Două inimi

Ochii-mi înfloresc de lacrimi
Şi sufletul înfrunzeşte cu iubire,
Când ginesc doar două inimi,
Ce stau singure-neştire.

Se privesc unul pe altul,
Pândesc subtil doar pe sub gene.
Sub ei vibează tot pământul
Şi sânge purpuriu în vene.

El cu zâmbetul drandafiriu,
Ea mai mult ca un boboc de floare,
Într-un fundal cam fumuriu,
Doar ei răsar din iarba mare.

El cu ochii fuge ca s-o prindă,
Ea îi pleacă repede-n pământ,
Ar vrea cu drag să o cuprindă,
Dar ea aşteaptă un tainic jurământ.

El pe buze poartă sărutarea,
Ea-i pe punctul de-a pleca,
Nu-i aceptă frământarea
Şi nu o poate îndupleca.

El renunţa la şedere,
Ea-i întinde paşnic mâna,
Îşi i-au discret la revedere
Şi închid repede lumina.

Brusc se încheie o poveste
Ce-a înflorit în mintea mea
S-a scuturat ca toamna, triste,
Frunze calea ce-mi umplea.

poezie de Camelia Natalia Ignat (august 2018)
Adăugat de Camelia Natalia Ignat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea mea

Aşchie din trunchiul meu
Eşti acuma lângă mine.
Lângă tine sunt şi eu
Cât pământul mă va ţine.

Boboc de floare între spini,
Un ghem de miresme petale
Te ţin pe pat de palme fin,
Sub gingaşe raze de soare.

Nu-mi închipui fără tine
Viaţa eu ca s-o închei,
Aş vrea boboc, să fii cu mine!
Însoţindu-mă pe orice alei.

Pe palme te întind spre cerul mare
Spre Bunul Dumnezeu
Să-i mulţumesc pentru aşa o floare
Promit: te voi iubi mereu!

poezie de Camelia Natalia Ignat (iunie 2018)
Adăugat de Camelia Natalia Ignat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea iubirii

O brumă ce aseară a căzut
S-a aşezat pe rosul trandafir
Tristeţea în petale am văzut
Puterea iubirii într-un singur fir

E trandafirul ce noi l-am crescut
Hrănit cu primăvara din noi
Iubire protecţie drept scut
Rămas înflorit unul pe altoi

Rosul gerul de-ţi va stinge
Vei înfloriri în inimă la mine
Să-mi curgi prin vene drept sânge
Si ochii mi-s frunze cu priviri senine

Dacă privesc acum înapoi
Văd înflorite câmpuri de flori
Doar amândoi suntem noi
Esenţă a sângelui ce-mi dă fiori

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare sângerie

Mare învolburată
Sângeriu spumată,
Stau la malul tău
Plâng ce-a fost al meu,
Că s-a dus în tine,
De-napoi nu vine.

A plecat departe,
În laguri spre moarte.
Laşi lacrimi vărsate
În tine scăldate
Şi inima pierdută-n zare
În veşnică aşteptare.

Sufletul pustiu şi gol
Se izbeşte de-un ecou,
Ochii plânşi voi ridica
Chipul său îl voi vedea,
Oglindit pe cerul mare
Nu pe-o bancă de salvare.

poezie de Camelia Natalia Ignat (iunie 2018)
Adăugat de Camelia Natalia Ignat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neomenesc, sentimente

Ce-o fi în sufletul pădurii când pierde toamna atâtea frunze
Şi marea oare ce-o simţi când nu mai poate atinge trupuri?
Oraşul cum de nu se plânge, când în vacanţe-i pleacă grupuri?...
La cinema câte amoruri deplâng albitele de pânze?

Şi parcurile n-or fi triste când recele copiii alungă,
Iar râurile de-aia îngheaţă, că susur nimeni nu le-ascultă?
Cum strada tace necălcată, se strânge în sine, plumb de mută?...
Doar cimitirul suflet n-are; nimeni nu-i pleacă... stă să plângă!

Rămân, să-mi iau asupra tot, ce-mi lasă pe inimă... o dungă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ochii storşi de lacrimi

Când ochii storşi de lacrimi privesc în gol departe
şi nu mai vezi pe nimeni din câţi îţi trec prin faţă,
o, cine-ţi umple-n suflet un gol lăsat de moarte
şi cine-ţi dă privirii o rază de viaţă?

Credinţa, doar credinţa, ea-i singura putere
ce mântuie fiinţa prin Cruce spre-nviere.

