti, iubite, temnicerul

Într-un loc în care m-ai chemat.
Au venit cocorii-n zbor la tine,
Chiar de mi-este zboru-ndepărtat,
Am adus şi fluturii cu mine.

De mai sunt zăpezi în trupul tău
Şi-n coroana-ţi umbra îţi veghează
Ca un crâncen, sângeros călău,
Eu îţi dăruiesc lumina trează,

Să-ţi descânt tăcerea din nisip-
Clipele ce curg nevinovate
Şi pe buze, zâmbet, înfirip,
Noaptea o gonesc cât mai departe.

Seve de iubire-am răsădit,
''Îţi aştern cu floare tot pământul''.
Dacă pân-acuma n-am murit,
E, că-ţi sunt Poem şi tu Cuvântul...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!