
Vulcanul înghețat
E frigul, oare, care mă pătrunde,
sau doar fiorul zilei reci de toamnă
ce mă privește blând și mă îndeamnă
să-mi scot din suflet dorul ce se-ascunde.
E-atât de frig acum, atât de rece,
în sângele ce ieri ardea prin vene
ca lava ce se scurge în ravene
și umple orice gol, pe unde trece.
Să-mi fi rămas, cumva, un gol în care
a tot crescut răceala și uitarea,
ce-au construit acolo închisoarea
și-mi țin un dor ascuns în nepăsare?
De-ar fi așa, cum știu că el rezistă
și că vulcanul va erupe iară?
Sunt sigur că va fi curând afară
și toamna va-nceta să fie tristă
E frig acum și-aștept, oricât ar ține,
ceva să se întâmple: o fisură
în grotă, suflet, teamă sau natură
și-atunci va fi iar cald, și va fi bine.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre toamnă
- poezii despre vulcani
- poezii despre uitare
- poezii despre tristețe
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre suflet
- poezii despre natură
Citate similare

Mi-e frig de frigul
Mi-e frig de frigul celui ce-o sa plece
și nu va mai veni-napoi, în veci,
și haina din cuier devine rece
și mânecile la camași mi-s reci.
Mi-e frig de frigul omului pe care,
Îndata ce în glorie s-a frânt,
Familia l-a dus la-nmormântare
și l-a lasat acolo, în pamânt.
Mi-e frig de frigul lui, acum, că ploua
si-n cimitir e apa cu prisos,
În timp ce viata ne e data noua,
El zace în sicriu acolo, jos.
Mi-e frig de frigul nopților de iarna,
Când respirând prin viscole, postum,
Nameții vor începe sa se-aștearna
si el, sarmanul, se preface-n scrum.
Mi-e frig de frigul țurțurilor care
Vor atârna plângând de crucea sa,
Când lacrimile noastre funerare,
În cinic scăzământ, se vor usca.
Mi-e frig de frigul cerului pe unde
Își joaca rolul ultim și-i e greu,
Ca îl priveste însuși Dumnezeu,
și dintr-odata, prin schimbari
profunde,
Mi-e frig de frigul lui.
Mi-e frig de frigul meu.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre țurțuri
- poezii despre viscol
- poezii despre vestimentație
- poezii despre religie
- poezii despre ploaie
- poezii despre noapte
- poezii despre moarte
- poezii despre iarnă

Drumul de vis
Deschide-mi ușa, vis ce te-ai ascuns
În lumea de-ntuneric nepătruns
Și nu mai vrei să ieși, nu vrei să-mi lași,
Din ce-mi erai, nici urmele de pași!
Deschide-mi cât să pot să-ți las un gând
Să-ți spună că mi-e toamnă și, curând,
Îmi va fi iarnă și în suflet ger,
În depărtări de dincolo de cer!
Deschide-mi, să-mi fii, iarăși, visul cald
Ce mă-nvelea, în suflet, cu un fald
Când nopțile-n singurătate, reci,
Treceau cu-aceelași teamă: c-ai să pleci!
Deschide-mi! Știi, în suflet, eu am scris
Că va dansa, pe drum, cu vechiul vis.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre visare, poezii despre singurătate, poezii despre gânduri, poezii despre frică sau poezii despre dans
Solar
Ah, doamne cât de rece sunt;
o umbră mângâind pământ
cu talpa ce mă-nalță-n zare
să-mi agăț palmele de soare.
Și cât sunt de neputincios;
nici însumi nu-mi dau cald, geros
rămân, nici lumânare
nu sunt, doar tânjesc soare.
Mi-am ascuns inima-n adânc;
să n-aibă frig în tremur strâng
și ultimul pic de sudoare...
să-l am în arșița de soare.
Fac cald și eu un pic din mine
doar cât să fiu la altul bine,
să-l am și eu la rând; când doare
o mână caldă să-mi dea, soare.
Mă minunez pe zi ce trece
-când cunosc ger, eternul rece-
cum poate un infinit răcoare
să-l facă cald, o pată, soare?!
... O zi, ca mine el va fi rece, oare?...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre Soare, poezii despre lumânări, poezii despre infinit, poezii despre ger sau poezii despre cunoaștere