Când, frânt, ţi-aduni tristeţea ca cioburile sparte
din viaţa răvăşită de-a urii vijelie,
o, cine-ţi mai întoarce nădejdile din moarte
şi cine-ţi dă vieţii o nouă temelie?

Când lupta ţi-e pierdută şi zările-s deşarte,
iar gheara disperării viaţa ţi-o sugrumă,
o, cine-ţi mai aduce o mântuire-n moarte
şi cine înspre-o altă iubire te îndrumă?

Credinţa, doar credinţa... ea singură împarte
viaţa, despicând-o în două pe vecie:
o parte, prin nădejde, 'nălţând-o peste moarte,
iar ceealaltă dând-o iubirii, pe vecie.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au inflorit bujorii

Au înflorit bujorii în grădina mea
Şi mă privesc aşa îndrăgostiţi
În bătaia lin-a vântului se leagănă
Atât de treji şi-atât de adormiţi!

Stau unul lângă altul la fereastră
Cântând în si bemol major la liră
Nu pot să-i pun la mine-n glastră-
Rupându-i astfel fără pic de milă

Dar tare-aş vrea, pentru o clipă doar
Din suflet şi din inimă să-mi plouă
Astfel să dau a mele lacrimi ca şi dar
Mici diamante pentru ei-în loc de rouă

Au înflorit bujorii în grădina mea
Sfârşit de mai e început de vară
Şi-ncerc să scriu pe cer:”Ah, nu pleca!
Nostalgică şi dulce primăvară!”

poezie de Tania Scutaru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi rămâne amintirea, a iubire, să-mi miroasă...

Am pe frunte flori ''râpene'', care-mi înfloresc pe gene
Şi albastrul ''mioritic'', decolteul mi-l îmbracă,
Lângă mine am ''camelii'', cântec roz de sânziene,
Şi ce dacă vine ploaia şi mi-s ochii trişti, ce dacă!

''Şipot'' graţios şi dulce izvorăşte din Ileană
Şi-mi pătrunde-adânc în suflet, ca o simfonie-albastră
Eu mă simt ca o zeiţă, lacrimă nepământeană
Ce-nfloreşte fantomatic într-o părăsită glastră.

Cu o bucurie-''augustă'', un jian cu versu-n braţe
Mă îmbie să-mi las toamna în păduri să hiberneze,
Mă dor umerii de vară şi las aripi să mă-nhaţe
Şi învăţ să las poeme, din iubire să cineze.

Ce magie-mi umbă-n vene şi cum curge poezia,
De pe buze fremătânde şi cuvântul se răsfiră,
Ca un fluviu de lumină ce-mi hrăneşte sihăstria
Ca o notă-ameţitoare, acompaniind o liră.

Timpul s-a oprit din mersu-i, în clepsidre marmorate
Frunza-i doar decorul verde, nemişcat în consternare
Eu implor îngenuncheată, doar un strop d-eternitate
Să fiu ţărmul ce aşteaptă-mbrăţişarea de la mare.

Sunteţi valurile-albastre, ce-mi mângâie glezna rece,
(Eu nu am ştiut că vara poate fi aşa frumoasă)
Chiar de vine înserarea şi minutul se petrece
Îmi rămâne amintirea, a iubire să-mi miroasă.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocorul

aici sunt ape zbuciumate
aici plâng norii si cocorii
aici curg lacrimi în cetate
amurgul în triste lumini se scaldă
o lacrimă se scurge în sânge
stau rezemat de mine
afară e frig şi e vânt
sorb din clipa amară a unui gând
în ochi doar întristare şi timpuri amputate
sunt beat sau visez
pe jos cad petale de flori
sunt lacrimi ce curg dintr-un trup
ce arde pe un rug
ma caţăr către soare
în mână a mai rămas o pană ruptă şi un dor
îmi ceri să scriu de centenar
nu vezi cum oamenii în jur, mai mor
azi unul, mâine altul
ucişi de demonul unui trecut barbar
privesc cum triste raze
se frâng într-un pahar
sau poate în altă zare
spre stele îl arunc
se sfarmă în cioburi mii
aici pe ăst pământ
odată pur şi sfânt
sunt biet suflet plăpând, rătăcit într-un gând
pierdut pe aici, nu ştiu când
sufletul
sufletul, un trup însângerat
pe treptele murdare ale vieţii
a rămas tăcut
de nimeni văzut, necunoscut
nu sunt singur
lângă mine zac
lumina şi întunericul, în tăcere
mă dor lanţurile vieţii
sânge pe dalele timpului
m-au înfăşurat în tristeţea cotidiană
singur, pas lent incoerent
bere fără alcool
beţii cu ecou
căderi în gol
scuze fără răspuns
în timp ascuns
căutări sterile, toate inutile
ale unui timp pierdut demult
ce să mai caut
doar ascult
cum picură tăcerea
prin geamul spart
al unei vieţi
fără sens
într-un deplin consens
singur cu tăcerea timpului
am obosit
au trecut anii
împrăştiaţi
de mine, de viaţă
păsări călătoare ţipă în zbor
zbor călător
pleacă, mor
a mai rămas
doar un cocor în zbor
pe cerul ăsta trecător
stau la mansarda timpului
trecut, prezent sau viitor
aştept să zbor
un singur zbor
spre infinitul clipei trecător
mă înalţ la cer
munţii înalţi să îi dobor
cu hohotul meu, un râs homeric
ha-ha-ha
cad, ceara a curs peste sufletul meu
pe asfaltul murdar
a rămas un trup zdrobit de întrebări

