Descărcări de suflet

Sărutul nostru-i altfel, e-o trăire
pe care-o ştim demult, căci a mai fost
în alte lumi, de care n-avem ştire
-secretul e al sufletului nost-

E o-ntâlnire dincolo de fire,
în care nu-i prezent şi nici trecut,
ci doar atingerea în regăsire
a celor ce, o vreme, s-au pierdut.

Se manifestă ca o descărcare
a tot ce niciodată nu vom şti,
căci doar iubirea este-aceea care
decide cărui suflet va vorbi.

Iubita mea, hai să le dăm o şansă
şi, printre buze, lucruri din trecut
să povestim în minunata transă
a sufletelor noastre, prin sărut!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire

în câte chipuri încerc să mi te amintesc
nici unul nu rămâne
pentru că zborul lor, e doar
o închipuire

în cate vise încerc să te găsesc
nici unul nu-i, o amintire
căci totul în mine este şters
de timpul care a trecut, şi nu mai eşti
în nimeni

dar ai lăsat cuvinte scrise
cuvinte din suflet amintire
pentru mulţi care încă, vor să ştie
că nu ai fost trecut, ci iar prezent
un suflet cald pentru vecie

acum eu mă uit la ele, citesc şi nu pot
nici măcar să-ţi spun, că-i fost
doar... amintire

poezie de Viorel Muha (august 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăruri

Te caut în gânduri, în colţuri ascunse
Prin care nici timpul demult n-a trecut,
Prin ziduri ce-nchid întrebări nerăspunse,
Şi poate apari, adevăr absolut.

Mă-ntreb de exişti sau e numai părere,
Te caut în van? Adevărul meu trist
E viaţa-mi lipsită de orice plăcere
În care mă-ntreb pentru ce mai exist.

Prin bezna adâncă, în slaba lumină,
Găsesc amintiri zdrenţuite de timp,
Le-ascult, le ridic şi le scutur de tină,
Sunt foarte schimbate de lungul răstimp.

Citesc printre lacrimi ce-mi cad peste dale,
Mă mir câte lucruri frumoase-am uitat,
E alt adevăr care-mi iese în cale,
Şi nu e al meu, e... ce n-am căutat.

Le am pe-amândouă acum şi mi-e bine
Căci simt că se poate, nu-i timpul pierdut
Mai am înc-o şansă, norocu-i cu mine,
Acum ştiu ce e adevăr absolut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 123

Nu, Timp, nu te făli că îmbătrânesc,
Că piramide noi ce s-au făcut
Nu-mi par a fi altfel, nu mă uimesc;
Ele imită lucruri din trecut.
Trăim puţin, de-aceea admirăm
Lucruri mai vechi, dar tu ne-ai amăgit;
Şi credem azi că noi le ridicăm
Uitând că de-al lor nume-am auzit.
Eu te desfid cu tot ce-ai consemnat,
Nu venerez prezent şi nici trecut,
Căci ce vedem şi tot ce ai păstrat
Sunt doar minciuni ce-n grabă le-ai ţesut.

Eu jur că-n veci voi fi adevărat;
Cu coasa ta nu pot să fiu tăiat.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scut şi spadă

... nu există trecut, nu există trecut
doar memorie crudă
doar un spaţiu prezent în bucăţi desfăcut
de prezenţa mea nudă

nu există trecut, nu există trecut
doar un soi de samară
ce cândva am găsit, ce cândva am pierdut
cu tristeţe amară

nu există trecut, nu există trecut
numai clipe reale
ce mereu lapidar sunt plătite tribut
la nimicuri banale

nu există trecut, nu există trecut
doar abrupta cascadă
cea din care-am ieşit, cea în care căzut
mulţi ar vrea să mă vadă

nu există trecut, nu există trecut
doar ceva ce insistă
că în tot ce-am ales între lance şi scut
- viitorul persistă...

poezie de Iurie Osoianu (4 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tabloul vieţii

Descrie-mi c-un penel întreaga viaţă,
dar fă-o-aşa cum aş fi vrut să fie:
ferită de momente ce îngheaţă,
căci mi s-au întâmplat prea multe mie!