Firul nevăzut
Mă leagă de tine un fir nevăzut
cu care mă tragi înspre tine, la cer,
și încă nu știu ce să fac: vin sau sper
că pot să pășesc pe un alt început.
Mi-e teamă că tu, pe acolo, pe sus,
nu știi că ți-am fost și, pesemne, -ai uitat
o viață din care te-ai rupt și-ai plecat,
lăsându-mi tristețe și-un gust de apus.
Iar firul acela mă ține acum
cu sufletul rece, cu frig și zăpezi,
căci nu știu, de-acolo, tu poți să veghezi,
sau nici nu mă vezi cum mă chinui pe drum?
Nu știu ce să fac. Dă-mi, te rog, doar un semn,
să pot să aleg: să îți vin, ori să plec
pe drumul speranței, să pot să-mi înec
amarul și teama de noul îndemn.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre zăpadă sau poezii despre viață

Ultima frunză
E vânt și e frig și e toamnă târziu
Când ultima frunză plutește doinit,
În clipe de zbor, spre un pat ruginiu
Al celor de ieri, cu destin împlinit.
Nu simte tristețe, nu simte nimic,
Nici suflet nu are, dar, parcă, ceva,
Un rest de putere, un suflet mai mic,
E încă în ea și-o îndeamnă să stea
Deasupra de patul de frunze surori,
S-aștepte un timp, să amâne cumva
Plecarea-n uitarea ce-i dă, azi, fiori
Și, poate, să afle ce este cu ea,
De ce să aștepte sau ce ar putea
Să facă, în starea în care-a ajuns,
Să fie-mpăcată, să poată pleca...
La toate acestea ar vrea un răspuns.
Doar vântu-nțelege și-o suflă ușor
Spre una din crengile unui copac
Crezând că îi face un mare favor
Lipind-o de stropii de apă ce zac
În frig ce le-ngheață destinul de-a fi
Din nou, picături de izvor sau de nor.
Se bucură frunza: mai are o zi
În care s-aștepte. Dar frunzele... mor.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frunze, poezii despre zbor sau poezii despre vânt

Plouă și rouă
O stea rămâne fără umbră
și nu e noapte să-nțeleagă
că luna-mi trece fără urmă
semirotundă și întreagă
Nu e asfalt și nu e cale
în pașii care vor să-ntoarcă
străzile noastre verticale
și cârmele fără de barcă
De pleci în vremurile toate
prin cerul care te privește
să nu-mi uiți ploile legate
de ochiul care mă lovește
Să-mi lași sângele ce îmi ține
zăpadă-n vena care trece
căci în fiorul lor de tine
mi-e cald și iară îmi e rece
poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rouă, poezii despre ochi sau poezii despre bărci

Ploaia din gând
Mi-e teamă, ploaie, c-ai să-mi vii mai rece
Decât un gând ce-adânc mă înfioară
Când mă cuprinde, nu mai vrea să plece
Și-aduce-n suflet noaptea de afară.
Cu el mă pot lupta: mi-aduc seninul
Din zile-n care cerul mi-e aproape
Iar sufletu-mi respinge tot veninul
Venit cu întuneric să-l adape,
Dar nu pot, ploaie, să mă lupt cu tine,
N-aș îndura cu lacrimi reci să-mi vii
Din ochi pe care știi atât de bine
Că îi iubesc demult și-i voi iubi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre întuneric sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Toamna
Miroase a toamnă rece, în jurul meu acum
Afară-i frig și plouă și nimeni nu-i pe drum,
Rămâne-o vară-n urmă, cu ea mă trec si eu
Iubirea de-altadată s-o mai găsesc e greu,
Afară-i frig și plouă, și-i gol sufletul meu.
Neliniștea m-apasă, sunt singură acum,
Afară-i frig și plouă și nimeni nu-i pe drum.
Singurătate rece te-ai cuibărit în mine
Iubirea de-altădată o-aștepți și nu mai vine.
Miros de toamne reci, în jurul meu plutesc...
Iar soarele lumină încet vechiul pervaz,
O rază îmi mângâie, timid al meu obraz.
N-aștept nimic anume, vreun dar împărătesc
Emoții, sentimente, acum mă copleșesc,
Să fie iarăși vară e tot ce îmi doresc.
Că una este vara, cu al ei soare cald
Udată-n sentimente și-n amintiri cu drag.
poezie de Mariana Simionescu (7 octombrie 2009)
Adăugat de Mariana Simionescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre dorințe sau poezii despre amintiri

