Căldura iernii

E-o iarnă-n dreptul ei, de te-ai uita
Prin calendare, dar, mergând afară,
Îţi pare că-i o altă primăvară
Şi anul ce se-ncheie parc-ai vrea
Să îl întrebi: "Măi, unde-i iarna ta?

Ce s-a-ntâmplat cu fulgii mei de nea,
Cu florile de gheaţă din ferestre,
Cu obiceiuri ce-s a iernii zestre?
Eu cum să pot colinde a cânta
Iar, de Crăciun, pe cine-aş aştepta?"

Dar nu-l întreb, căci am găsit răspuns
În rugile ce-nalţă către ceruri
Cei ce se tem de ale iernii geruri
Şi simt că nu le-a fost îndeajuns
O viaţă ce iubirea le-a ascuns.

Aceia ce aşteaptă ca pe-un dar
O prelungire-a toamnei, cât se poate,
Cu ploi, cu frunze moarte şi uscate,
Cu vânturi foarte reci să fie chiar,
Dar să se tot repete, iar şi iar.

Nu, anule, nu-i asculta pe ei,
Căci, dac-o ştii trăi, e-o frumuseţe
Şi-o bucurie, nicidecum tristeţe,
În iarna ce-i iubită de acei
Ce-şi iau cojoace, după obicei.

Ascultă-i pe cei care au iubit
În primăvara vieţii şi-ntre timp,
În vară sau oricare anotimp,
Şi vor, în traiul lor de-acum, tihnit,
O iarnă cum, demult, au moştenit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile reci

Ce iarnă se-ntindea pe-un mal de vară:
Cu colţi de ger ce se-nfigeau cumplit
În verdele ce n-ar fi vrut să moară
Când mai avea o toamnă de trăit!

Şi ce-ntuneric a venit din ceruri,
Ascuns în stratul alb-imaculat!
Erau seminţe negre din eteruri
Ce colţii-aceia au însămânţat.

Plângeau cu frunze de uitări copacii
Şi se-ngrozeau de golul de pe ram
Când fulgii reci au devenit tălmacii
Acelei veri cu iarna-n suflet hram.

Tot ce-a urmat a fost o amânare
A iernii care îşi croise drum
De îndoieli, de plâns şi aşteptare,
În zile reci de ieri şi de acum.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă peste toamnă...

au venit norii să-şi scuture nămeaţa,
să-şi scuture albeaţa pe toată dimineaţa,
e iarnă, iarnă, e iarna pe afară
şi este iarăşi frig şi este dor de vară

sunt pomii fără frunze, sunt florile nu sunt
şi bate vântul rece şi rece e pământ
şi undeva sub streşini, stau păsări ce-au rămas,
să-nfrunte gerul iernii, gândind la timpul ars

se scutură din ceruri, stropi albi şi îngheţaţi,
atât de mulţi deodată, atât de dezbrăcaţi.
se-aşează peste locuri, s-ascundă din culori,
culorile de toamnă, din frunze şi noroi

se prinde alb pe zare, pe drumuri şi poteci
şi chiar pe felinare, să lumineze reci,
în bălţile de gheaţă, ferestre pe pământ,
ce se deschid crăpate, calcate sub carâmb

e iarnă, iarnă iarăşi, e iarna care-a fost,
întoarsă din plimbarea, pe unde-a fost cu rost,
întoarsă să răzbune, căldurile de ieri,
din verdele de vară, din toamnă adieri

e timpul într-o joacă, e timp de lunecuş,
copii se strâng grămadă, se strâng la săniuş,
fac oameni de zăpadă, mai mari, mai mici, mai mulţi,
e iarnă peste toamnă, se-ntinde până-n munţi

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea muntelui

Aş vrea tristeţea muntelui să fiu
atunci când frigul iernii îl încarcă
şi o povară mare îi încearcă
puterile, sub cerul plumburiu.

Aş vrea să fiu asemenea tristeţe
şi nu o alta, poate mai intensă,
căci forţa lui e-ascunsă, dar imensă,
iar din adânc răzbate frumuseţe.

Aş vrea să-i fiu tristeţe şi s-aştept
ca primăvara mâna să-şi întindă,
încrâncenarea-i mută să destindă.