Acoperă-mi c-un văl copilăria
prin care am trecut atât de iute
şi pune în culori doar armonia
poveştilor de-atunci, neîntrecute.

În zona cu furtuni, aşează-mi părul
aşa încât să pară unduire
prin lumi în care caut adevărul,
şi nu-mi picta în ochi dezamăgire.

De poţi, tabloul... fă-l să pară viu,
aşa cum, peste vremuri, vreau să fiu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte fierbinte

Mă-mbrăţişezi, adesea, de departe,
cu o privire caldă, iubitoare,
ce mă alintă cu ceva aparte,
iar sufletu'-mi dansează cu-ncântare.

Mă faci să simt cum noua primăvară
e plină de arome şi savoare,
iar paşii furişaţi pe străzi, spre seară,
sunt doar preludiul nopţii următoare.

Hai, vino azi! Te-aştept la o-ntâlnire
în care eu, bărbat, iar tu, femeie,
vom face Universul să se mire
când fiecare stea va fi scânteie

Născută-n înfocatele săruturi,
sau din atingerea de trupuri calde,
formând noi galaxii în aşternuturi,
prin care doar iubirea să se scalde.

Va fi o noapte cum n-a fost niciuna,
vei fi iubirea mea, vei fi aparte,
vei fi a mea acum şi-ntotdeauna,
tu, ce mă-mbrăţişezi... de prea-departe.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Să-ndrăgeşti şi a muri
Femeia a ţi-o iubi
Si din buze-ţi recitând
Să auzi nuferi râzând

Printre trestia coapselor
În mlaştina ispitelor
Prin ostroavele sânilor
Răsărind delta trupurilor

Ocupând sărut cu sărut
Nisipului, joc de rut,
Măcinând ce-i de pământ
Cu nectaru-ţi prea sfânt

Într-o deltă-ntre stele
Plutitoare printre lumi
Să mor pentru însă-mi
Prăbusit ca şi astrele

Renăscând din cometele
Ce bântuie galaxiile
Noi lumi nemaivăzute
De oameni şi zeitate

Căci tu esti din toate
Primul cuvânt preexistent
A tot ce e viu si prezent
Muză căruia, fiinte

existente, care vor fi!
Să nu-ndrăznească a-ţi
pomeni, numele, ştii!
Căci ştiu cât te voi iubi.

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu drag

Am fost, iubita mea, cuprins de spaime
la gândul că la mine-ai să te-ntorci
ca nervii ce-au rămas să mi-i mai storci
cu bănuieli că am iubiri şi taine

Dădeam din colţ în colţ prin mintea-mi vie
şi mă loveam, adesea, de un gând,
dar –fii tu liniştită!- din cel blând,
de-acela gen: cum ar putea să fie?

Acum sunt împăcat; privesc un prag
pe care l-ai trecut de multă vreme
doar într-un sens, iar sufletul îmi geme
ca scârţâitul unei uşi de fag
pe care aş fixa, cumva, cu cleme,
anunţul: "Am plecat! Hai, pa! Cu drag."

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspunsul ei

Tu, dragul meu, mi-ai scris şi ai riscat,
iar eu, citind, îmi dau, acum doar, seama
că amândoi, din timpul de-altădat',
simţim la fel, dar vezi şi tu că teama

a fost aceea care, între noi,
nu a lăsat iubirea să se-arate.
Ţi-am scris şi eu, dorind ca amândoi
să-i facem adevărului dreptate,

să nu mai ocolim un lucru clar:
noi suntem, împreună, bucurie,
şi ne simţim atât de bine chiar
atunci când, plini de noi şi cu trufie,

ne lăudăm cu alte cuceriri,
prin viaţa agitată ce-am trăit-o.
Am suferit şi eu, să nu te miri,
dar tot ce-am scris, am rupt şi n-am grăit-o.