Mi-e toamnă
Tu nu-nțelegi... acum mi-e toamnă
Se zbat în mine vânt și ploi,
Ce la tristețe mă condamnă
Și gânduri pline de noroi...
Și soarele mi s-a ascuns,
Îmi trec prin vene reci fiori,
Iar sufletul îmi e străpuns
De bocet jalnic de viori.
Poate nu știi, dar toamna, eu
Mă-ncui în gândul meu posac,
Stau la taifas cu Dumnezeu,
Cu trup și suflet, toată, zac!
Tu nu vrei să mă vezi plângând
Nici dacă inima mă-ndeamnă,
Vrei s-alung gândul rău, râzând;
Acum nu pot... acum mi-e toamnă!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet sau poezii despre vioară
Beție
curg lacrimile din stilou
cum curge toamna vinu'-n beci
iar eu m-am îmbătat de dorul tău,
sperând că după toamnă n-o să-mi pleci.
fix ca o damigeană fără fund îmi ești
dând pe afară, plină de vin negru,
iar eu, ca ultimul bețiv te sorb continuu
cu teamă, nu cumva să te golești.
stai rece lângă mine. în beci e și mai rece
și ceasul bate calm, timpul și mai calm trece.
te iau pe-neașteptate și te sărut cu patos
tu nu-mi refuzi nevoia și mi te-oferi regește.
te-mbrățișez de parcă nicicând ne vom vedea..
fiind sigur că după ce va răsări luna
voi fierbe lângă tine și-mi voi lua viața.
poezie de Ștefan Ababei
Adăugat de Ștefan Ababei

