Mă cheamă amintirea

Mi-e cald, însă căldura nu vine de la soare,
ceva parcă mă arde şi inima mă doare
şi urcă pân' la creier o moleşeală stinsă
ce-nvăluie, ca ceaţa, durerea necuprinsă.

Mă cheamă amintirea, mă strigă tot mereu.
Mă-ntorc înspre trecutul, ce nu mai e al meu,
dar nu văd decât urme pe drumul cunoscut,
ce duc spre-aceeaşi ţintă, al vieţii început.

Copilăria-mi dragă, ca un balsam se-aşează
pe fruntea fără riduri, în ochi ce scânteiază
şi-o undă de mireasmă de crini şi busuioc,
îmbracă amintirea şi-o-nchide într-un obroc.

poezie de George Ioana din Zborul. Vis şi destin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firul vieţii

Am ales să fiu fericită
Dacă dorul mă doare
Si inima mi-e zdrobită
Calc prin raza de soare

Păsesc in ziua de mâine
Gândul îmi umple tăcerea
Amintirea in urmă rămâne
Marea îmi spală durerea

Nisipul îmi redă plăcerea
Si firul vieţii curge linistit
Se apropie si inserarea
Grăbită acasă am pornit

Cade o frunză din nuc
Vara călduroasă a trecut
Stoluri se strâng si se duc
Toate luate de la început

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de trăirea primului sărut

Mă-ntorc mereu pe drumul meu,
Fără de tine, fără de mine.
Mi-e dor de un popas la sânul tău,
De un zâmbet, de zâmbetul tău.

Mă-ntorc mereu prin timpul nostru,
Doar Eu cu mine, un sihastru.
Mi-e dor de un cer, de cer albastru,
De minutul tot, de tot ce era măiastru.

Mă-ntorc de atâtea ori
Răscolind doar amintiri,
Mi-e dor de ochii tai,
Scântei în priviri.
De glasul tău,
De glasul ce n-a spus bun rămas,
De ultimul pas.

Mă-ntorc la tine de atâtea ori
Cu lacrima ce curge,
Cu inima ce-mi plânge.
Cu clipa ce se frânge,
Cu viaţa ce se scurge,
Mă-ntorc....

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În 1920, amintirea războiului e mai puternică decât amintirea literaturii.

Ioana Pârvulescu în Întoarcere în Bucureştiul interbelic (2003)
Adăugat de Andreea Banciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţătoarei mele

Doamna Ortansa Costânceanu

Dragă Doamnă Învăţătoare
vă sărut pe frunte viaţa
amintirea rău mă doare
cuvântu-i rece ca gheaţa

Vă sărut pe frunte viaţa
gândul vi-l sărut cu drag
de cuvinte-mi arde faţa
doar o umbră stă în prag

Gândul vi-l sărut cu drag
amintirea rău mă doare
depărtarea flutură un steag
dragă Doamnă Învăţătoare

Viaţa mea acum vi-i partea
vă sărut pe frunte moartea

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (4 iunie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când amintirea din trecut

“Când amintirile-n trecut
Încearcă să mă cheme,
Pe drumul vechi şi cunoscut
Mă-ntorc din vreme-n vreme”

Cu gândul că mă vei primi
Cu aceleaşi dragi cuvinte,
Acum, la început de zi
Încerc, ca mai-nainte.

Să-ţi amintesc de un trecut,
Ce-i unicat în sine,
Ce sufletul mi l-a făcut
Să bată pentru tine,

Dar, în zadar aştept pios,
Să îmi alini durerea,
Ca o furtună te-ai întors
Necunoscându-ţi vrerea.

Din tot ce mi-ai mărturisit,
Cu atâta bunătate,
Convins am fost că, în sfârşit
Vom merge mai departe.

Dar te-ai schimbat întâmplător,
Ca norii printre stele
Şi mă sfidezi necruţător
Făcându-mi nopţile mai grele.

Dac-ai simţi foarte puţin
Din rana ce mă doare,
Eu aş scăpa de-atâta chin,
De dor şi de vâltoare.

