Ruga

Iar am căzut sub lemnul crucii mele
Mândria cărnii mele simt cum geme
Strivită, amestecată în pământ
Încearcă de ţărână să se spele
Lemnul în drum prăfos abandonând.

Să fugă ar vrea, departe în patru zări
Să nu privească înapoi nicicând
Să caute tot timpul noi cărări
Să se arunce în mii de desfătări
Chefuri, huzur, întruna petrecând.

Dar toate aici facute sunt să piară
Aşa e legea aspră pe pământ
Şi carnea e menită să dispară
Însă din lemnul crucii poţi croi o scară
Spre infinit, scăpând de legământ.

Iar am căzut sub lemnul crucii mele
Ma opintesc să pot privi spre stele
Sudoare simt din carnea mea cazând
Ma rog numai atât, să am putere
Să-mi duc până la capăt crucea pe pământ.

poezie de Daniel Uritu (2010)
Adăugat de Daniel Uritu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lemnul Crucii

E vremea când natura se-nnoieşte
Când clopotele bat din ce în ce mai tare
Iar lemnul crucii iar se înroşeşte
Sub plâns amar şi trist de lumânare...

E vremea regăsirii şi-a iubirii
E vremea când se dăruiesc iertări
Mă iartă de-s sortită azi pieirii
Ca florile tăiate-n sărbători...

Voi reveni din nou la primăvară
În lemnul sfânt al crucii-nmugurind
Să nu uiţi doar s-aprinzi seară de seară
Iubirea mea-n lumina unui gând...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au lipit frunzele
de mine
de lemnul crucii mele
crezând că le sunt înverzirea
sperând că da

gogyohka de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul are multe chipuri. Lemnul are multe chipuri. Lemnul nu foloseşte nicio strategie. Lemnul nu se prezintă, nu-şi pune măşti falsificatoare ale sinelui în funcţie de diferitele situaţii. Lemnul nu este demagogic, nu râde, nu plânge. Lemnul nu doreşte să se înfăţişeze nimănui. Lemnul, pur şi simplu, este.

citat din Peter Sragher
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sângele Crucii

Fiinţa noastră geme, înveşmântată în Sângele Crucii,
Astăzi, încă, mai curge pe lemnul suferinţii,
Aburul cald şi mirosul de mir mă înfioară,
Îngerii cântă glorioşi pe corzile inimii-vioară,
Puternic, în turnul ei alb, un clopot se tânguie,
Curg lacrimi din cer, freamătă trupul de gutuie.

poezie de Liliana Roibu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lemnul verde îl îndrepţi, lemnul uscat nu se mai îndreaptă, iar lemnul putred se rupe la prima încercare, ba chiar cu zgomot.

aforism de George Budoi din Aforisme (2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, lemnul Crucii e atât de ud, că lacrimile au secat!

aforism de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă se aude plânsul în lemnul crucii...

aforism de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti dimineaţa
în care
lemnul crucii
dă în floare.

catren de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti dimineaţa în care lemnul crucii dă în floare.

aforism de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Învierea lui Iisus Hristos bat clopote de aur în timp ce lemnul crucii sale înfloreşte.

aforism de Betty Marcovici (18 aprilie 2014)
Adăugat de Anisoara Voivodeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sigur suntem împreună

Tu ai sufletul pietrei, aidoma
fulgerului căzut peste copaci, te ascunzi
sub umbra stâncilor, învolburate apele
obişnuite cu tine sapă mai departe. Florile
ar vrea să-ţi spele-n mirosuri lacrima
iar vânturile-ţi rotunjesc colţurile
şi pornirea vrajmaşe.
Lemnul crucii, piatra dăltuită
de mâna încarcată cu har,
cerul invadat de păsări
şi de cutezanţele noi ale zborului
toate mă alungă în zbucium
să-mi închidă suferinţele tale
în meditaţia de taină a smereniei.
Sigur suntem împreună, de teamă
şi somnul ne cuprinde odată
să nu părăseşti drumul în mers,
să te prefaci în cruce de piatră.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 octombrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care vine dintre brazi

Copilul se întoarse către Crist
Cu ochii-nchişi, mai repetă o dată:
"Te rog, m-auzi? Eu cred că Tu exişti!
Şi n-am să pier, că mamă-mi eşti... şi tată..."

Din lemnul crucii, lacrimi curg, fierbinţi
Din Cer, veni aşa... parcă-o lumină
Copilul se-aplecă timid, pân" la pământ
Şi plânse-ncet, durerile să-l ţină...