De-acum, săruturi lungi vor pedepsi
şi trupurile noastre însetate,
şi buzele ce n-au putut vorbi,
căci nu-i târziu şi... asta-i! Vezi, se poate!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bilanţ

Când mă gândesc la tot ce am făcut
în anii ăştia care au trecut,
văd că au fost destule, dar nu tot,
iar ce-am mai vrut să fac, n-am să mai pot.

Sunt, totuşi, mulţumit, nu mă agit:
bilanţul meu nu-i rău, dar... în sfârşit! -
căci, dacă asta mi-o fi fost menirea,
atunci mi-am împlinit neîmplinirea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăceri

De-acum ai s-asculţi doar tăcerea
căci vorbele-au fost condamnate
să fie de vânturi purtate
să-şi tacă prin lume durerea.

Va fi o tăcere-ngheţată,
în care găsi-vei răspunsuri
la tot ce-ai crezut neajunsuri,
dar n-ai înţeles niciodată.

Va fi o tăcere-ntrebare
pe care nici eu nu am pus-o,
plecarea ta, doar a răspuns-o,
prin paşi ce ne-aduc alinare.

Ne-a fost prea târziu în prezentul
pe care se-aşterne tăcerea,
speranţa fiind încheierea
în sensul ce-l dă transcendentul.

Şi, poate, în vieţi de lumină,
sau alta ce-mi poate fi dată,
te voi căuta de îndată,
continuu şi fără hodină.

Dar, totuşi, tăcerea de-ar sparge-o
iubirea, credinţa în mine,
voi fi tot aici pentru tine;
ţi-am spus că te-aştept şi voi face-o.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inelul

Am plâns destul. De-acum, inelul tău
pe care l-am purtat atâta vreme,
va fi eliberat de rolul său,
căci viaţa înapoi vrea să mă cheme.

Voi renunţa la haine ce-mi ascund
şi îmi răpesc prea mult din tinereţe,
în suflet am să-ncerc să mă afund,
să-l uşurez de lacrimi şi tristeţe.

Voi încerca să fiu cum am mai fost,
să simt, din nou, căldură şi lumină,
să încetez cu viaţa fără rost,
căci sufletul mi-e viu şi n-are vină.

Inelul tău, al meu, acum l-am scos,
dar nu te uit, nu pot şi nu am cum,
căci tot ce am trăit, a fost frumos
pân-ai plecat pe cel din urmă drum.

Eu am un mâine, am un viitor,
o cale de urmat, necunoscută,
pe care-o voi călca, dar fără dor,
şi-n suflet cu iubirea-mi renăscută.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâtea priviri

Nu mai plouă

ni s-au uscat şi ochii
de atâtea priviri
de atâta aşteptare
din zăduf
până-n apus

apa
a uitat să mai vină
pe aripi de vânt
şi totul
rămâne pe loc
nici nopţile
nu mai răsar
nici zilele
nu mai apun
căci soarele
s-a topit
şi s-a scurs pe pământ
lăsând fântânile
doar în nămol
nu mai creşte nimic
nici umbra pe zid
în piatra aceasta
numită
timp fără ochi
în care totu-i permis
dar în special
traiu-n culise

nu mai plouă
ci doar cu cărbuni
pe care i-aduni
cu amândouă
privirile

ochii
ni s-au întors în izvoare
oare
mai este mult
până departe

ne pierdem cu firea
căci moartă-i iubirea
şi doar prin instincte
ne mai menţinem

omul

fiinţa aceasta ciudată
ce alunecă
printre izvoare
limpezi sau...
09-05-03

X X X

Ni s-au şters imaginile
din oglinda aceasta
numită
timp
ochii
ne fierb în orbite
neştiuţi
căci totu-i
fărâme
cu paşi de nisip
ne căţărăm pe nimic

poezie de Ioan Daniel Bălan din Pe umerii vremii (9 mai 2003)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul Nagual

Sălbatic, mândru şi neobosit,
cutreier prin pădurea tropicală
ce-mi pare, de milenii, ideală,
căci eu sunt nagualul cel vestit.

Am fost lăsat aici să vă ajut
în viaţa voastră plină de conflicte,
să v-amintesc credinţele relicte,
şi să vă-ntorc spre timpul ce-a trecut.

