Doar o zi mai râd a floare...
Azi arunc broboada sură și dau liber la coșmar,
Arunc lanțurile toate la fier vechi și-mi fac un dar:
Scutur pomii de petale și mă-mbrac în liliac,
Din lăstari de sălcioară coroniță am să-mi fac.
Pun narcise la revere și crăițe la mijloc,
O liubelie pe frunte și pe gene un boboc
De petunie albastră, ca albaștri ochii mei,
Să te cheme, să te soarbă. Și-n ureche brebenei,
Să-mi atârni, iubite, galben, purpuriu sau auriu,
Lângă tâmplă unde timpul s-a machiat în argintiu.
Și din iarba fremătândă ce se zbate pe sub pași,
Să-mi faci pat de noapte bună și-așternut din toporași.
Și să mă-nvelești cu tine-n dimineața de Florii,
Când eu, violetă-albastră, cu mireasma-mi te îmbii,
Să mai zăbovești o clipă, cât mai înfloresc în zori.
Apoi, poți să zbori, iubite printre cârduri de cocori.
Cât mai port culoarea-n mine și-n oglindă mă privesc,
De Florii port strai de soare și-un minut întineresc.
Și-n clepsidra-n care timpul zboară într-un gest firesc,
Eu rămân o vreme floare, ca un vis dumnezeiesc.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Violetta Petre. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.