Aş vrea să îi alin durerea-n piept.
să pot să fiu tristeţea lui de drept,
şi-n bucurie să mă reaprindă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul pasager

Ce vrei tu, Iarnă, să îmi faci
În timpul care va veni?
În albul tău să mă îmbraci?
Îmi iei şi dreptul de-a trăi?

Nu poţi s-o faci! Mă poţi albi,
Îmi poţi aduce-n viaţă ger,
Dar sufletul nu-mi poţi răni
Căci nu-i ca tine, pasager.

Tu vii şi pleci, eşti anotimp,
Dar, poate, asta e şi el,
Căci vine, stă cu noi un timp,
Şi pleacă. Doamne, e la fel!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara s-a întors şi-a găsit în locul iernii o altă primăvară. De-acum avem două primăveri. Anul acesta e harem de anotimpuri.

aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să pleci, iarnă

pleacă iarnă, vreau să pleci,
du-te şi dispari în soare
să-ţi topească fulgii reci,
în mici picături de ploaie

m-am cam săturat de frigul
plin de geruri colţuroase,
dacă pleci ia-ţi şi strănutul
ce-l aud prin multe case

pleacă iarnă, vreau să pleci,
unde oi vedea cu ochii,
strânge-ţi albii tăi nămeţi,
pomii goi să-şi pună rochii

vreau s-apară florile
prea de mult ele aşteaptă,
să-ndrăznească soarele
să le mângâie pe ceafă

pleacă iarnă, vreau să pleci,
şi revino altădată
să te-amuzi cu fulgii reci,
peste-un an c-o nouă toamnă

poate-atunci aş vrea să stai,
să îngheţi noroiul toamnei,
plin de frunze fără grai,
ce-au culorile aramei

dar acum doresc să pleci,
vreau să vină hărmălaia
cea sunând din clopoţei,
să trezească primăvara

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge

Ninge... cu fulgi pufoşi, suavă licărire
Ce prin ecoul stins al soarelui de vară,
Transplant de energie se strecoară,
Să-i dea sublimului, gest de strălucire...

Transplant de energie, ce din înalte ceruri
În fulgi pufoşi în orga iernii plânge,
Acoperind cu alburi şi petele de sânge
A toamnei frunză, prinsă-n joc de geruri...

Acoperind cu alburi, firul firav de grâne,
Ce dă speranţa plinelor hambare,
Când câmpul auriu în plin de soare
Sub secere şi coase, va naşte noua "pâne"...

Azi câmpul auriu este albit ca varul
Şi dă speranţa zilei, că ţăranul
La sfatul vetrei sale, socoteşte anul
Şi foaia de tutun, o-aprinde cu amnarul...

La sfatul vetrei sale, clădeşte noi iluzii
Cu socoteli pripite, dar pline de speranţă
Ca iarna prinsă-n drepturi sporeşte-n cutezanţă,
A lui ardoare sfântă, lipsită de confuzii...

Ca iarna prinsă-n drepturi, păşeşte triumfală
Ca un spectacol falnic, cu joc de fulgi de nea,
Ca o paradă scumpă a formelor de stea
Ce umple scena lumii, cu fast imens şi fală...

Ca o paradă scumpă şi plină de surprize
Cu ţurţuri de gheaţă în clarul cristalin,
A ierni zile plâng şi umple golul, plin
De lacrimi reci şi blânde, în scurtele-i reprize...

A iernii zi de plânge, cu gerul ea învinge,
Căldura ce-i contrară şi aprigă-n efecte
Şi viscolul de-l cheamă cu multele-i defecte,
În drepturi este iarna şi ce frumos... iar ninge...

poezie de Constantin Enescu (decembrie 1991)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărarea nopţilor de toamnă

Pe umbrele bătrânilor copaci,
mergând cu grija celui ce se-ascunde,
din ce în ce mai în adânc pătrunde
prin codrul căutat de cei dibaci.

Lumina Lunii-i este de ajuns,
căci razele-argintii se-aştern pe urme
pe care le-a făcut când a străpuns
desişul ce cărare-a vrut să curme.

