Două cuvinte
tăcerile ard, înăutru se zbat
scoarța copacului scrijelită, nu le uită
în piatră sunt săpate, vântul le poartă
buze neștiute, din adânc le rostesc
bobul unei lacrimi, cu ele-n durere coboară
scrise și spuse, litere, formați doar două cuvinte
ochii le privesc, ce mult le doresc
genele le strâng, în izvoare zăgăzuite
sunt doar două, în inimi sădite
luciul apei, în oglindă le caută
pe chipuri din lumi, de altădată
pe-o bancă stau așezate, castanul suspină
curmătura răsăritului, le învârte într-un nor
cerul le citește, pe fețe însorite
apusul încet, în brațe le-adorm
noaptea le ascunde, printre trupuri dezvelite
căpițe de fân, cu miros de toamnă târzie
le păstrează-n tainice nopți, răsucite spre stele
și cateodată
o hârtie albă, mică, c-o lacrimă împăturită
zboară prin colbul drumului, uneori de vânt izgonită
cu ele, cele două cuvinte
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Mai exist?
stau ghemuit între două cuvinte
eu și tu...
diagramă pe tabelul Mendeleev
am sărit de cele două cuvinte
de metale grele
privesc cerul prin ultima clipă
care mai există
am primit două palme...
după operația de memorie
m-am uitat pe mine sub bisturiu
sau mai exist...
să constat asta?
poezie de Viorel Muha (ianuarie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.Eu sunt polenul din cuvinte...
1. Eu sunt polenul din cuvinte
și plâng în fiecare floare,
o lacrimă de-a ei mă doare
căci toate lacrimile-s sfinte.
Eu sunt polenul din cuvinte.
2. Eu sunt polenul din cuvinte,
peste câmpii vântul mă poartă
și bat la fiecare-n poartă
și plâng în ochiul tău fierbinte.
Eu sunt polenul din cuvinte.
3. Eu sunt polenul din cuvinte,
Hristos din slovă mă coboară
și mă împraștie prin țară,
balsam pe rană să alinte.
Eu sunt polenul din cuvinte.
4. Eu sunt polenul din cuvinte,
eu vin acum cu vestea bună
să-ți fie pavăză-n furtună
și pentru zilele cumplite.
Eu sunt polenul din cuvinte.
5. Eu sunt polenul din cuvinte
și plâng în fiecare floare
ce rodu-n pântecul ei moare,
alerg acum printre morminte.
Eu sunt polenul din cuvinte.
poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintire de grafit
ochii mei cenușii
ca două cuvinte
două creioane rotunde
de descriu
inestetic
din amintiri de grafit
două enigme pe o carte târzie
anestezică hârtie
două puncte cardinale
mai încearcă sublim
să te învie
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Două lacrimi
Două lacrimi am văzut în salba
Unui nor ce mi-a ieșit în cale.
Două lacrimi au căzut în iarba
Unde se târăsc melcii agale.
Două lacrimi curăță pământul
Năpădit de buruieni amare.
Două lacrimi s-au uscat în vântul
Legănat din zare-n altă zare.
Două lacrimi las acum să cadă,
Umerii pomeților să-mi spele.
Două lacrimi n-au cum să se vadă
Între-atâtea mii și mii de stele!
Două lacrimi reci, rostogolite
Peste lume, cât e ea de mare.
Două lacrimi calde, înflorite
Într-un plâns de sălcii curgătoare.
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
December
un sărut suspină-n ruginiu de toamnă
o cană se îmbracă cu roșu de struguri
amintiri strivesc buze din nopți de jăratec
rătăcită o rază spre noapte aleargă
spre apus cerul suspină încă lumină
un eu mă alergă spre iarnă
un ochi de lac închide gene printre raze
târziu frigul se zgribulește-n ferestre uitate
pe mine am dezbrăcate priviri
un colț de umbră rătăcește tremurând câmpia
zarea dincolo de mine uită ziua trecută
o frântură de rouă se sparge înghețată
toamna spre iarnă strigă cu vânt și zăpadă
un strigăt de pasăre caută cerul ranită
fără priviri culori în cenușiu pictează zarea
vara trecută amăgește încă destine
năuc aleargă visul prin mine și-mi spulberă speranța
în pumn am strânsă amintirea ta
mă doare
nopțile curg încet în mine și rana vieți-mi suspină
un copac zgribulit îmi oprește privirea
fără pași pierduți îmi caut încă cărarea
o mască albă îmbracă pământul
ascunde rănile și durerile toamnei din mine
timpurile trecute-mi plâng amăgirea
pădurea desfrunzită mă atrage în întuneric
colțul ierbii moare sub tristețea de sus căzută
gândul meu în alb îmbrăcat rătăcește privirea
imesitatea nu-i departe văd lacrimi în fulgi de suflet
dinspre December tu bați în geamul din mine
te aștept în durere
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragostea risipită
Unde este dragoste, acolo sunt eu
S-a sfârșit prea devreme vara târzie din maci
Se închid cărările și volburile apei
Prin mâna mea trec păsări și uneori copaci,
Ce singuri stau de veghe
Doar cerul e senin.