Dar eşti cum nu mă aşteptam,
Nepăsătoare-n toate,
Mă laşi de viu să mă destram,
Şi-o faci pe mai departe.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un timp fără suflare, un creier rămas gol

Un soare decedat şi-o lipsă de lumină,
Un râu care se-ntoarce în fostul lui izvor,
În inimă şi-n gând, tăcerea va să vină,
Iubindu-mi amintirea, mă pregătesc să mor.

Un vis neterminat şi-o dragoste pierdută,
Un cer care-şi aruncă odrasla în pământ,
Un dor incinerat, o umbră tristă, mută,
Cenuşă risipită de nemilosul vânt.

Un doliu sideral şi-o cumpănă stricată,
Un vers slăvind iubirea, zadarnic protocol,
Mister elucidat, speranţă expirată,
Un timp fără suflare, un creier rămas gol.

poezie de Ionuţ Caragea din din volumul în pregătire Căutătorul de amintiri (22 iunie 2022)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amintirea...

În amintirea regretaţilor părinţi
Mi-am luat cu durere inima în dinţi...
Ca să mă pot destăinui fără urlet
Şi să croiesc cale fâşiilor din suflet...
Au fost la inimă curaţi şi frumoşi,
Oameni de la ţară, harnici, credincioşi,
Astăzi sunt deja în ceruri, la odihnă,
Toată viaţa mea i-am iubit în tihnă.
De aceea zilnic fac demers
Să le scriu din suflet un crâmpei de vers,
Amintirea lor e aşa de mare,
Metafora din mine plânge şi mă doare.

poezie de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pedeapsa de a te păstra mereu în inima mea o voi ispăşi cu drag mereu în amintirea zilei în care te-am cunoscut.

citat celebru din Dostoievski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind de dragoste

Fată frumoasă, în iarna grea,
Hai, încălzeşte-mi tu inima
Colind la geamul tău luminos –
Mi-e frig, dar să intru – mă simt sfios.

Sfiala-mi vine dintr-un trecut
Care mă doare – sau m-a durut...
Copilăria-mi, ca şi un fulg,
Topitu-s-a, parcă, pe brazdă de plug.

Fată frumoasă, în casa ta,
Nu e tristeţe – ca-n inima mea
Ci-i veselie şi-un brad frumos –
Colindu-mi devine prea dureros.

Dar îl tot cânt, cu lacrimi în glas -
Colindul meu, parcă-i, de bun rămas
Căci nu mai pot – sau n-am fost copil
Ci doar un bătrân urât şi umil.

Acum în casă de m-ai chema
Fată frumoasă, eu n-aş intra
Chiar de-mi eşti dragă şi te iubesc –
Gheaţa din suflet nu pot s-o topesc.

Fată frumoasă, acum voi pleca
Unde mă duce tristeţea mea
Te las cu căldura-ţi şi bradul frumos –
Mă cheamă lutul cel friguros...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh! cât de bine ştii

Mi-am rătăcit gândul
Într-o zi din luna martie
L-am căutat în nenumăratele
Poeme de iubire
Dar l-am găsit înlănţuit
În amintirea unei clipe

Oh! cât de bine ştii
Cât arde locul
Unde dragostea a copilărit

Mi-am rătăcit amintirea
Căutând-o în lunile ce au urmat
Dăruind-nopţilor poveşti
Scăldate în râuri de dor

Oh! cât de bine ştii
Cât doare locul
Unde dorul şi-a făcut albie

Mi-am rătăcit zâmbetul
Într-un colţ de suflet
Mirosind a sare

Oh! cât de bine ştii
Cât de sărate sunt lacrimile
Născute din dor

Mi-am rătăcit iubirea
Într-o inimă de gheaţă
Dar gândul amintirea şi zâmbetul
Vor naşte speranţa
Ce mă va ajuta s-o regăsesc
Oh! cât de bine ştii
Cum speranţa transformă gheaţa
În bulgări de vise scăldate în soare

Oh! cât de bine ştii
Şi totuşi mă laşi să iubesc
INIMA MEA

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

La soare zapada se topeste
din starea solida in lichida se transforma
in mana nu se mai opreste
ramane doar amintirea oarba, paseriforma.
Ca ea si tu ai disparut
esti acum imaginea stocata a unei priviri,
un ochi pierdut si abatut
fugind de intelegeri, nedumeriri, marturisiri.
Esti curcubeul unui adio soptit
in echivocul timpului din clepsidra de foc
In amintirea ta voi pastra inteleptit
inceputul unei noi zile sfintita cu busuioc.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi iar mi-e dor

