Picătura de viaţă

Sunt un crâmpei din visul frânt
al păpădiei, pe Pământ;
Sunt umbra florii ce-a dorit
să înflorească-n asfinţit;
Pot fi un curcubeu căzut
din zborul unui gând pierdut,
sau doar amestec de culori
adus de fluturi călători;
Mai sunt suspinul ce-a zburat
spre norul cel întunecat
în noaptea cerului spuzit
cu stele-n timpul infinit.
Iar ce n-aş vrea să fiu, nici pic,
e, numai, stropul de... nimic.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi noi

Albastru-n cer şi verde pe pământ -
Aşa-i acum, e-o primăvară caldă
Şi-n dansul nou, uitând de nori şi vânt,
În fluturi noi, privirile îşi scaldă.

Cuprinde-n ochii ei nemărginiri
Întinerite-n roua dimineţii
Odată cu-ale zorilor priviri
Ce-ndepărtează urmele tristeţii.

Şi râde înspre noaptea ce-a trecut,
Şi cântă fericită şi zglobie
În zborul ce-l mai are de făcut
Atât cât timpul ei va fi să fie.

Spre fluturi noi, trimite-acum salut,
Căci fluturii albaştri-au dispărut

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina umbrei de gând

Pe un drum sinuos ce se pierde-n pustiu,
Îţi mai treci, uneori, paşi de umbră de gând
Ce s-ar vrea însoţiţi prin tărâmul neviu
De-o făclie ce n-o să-ţi mai ardă nicicând.

Când ardea, ţi-a trezit, din cărări ce-ai parcurs,
Amintiri ce mocneau sub un jar de trecut,
Jinduit şi dorit chiar şi-n timpul ce-a curs,
Iar acum, că s-a stins, eşti pe drumul pierdut.

N-o mai ai: s-a aprins mai departe de ploi,
Sub un cer mai senin, luminând depărtări
Ce nu-s încă pustii, iar pe-un drum înapoi
Sunt doar picurii ei, arşi în dans şi cântări.

De ştiai s-o păstrezi, ar fi ars şi acum
Cu aceeaşi lumină din umbra de gând
Ce mai plânge-amintiri în parcursul pe-un drum
Sinuos şi pustiu, c-o făclie... nicicând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Daniel Vişan-Dimitriu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împreună, din nou

Se-nalţă în văzduh, spre nemurire
Pe note stranii dintr-o melodie
Al cărei autor a fost să fie
Demult pierdut din orice amintire.

Doar ea nu i-a uitat trecuta-i viaţă
Şi tot ce-a scris, şi vorba lui blajină,
Plutind uşor, ca-n plâns de violină
Ce-n suflet îţi pătrunde şi-l dezgheaţă.

L-a însoţit în lumea lui de vise
Şi a văzut în jur doar frumuseţe
În timpul ce părea că adormise.

Nu sunt nici lacrimi, nu e nici tristeţe,
Ci numai liniştea ce-o bănuise
Când steaua lui, căzând, i-a dat bineţe.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătorit

Mă nasc azi iar, în gând cu mamă
şi sunt bărbat din tată... în fiu.
Doar poza de azi mă mai reclamă
că ziua a fost... aşa târziu.

Plângeam că părăsisem mamă
şi-o plâng azi... că m-a părăsit.
La tată am râs, să-l bag în seamă,
c-ar fi şi el... Acum dorit.

În atâtea naşteri, ani la rând,
m-am alipit... de simbol, mamă,
şi tată am devenit, nu-n gând...
Am probă... poza dintr-o ramă.

Trăiesc, c-am avut tată, mamă,
şi voi trăi... printre copii
când gândul lor, cândva mă cheamă
şi eu nici gând nu voi mai fi!

Alături, mai am... ce-a iubi, doar ce-a iubi, doar ce-a iubi...

*La toţi mă plec, pentru a vă mulţumi!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La tine am venit

Crezi că nu te pot vedea
Nu -mă tem de umbra pasului
Îţi simt respiraţia în ceafa mea
Îţi simţ tremurul glasului

Îţi simt paşi -n umbra mea
Esti lumina mea în ceaţă
Mâini împreunate aievea
Umbra lacrimi pe faţă speranţă

Tu esti arcul unui ceas
Eu săgeata din secundă
Timpul meu în urmă a rămas
Vremea a trecut ca şi o undă

Ora pare fi rămasă în impas
Nu sunt singură dragul meu
Esti parfumul ce-a rămas
Tu mă aperi de ce -i rău

Soarele coboara spre asfinţit
Vom fi iarăsi doar noi doi
Umbra pe pământ sa sfârşit
Nu mă caută la tine am venit

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna din vis

Aş vrea să ştiu pe care parte sunt
în visul cu o apă ce desparte
tărâmurile vii de cele moarte
şi drumuri în destinul ce-mi înfrunt.