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că...

Poate că florile-s poeme de lumină
(Le scrie doar pământul când i-e bine).
Sau, poate că răsar, divin, din tine
Când lutul tremură de har şi n-are vină.
Poate că-s vise-n nopţi de vară,-n care luna
Coboară pe o scară de matase,
Pe frunte doar culorile să-ţi lase,
Tu să le iei şi să le-aşezi pe flori, cu mâna.
Sau, poate, asfinţitu-n palma ta se-alintă
Ca o chemare-n lumea de himere
Şi tu le mângâi lacrimi de durere
Când dimineţile-n corole-ncep să mintă.
Poate-am să rup câte-o petală dintr-o floare
Să-ţi scriu o poezie de iubire,
Pe fiecare vers o amintire,
Şi un răspuns la fiecare întrebare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoare

Culoare e în jurul meu,
Culoare si în suflete
Unde privesc văd tot mereu
Doar culori colorate.

În creion schitat sunt eu,
Mâine fac retuşuri,
Stau ca o apă în vârf de deal,
Vin pe-alunecuşuri.

Persoanele din jurul meu
Frumos stau colorate,
Numai eu parcă aş fi
Făcut pe jumătate.

Ca notele din portativ
Stau ele adunate
Conturate în nuanţe vii
De mine parcă uitate.

La izvorul cel din deal
Şoptesc una cu alta
Eu le privesc mai din aval
Inima îmi exaltă.

poezie de Camelia Natalia Ignat din Alter ego (mai 2018)
Adăugat de Camelia Natalia Ignat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi de iubire

Nu se-nţelege legea firii...
Să fim noi slujnicii iubirii?!
Din tot ce-avem pe-acest pământ,
Iubirea-i lucrul cel mai sfânt,
Doar ea te-nvaţă să trăieşti,
Prin ea cu viaţa te uneşti,
Ea este farmec şi lumină
Şi-a fericirii rădăcină.

Pe umărul iubitului să plângi?!
Iubirea este stâlp şi temelie
Şi dragoste pentru o veşnicie,
Prin ea se-mparte sufletul în două,
Ea-i soare şi ninsoare, ea ne plouă
Sub pleoapele de literă şi stea...
Iubirea este însăşi viaţa mea.

Iubirea vine de la Dumnezeu
Şi sufletul când este răvăşit,
Când plângi şi când suspini, când este greu,
Ea-n suflet, ca un vis s-a cuibărit.
Ea nu-i nici avuţii şi nici bani,
Este opaiţ şi flamură, în ani.
Să plângem ce-am pierdut, ar fi-n zadar,
Iubirea nu-i o piatră de hotar.

Nu luăm nimic dacă plecăm din lume,
Doar cinste, demnitate şi renume.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar

Sunt doar un om, atât, un om,
Sunt trecător, sunt căutător,
Sunt într-o piesă un actor,
A unora şi-a tuturor.

Sunt ca şi alţii, bun sau rău,
Sunt suflet tainic, visător,
Sunt când în cer sau când în hău,
Sunt muritor şi sunt un dor.

Sunt pentru tine... de contează,
Sunt cum e timpul, sunt o frază,
Sunt ploaia rece sau o oază,
Sunt rimele care-mi dansează.