Şi iar mi-e dor, mi-e dor să scriu o poezie,
Să-mi prind în plete luna iar ochii să-i pictez,
Cu verde şi cu negru, cu vis şi fantezie
Şi dansez în ceruri, cu tine când visez.
Si iar mă doare, mă doare azi nimicul
Din lacrima căzută pe-obrazul unei fete.
Mă-ntreb cu glasul stins, la ce e bun iubitul?
Căci din iubit ne-alegem cu dor şi cu regrete.
Şi iar renunţ, renunţ din nou la noi,
De parcă între ceruri sunt îngeri rătăciţi,
Iar darurile vieţii nu se împart la doi,
Şi-n iad ajug mereu doar cei ce nu-s iubiţi.
Si iar mă-ntorc, mă-ntorc la tine viaţă,
Cu zâmbetul în palme şi cu durerea-n piept.
Căci soarele răsare în orice dimineaţă,
Şi mă îndeamnă iară, să tac şi să aştept!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până în măduva oaselor

stăm pe o terasă şi ne vorbim
amândoi într-un colţ
de parcă ar fi doar al nostru
ne ascundem de soare şi cum el nu se dă la o parte
încercăm să facem ceva
îţi mângâi pe sub masă genunchii
şi atunci se întâmplă să mă priveşti într-un anume fel
şi parcă vrei altceva
tot mai mult

şi
cât de greu îţi vine să spui
şi câte scoici ai strânge într-un pumn
dar câtă căldură umană
ai putea să-mi oferi

numai eu

dar vine unul şi spune
şi tu îl crezi
şi crezi că e bine

e vară mulţi merg la mare şi se coc pe nisip
mai ceva decât mititeii
puşi pe grătar
te doare sufletul
îţi arde inima
dar nu din cauza asta

e şi ăsta un punct de vedere
numai că vederea îţi poate juca uneori feste
dar să nu mai vorbim despre asta
mai bine să vorbim despre pietre
sau mai degrabă despre delfini
ei sunt cu mult mai deştepţi decât noi, ei
ştiu într-adevăr să iubească
pe când noi

şi o insectă ar şti ce să facă
dacă ar încerca cineva să o rănească
ar riposta
dar eu nu
căci nu-i aşa
după furtună doar pietrele mai rămân
şi sunt atât de tăcute

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blocul părintesc

Mă-ntorc, cu drag la blocul părintesc,
Pe care, doamne, cât îl mai iubesc,
Căci poartă în ferestre şi-n pereţi,
Crâmpeie ale primei tinereţi...

Păşesc încet, cu suflet îndoit,
Şi văd că blocul e părăginit...
Privesc năuc, dar nu o să urc sus,
Căci bieţii mei părinţi de mult s-au dus,

Iar în apartament trăiesc străini,
Şi nu îi mai cunosc nici pe vecini...
La uşă stă de paz-un interfon,
Şi văd că s-a închis câte-un balcon...

Vad că terasa veche, ciuruită,
A fost cândva cu ţiglă-nlocuită,
Puieţii firavi puşi de locatari,
Au trunchiuri groase şi coroane mari...

Revăd, în gând, un dram de tinereţe,
Ce-mi picură, în suflet, o undă de tristeţe...
Mă-ntorc apoi, cu pas greoi şi rar,
Şi-n suflet duc un simţământ amar...

Mă depărtez agale, străbătut,
De amintirea timpului trecut...
O lacrimă sub pleoapă-şi face drum,
Mi-e amintirea un crâmpei de scrum...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciudate lucruri sunt amintirea şi speranţa; una priveşte înainte, cealaltă înapoi; una este a zilei de azi, cealaltă a zilei de mâine. Amintirea este istoria înregistrată în creier, amintirea este un pictor, ea creează picturi ale trecutului şi ale prezentului.

citat din Anna Mary Robertson Moses
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

In amintirea aripilor unui fluture de lumina

A ars
si nu a ramas din el
decat amintirea
prea rece
si trista,
o simpla cenusa
a unui timp fara nume
a unui popas fara urme...
si-atat!