Nu pot s-aleg şi simt că, singur, eu
sunt de o parte, dar şi de cealaltă,
în clipa-n care, mâna ce mă saltă,
e cea pe care-o-ntind când mi-e mai greu.

Iar timpul pare,-n vis, un infinit
în care nici nu mor, nici nu trăiesc,
ci doar aştept lumina s-o zăresc.

În viaţa-n care multe-am împlinit,
e doar un vis prin care mai păşesc
cu mâna-ntinsă, parcă a cerşit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moara viselor

La moara părăsită de pe râu,
Mai vine un bătrân cu o desagă
Ce poartă-n ea nu boabele de grâu,
Ci petice-adunate-o viaţă-ntreagă.

Doar el mai vine, ultimul morar
Din vremea-n care pumnul de făină
Se drămuia în traiul prea amar
Al celor ce pământului se-nchină.

Nu merge moara: pietrele s-au ros,
Îmbătrânite-n anii de rotire
Din care el, bărbat pe-atunci vânjos,
Îşi aminteşte marea lui iubire.

Nici roata nu mai merge. S-a oprit
Atunci când ea s-a dus în altă lume
Purtând în pântec fructul mult dorit
Ce-a căpătat doar printre îngeri nume.

Mai vine. Rar. Nu-i trebuie nimic
Din tot ce-a mai rămas în vechea moară;
El vrea, din amintiri, măcar un pic,
Un strop din visul său de-odinioară.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea în mov

Apari, uneori, dintre visuri,
scăldată în mii de culori,
şi cerni, trimiţând spre abisuri,
un cânt ce îmi naşte fiori.

Fragmente din el mă-nconjoară,
m-ating şi mă trag spre ceva
ce-ncepe, treptat, să-mi apară
ca zile din zodia mea.

Sunt semne în limba străbună,
ascunse-n culori curcubeu
pictate-n destin pe o rună
pe care-am văzut-o doar eu.

Citesc, împreună cu tine,
în semne topite-n alcov,
iar visul dispare prin mine
în cântul iubirii în mov.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând în vânt

În ziua-n care salcia a plâns
Cu frunze aşternute pe cărare,
M-am întrebat: "Sunt eu de vină, oare?"
Şi aripile-n jurul ei mi-am strâns.

Când păsările, toate, au plecat,
Iar frunzele cădeau, îngălbenite
În zilele ploioase şi cernite,
M-am întrebat: "Sunt, tot eu, vinovat?"

În iarna ce-a venit c-un alb pustiu,
Mă întrebam, continuându-mi zborul:
"De cruntul ger, de vină, eu să fiu?"

Sunt gând în vânt, pot fi furtună, ştiu,
Dar şi o briză ce alină dorul
Cu bucuria de a şti că-i viu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirarea unui gând stingher

Tu, suflet rătăcit, cum nu ştii, oare,
Că n-am plecat şi nu ne-am despărţit?
Sunt încă-n tine, viu, căci o plecare
Ar însemna pustiul de sfârşit.

Nu simţi privirea mea cum îţi măsoară
Plăcerea-n jocul noului sărut?
Nu ştii că te cunosc şi mă-nfioară
Toţi paşii tăi prin timpul ce-a trecut?

Nu te sfii de-acum! Din întâmplare,
Te mai privesc şi eu, la fel ca tine,
Dar nu cum te priveam, cu-nflăcărare;
Cred că-i dorinţa mea să-ţi fie bine.

Sunt doar un gând acum, ca o mirare
Prin gândul tău Dar ştii. Oi ştii, tu, oare?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promisiuni

E-o vreme potrivită de visare
la tot ce-a fost sau, poate, va veni
atunci când voi putea călători
privind, lipsit de griji, departe-n zare.

Nu mai e mult, iar timpul mă îndeamnă
să vreau să se întâmple ca în vis,
tot ce, în zi, consider interzis,
cu tot ce îmi aduce sau înseamnă.

