Îmi rămâne amintirea, a iubire, să-mi miroasă...

Am pe frunte flori ''râpene'', care-mi înfloresc pe gene
Şi albastrul ''mioritic'', decolteul mi-l îmbracă,
Lângă mine am ''camelii'', cântec roz de sânziene,
Şi ce dacă vine ploaia şi mi-s ochii trişti, ce dacă!

''Şipot'' graţios şi dulce izvorăşte din Ileană
Şi-mi pătrunde-adânc în suflet, ca o simfonie-albastră
Eu mă simt ca o zeiţă, lacrimă nepământeană
Ce-nfloreşte fantomatic într-o părăsită glastră.

Cu o bucurie-''augustă'', un jian cu versu-n braţe
Mă îmbie să-mi las toamna în păduri să hiberneze,
Mă dor umerii de vară şi las aripi să mă-nhaţe
Şi învăţ să las poeme, din iubire să cineze.

Ce magie-mi umbă-n vene şi cum curge poezia,
De pe buze fremătânde şi cuvântul se răsfiră,
Ca un fluviu de lumină ce-mi hrăneşte sihăstria
Ca o notă-ameţitoare, acompaniind o liră.

Timpul s-a oprit din mersu-i, în clepsidre marmorate
Frunza-i doar decorul verde, nemişcat în consternare
Eu implor îngenuncheată, doar un strop d-eternitate
Să fiu ţărmul ce aşteaptă-mbrăţişarea de la mare.

Sunteţi valurile-albastre, ce-mi mângâie glezna rece,
(Eu nu am ştiut că vara poate fi aşa frumoasă)
Chiar de vine înserarea şi minutul se petrece
Îmi rămâne amintirea, a iubire să-mi miroasă.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămas bun

Încep să-mi fac bagajul, ce grea povară-mi este!
Şi ce să iau din mine, din mine ce să las?
Voi lua-nceputul verii din ultima poveste
Şi voi lăsa doar toamna din ultimul meu pas.

În ziduri plânge gândul atâtor clipe goale,
Ce-au îngropat o viaţă în doi, ca-ntr-un altar.
Dau viaţa mea, o marfă, pe doar două parale,
Mă mut cu tot cu soartă, la margini de hotar.

Iau dormitoru-n braţe, să-i simt ultima oară
Tăcerile din vise şi ce nostalgic dor,
Din amintiri albastre, în ochii-mi se strecoară!
Şi-ţi simt, iubite, gura, muşcând seducător.

Deschid sertare pline şi le privesc străină:
De unde să încep, să mă adun din casă?
Mai pun de-o parte-un zâmbet şi mai arunc o vină,
O lacrimă suspină, ascunsă-ntr-o grimasă.

Aud un vânt pe-afară, vestind că toamna plânge,
'N acelaşi timp cu mine, cu fruntea printre nori,
Cu umerii în ploaie, tot cerul nu-i ajunge,
Să mă îmbrace-n galben şi-n doliu de culori.

Mă duc să-mi mângâi marea, doar ţărmul atingându-l,
Să îmi rămână urma în veşnicia ei,
Dar stau la mal poeme să îşi aştepte rândul
Şi rămas-bun, albastro, îţi spun doar ochii mei...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străină de vară

Vară, nu ai loc în mine, printre-atâtea toamne grele.
La ferestre curg perdele- ploi de lacrimi blestemate
Şi-mi cresc nori de plumb pe umeri şi pe aripi, vai de ele
Şi de versul fără muză din poeme zbuciumate!

Cum să te primesc la masă, când pe masă-s doar cuvinte
Într-o debandadă cruntă la un bal mascat de iarnă?
Să le ordonez în fraze,-n poezia mea cuminte,
N-am putere, când minciuna a-nceput deja să cearnă.

Au gonit o zi de vineri, când aveam vara sub gene,
Au pus lupii-n pod la pândă, să o sperie de moarte
Şi-a fugit cu flori şi iarbă pân' la tine, în poiene,
Unde m-aşteptai, iubite-n rai cu două paşapoarte.

Eu rămân pe pragul toamnei, tu cu vara-n buzunare,
Să aduni din curcubeie, ştii, alabastru-acela verde,
Şi să mi-l trimiţi prin poştă, să îl am pentru gustare,
Când vor viscoli colinde, gustul verii de-l voi pierde.

Vară, ţi-ai uitat la poartă, două ramuri de lumină
Dar, nu pot s-ajung la ele, să le sorb, că-ţi sunt străină.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când încă...

Erai ca un cântec de liră şi nai,
Ecou al tăcerii de seară,
Prin mine, cu braţe de flori, alergai,
Când încă eram o vioară.