Sunt doar un om şi el e pom
Şi ea-i o floare, nu-i oricare,
Şi el e râu, curge spre vale,
Şi-aceeaşi piesă, râde, doare.

Sunt noaptea umbră sau visare,
Simt dimineaţa nor sau soare,
Sunt cum e roua de pe floare
Cu dulce-i rece... dulce oare?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o zi mai râd a floare...

Azi arunc broboada sură şi dau liber la coşmar,
Arunc lanţurile toate la fier vechi şi-mi fac un dar:
Scutur pomii de petale şi mă-mbrac în liliac,
Din lăstari de sălcioară coroniţă am să-mi fac.

Pun narcise la revere şi crăiţe la mijloc,
O liubelie pe frunte şi pe gene un boboc
De petunie albastră, ca albaştri ochii mei,
Să te cheme, să te soarbă. Şi-n ureche brebenei,

Să-mi atârni, iubite, galben, purpuriu sau auriu,
Lângă tâmplă unde timpul s-a machiat în argintiu.
Şi din iarba fremătândă ce se zbate pe sub paşi,
Să-mi faci pat de noapte bună şi-aşternut din toporaşi.

Şi să mă-nveleşti cu tine-n dimineaţa de Florii,
Când eu, violetă-albastră, cu mireasma-mi te îmbii,
Să mai zăboveşti o clipă, cât mai înfloresc în zori.
Apoi, poţi să zbori, iubite printre cârduri de cocori.

Cât mai port culoarea-n mine şi-n oglindă mă privesc,
De Florii port strai de soare şi-un minut întineresc.
Şi-n clepsidra-n care timpul zboară într-un gest firesc,
Eu rămân o vreme floare, ca un vis dumnezeiesc.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două cuvinte

tăcerile ard, înăutru se zbat
scoarţa copacului scrijelită, nu le uită
în piatră sunt săpate, vântul le poartă
buze neştiute, din adânc le rostesc
bobul unei lacrimi, cu ele-n durere coboară
scrise şi spuse, litere, formaţi doar două cuvinte
ochii le privesc, ce mult le doresc
genele le strâng, în izvoare zăgăzuite
sunt doar două, în inimi sădite
luciul apei, în oglindă le caută
pe chipuri din lumi, de altădată
pe-o bancă stau aşezate, castanul suspină
curmătura răsăritului, le învârte într-un nor
cerul le citeşte, pe feţe însorite
apusul încet, în braţe le-adorm
noaptea le ascunde, printre trupuri dezvelite
căpiţe de fân, cu miros de toamnă târzie
le păstrează-n tainice nopţi, răsucite spre stele
şi cateodată
o hârtie albă, mică, c-o lacrimă împăturită
zboară prin colbul drumului, uneori de vânt izgonită
cu ele, cele două cuvinte

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi de iubire

Un cer noros se-aşterne,
Pe-acest întreg pământ
Îţi văd privirea-n umbre
Şi păr bătut de vânt,

Cu gândul doar la tine
Aşa simt că trăiesc,
La noru' fumuriu în zare
Cu ochii aţintiţi privesc.

Te văd pe tine între stele,
Te văd cum străluceşti
Cu stropi reci de ploaie
Încerci ca să-mi vorbeşti,

Nu înţeleg ce vrei să-mi spui,
Dar ştiu că eşti cu mine.
Afară plouă neîncetat
Cu lacrimi de iubire.

poezie de Claudiu Românu (28 iulie 2017)
Adăugat de Claudiu Românu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vant de mai

Trece vântul prin părul bălai,
Aşa cum odată şi tu-ţi treceai
Degetele calde şi zâmbetul fin,
Amorul în versuri şi cugetul lin.

Răcoarea de mai îmi place la el,
E iute şi aspru, un biet sufleţel,
De plâng, mă alină şi-n zâmbet răsar,
Erai ca şi el, un suflet hoinar.

Se duce, se pierde în zare, şi-aş vrea
Să vină şi mâine în calea mea,
Pustie e viaţa sălbatică azi
Când el e plecat pe munte prin brazi.

Îi simt sărutarea şi ochii adânci,
Mă-ntreb de e singur acolo pe stânci,
Mă poartă în gând şi plânge de dor,
Doar mâine va şti cât îl ador.

poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar doi...doar noi

Când sunt singur şi mă gândesc:
Ce să fac s-o cuceresc?
Cum să fac să-i dovedesc?
Cum să-i spun că o iubesc?