Sunt spirit, animal, pot fi şaman,
şi pot îndeplini orice dorinţă,
căci, în iubire, totu-i cu puţinţă.

Doar dragostea e Raiul pământean,
puterea e în suflet, în fiinţă,
n-o căutaţi afară, e în van!

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul dans

A fost, la început, un dans, se pare,
dar muzica n-o auzeam, căci amândoi
eram surprinşi de noul ritm, în care
călcam, iubirea mea, pe cerul de sub noi.

Pluteam privindu-ne cu-nflăcărare,
în vraja clipei, ne rupsesem de Pământ,
simţeam cum, vag, a muzicii chemare
ne poartă printre nori, atinşi de un descânt.

Eram uşor, eram într-o visare
în care te strângeam în braţe şi, râzând,
m-am bucurat când, la "aterizare"
finalul a fost cu dulci buze sărutând.

Aş vrea ce am simţit să se repete
şi caut prin arhive muzica, uimit
că nu e nici măcar printre casete;
-La primul dans, iubito, ce... n-am auzit?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai iubirea

Pe lumea asta poţi avea tot ce doreşti.
Dacă eşti trist, iubire nu găseşti.
Nu ai nimic de n-o să ai iubire
Şi-n suflet acel strop de fericire.
În viaţă de n-ai spus la cineva
Un sincer te iubesc, nu vei avea
Lumină-n suflet şi în gânduri pace
Şi-atunci în tină sufletul va zace.

Iubirea cere sacrificii, plâns.
E-un drum până la stele, nu-i apus...
..................................................
Deschide-ţi sufletul. Ea-i ca o carte
Cu litere rotunde, argintate.
Iubirea n-are graniţe, nu-i joc,
Treci prin iubire, poţi să treci prin foc.
Să nu trăieşti în viaţă doar minţind,
Ci doar cu vorbe calde de alint!

Spune-i cuvântul te iubesc
Acelui ce te preţuieşte şi lasă urme de sărut,
Când inima-nfloreşte!
.....................................................................................................
Iubirea-i munte! Nu îl urci uşor.
L-atinge numai pasărea în zbor.
Cuvântul dor prea crunt însângerează
Când nici lumina-n gând nu mai veghează.
Doar inima ţi-e ghid, opaiţ şi veghe.
Iubeşte în tăcere! Iubirea nu se pierde.
Chiar dacă-i la piciare, sfărâmată,
Chiar dacă e în lacrimi înecată...

În lume astăzi multe s-au schimbat,
Nici nu iubim, de-un timp, cu-adevărat,
N-avem respect, n-avem nici sentimente
Şi verbele ni-s reci şi inerente...
Doar internetul naşte-n noi idile
Şi devenim mai secetoşi din fire,
Nici armonie-n suflete nu e,
Nici linişte, nici vis, nici dragoste.

Mulţi, tot mai mulţi copii cer mângâiere.
Străini, gândesc la Domnul şi plâng privind la stele,
Durerea lor mereu colindă zarea,
Părinţii lor colindă depărtarea.
Mamele parcă şi-au pierdut iubirea,
Căci şi-au vândut pe bani nemărginirea.

Părinţii sunt bătuţi, zac prin azile,
Nu e respect şi nu e nici iubire.
Nici viaţă nu-i în trupul fără vlagă
A celor ce-au luptat o viaţă-ntreagă
Să-şi crească pruncii. Doamne, unde eşti?!
De ce poporul nu îţi mai iubeşti?!