Valsam printre lumi neştiute de noi,
Doi fluturi cu aripi de ceară.
Muream şi-nviam într-un zbor amândoi,
Când, încă în noi, era vară.

Scriam şi pe nori şi pe stele-un sonet
Şi luna era, vai, geloasă,
Eram poezie în ritm violet
Şi tu mă făceai mai frumoasă.

Se-oprise şi timpul în loc, într-un vis
Şi noaptea râdea pe sub gene,
Ningea cu iubire şi flori de cais,
Când încă-nfloream în poiene.

În zori măsuram în săruturi o zi
Şi ziua era nesfârşită,
Amurgu-aştepta pe o lacrimă gri,
Când încă ţi-eram o iubită.

Departe de noi, uragane şi ploi
Pândeau sub perdele albastre,
Era o eternă lumină în noi
Din astrele clipelor noastre...

Azi, cântă un cer orfelin de iubiri
Dintr-o frunză de toamnă târzie
Şi plouă pe frunţile noastre de miri
Dramatic ca în elegie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi împrimăvărez, din nou, Cuvântul...

Ce nebunie-mi umblă prin vertebre, de mă-ncovoaie ca o acoladă!
Degeaba-nghit poeme în tenebre, că-n trupul meu e o degringoladă,
Ce sapă-n echilibrele precare cu foamea flămânzirilor rebele,
Cum muşcă umbrele din felinare şi dimineţile din cerul plin de stele...
Nu desluşesc delirul de-unde vine şi nici pe unde a pătruns în oase
Şi-mi viermuieşte-avid printre ruine, înnebunindu-mi versul de mătase...
Mă sparg în cioburi de palinodie, şi neputinţa se-ntronează-n stihuri
Şi cum să mai alerg prin poezie, când bântuie prin vene mii de duhuri?
Aştept lumina soarelui s-apară, să-mi curme ceaţa ce-mi umbreşte gândul
Să-nghit măcar un pic de primăvară, să-mi împrimăvărez, din nou, Cuvântul...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la replica lui Petru Ioan Gârda la replica Violettei Petre la replica lui Petru Ioan Gârda la replica Violettei Petre la poezia "În toamna aceasta se-ntâmplă ceva" de Petru Ioan Gârda

Nu-i toamna aceasta la fel cum era -
Iubite - nfloreşte din nou liliacul,
Se-ncurcă în stele şi-n noi zodiacul,
Se-aprinde în cer pentru noi înc-o stea.

Nu-i vreme de chin, când în ochi mă priveşti -
Albastrul te cheamă-n poeme de vară,
Le am toate-n mine, chiar dacă afară
E toamnă. Tu vino, să-mi fii cât mai eşti!

Că vin eu, sau tu şi că-i toamnă în noi,
Nu-i nicio problemă, de-om fi împreună;
Ne-om ţine în braţe sub clarul de lună
Şi prin anotimpuri vom trece-amândoi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, unde...

Am soarele pe frunte, deşi e marţi întreagă
Şi mă îmbracă august în galbenul din flori,
Întinde braţul tandru, Romeo să culeagă
Pentru-a lui Julietă, mirajul din culori.

Şi eu privesc povestea, cu inima-mpăcată,
Am amintirea vie a toamnelor din noi,
Şi de nu eşti cu mine, rămâne suspendată
Dorinţa unei clipe, cu paşii înapoi,

Când înfloreau poeme în puf de păpădie,
Dansând pe macii tineri ai unei dimineţi.
Erai atât de verde şi eu atât de vie,
Că se plimbau prin sânge atât de multe vieţi!

Azi amurgesc poeme la ţărmul mării mele,
Cu liniştea în braţe m-apropii de sfârşit.
Şi chiar de-mi port amurgul fără sclipiri de stele
Mai am un loc albastru în care te-am iubit.

Voi recita din tine, să te aduc aproape,
Priveşte-mă din locul în care te-ai ascuns!
Şi doar un gând trimite, să ţi-l aşez sub pleoape,
Acolo unde-n lacrimi, doar toamne au pătruns.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi de cer, clipă albastră...

Eu sunt clipa de-ndoială, ce se-ascunde în lumină,
Rogvaiv din curcubeie ce se naşte-n ploi de vină,
Un miracol, o magie efemere-n universuri,
Un poem în strai albastru, cu neterminate versuri.

Cântec mut de agonie, în amurguri de tăcere,
Vis de vară-n bob de struguri, scâncet verde de durere,
Ochi de cer, privind sfielnic, printre ramuri înfrunzite,
Şoaptă albă de femeie, de pe buze părăsite.