Şi-atuncia, munţii, se-ncordară brusc
Copil umil, şi nu vreun fiu de "zeu"
În ruga lui, atâta de curată
L-a ascultat chiar Bunul Dumnezeu...

poezie de Sandu Cătinean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă ne doare să o recunoaştem - şi îl rog pe Dumnezeu să mărească în noi această durere -, eu şi tu, nu suntem străini de moartea lui Cristos, căci păcatele oamenilor au fost loviturile de ciocan care l-au pironit pe lemnul Crucii.

citat clasic din Sfântul Josemaria Escriva
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Unde eşti Tu
lumina creşte din tălpi
şi nu curge sânge...

Lacrimile
au ars piroanele
şi cerul şi-a deschis ochii
către noi.

Suntem copii,
Dumnezeu ne ia de mână
şi ne împarte Pâinea la toţi...

Lemnul crucii
numai e rană
şi orice inimă rastignită
devine psalm de iubire.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea ta mă vinde

M-ai îmbrăcat în gemete roşii
într-o Japonie atât de mică, încăpând
doar în libertatea din închisoarea inelelor,
în braţele mele de gheişă tăcută
si în patria aceea de iubire
furată.

Doar până la marginea ei aveam voie
să întind mâna;
dincolo de ea soarele cobora
cu poveştile noastre în pământ
şi rămâneau doar
dealurile pline de umbre
şi ochii mei plini
de tine.

Ţi-aş fi dus acolo, pe rugi, liniştea
să fim două singurătăţi adormind
în trupul aceleiaşi mame,
visând că zbuciumul vieţii se va sfârşi
şi vom trăi cu adevărat
înainte de a nu ne mai aduce niciodată aminte
cine am fost în braţele celuilalt
şi cum ne-am numit,
şi-aceste ore
care taie lemnul şi sângele
crucii mele
care eşti tu.

Vei înţelege cândva, dragule?
dincolo de ochi
e o apă în lanţuri
pe care încă n-am plâns-o
pentru că eu sunt cea care te iubeşte din ea,
pe singurătatea unui cearceaf anonim.

Uneori e atâta tăcere în dragostea noastră,
că aud sfâşiindu-se hainele,
rugina timpului macerând
fierul inimii în care n-am încăput,
vrăbiile ieşind
din streşini,
dealul dinaintea ochilor
crescând ierburi pe care noi doi
nu vom păşi nicicând
împreună.

Gheişele presară în urma noastră tăceri
un evantai roşu, patul alb,
Închide ochii şi nu uita nimic,
ţine-mă minte, ţine-mă minte!
luna noua va şterge totul curând,
dealurile intră cu vrăbii cu tot în pământ,
iar eu aud cum gândul tău mă vinde,
cu fiecare linişte,
altui bărbat.

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu numai vino... iubito!

De câte ori te caut creând eternitatea prin valuri şi furtuni
Căci ale mele ceasuri toate ştii bine, doar tu poţi sa le-aduni.
M-ascund în lacrima ce curge plângandu-te mereu pe tine,
Inca te-aştept caci dorul crunt e cuibărit de-acum adânc în mine.

Plângeau copacii toţi la margine de viaţă visând să te întorci
Iar tu te-ascunzi de lacrimile lor şi ale mele, în sânul unei nopţi.
Mă-ntreb dece cărările-s pustii şi luna nu le mai luminează,
Şi cât să-aştept, minunea de a-mi fi cât mai durează?

Aş vrea să-mi fac cărări din toate visele şi lacrimile mele,
Tu să-mi dezmierzi şi să-mi alini viaţa mea cu ele.
Şi să nu uiţi că între gene ascuns de suferinţi mă vei gasi,
Imbrăţişându-te pe tine acum, şi în toţi vecii cât eu te voi iubi!

Cât o sa plâng iar după tine va şti doar soarta mea pribeagă,
Tu ai plecat şi-ti spui acum că de mine nimic nu te mai leagă,
Ai intrebat cărările pe care te-aşteptam, şi astăzi sunt atâta de pustii
Dacă mai sufăr, sau mi-e dor, sau dacă eu înca te mai aştept să vii?

O să mai stau un veac sau poate două cu mâinile spre cer întinse,
Ca să îl rog să te mai caute şi să mi te-aducă în visele promise.
O scară lungă de la cer către pământ din lacrimile mele vei găsi,
Tu numai vino iubito, si peste aceste triste valuri spre mine vei păşi.

Tu numai vino... iubito!

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credo

Cred în Cuvântul ce-a venit să piară
Ducându-şi crucea până la sfârşit,
În timp ce ei credeau că Îl omoară
Pe Cel făr' de-nceput şi infinit.

Cred în Fiinţa Tatălui Părinte
Născută din femeie ca un om,
Să simtă carnea trupului ce simte
În genă, moleculă şi atom.