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vin, poezii despre sărut, poezii despre negru, poezii despre dor sau poezii despre ceas
Regrete
Sunt singurul de pe peron
și-aștept ce nu mai trece
și nu spun nimănui pardon
și vântul suflă rece
Cu pomii am rămas și-aștept
să se coboare ceața
și am poziția de drept
ce-mi luminează fața
Vorbesc cu mine și sunt trist
și carnea mi-e amară,
cu ochii-n gol încă insist
în zarea cea de seară
În depărtare e doar fum
fără de vreo speranță
și nu știu ce aștept acum
să-mi spună că mă iartă
și văd cum curge ceasul meu
lăsând în urma veacuri
și-acum am timp să-mi pară rău
că m-am zbătut în fleacuri
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre seară, poezii despre iertare, poezii despre gări sau poezii despre copaci
Oare sunt eu?
Oare sunt eu cea de atunci
Când rușinată îmi plecam privirea
Oare sunt eu cea de acum
Când înflăcărată îți caut iubirea
Oare sunt eu oare nu sunt
În mine sângele a prins sa fiarbă
Și stau la pândă între da și nu
Între cea de acum și cea de atunci
Și îmi țes amintirile cu ața durerii
Și trag cu dinții de un nou început
Mă-nfășor în mantia uitării
Și-mi pun ciucuri în diverse culori
Îmi aprind albastrul din suflet
Și aștept...
Îmi împart zilele între cea de acum
Și cea de ieri
Închid ochii și vorbesc cu mine
Oare sunt eu cea de atunci
Oare sunt eu cea de acum
Oare sunt eu dintotdeauna
Iubindu-te pe tine...
poezie de Florentina Danu
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile sau poezii despre rușine
Vise dorite
E toamnă afară, e toamnă și-n inima mea
Și mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Căci e-nnorat și nu văd nici măcar o stea,
Iar tu nu vii să-mi trezești simțurile adormite.
E toamnă afară, e toamnă și-n ochii mei
Și mi-e dor, atât de dor de vocea-ți blândă,
Căci doar tu tristețea din inimă poți să o iei,
Doar lângă tine sufletu-mi știe să surâdă.
E toamnă afară, e toamnă și-n sufletul meu
Și mi-e dor, atât de dor de șoapte de iubire,
Căci fără tine mi-e greu, te vreau alături mereu,
Să-mi cânte sufletul, să dansez de fericire.
E toamnă afară, e toamnă și-n trupu-mi rece
Și mi-e dor, atât de dor de-a ta mângâiere,
Căci fără tine dorul e crunt, nu-mi mai trece,
Iar de tristețe simt că sufletu-mi plâns piere.
E toamnă afară, e toamnă și-n gândul meu
Și mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Să-ți ating inima și sufletul... azi și mereu,
Sperând să-mi îndeplinești visele dorite...
poezie de Daciana Lazăr (10 octombrie 2014)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre somn, poezii despre simțuri sau poezii despre plâns
O, vino vară!
În suflet toate cate am
De pare să nu treacă
Și amintirile apar
De tot ce a fost odata
O, vino vara, în suflet vino
Ca viața acum îmi trece
Deși e soare parcă totuși
În mine e înca rece.
Din vremuri toamna e stăpână
Și peste tot domnește
Cand vine iarna apar-dispar
Și parcă numai trece.
De-ar fi sa fie numai verde,
Și vara, soare, cald,
În suflet florile să crească
Să nu mai fie iad.
Cu zmei și cu culori cerești
Și glasuri de iubire
Și cu puteri împărătești
Ce vor urma sa fie.
Așa sunt eu când mgândesc
Și veselă și tristă
Nu, nu ma plâng nici ma mândresc
E dreptul meu ceresc.
poezie de Nicoleta Petre
Adăugat de Nicoleta Petre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde sau poezii despre mândrie

De împrumut
e o toamnă blândă și-mi ține de cald
ca un poem de dragoste
în dimineața asta
totul se vede din mine
pământ oameni păsări
și cer
doar câteva iubiri
îmi scormonesc prin suflet
(și cine mai știe a câta oară)
în rest tăcere...
frigul se uită pieziș
dar nu-i bai
îmi trec chipul prin piatra
spălată de val
și mâine
o să-mi iau o altă identitate
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre tăcere, poezii despre păsări, poezii despre poezie sau poezii despre dimineață
Sfârșit de toamnă...
În noiembrie, cald și bine,
Deși, Crăciunul de acum vine.
23 de grade sunt afară,
Oare vine o nouă vară?
În curând, noi vom zări,
Cum pomii iar vor înflori.
Dacă vremea așa o ține,
Moș Crăciun, oare mai vine?
poezie de Alina-Georgiana Drosu (22 noiembrie 2015)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Crăciun, citate de Alina-Georgiana Drosu despre toamnă, poezii despre sfârșit, citate de Alina-Georgiana Drosu despre sfârșit, poezii despre flori sau poezii despre Moș Crăciun
Noapte bună, femeie !
Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care nu a știut
să-ți spună "bună dimineața"
sau "bună ziua"!
Acum, e...
Seară!
Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul aflat în toamnă,
care și-a pierdut primăvara și vara.
Acum, rămas cu un singur anotimp...
Iarna!
Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care și-a pierdut
orele și minutele!
Acum, am rămas doar cu fărâme de timp...
Secunde!
Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care a văzut bine,
dar nu te-a zărit!
Acum, aș vrea să pot zări,
dar nu pot, sunt...
Orb!
Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care a pierdut căldura
pieptului tău!
Acum, aș vrea să mă încălzesc,
dar e frig și eu sunt...
Rece!
Bună seara, femeie!
Aș vrea să-ți spun "bună dimineața"
sau "bună ziua"!
Dar nu mai pot...
În curând,
Noapte bună, femeie!
poezie de Ion Apostu (28 ianuarie 2015)
Adăugat de Ioana acsuraM