Zâmbește aurora a poartă către toamna
Mirosul de gutui te poartă în două glastre
Ce miros a iubire în amintirea ploilor cu nuferii cei albi
S-a prins să ningă iară pe caldarâmuri
Plopii se scutură spre a naște visuri
Poveștile sfârșitului de primăvară, dezbrăcată de aripi
Dăm sărutul galben de aur când zâmbește
Și pune în atmosfera ghiocul și tipsia
Și verdele și albul și păsări, ciripind îmbătate cu mine
Cu must din trei izvoare când treci prin trecători
Eu oi fi murit de atâta plâns în zare.
poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din Toamnă
cad castanele și butucesc pământul
sunetul unei păsări mărginește orizontul
în ecou prin văi de munți îmi umblă gândul
frunzele se bulucesc, să-acopere pământul
strada se uită mirată, apusul încet apleacă soarele
și-a-dună obosit-n poala cerului, grăbit și-ncet el razele
atunci eu-nchid în mine dorul și strig: privește!
acolo sus, e-o stea, care mă-așteaptă-n cerul nopții
și-o frunză, uimită, în ultima ei zi când spre pământ se-ndreaptă
aude-un adio, șoptit, de la-a copacului bătrână mamă creangă
frunza suspină: a trecut frumos chiar dacă scurtă viața
și totuși ochii-mi zâmbesc, într-un târziu în lacrimă și ceață
domol din vale vine carul, osiile scârțaie încet spre bătătură
din deal se aude-un câine, un coș în colț de lună încet el fumegă
la masă sau adunat cu toții, ca-ntr-un portret dintr-o pictură
din uriașa expoziție tabloul este privit de ochii ei, acum bătrână
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Două inimi
Ochii-mi înfloresc de lacrimi
Și sufletul înfrunzește cu iubire,
Când ginesc doar două inimi,
Ce stau singure-neștire.
Se privesc unul pe altul,
Pândesc subtil doar pe sub gene.
Sub ei vibează tot pământul
Și sânge purpuriu în vene.
El cu zâmbetul drandafiriu,
Ea mai mult ca un boboc de floare,
Într-un fundal cam fumuriu,
Doar ei răsar din iarba mare.
El cu ochii fuge ca s-o prindă,
Ea îi pleacă repede-n pământ,
Ar vrea cu drag să o cuprindă,
Dar ea așteaptă un tainic jurământ.
El pe buze poartă sărutarea,
Ea-i pe punctul de-a pleca,
Nu-i aceptă frământarea
Și nu o poate îndupleca.
El renunța la ședere,
Ea-i întinde pașnic mâna,
Își i-au discret la revedere
Și închid repede lumina.
Brusc se încheie o poveste
Ce-a înflorit în mintea mea
S-a scuturat ca toamna, triste,
Frunze calea ce-mi umplea.
poezie de Camelia Natalia Ignat (august 2018)
Adăugat de Camelia Natalia Ignat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poemul durerii
se poate muri într-un singur fel
de prea multe cuvinte
agățate în cui
și stând liniștit să le aduni
să le admiri
cum cad lacrimi
una câte una două câte două
sau multe câte multe...
da desigur se poate muri și de
prea puține cuvinte
pe care le rostești
atunci când lumina îți pătrunde
până la oase
și te doare cumplit
durere singulară durere multiplă
sau durere durere...
e nedrept să nu îți accepți soarta
cuvintelor tale
rostite sau nerostite
într-un univers ascuns și tăcut
departe de tine
gândul care te copleșește
îți dă aripi te poartă pe sus
cât mai sus mai sus...
se poate muri doar într-un singur fel!...
poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Descântă-mi ochii de umbre cu buze nesătule
frământă-mi trupul și pune de-o minune
să-ți cânt lasciv tăcerea dintre cele două eterne cuvinte
iar dansul celor șapte vieți să ne-mpletească mâinile
într-un inel de lună și de soare
printre poieni cu fluturi mov
se-mbrățișează aproape cald
în casa cea de piatră
pe unde aleargă jucăușe jurămintele
iar eu te strig cu teamă
să nu-mi dispari a nu știu câta oară
din tainițe de timp se strâng la nuntă clipe
un flaut celt respiră din adânc de inimă un cer
pe care preoți îmbrăcați în alb ne desenează
din jumătăți o lume doar a noastră
de-o parte-i ziua cea mai lungă
și-o rest o noapte de așezat la stele
precum în jurul gâtului un fel de perle
poate-adunate-n zori din flori de in
sau doar culese lucitor
din mult prea răsucite scoici
iar dintr-o altă parte
punctată cu adânc de atlantida
îmi plângi oceane și eu înalț la munți
cu acea-firească știință a pruncului
abia născut
m-adăp la sânii tăi
cu lapte care curge-n galaxie
doar gândul mă trezește ca din moarte
și-mi este parcă tot mai transparent
ca și cum s-ar strecura câte un univers
prin fiecare deschidere de pleoape
ca să ne umple lumea lumilor
cu basme
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dincolo și aici
secunda-i decupată încă
dincolo se numără-n file desfăcute
prin cartea vieții ce ne-a fost dată
hârtia-i creponată-n viața copacului
când încă ea nu știe că va fi
o foaie roșie de floare-n vânt
iubire-n timp desfășurată
cuvinte agățate pe-o felie
de viață-n fericire și-n joc de litere
pe-o sticlă de plasmă adunate
păcate s-alunge înnebunite
spre un cer plin de lumină albă
aici și poate... dincolo
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uneori ochii mei
Uneori ochii mei sar!
Se întâmplă la mijlocul lui august
fiindcă atunci coasele sunt cosite de iarbă.
În locul lor
pun două ciuperci otrăvitoare.
Uneori ochii mei sar ca o apă
aruncată razant într-o piatră
curgătoare.
Uneori ochii mei pășesc desculț în iarbă
și nu se mai cunosc
și nu mai privesc
și au culoarea unei priviri arzătoare
scuturată de brațele
unor ruguri.
Uneori ochii mei
sunt doi grauri
din care rup cu coaja lor acră
stiluri de struguri.
Uneori ochii mei
sunt pantofii unei femei
fără picioare.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privesc în gol prin spațiul dintre cuvinte
din nefericire nu pot să-mi opresc și gândul
cum reușesc uneori să-mi țin respirația sub apă
dar tac din ce în ce mai adânc
cumva dincolo de groapa marianelor
ca un sfinx prins cu ochii pe cer
împărțind zodiile ca pe o azimă
iar lupa prin care lumea îmi pătrunde în vis
se răsucește ca o galaxie
în jurul unei inimi
care pulsează în ritm de blues
uneori spațiile dintre cuvinte
conțin povești infinite
taman despre limite
iar poeții sunt singurii care le pătrund
cu ochii privind spre nimic
ca spre cea mai mare certitudine
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nesocotesc noaptea ca pe un sfetnic bun
rup dimineața de restul zilei
mut visele mai aproape de inimă
adaug pașii din plimbarea de seară
în jurul aceluiași trist și inutil joben
aruncat în disperare de magicianul obosit de minuni
printre lacrimi înflorite de arlechin desuet
pe un cer oglindă unde eternul umil
împletește din fluturi albi cozi de cometă
buburuzelor balerine și delfinilor spin
un fel de șoapte descântec din tăceri-adânc
stele care nu cad ziua
ori de prea multă lumină nu le văd durerea
nici frecarea cu neînțelesul
până la risipire între banal și ilar
rostesc un doamne-ajută
însoțit de o cruce între trei degete
cu ochii închiși de răsărit răscolesc apusul
șterg câteva iluzii veșnic impare
aș fi vrut să nu fie amare
apoi adun dorințele neîmplinite
care se rostogolesc fierbinți
precum două inimi
în căutarea liniștii
între două nopți nesocotite
pentru că iubesc cu disperare raiul
sunt nevoit să cobor zilnic în iad
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privesc în gol prin spațiul dintre cuvinte
din nefericire nu pot să-mi opresc și gândul
cum reușesc uneori să-mi țin respirația sub apă
dar tac din ce în ce mai adânc
cumva dincolo de groapa marianelor
precum un sfinx prins cu ochii pe cer
împărțind zodiile ca pe o azimă
iar lupa prin care lumea îmi pătrunde în vis
se răsucește ca o galaxie
în jurul unei inimi
care pulsează în ritm de blues
uneori spațiile dintre cuvinte
conțin povești infinite
taman despre limite
iar poeții sunt singurii care le pătrund
cu ochii privind spre nimic
ca spre cea mai mare certitudine
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea este o oglindă
Un pumnal tăios inima i-a împuns
I-a tăiat-o în două, adânc i-a pătruns.
Câteva cuvinte l-au rănit profund
I-au furat trăirea, l-au băgat la fund.
O oglindă care are două fețe,
Un pumnal cu două tăișuri semețe,
Și un loc în suflet veșnic rezervat
Pentru o femeie ce n-a meritat.