Clipa-i cât o veşnicie, dacă ştii s-o guşti întreagă
Şi te-abandonezi în braţe, braţele cui îi eşti dragă.
Şi închide-o între gene, ca pe-o lacrimă fierbinte!
Va rămâne pe retină şi va aştepta cuminte,

S-o eliberezi când doare de prea multă-mbrăţişare
Şi să-i dai drumul la aripi, să se-nalţe, să coboare.
Poţi s-o chemi să mai revină, într-o altă-nfăţişare,
În albastrul dimineţii, sau în ploile cu soare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot să ucid toamna

Mă întorc în toamna care mi-a plouat mereu în sânge,
Plânge salcia pe maluri şi în mine totul plânge.
De pe ram îşi iau adio toate frunzele şi vântul
Le răsfiră pe trotuare. Lasă-mi, vântule, cuvântul!

Să îmi fie adăpostul unde se-ntâlnesc gorunii,
Să-mi agaţe poezia de un colţ din trupul lunii,
De furtună s-o ferească, pân' la cer să o ridice,
Cu melancolia toamnei, să nu se mai intoxice.

E de-ajuns că sunt eu toamnă-n orice anotimp ce vine,
Măcar să-mi rămână versul, vară-albastră-ntre suspine,
Să danseze pe la baluri şi să strige-n gura mare:
Luaţi toamna de pe mine, hai, la toamnă de vânzare!

De n-ar fi aşa frumoasă, cu aromă de gutuie,
I-aş strivi poamele toate şi aş ţintui-o-n cuie.
Aş închide-o fără milă, în Siberii neştiute,
Să adoarmă sub ninsoare, gerul să o execute.

De n-ar fi, dar e minune, cu melancolii cu tot
Şi să o ucid în versuri, nici nu vreau şi nici nu pot.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima iubire

Se scutură iar teii şi parcă-i toamnă iară,
S-a strecurat o vară fără identitate
Şi plouă ca-n potopul lui Noe. Ca o fiară
Mă sfâşie prezentul acesta şi se zbate

Secunda fără nume, cu flori de câmp pe frunte
Când fluturii albaştri, să mă înveţe zborul,
Mă ridicau de umeri până în vârf de munte,
Să îmi arate locul unde se naşte dorul.

Şi nu mi-era nici teamă când îţi cădeam în braţe
Şi nu-mi era nici iarnă, când mă ningeai, iubite,
Îţi aşteptam iubirea, cu foame, să mă-nhaţe
Cu-mbrăţişări de inimi, în vară poleite.

Erai prima iubire, primul sărut de soare
Şi înfloream, cum macii, în palma ta cuminte;
Nici nu ştiam, iubite, că mângâierea doare,
Când pleacă fantomatic şi uită să m-alinte.

Şi am plecat în viaţă, cu soarta în spinare,
Ca doi străini în noapte, pe drumuri paralele.
Doar amintiri de-o vară ne duc pe fiecare
Într-o poveste-a noastră, când ne ploua cu stele...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine toamna!

Vine toamna! Vântu-n pale,
Poartă frunzele-n spirale.
Vara mi-au închis-o-n cufăr.
Lacul n-are flori de nufăr.
Păsările cântă-a jale.

Vine toamna! În gradină,
Pomii-s goi, ori cu rugină.
Eu stau singură şi tristă
Şi trec vara în revistă,
În acord de cavatină.

Vine toamna! Numai umbre
Pe-arborii cu chipuri sumbre.
În răstimp, de peste vară,
Fac sufletul să-mi tresară,
Amintirile-n penumbre.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru 29

Am braţele înmugurite-n toamne,
Paradoxal, nici frunza nu mai cade,
Mi-ai împrimăvărat iubirea, Doamne
Şi plouă peste mine cumsecade.
Îmi înfloresc în irişi cantilene
Şi îmi zâmbesc pe buze, crini albaştri,
Pe glezne-mi cântă voci vivaldiene
Şi mă înalţ, o novă printre aştri.

În palme cresc poeme de lumină,
Din asfinţit culeg un vers de taină,
Mi-e foame de iubire şi de vină
Şi mă dezbrac de a tăcerii haină.

Şi aş dansa cu ielele de mână
Când noaptea îşi îmbrăţişează zorii,
Pe trupul meu, doar roua să rămână,
Tu să o bei, nectar din sânul florii.

Mi-s tălpile de verde ameţite
În labirintul sevelor astrale;
Arată-mi calea înspre noi, iubite,
Din cele patru puncte cardinale!