E drumul nopţilor de-ndrăgostit
pe care calul său de-acum le ştie,
căci le parcurge,-n toamna ruginie
ca într-un ritual îndrituit.

Iubirea îl îndeamnă la un drept
ce-i doar al lui, căci şi ea îl iubeşte,
iar noaptea, pe cărarea ce-i uneşte,
îşi simte inima crescând în piept.

Îndeamnă calul, e nerăbdător
să îi audă vocea, să o simtă
la pieptul lui cu capul, să consimtă
şi să-i alunge dorul arzător.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi spune adio...

Nu-mi spune acum adio,
În prag de iarnă plină,
Când florile îngheaţă
Şi fulgii se aşează!

Mai lasă-mă un timp
Să vină primăvara
Când ciocârlia zboară
Şi greierii valsează!

Când înălţimi de munte
Te caută printre stele,
Răspunde-le din aştri
Chiar dacå plâng şi ele!

Trezeşte-mă, din iarnă
Şi strânge-mă în braţe,
Cad frunze încă crude
Peste iubirea noastră!

Nu o lăsa pierdută
Chiar dacă vrea să plece,
Şopteşte-i la ureche
Că iarna asta-i rece!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul vechilor credinţe

Trecea o altă noapte şi-nspre zări
ce începeau, treptat, să se-ntrevadă,
îşi aprinsese cerul lumânări
şi candele-n regatul de zăpadă.

Tablou de iarnă rece, îngheţat,
surprins pe-un petic aspru de pământ,
mai jos de munţi, de drumuri depărtat,
uitat de timp, de oameni şi de vânt.

Un tremur slab, un tril pe-un fir de stuf
aduce în tablou un rest de viaţă
pulsând sub pene reci şi strat de puf,
în piept micuţ de pasăre răzleaţă.

N-a reuşit, n-a mai avut puteri
să zboare înspre alte lumi, departe,
şi a rămas, cu aprige dureri,
s-aştepte zborul ultim, către moarte.

S-a întremat în iarna fără ger
cu viaţa-nchisă-n micile seminţe,
iar ochii ei privesc de-acum un cer
plin de lumina vechilor credinţe.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul: Orice vară se termină printr-un vis de iarnă. Simt rugina pe mine, ca pe o crustă grea. Mă simt ca un copac desfrunzit, abandonat în mijlocul iernii... iernii... iernii...

replică din piesa de teatru Veşnicie provizorie (Hoţul cinstit), scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de iarnă

Ceva s-a-ntâmplat cu ferestrele noastre-îngheţate.
Geamurile s-au acoperit de flori minunate.
Pojghiţa de gheaţă ceva mai groasă jos,
Tulpini şi frunze ascunde în corpul ei lucios
În vârful tulpinilor, muguri mari de albăstrele,
Maci de câmp, flori de borangic, lalele.
Toate au înflorit deja, în ciuda iernii grele.
Nu se tem de frig, cum lumea se teme.
Chiar dacă vara capetele-şi ridică spre lumină,
Acum se roagă ca frigul mai mare să vină.
Pentru că în noapte le-a picta chiar gerul,
Şi terminându-şi opera el şi-a ascuns penelul.

poezie de Bernadeta Krawiec, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de lumină

Am fost învins de timp şi depărtare
deşi am încercat de-atâtea ori
în luptele ce-am dus, să am răbdare
cât timp mă număr printre muritori.

Eram puternic, nu conta distanţa,
iar timpul mă servea ca sclav supus,
urmând lumina mea în cutezanţa
cu care Universul am sedus.

În starea mea de-acum, cea efemeră,
îmi e duşman şi-n luptă m-a învins,
crezând în dreptul lui, doar o himeră,
uitând de Universul necuprins.

Voi şti de-acum, cu-această-nvăţătură,
în orice stări, în orice viitor,
că timpul este sclavul plin de ură
ce poate să distrugă orice dor.

El poate, aliat cu depărtarea,
să-ţi facă din prezent doar amintiri
pe care, împreună cu uitarea,
să le arunce-n goluri de trăiri.

A-nvins acum, a reuşit, în fine,
să îmi arate că-i răzbunător,
şi să-mi trimită-n zone celestine
iubirea pentru tine, fără dor.