Am plans
si a disparut orice umbra.
singurul lucru cu care
nu stiu ce sa fac...
amintirea.

poezie de Consuella Efrim
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul plânge după tine

Stropesc cu lacrimi de iubire,
iar cerul plânge după tine,
durerea mea mi se revarsă,
iar inima greu m-apasă.
Ploaia strigă spre infern
eu te-am pierdut într-un blestem.
Sufletul meu s-a destrămat,
de-atâta plâns m-am săturat.
Nu pot să uit privirea ta,
ea aduce acum durerea mea.
Vreau zâmbetul ce mă-încălzeşte
şi inima ta ce mă iubeşte.
Fără iubire vreau să mor
privind spre cer la negrul nor,
cerul revarsă lacrimi reci,
şi ar vrea să nu mai pleci.
Nu văd soare sau lumină,
nici o zi de soare plină.
Şi te am mereu în minte
cu acel foc mereu fierbinte.

poezie de Eugenia Calancea (18 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pe dealurile Gruziei se-ntinde ceaţa serii,
Vuieşte-Aragva lângă mine.
Mi-e trist şi uşor; e seninul durerii,
Tristeţea mi-e plină de tine.
De tine şi-atâta... Nimic n-o munceşte.
Nu vine nimic s-o rănească,
Şi inima arde din nou şi iubeşte,
Nu poate decât să iubească.

poezie celebră de Puşkin din Opere alese (1829), traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intra muros

În acest oraş, dacă nu te sprijini de zidurile amintirii
şi nu-ţi aprinzi o ţigară înseamnă că vrei doar să
treci mai departe, să începi lucrul la marele şi ultimul
poem, cel al câmpului, al liniei ferate, al spaţiilor deschise.

În acest oraş amintirea pluteşte ca un cocor uriaş, transparent,
care fâlfâie încet din aripi, tulburând muzici surde,
şi aerul din jurul aripilor devine într-un fel nisipos, auriu
şi începe să ningă luminos peste toţi aceşti deţinuţi
neputincioşi ai prezentului.

În acest oraş este voie să se plângă pe statuile avuzurilor,
căci nimeni nu întreabă nimic. De când ceaţa îngerilor
a început să se lase în suflete, nimeni nu mai întreabă
nimic, căci drumul fiecăruia trebuie răzbit acuma,
altfel ceaţa te poate închide pentru totdeauna.
Ceaţa şi trunchiurile întunecate ale copacilor...

Câteodată mergi de parcă ai vâsli. O simplă lunecare fizică,
o deplasare nesemnificativă, dar necesară. Gândul tău
se îndreaptă în alt sens şi atunci te rupi, dispari în explozia
celor două contrarii. Cei care susţin că te văd nu percep
decât o amprentă de-a ta energetică, o sugestie, care te ţine
totuşi legat cu un cordon de lumea aceasta. De fapt, o lipsă
de substanţă, un gol desăvârşit.

Şi-atunci maşinile se împuţinează, birjele încep să clonţăne
asfaltul, la colţuri de stradă ‒ iubirile tinereţii şi maturităţii,
eroii romanelor, văcsuitorii de otravă ai vieţii, covrigul şi
pateul cu brânză din recreaţia orelor de liceu... Şi tu, printre
ele, ameţit de jocul acestor oglinzi, care te-nconjoară de peste
tot şi oscilează, cu puterile anilor de-acum, cu ochii ieşiţi din
orbite...
Amintirea... Şi deasupra ta, cerul... Întotdeauna aceeaşi
amintire... Întotdeauna acelaşi cer... Căci amintirea este cer,
iar cerul este amintirea neîncepută a începutului lucrurilor.

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine, mamă

mi-e dor de tine, mamă...
cuvintele-s puţine
mă doare amintirea
atât am luat cu mine

in dimineti cu soare
te văd lângă fereastră
cum tragi incet perdeaua
si-mi spui... te-astept la masă

imi vin adesea-n minte
atâtea lucruri dragi
aş vrea să-ţi simt sărutul
din nou pe-ai mei obraji

zâmbind... mereu spre mine
tu bratele-ai intins
mi-e dor de tine mamă
chiar de am părul nins

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!