Mă vei găsi în câmp de genţiene,
Printre scaieţi ce-mi cântă la vioară
Albastre simfonii fără refrene
Şi-n mine nemurirea se strecoară.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipuri de frescă

Ne rugăm să vină moartea,
Cum ne-am dori sărutarea
Iubitei cu patos noaptea...

Când simţi stihia că te miroasă,
Te rogi de ea să fie miloasă,
Ce utopie... nu si nebunie...

Să-ţi rogi dragostea să te aline
Si când vine lângă tine...
Te răsucesti la ea cu spatele,

Nu poţi face asa ceva cu moartea...
Nu o chema aiurea... degeaba...
Onorea, cinstea ta, decade...

In moarte si după ea,
Când ea te cheamă rece...
Sărut-o fierbinte si petrece,

Odată vine, nu de mai multe ori,
Atunci vei fi acoperit in flori,
Si tu... si eu... să murim cu zâmbetul unei flori...

Tăiată si pusă in vază, pe moarte...
E mult... mult... mai frumoasă
In doină ruginită de rece coasă...

Nu suntem datori doamnei negre
Ea vine, vine si te trece...
Din lumea.. prea gri si prea rece...

Unde te va duce ca o frescă...
Poate, poate... o fi cald si verde...
Mai gri si mai rece mai poate fi?

Decât in lumea mea... ce trece...
Pe lângă mine... prea gri... prea rece...
Aidoma unor mozaicuri si fresce...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul... plecării

Aş vrea să mor într-o vară
Să nu-ngheţe sufletu-mi-n zbor
S-am lume puhoi stând afară
Ce-mi plânge plecatul, de dor.

Aş vrea să mor într-o vară
Să nu simt pământ că mi-e rece,
S-am inima caldă, uşoară,
Ce-mi ţine de frig, pân' se trece.

Aş vrea să mor într-o vară
Să nu-mi pară rău după soare;
S-am pielea mai laie, nu ceară,
Ce-mi dă o aliură de mare.

Aş vrea să mor într-o vară
Să nu-mi pară rău că n-am cântec,
S-am dreptul la glas de vioară
Ce-mi dă ciocârlia, din pântec.

Aş vrea să mor într-o vară
Să nu-mi treacă timpul mai iute,
S-am ziua, mai lungă, să pară...
Că-mi dă un câştig, de minute.

Aş vrea să mor într-o doară
Să nu-mi stric petrecerea scurtă,
S-am timp, ca nimic să nu pară...
C-un aer de charm de amurtă.

Aş vrea-n fond să trec vară-n vară,
Să fiu pentru timp un voiaj,
Să-mi schimb aţa-n corzi de chitară,
Să-ncânt lumea în pelerinaj...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, da, te ştiu eu

Ceea ce-mi dărui cu mâinile-ţi primesc
Nimic mai mult, iubito, nu-ţi cerşesc!
Da, da, te ştiu eu, cerşetor umil ce-mi eşti,
Tot cerul inimii tu mi-l cerşeşti!

Dacă-mi vei da o floare rătăcită, una,
În inimă o voi păstra pe totdeauna!
Dar dacă spini cu ea ţi-oi da?
Voi sângera şi voi răbda!
Da, da, te ştiu eu, cerşetor umil ce-mi eşti,
Tot cerul inimii tu mi-l cerşeşti!

O dată, doar o dată ochii iubitori
Să-i nalţi în ochii mei, să mă-nfiori,
Şi viaţa mi s-ar face dulce foarte
Şi dincolo de moarte!
Dar dacă ghimpi vor creşte din priviri prelungi?
Îi voi susţine, pieptul să-mi străpungi!
Da, da, te ştiu eu cerşetor umil ce-mi eşti,
Tot cerul inimii tu mi-l cerşeşti!

poezie celebră de Rabindranath Tagore
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea mea dragoste, Marea...

Şi te-aş face aşternut, să îmi susuri printre vise,
Cu un clipocit de val, dimineţile să-mi cânţi,
Să-ţi fiu ţărmul liniştit, când sub geana nopţii mi se
Nasc poemele de dor şi de dor să mă descânţi.

Şi pe gleznă te-aş uita, ca pe-o tainică pomadă,
Să-mi miroasă paşii-a vânt şi a alge-albastre-verzi,
Să mă-ncalţi în catifea, pentru-o lungă promenadă,
Ca să nu te pierd în cer, tu, pe mal, să nu mă pierzi.

Scaldă-mi ochii în amurg, să-mi rămâi lacrimă vie,
Să te simt pe-obraz cum plângi, când povara ţi-e prea grea
De atâtea jurăminte false. Dă-mi povara mie,
Să fiu mare,-n locul tău, dacă Dumnezeu o vrea!