Azi fiicele rămân indiferente,
Nu mai există pure sentimente.
Deschideţi inimi, lacăte de lemn,
Şi izgoniţi durerea din infern!
Singurătatea e blestemul care
Întunecă a omenirii zare.
Nu vă mai cramponaţi de inhibiţii,
Pentru iubire faceţi sacrificii!
(poem scris de ziua îndrăgostiţilor)

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi guriţa s-o sărut

De ce mă amăgeşti, de ce ţi-e teamă,
Şi gura ţi-o fereşti, râzând mereu,
De spui că mă iubeşti, de bună seamă
De ce te-mpotriveşti dorului meu

Dă-mi guriţa s-o sărut
Căci pentru sărut e dată
Ia gândeşte, nu-i păcat
Să rămâi nesărutată

Când ai buze fierbinţi
De ce să stea cuminţi
N-o să le ţii aşa
O viaţă-ntreagă, dragă
Dă-mi guriţa s-o sărut
Căci pentru sărut e dată

De ce m-ai depărtat cu-a ta privire
Şi-n suflet mi-ai aprins doar nerăbdări
Sau încă n-ai aflat că o iubire
Moare de n-o hrăneşti cu sărutari

Dă-mi guriţa s-o sărut
Căci pentru sărut e dată
Ia gândeşte, nu-i păcat
Să rămâi nesărutată

Când ai buze fierbinţi
De ce să stea cuminţi
N-o să le ţii aşa
O viaţă-ntreagă, dragă
Dă-mi guriţa s-o sărut
Căci pentru sărut e dată.

cântec interpretat de Jean Moscopol
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neanderthal (4)

Era,-n Neanderthal, vestit
Ca luptător ce a slujit,
Puternic, dur, neobosit,
Şi tribu'-n care a trăit,
Dar şi un altu',-am auzit,
Aflat la răsărit.

Era un ditamai zdrahon
De ai fi zis că-i fier-beton,
(Păi, nu era pe-atunci, pardon!)
C-o voce ca de tir claxon,
(Nici d-ăştia nu erau! Bizon?)
Dar, la femei era afon.

Făcea naveta, bietul om,
Ca tija unui metronom
Sau electronii prin atom,
Cu paşii - nesfârşit monom,
Cu estul-vestul în binom,
Că, altfel, ar fi fost în pom.

Cu cea din vest îi mai mergea:
Era de-a lui şi îi ştia
Tot ce făcea şi chiar gândea,
Dar îl lăsa, căci se-ntorcea
Întotdeauna cu ceva
Din ce-şi dorea.

Cealaltă, însă, vorba lui:
"Cam a... neanderthalului",
Doar ce pleca, ea: "Nu-i, iar nu-i!"
Dar mai zicea şi: "Nwu da mui"
Traducerea... o pun în cui,
Căci mi-e ruşine să v-o spui.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul timpurilor neştiute

Noi, când ne-am sărutat? Nu-mi amintesc
De-a fost la început, de-a fost în vară...
Sărutul nostru, tandru şi firesc,
A fost când ne-am privit întâia oară?

Îţi aminteşti ce simplu, natural,
Acele buze şi-au unit dulceaţa
În spaţiul devenit atemporal
Când, în sărut, simţeam, eternă, viaţa?

Mai ştii cât a durat? Eu nu mai ştiu
Şi nici nu vreau, dar cred că-n veşnicie,
De-ar fi la fel sărutul, de-ar fi viu,
Ne va-nsoţi. Aşa aş vrea să fie!

Iar de va fi atunci cum a mai fost,
Înseamnă că, prin vieţile trecute,
Era mereu cu noi, era al nost'
Şi-n timpurile noastre neştiute.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

A fost odată... Mai putea să fie
De n-ar fi apărut o gelozie
Şi-un gând ascuns ori un secret, ceva
Ce te-a îndepărtat, iubita mea.

Ai reuşit cu-acele vorbe, şapte,
Să îmi arunci iubirea într-o noapte
În care s-a pierdut ca un sfârşit
Al unei stele care-a strălucit.

Au mai rămas doar semne de-ntrebare
Prin gânduri străbătute cu mirare,
Şi vorbe nerostite ce-ar durea
De s-ar putea rosti. De s-ar putea!

Şi, dincolo de toate astea, eu,
Te mai gândesc, mai eşti în gândul meu,
Dar nu cum îmi erai, nu cum ai fost
Când îţi aveai la mine-n suflet rost.

Îmi vei lăsa noi urme prin ruine
Rămase-acolo,-n gândul meu cu tine,
Iar dacă, uneori, te voi urma,
Voi face-o ca o umbră-n umbra ta.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!