Simt un pustiu în piept şi bariere
în sufletul ce-mi zace-acum rănit,
şi-aş vrea să îndulcesc a lui durere,
dar leacuri pentru asta, n-am găsit.

Nu mai e mult şi voi fi iar lumină
cutreierând prin vaste galaxii,
prin lumea-ntunecată, clandestină,
în care te voi aştepta să vii.

Căci am pierdut o luptă, nu războiul
pe care l-am tot dus atâtea vieţi
în care-am fost şi flacăra şi sloiul
din versurile scrise de poeţi.

Acolo te voi aştepta iubire,
în zborul de lumină, temerar,
cu gândul la o singură-ntâlnire,
în braţe să te ţin, o clipă doar.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căldura iernii

E rece, e frig, e frumos,
E iarnă cum trebui' să fie:
Afară, un alb mătăsos,
În case, la cald, bucurie.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imposibila vară...

Cerul şi ploaia s-au scurs pe pământ
Şi soarele nu mai sărută marea.
Tu eşti departe, eu tot departe sunt....
Peste anotimpuri s-a aşternut uitarea.

Când toamna plânge dorul tău,
Pe mine ninge iarna grea.
E drumul troenit şi tot mai greu
Şi niciun anotimp nu ne mai vrea.

Ţi-am căutat prin toamnă, primăvara
Dar am găsit doar vânt şi ploi....
Nici noaptea nu-mi mai spune bună seara,
Iar dimineaţa-ntreabă ades de noi.

E-atâta linişte peste-anotimpuri,
Nici iarnă nu-i, nici vară nu-i....
Suntem aici, dar suntem tot mai singuri,
Suntem ai tuturor şi-ai nimănui.

poezie de Maria Poienar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roşu în albul iernii

Cu zile în urmă, ai vrut o garoafă.
Mirat, m-am gândit: "Nu mai vrea trandafir!"
Simţeam tremurând tot ce-aveam în carafă,
Iar gândul... taifun s-a făcut, din zefir.

Să-l schimb pe acela pe care-l cred rege
În lumea în care e-atât de frumos,
Îmi pare o crimă, o fărădelege
Ca aripa ruptă la un albatros.

Ce iarnă e-n mine, ce iarnă-i afară,
Ce luptă prin gânduri!... şi totuşi, senin
În sufletul care nu mi se-nfioară,
Nu are vreo teamă, nu simte venin.

E linişte-acolo: garoafa-i o floare
Şi-n albul zăpezii tu vezi roşul ei
Ca buzele iernii atinse de Soare,
Ca buzele tale din anii acei.

Ei bine, să fie garoafă, iubito,
Să fie şi-acum tot ce vrei, ce-ai dorit,
Să-ţi fie iubirea cum ieri ai trăit-o,
Cum este şi azi, cum va fi la sfârşit!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de iarnă

Presară iarna lacrimi dalbe peste pământul îngheţat,
Acoperă cu flori de gheaţă ferestrele şi-ntregul sat.
Pe dealuri ea aşterne neaua cu străluciri ca de mărgea,
Copacii îi îmbracă-ndată în mantie de catifea.

Iar vântul intră-n jocul iernii şi viscoleşte fulgii toţi,
Cu veselie îi adună pe toţi copiii pe la porţi.
Ei vântul îl aleargă-n vale şi fulgii-i prind din zborul lor,
Apoi se tăvălesc râzând, pe-al iernii drag şi alb covor.

Iar iarna se înveseleşte şi-n jocul lor cu drag se prinde,
Din ceruri cerne iar ninsoare, ce lumea-ntreagă o cuprinde.
Din râsul pruncilor ea face pentru văzduhuri zurgălăi,
Ce-n nopţile de vifor pline suna-vor vesel peste văi.

În jocul iernii intră seara ca o măicuţă obosită,
Ea linişteşte copilaşii şi-n case-ndată îi trimite...
Iar iarna ca s-o pedepsească trimite crivăţul hapsân,
I-acoperă pe boltă luna cu norii ei ce-aduc furtuni.