Te chem să mă ajuţi, să fac traseul
spre locuri ce-am visat sau am dorit
când tot priveam, tăcut, spre şemineul

ce corpurile noastre-a încălzit,
iar gându-mi se-ntrecea cu alizeul...
Iubito, iartă-mă, am adormit!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-aş fi

De ce nu sunt o floare
Să-nmiresmez puţin
Culoare, s-am candoare...
Perpetuu s-am destin?

De ce nu-s pom, n-am muza
Să dăruiesc inele,
Să mă însor cu frunza
În cânt de turturele?

De ce nu sunt ogor
Să-mi recoltez perenul,
Cu maci să mă-mbujor...
Timp să mi-l fac refrenul?

De ce nu sunt văzduh
Să fiu tot plin de triluri,
S-am zbor uşor de duh,
Să n-am vămi în exiluri?

De ce nu sunt un nor
Şi de mă plâng arar,
Să mă reînalţ fuior,
Cum gândul selenar?!

De ce nu-s curcubeu
Să m-arcuiesc spre cer;
Pictat culori de zmeu
Cu suflet giuvaier?!

De ce nu sunt un munte;
Suiş spre infinit?...
Chiar tâmple de-am cărunte,
Apus s-am răsărit!

De ce nu sunt un val
S-ating nud de sirene,
Să mă întind pe mal,
Să mă renasc alene?

De ce nu sunt pământ
Că mă hrănesc cu el?
De ce n-alerg ca vânt
Aiurea, să n-am ţel?

De ce nu sunt destin;
Fir de-un buchet, o floare?...
Să-ţi storc un fin suspin
În dar, l-aniversare...?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regal

Eu sunt doar umbra unui vis,
Sunt un cuvânt rănit mortal,
O piatră stinsă de opal,
Eu îţi sunt visul interzis.

Ce este drept, ce mi-e permis,
Când cercul s-a făcut oval?
Eu sunt doar umbra unui vis,
Sunt un cuvânt rănit mortal.

Şi totuşi uşa ţi-am deschis,
Azi te invit la un regal,
Cuvintele ce ţi le-am scris
Au îmbrăcat rochii de bal,

Eu sunt doar umbra unui vis...

rondel de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neconcordanţă

Nu mi-am dorit această stare
de om înnebunit de ea,
nu mi-am dorit a ei plecare
şi n-am dorit a nu mă vrea.

Nu mi-am dorit să stau cu gândul
împleticit de buimăceli,
nu mi-am dorit să-mi cheme visul
acele stări de ameţeli.

Eu mi-am dorit doar o poveste,
şi-al ei final doar fericit,
eu mi-am dorit să urc pe trepte
cu gândul că sunt eu iubit.

Eu mi-am dorit doar sărbătoare
în ochii clari şi al meu vis,
eu mi-am dorit iubirea mare,
şi-acum, eu sunt doar un proscris.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercuri în apus

E-o rană-n pieptul cerului şi curge,
înspăimântând privirea unui nor,
o rază din apusul care plânge
cu lacrimi de un roşu-amăgitor.

E-o rană-n cer şi-albastra lui culoare
se schimbă, în apusul liniştit,
cu cea a nopţi ce, treptat, apare
c-un cer având culori de infinit.

În liniştea schimbării, se ridică
plutind pe aripi moi de gând senin,
în dansul ce trăirii îl dedică,
doi îngeri ai apusului divin.

Se-nalţă-n zborul lor, privind spre Soare,
în cercuri ce se-ncumetă a fi
o lacrimă-n întunecata zare
şi-un răsărit în alte zori de zi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Azi, te iubesc! Te vei mira: "Şi azi?"
- iar eu te voi privi cu bucurie-
"Cu tot ce-a fost? Cu tot ce va să fie?"
-Aş vrea ca, din ce-a fost, acum să scazi
tot ce-a fost rău. Renunţă la trufie,
opreşte-ţi paşii singuri şi nomazi!
Ce va mai fi? Doar eu şi tu vom şti,
în viitorul nostru împreună
în viaţa ce-ar putea fi mult mai bună
atunci când vom fi doi şi vom gândi
că Soarele nu va să mai apună
cât timp lumina noastră va zâmbi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri de mai

La distanţă de-un ceas de vestitul popas,
Pe-o potecă urcând şi cu setea luptând,
Repetam, pas cu pas, un cuvânt ce-a rămas
Un refren repetând o scânteie de gând.