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre secunde, poezii despre primăvară, poezii despre ore sau poezii despre minute

Scânteieri de suflet
Ce-a mai rămas, o vom simți-o, poate,
În jar ce sub cenușă va mocni
Cu amintiri uitate neuitate
Prin scânteieri de suflet, încă vii.
Iar de va fi un vânt să se abată
În lumea lor, să fie flăcări iar,
Aș vrea ca ea, cenușa-ceea, toată,
Să fie ce a fost, o zi măcar,
Tu să-mi apari, mirată, din uitare,
Așa cum doar prin visuri îmi apari
Și mă cuprinzi în brațe de-alinare
Și-n ochi atât de triști și-atât de clari.
Dar de va fi cenușa să-mi îngroape
Troiene reci de veșnice zăpezi,
Aș vrea să fii scânteilor aproape
Și-n jarul tău, un timp, să le păstrezi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cenușă sau poezii despre foc

De ce nu-mi scrii?
Aș vrea să știu, de ce nu-mi scrii?
Am greșit eu, cu ceva, oare?
Am văzut în comportarea ta,
Un mare semn de întrebare.
Atât de mult am șteptat,
Să-mi spui, că ți-este foarte bine.
Oare, de gripă ai scăpat?
Că nu mai știu nimic de tine...
Aș vrea acum, tu să îmi spui
Cuvinte dulci, de alinare.
Să-ți văd ochii, ca doi tăciuni,
Să-mi spui o vorbă mare.
Cândva, ce fericit erai!
Mă-nbrățișai, mă mângâiai,
Azi, ai apucat pe-alt drum!
Ce tristă sunt acum...
poezie de Georgeta Nedelcu din Cenușa unui suflet! (3 ianuarie 1997)
Adăugat de Georgeta Nedelcu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre greșeli, poezii despre fericire sau poezii despre cuvinte
Noapte de iarnă
mignonă, volubilă, albă și caldă,
te-apleci, prea sexi, și pui lemne pe foc.
ce noroc a dat peste mine,
îmi zic în gând și tare:
ai grijă să nu sară-o scânteie pe tine
să iau foc.
hai, hai nu ți-i bine...
ba da, dar sunt gelos pe scânteie.
te bagi lângă mine în pat,
ai picioarele reci, le cuibărești între-ale mele,
la rându-mi mă fac mititel
cuibărindu-mă, atât cât pot, între sâni.
un sărut.
cred că așa se simțeau zeii bând din ambrozie,
îmi trece prin gând.
nu crezi că-i prea cald, eu mă dezbrac.
te lași și tu dezbrăcată...
afară e noapte, e frig, promoroacă.
pe dinăuntru, pe dinafară,
trupul tău e-o sahară,
eu gâfâi cu pași de cămilă,
mă-nnăbuș de cald...
privim la televizor slujba ținută de Daniel și Bartolomeu.
mâine, îmi zici, se face sfințirea catedralei neamului,
au dat-o la-ntors, îi zice acum a eroilor.
și-i bine așa, zic. o catedrală, două
e de gen feminin și nu e femeia oare
o catedrală ce sfințește mereu spre-nviere eroul căzut?
râzi. ia să văd, da bietul de el, e căzut...
un câine latră în noapte de frig sau la lună, nu știu,
mi-e milă de el, sigur este legat...
ce faci, sforăi ca un trabant...
mă iau pe brațe ușor și mă pun pe salteaua de aer...
focul duduie-n sobă, e cald
și pruncului din mine i se lipesc pleoapele și adoarme...
mâine e încă o zi, vei face focul din nou
și poate... ritornero, ritornero...
poezie de Ioan Postolache-Doljești
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre femei, poezii despre eroism, poezii despre câini, poezii despre televiziune sau poezii despre sâni