Aducem rădăcinii lacrimi noi
Iarba țipă sub tălpile mele,
Vântul cerne-n ceruri stele,
Dumnezeu așteaptă cu mult drag
Să tămâieze urmele din prag.
La umbra ferigii de-ntuneric
Rămân uimit și nu alergic,
Îmi mut în vis os lângă os
În traista morții cu folos.
Munții gânditori stând în popou,
Jură că-n lume vechiu-i nou,
Viața-i iarbă-n talpa târâtoare,
În destin doar visul ei e mare.
Se vrea cu Dumnezeu la sfat
Întrupând femeie și bărbat,
De-aceea când iubesc s-ascund
De lume-n visul lor profund.
Iarba țipă, nu că e călcată,
Că vântul în vârtej o poartă,
Ea țipă de plăcere că noi doi
Aducem rădăcinii lacrimi noi!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.