Cred că a fost Mesia şi minune,
Dar nu aşa precum credeau tiranii,
Căci Fiul Dumnezeului în lume
N-a coborât să lupte cu romanii.

Fără să am nevoie de dovadă,
De sacerdoţi, de temple şi de cler,
Mai cred apoi că S-a înălţat la Cer
Şi-am să-L mărturisesc fără tăgadă.

Crezând astfel în pace şi-n Lumină
Aceea ce cu focul nu te arde,
Mă închin numai la Voia cea Divină,
Din umbra crucii fără de stindarde.

Cred în Lumină Adevăr şi Viaţă,
Călătorind fără volum şi masă,
Spre veacul veşniciilor, acasă,
Unde lipseşte a spaţiului distanţă.

Mă închin la stele, univers şi floare,
Mă închin la cer, la apă şi pământ,
‘Naintea voastră îngeri oarecare
Şi oameni botezaţi în Duhul Sfânt.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limita durerii

.. Dar a apus încet şi blând
Şi nu voi şti nicicând
Ce ploaie mi te-a smuls din gând...

Se stinse-un cer curat
Şi n-oi afla vreodat',
Ce vânt mi te-a furat
Şi mi te-a luat

Iar eu, o frunză sunt,
Presus mai de cuvânt
Şi ferecată-n gând,
Visând,

Dar până când?

Până atunci când nu mai am putere,
Puterea de a cere,
Dreptul la înviere,
În falnică tăcere,
Un drept al propriului nicicând,
Cât nu pot a-nvăţa ceea ce sunt,
Căci simplă în micimea mea,
Caut să-mi aflu limita,
Puterii
Şi limita durerii
Şi ura şi iubirea,
Tristeţea, fericirea,

Dar fum sunt toate câte sunt
Iar eu, ţărână din pământ
Şi duh e totul ce respiră
Şi duh e ceea ce mă miră
Şi ţip în neputinţa mea
De a-mi cuprinde limita, durerii
Şi limita puterii
Şi-a tot ceea ce simt si sunt,
A umbrei mele pe pământ

Şi trec şi trec fugind
De umbrele ce mă cuprind,
De limita durerii
A urii şi puterii
Şi-mi pierd şi urma pe pământ,
Căci întrebare e ceea ce sunt
Şi n-am răspuns,
Sunt doar răpus,
De limita durerii,
A urii şi puterii.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am un Tată

Eu am un Tată scump în cer
Şi-un Sfânt Mijlocitor mai am,
În încercări eu nu disper
Căci nu mai sunt cel ce eram.

Isus Hristos m-a mântuit
Şi viaţa veşnică mi-a dat,
De făr'-de-legi m-a izbăvit,
În sânge haina mi-a spălat.

Cum voi putea să-I mulţumesc
Că pentru mine a murit?
Cum aş putea să-L părăsesc
Când pentru mine s-a jertfit?

Pe lemnul crucii El a plâns
Nu pentru El, ci pentru noi,
C-atât de josnici am ajuns,
La suflet şi la minte goi...

Eu, dezbrăcat de caracter,
Înconjurat de laşitate,
N-am mai avut ce să-I ofer,
Doar pizmă, ură, răutate...

Dar El, plângând cu mult amar,
Cu sângele-I curgând pe cruce,
Îndurător fără hotar
Îmi spuse-atunci cu voce dulce:

"Eu vin la tine să te iert
Iar tu cu pietre-arunci în Mine,
În gură ai veninul fiert,
Îţi fierbe sângele prin vine.

Să nu uiţi însă niciodată
Că ai un Tată scump în cer
Şi-o dragoste nestrămutată
Eu azi pe cruce îţi ofer."

Nu meritam să fim iubiţi
Ducând o viaţă de păcate,
De-aceea suntem fericiţi
Că ne-ai salvat, Sfânt Împărate.

Pe Golgota, acolo, sus
A fost iertat păcatul meu
Prin jertfa Domnului Isus
Pe lemnul crucii gros şi greu.

Smerit, vin astăzi – ca şi El –
Să-I mulţumesc o veşnicie
Căci însăşi jertfa Lui de Miel
M-a adăpat din Apa Vie.

poezie de Dorel Puchea din Seminţe de Rai
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

am scrijelit lemnul fierbinte
cu patima trupului
mă aşteptai sub aripa crucii
cu o lumânare
suspinul tău plângea în noaptea tăcută
eram o amintire de o zi
o primăvară sosită prea devreme
o punte peste o lacrimă arzând
un strop de rouă în arşiţa lumii
un cuvânt la poarta sufletului

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!