În case-acum e cald şi bine, copiii s-au culcat de mult,
Afară singur vântul bate, cu inima-mi eu îl ascult...
Mă ninge-n suflet cu fantasme, iar vântul vieţii mă îngheaţă,
Doar inima-mi e încă jună şi desenează flori de gheaţă.

Presară iarna lacrimi dalbe peste-al bunicilor mormânt...
Mi-e dor de –a lor sfântă poveste, mi-e dor de-al lor blând, drag cuvânt...
Pe dealuri se aşterne neaua şi ninge-n suflet cu poveşti,
Curând la noi va veni Moşu... colindători pe la fereşti....

poezie de Gabriela Munteanu (8 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi, Primăvară!

Spune-mi, Primăvară cochetă,
Unde ai ascuns harfele iernii îngheţate de ger?
În murmur de izvoare limpezi sub cer?
Că s-au zbătut în zadar să reziste în anotimp de revistă,
Doar glasul lor sticlos purtat de vânt
În ecouri trecute, vesele sau triste,
Îmi amintesc cea fost ieri, în tainice clipe,
Vise peste vise.

Iată, ici colo câte un pâlc de Brânduşe cu guler alb regesc,
Râd în albastru violet îngeresc,
Ghioceii golaşi, mândri nevoie mare,
Că sunt râvniţi de ziua mamelor şi la oraş,
Fac horă în cărare,
Căci Primăvara e în parcare.

Miresmele iernii încă mai inundă umed văzduhul,
Oamenii frumoşi sunt mult mai bogaţi cu duhul,
Primăvara e numai zâmbet în floare pe orice cărare,
De la munte până la mare, bucuria curge în valuri la vale,
În natură, printre oameni şi necuvântătoare,
Iarna cred că e plecată la mare.

Mii de ciripitoare gălăgioase, călătoare de după iernat,
Se întrec în concerte vii de invidiat, prin tufe golaşe,
Sfidând liniştea albă de altădat.
Curcubeele eşarfe divine, picuri de soare şi ploaie,
Fac paradă de neuitat
Amintind lumii pacea divină, necondiţionat.

Primăvară, miracol ceresc ne-ai fermecat
Cu parfumurile tale îmbătătoare,
Iarna elegant ai alungat-o din cale,
Precum norii raza de soare.
Primăvară snop de amprente,
Cu şi fără grai, la gleznă de rai,
Romaţă sub cerul nopţii înstelat,
Toţi te-am aşteptat, în mii de fregvenţe.

poezie de Valeria Mahok (23 martie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergările gândului

Cum prin răsăritul soarelui
se vede primăvara luminii,
aşa printre zilele apusului meu
se vede iarna mea.
A răsări. A apune.
Răsăritul este a inimii primăvară.
apusul este înţepenirea iernii.
Şi câtă primăvară încape răsăritul
iar şi iar
când gându-mi aleargă
ş-aleargă
ş-aleargă
prin fluturi translucizi spre tine
neobişnuitul şi nemărginitul meu.
Ce copilărie a putut să aibă răsăritul tău?
Şi câtă iarnă încape apusul
iar şi iar
când groaza gândului aleargă
aleargă
aleargă
prin spinii ţepeni spre sinele
obişnuit şi mărginit al meu.
Ce copilărie a putut să aibă iarna mea?
Şi-acum când pământul se-odihneşte
în braţe întineritoare de prim anotimp
mă-ntreabă gândul
oare în ceasul apusului
răsăritul tău din colţul ochilor mei
va încăpea o iarnă sau o primăvară?

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Re-boot

E un program, nu prea mai merge
Şi, poate, se rezolvă c-un restart,
Căci o bootare-i început, e start,
Iar dacă nu va merge, îl voi şterge.

Sistemul a pornit de-acum o viaţă,
Programul... mai târziu s-a încărcat,
Şi-a fost frumos, a fost cum am visat,
Cu soare, câţiva nori, puţină ceaţă,

Dar, pe total, a fost o bucurie
Şi sper să meargă, trebuie-ncercat,
Căci să îl şterg ar fi o nebunie.

Voi încerca, sistemul meu să fie
Aşa cum eu mă ştiu de altădat',
Căci e iubirea ce am de salvat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!