Chiar de-i târziu...
Iubite, fă-mă ploaie și picură-mă-n sus
Acolo, în Castelul, unde, cândva m-ai dus
Și lasă-mi și cicoarea, să-mi țină loc de cer
Albastru, că-i atâta de sus și efemer...
Ascunde-mă-n ruine, sub ziduri de cetăți
Eu și cu poezia, ca două jumătăți.
Te-așez în poezie, în versul meu de dor
Ca timpul să îți treacă, pe lângă ploi, ușor...
Pictează-mă pe turnul ce-atinge-un univers
În care, noi, de mână, cândva,-mpreună-am mers!
Eu, de la țărmul mării, voi evada curând
Să mă așezi, iubite, în brațe, nu în gând...
Și te-oi iubi cum nimeni nu te-a iubit vreodat'
Profund, derezonabil dar și nevinovat.
Te voi lăsa să-mi intri sub piele pân' la os
Dar, să o faci, iubite, calin și drăgăstos...
Și să îmi pui în iriși un violet aprins,
C-am mai rămas cu movul culorii ce s-a stins,
Când ai uitat de mine, atâția ani la rând.
Am căutat iubirea, dar n-am vrut să o vând...
Am așteptat cuminte cu tine-n poezie
Să-ți fiu acum, iubite, chiar de-i târziu, soție...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Violetta Petre. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.