Şi mergeam, aplecat, dându-i gândului sfat,
Explicându-i că eu nu mă tem nici de greu,
Nici de tot ce-a-nsemnat o privire ce-a dat,
De atunci şi mereu, cântul gândului meu.

Deodat' m-am oprit, fără voie, silit
De-o rafală de vânt ce m-a pus la pământ,
De putere sleit, ca pe-un gând nerostit,
Slab şi fără avânt cât nu-i pus în cuvânt.

Hoţ e, vântul acel! L-a luat şi, cu el,
În ecouri de mai, ca un paşă-n serai,
Îmi repetă, fidel, neschimbându-l defel,
Un cuvânt ce, spre Rai, mă invită: hai!... hai!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o nebună! Zâmbeşte!

Sunt o nebună!...

Înfăşurată în curcubeu
stau cu urechea lipită de înălţimi
aud cum zămisleşte noaptea roiuri de stele
aprinse pe umerii tăi.

Nu mă tem de plânsul norilor
apăruţi în palmele bătătorite ale cerului
sângerat în răsărituri.

Sunt o nebună!

Cucerită de sunete şi culori
fac dragoste traversând timpul
decorat cu revelaţii ce bântuie
sufletul dezmembrat de femeie.

Dacă te strig...ai să m-auzi?
Aş vrea să-ţi dăruiesc, zilnic, noi începuturi
să te trezeşti din somnul adânc
căzut la marginea nopţii.

Zâmbeşte, nu te teme!...

Sparg baloane create-n săpun
fumez tăgări din pachetul LM
colorat în albastru şi roşu
mă locuieşte un pătrat circumscris
ales, pueril, de rotundul vieţii.

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga

Iar am căzut sub lemnul crucii mele
Mândria cărnii mele simt cum geme
Strivită, amestecată în pământ
Încearcă de ţărână să se spele
Lemnul în drum prăfos abandonând.

Să fugă ar vrea, departe în patru zări
Să nu privească înapoi nicicând
Să caute tot timpul noi cărări
Să se arunce în mii de desfătări
Chefuri, huzur, întruna petrecând.

Dar toate aici facute sunt să piară
Aşa e legea aspră pe pământ
Şi carnea e menită să dispară
Însă din lemnul crucii poţi croi o scară
Spre infinit, scăpând de legământ.

Iar am căzut sub lemnul crucii mele
Ma opintesc să pot privi spre stele
Sudoare simt din carnea mea cazând
Ma rog numai atât, să am putere
Să-mi duc până la capăt crucea pe pământ.

poezie de Daniel Uritu (2010)
Adăugat de Daniel Uritu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dac-aş fi

De-aş fi soare ţi-aş atinge sufletul cu-a mea săgeată,
Alta ţi-aş topi pe gene sau ţi-aş împleti-o-n pleată,
De-aş fi luna de pe cer, te-aş pupa noaptea cu raza
Şi-n deşertu-ntins şi aspru ţi-aş fi-n însetare oaza
De verdeaţă, de răcoare, de popas şi alinare
Şi ţi-aş săruta, smerită, urmele de la picioare.
De-aş fi cer ţi-aş plânge-n pleoape ploile de neputinţă
Şi ţi-aş inunda cu lacrimi fiecare por din fiinţă.
Dar sunt mică, nu sunt cer, nu sunt lună şi nici soare,
Sunt doar umbră, sunt doar suflet, sunt doar viaţă trecătoare.
Sunt surâs, sunt plâns, sunt gândul, sunt pământ, şi lut, şi tină
Sunt mirarea mea că eşti, zborul meu către lumină.
De-aş fi stea pe bolta lumii te-aş chema prin galaxie
Să-mi urmezi, să-mi fii aproape, să mă-mbeţi în reverie.
Şi de-aş fi un curcubeu între două văi cu ape
Scoate-aş una din culori să ţi-o fac rimel pe pleoape.
Dac-ar fi să fiu din toate sau un strop din infinit...
Dar sunt doar aceea care ştiu atât, că te-am găsit.
Iar scăparea ta n-o văd, nici de-s vie, nici de-s moartă
Că te-am întâlnit pe tine şi... regret, n-ai altă soartă.
Ia ghiciţi cui o dedic, pentru tine, pentru altul?
Pentru lumea asta mare...? Ştie Dumnezeu, înaltul...

poezie de Eugenia Mihu (3 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!