Ce-a băgat pumnalul și l-a răsucit
I-a furat iubirea, l-a lăsat zdrobit.
poezie de Quinn, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Dacă stau să mă gândesc
Radu Cătălin Melinte
poate fi descris în trei cuvinte...
Ba nu! M-am răzgândit!
În două cuvinte!
Ba nu
la nu!
Și mai mult!
Într-un cuvânt!
Radu Cătălin Melinte
este o frunză!
Și apoi urmează celelalte cuvinte...
Fără copac.
Fără pământ.
O frunză doar printre cuvinte!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Existăm, atât
o cută se zbate, sălbatecă
sapă cu lumină
brazde de timp în jăratec de trup
se aprind și-n flăcări mă dor
bețe de chibrit prinse-n iriși
ard clipe
te gândesc prin dor
există scântei și-n frunzele mele
toamna arde-n pământ spre primăvară
uitarea mă păcălește-n suspine târzii
copacul există și își plânge fericirea
uitată în amintirea unei priviri
de colț
umbra ta parcă doarme
brațul rezemat arcuit în alb, dezgolit
suspină și lacrimi se preling
într-o firindă de vis când tu citești plutind
atâtea litere nescrise
din pădurea vieții, prin tine un necuprins
sunt trist
frigul în dimineți de toamnă, vorbește
sunete răsucite-n povești
continui să dăruiești scăntei, oare...
da...
ele aprig în mine se zbat
să nu uit, să-mi amintesc
drumuri care au rămas fără pașii mei
liniștea fără existență, mă întrebă
mă zguduie în zbatere de moarte
oare de ce nu ai avea sens în mine
acolo oare cu adevărat exiști?
nu-mi ești oare închipuire
coșmare care mă rostogolesc-n vis?
un fir de păr rebegit încă-mi suspină
adieri de vânt rece și parcă cu sens
totul vine în vârf de sânge
și-n roșu de noapte
zdrențe de viață stau scrise cu raze de asfințit
o pagină de viață-n carte, plânge singură pe-o masă
regretând un fir de paiajen, s-a rupt
din timpul întors în toc de ușă, părăsit
încet
dureros
nu vreau să fie vis...
îmi spun că nu ai fost și sunt
decât un timp ce poate fi întors
ard în nopți degete pe strune de suflet
oțel albastru... mă ard cu durere
sub ferestră de suflet nedeschis
mă dor pe mine
nu, te rog, de ce te-nîntorci în vis
nu uita, despre eu și tu
că existăm, atât
poezie de Viorel Muha (septembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
După fiecare victorie mai înalț o poartă
prin care îmi trec oasele spre veșnica amintire
oricum nu există destule înfrângeri
pentru câte ode ale bucuriei pot fi cântate vreodată
nici destule bulevarde ale biruinței
pe care să mărșăluiască descompunătorii de eroi
doar o albă cărare între două nopți și o scară
pe care să ne coboare din neant când visele când roua când cine mai știe ce blestem
uneori îngeri alteori demoni fiecare cu durere
..................................................
doar lacrima ascunsă din spatele fiecărui strigăt de asalt nu mai are vreme să curgă
ori doar se amestecă cu teama de a nu muri ridicol fără o semeață movilă de pământ drept templu
....................................................
sunt un gladiator vremelnic într-un circ nemuritor
poate de aceea simplitatea cercului nu se lasă spusă
oricâte cuvinte aș șlefui
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
September
spartă în cioburi de rouă, o lacrimă
plouă prin toamnă-n chipul tău
sting jar de roșu în obraji fierbinți
ce ard în bob de strugure, o lumină
apusul strigă prin pana ce cade încet din cer
nu plecați voi zilele mele senine
recele pătrunde prin căldura temătoare
raza de soare dezgolită și străluciutoare
dansează în apus de roșu pe fereastra mea
un fuior dintr-un nor, clipește speriat
o aripă zboară albind cerul
liniștea picură ca ceara fără sunet
podeaua amintirilor mele suspină
noaptea luna trimite câte-o rază și mă înțeapă
cu gheță-n inimă
firul gândului din deștertul sufletului meu
s-a răcit cu brumă
soarele încă stropește cu raze cerul
pământul plâge cu munții prin înalte cețuri
prin văi și-n cetăți mustește trecutul
vinul negru răscolește oseminte de revoltă-n amintiri
eu rămân o creangă de timp care zgârâie cerul
dezgolit de zilele frunze încet mă întristez
picură lacrimi de rouă prin firul iebii uscate
cotul tău pe pervazul ferestrei învechite tresare
tăria lemnului te doare înfipt în piele de toamnă
privesc ceața în depărtării cum se zbate
găndul meu tresare și suspină prin umbre întunecate
de colțuri spre iarnă
simt cum ziua dispare prin vara trecută
simt dor și durere-n september
poezie de Viorel Muha (august 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!