Să nemărginesc albastrul, să-ţi eternizez tăcerea,
În adâncuri neştiute, mă scufund fără regret.
Şi de vei simţi, pe valuri, cum mă sfâşie durerea,
Prinde-mă, de mijloc, Mare, să dansăm un menuet!

Şi andante să ne pierdem, revenind mereu la mal,
Eu, perechea ta mireană, tu-logodnic ireal...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipă de suflare

Mereu se-nchide-n teamă o durere
Ca într-o fântână izvorul dispărut
Mereu din cer îmi vine o putere
C-o picătură de iubire în sărut.

Dar eu mă simt atât de mic şi-nfrânt
Sunt un copil pierdut într-o pădure
Ce-şi doarme somnul ultim pe pământ
Şi nesfârşitul timp soseşte să i-l fure.

Speram ca în această lume plină
Să-mi pună piedici clipele frumoase
Din care să se aprindă o lumină
La adăpost să-mi circule prin oase.

O picătură ca un mir pe fruntea rece
Se leagă cu un gând de întâmplare
Şi moartea dacă vine, poate trece
Să-mi dea şi ea o clipă de suflare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mustind a vară

miroase-mă a miere din flori de tei şi ploaia
opreşte-o să nu-mi fure polenul din poem,
mai picură din ochiul ce a aprins văpaia
albastrul fantomatic al florilor ce gem!

e-atâta vară-n mine şi pleoapele-mi sunt grele
de galbenul din spice şi sângele din maci.
hai, gustă-mă, iubite, am gust de micşunele
şi m-aş urca pe tine, ca via pe araci.

cârcei de nerăbdare-mi furnică-adânc prin vene
(de vină-i curcubeul din ochii tăi de jar);
mă cheamă-n dansul nopţii un glas de sânziene
să te opresc, străine, din jocul tău barbar.

şi de te strigă iarba când o striveşti sub talpă
opreşte-te o clipă, priveşte înapoi!
sunt eu cu-alaiul verii, ce sevele dezgroapă
să ne ajungă viaţa din urmă, pe-amândoi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strop de vară

în loc să-mi spui adio, ia-ţi la revedere
în ochii tăi mai văd un strop de vară
chiar dacă toamna drepturile-şi cere
în trupul tău încă tresare o vioară

şi dacă părul tău de grâu mai scânteiază
şi plopii în amurg se înfăşoară
o frunză vrea să-ţi cânte de pe buze
şi-un anotimp mai pleacă-n paşi de vals spre gară

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţ

învăţ cum să-mi iubesc tălpile ce se plimbă pe meleaguri noi,
învăţ să-mi iubesc glasul ce cântă note neatinse până acum,
învăţ să-mi ascult inima ce slugă a minţii nu mai e,
învăţ să mă iubesc aşa cum sunt...

acceptarea e cea mai frumoasă vindecare,
când fluturii numără clipele iar tu nu mai socoţi anii
muzica nepurtată îmbracă sufletul răzvrătit,
cerul curge lin, norii sărută pământul viu,
vapori de iubire ascund iarba trufaşă
ce dansează împlinit un dans al păcii,
iar eu învăţ să trăiesc ceasul de acum.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

De m-ai îmbrăca-n iubire, lupii s-ar opri din goană
Şi le-aş îmblânzi nesaţul cu sărutul tău de vineri,
În genunchi, te rog, iubite, pune-mă într-o icoană,
Să miros a iasomie la mirese şi la gineri!

Lasă-mi vântul să-mi adie, peste sâni şi peste pleoape!
Şi să cred că mă mângâie, palma ta de zeu cuminte.
Adu-mi cerul şi pâmântul, lângă mine, mai aproape,
Să-mi aleg, din universuri şi din lutu-ţi, noi veşminte!

Sunt frumoasa din Valhalla, goală sub lumina lunii,
Tu să mă priveşti o clipă, cât să îţi pătrund în sânge,
Pune-mi borangic pe braţe, să culegem toţi alunii,
Să mă-mbraci în frunza toamnei, chiar, pădurile, de-or plânge!

Şi mai vreau să-mi pui coroană de cicoare peste frunte,
Să se oglindească-albastru, ochii mei de inocentă,
Ce n-au învăţat, Infernul, Purgatoriul, să le-nfrunte,
Când mai am pe mine urme, din a Raiului placentă.

Şi să mă botezi, iubite, dimineaţa, pe răcoare,
Când vin zorii să se-mbete cu miresmele femeii!
M-aş îndrăgosti de viaţă, chiar de-i viaţa-nşelătoare,
Doar să gust un pic din tine, când vor înflori toţi teii.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!