Căci ea nu ştie ce-mi doresc,
Ea nu ştie cum o privesc,
Şi tot încerc s-o cuceresc,
Dar ea nu ştie c-o iubesc.

Ea are un chip, un chip ceresc,
Când o văd mă-ndrăgostesc
Şi doar cu ea vreau să trăiesc,
Doar cu ea pot să zâmbesc.
Şi când cred că reuşesc,
Ea pleacă... unde greşesc!?

Of, încep să obosesc,
Poate doar mă amăgesc,
Ce să fac? Să mă opresc?
Pot trăi doar s-o privesc?

Nu! Nu mă pot opri!
Am să lupt pentru-amândoi.
Am să lupt până vom fi,
Doar doi... doar noi.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiu de... EA

E strada pustie
De pasul ştiut,
E doar mintea vie
De visul pierdut.

E-o obrazul livid
Ce nu se-nfioară,
E suflet arid
De plumb... Nu mai zboară.

E sunetul mut
De glasul de mierlă,
E chipul de lut
Fără luciul de perlă.

Îs oglinzi înegrite
De dorul de zâmbet,
Sunt lumi pustiite
De trupul de-ncântec.

E vântul mai aspru,
Lipsit de-adiere...
E totul dezastru,
Lipsit de plăcere.

E timpul sărac;
Nu mai are bătaie.
E ruptul copac
Rigid, ce nu-ndoaie.

E-abisul mortal
Din pupila plăpândă
Închisă frugal
De soarele-n pândă.

E banca din parc
Ce n-are fior
Zdrobit, fără arc,
De suavul fuior.

Pe scenele lumii
Nu mai e niciun gest;
Actorii-s nebunii,
Iubirea-i incest.

Pământul se plânge
În tril de viori,
Lăsat fără sânge
Din seva de flori.

Nu mai este mireasmă,
Doar fad ce adie...
Coşmarul-i fantasmă
De EA n-o să vie.

E noaptea-n şirag;
Nu e zi, nici lumină...
Nu mai e niciun drag;
Nu-i suav... EA-i de vină!

E cerul golit
De locu-i de stea,
E gândul umbrit
De lipsa de EA.

E totul ce nu-i,
E picul gigantic,
E lipsa oricui...
EA-i eternul de antic!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea în nopţi de vise mistuite
Să fim doar noi în largul de pe glob
Şi două inimi triste, rătăcite
Să se unească într-un singur strop.

Aş vrea să zbor în larg înalt de zare
Şi să dispar, să fug de-acest fior,
Luna mândr,-o rază să-şi coboare
Şi să sărute ochii tăi uşor.

Aş vrea în zile albe, nesfârşite
Să nu mai ştiu de dor şi suferinţi,
Tu să răsai din lacrimă, iubite,
Din pasiunea ochilor cuminţi.

Aş vrea să fiu o pasăre măiastră,
Să nu-mi mai fie visul, gândul sec,
Să pot zbura lângă a ta fereastră
Şi-n triluri nesfârşite să te-nec.

Aş vrea să nu mai ştiu de lacrimi grele
Şi chiar să uit de tot şi toate-aş vrea.
Ridic priviri înmormântate-n stele
Rugându-mă să nu mai ştiu de lumea ta.

Aş vrea să nu mai am gânduri stupide,
Să nu mai sper la clipe ce vor fi.
M-am înecat în lacrimi nesfârşite
Care-mi inundă chipul zi de zi.

Aş vrea sa uit privirea ideală,
Să uit aş vrea, să nu-mi mai amintesc!
Dar ochii tăi frumoşi mă bagă-n boală
Şi-o viaţă nu mă satur să-i privesc...

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aducem rădăcinii lacrimi noi

Iarba ţipă sub tălpile mele,
Vântul cerne-n ceruri stele,
Dumnezeu aşteaptă cu mult drag
Să tămâieze urmele din prag.

La umbra ferigii de-ntuneric
Rămân uimit şi nu alergic,
Îmi mut în vis os lângă os
În traista morţii cu folos.

Munţii gânditori stând în popou,
Jură că-n lume vechiu-i nou,
Viaţa-i iarbă-n talpa târâtoare,
În destin doar visul ei e mare.

Se vrea cu Dumnezeu la sfat
Întrupând femeie şi bărbat,
De-aceea când iubesc s-ascund
De lume-n visul lor profund.

Iarba ţipă, nu că e călcată,
Că vântul în vârtej o poartă,
Ea ţipă de plăcere că noi doi
Aducem rădăcinii lacrimi noi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!