Promisiuni

E-o vreme potrivită de visare
la tot ce-a fost sau, poate, va veni
atunci când voi putea călători
privind, lipsit de griji, departe-n zare.

Nu mai e mult, iar timpul mă îndeamnă
să vreau să se întâmple ca în vis,
tot ce, în zi, consider interzis,
cu tot ce îmi aduce sau înseamnă.

Te chem să mă ajuţi, să fac traseul
spre locuri ce-am visat sau am dorit
când tot priveam, tăcut, spre şemineul

ce corpurile noastre-a încălzit,
iar gându-mi se-ntrecea cu alizeul...
Iubito, iartă-mă, am adormit!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara de vis

Când vreau să scriu, mă-nalţ, uşor, spre nori
cu ochii-nchişi, cu sufletul tăcut,
cu paşi treptat grăbiţi, nerăbdători,
pe drumul ce-a rămas nestrăbătut.

Şi mi se pare că acolo, sus,
e-o viaţă care, doar din când în când,
mă duce într-o clipă ce s-a dus
şi-o port mereu, ascunsă într-un gând.

Iar el... se vede rar, dar îl mai văd:
sinistrul drum, pe care va veni
singurătatea clipei ce-o prevăd
chemându-mă spre... ceea ce va fi.

Cobor, încet, pe-o scară ca de vis
şi recitesc ce, printre nori, am scris.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara din gând

Vara care-mi este caldă amintire,
se-ntâmpla în vremea când, înfierbântaţi,
pedalam spre casa plină de iubire
cu batrâni, de lume, parc-abandonaţi.

Îmi erau în suflet, dragi, bunicii mei,
îţi erau şi ţie, ştiu cum îi priveai
când, plecaţi sub timpul umerilor grei,
ridicau spre tine ochii lor de Rai.

Te iubeau bunicii, mult, ca şi pe mine,
te priveau, adesea, tandru, ca si când
ai fi fost icoana care-n casă ţine
toată bucuria cuibărită-n gând.

Nu ştiau că ziua le aduce oaspeţi,
nu îi anunţasem că îi vizităm
şi că-n vara-ceea, tineri, veseli, proaspeţi,
vrem, priviri pierdute, să mai luminăm.

Pe-o şosea, spre lumea unde-i azi tăcere,
îţi priveam, iubito, părul fluturând,
deschizându-mi calea, dulce adiere
dintr-o vară care-mi este, azi, în gând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau

Nu vreau să cântăresc ceva acum
din ce-a fost bun sau rău sau nu a fost,
căci nu vreau viaţa să-mi măsor precum
acei ce cred că totul are-un cost.

Nu vreau să-mi fie teamă că ceva
din echilibrul vieţii n-a fost bun
şi m-a-nclinat, ca drept să nu pot sta
când judecăţii am să mă supun.

Nu vreau nici să compar, nici să măsor
o faptă sau un gând sau chiar un vis
din tot ce-a fost, cu dor sau fără dor,
din ce-am înfăptuit sau am promis.

De ce nu vreau? E doar un amănunt:
când toate-s pe un umăr, doare crunt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Azi, te iubesc! Te vei mira: "Şi azi?"
- iar eu te voi privi cu bucurie-
"Cu tot ce-a fost? Cu tot ce va să fie?"
-Aş vrea ca, din ce-a fost, acum să scazi
tot ce-a fost rău. Renunţă la trufie,
opreşte-ţi paşii singuri şi nomazi!
Ce va mai fi? Doar eu şi tu vom şti,
în viitorul nostru împreună
în viaţa ce-ar putea fi mult mai bună
atunci când vom fi doi şi vom gândi
că Soarele nu va să mai apună
cât timp lumina noastră va zâmbi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul din zori - gazel -

Într-o zi, îmi vei fi răsărit
Şi, la tot ce-am trăit, asfinţit,
Pe un ţărm, cu privirea spre cer,
Eu – în braţe cu tot ce-am dorit,
Tu – privind în adâncu-mi de foc
Şi zâmbind pentru ce-ai desluşit.
Ne vom scrie sărutul pe zori
Şi vom fi personaje de mit
Pe o scenă în care actori
În destin ce ne-a fost hărăzit,
Vom fi noi, cei ce joacă un rol
Într-un vis ce se cere trăit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picătura de viaţă

Sunt un crâmpei din visul frânt
al păpădiei, pe Pământ;
Sunt umbra florii ce-a dorit
să înflorească-n asfinţit;
Pot fi un curcubeu căzut
din zborul unui gând pierdut,
sau doar amestec de culori
adus de fluturi călători;
Mai sunt suspinul ce-a zburat
spre norul cel întunecat
în noaptea cerului spuzit
cu stele-n timpul infinit.
Iar ce n-aş vrea să fiu, nici pic,
e, numai, stropul de... nimic.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magia apei

Departe de lumina din care m-am născut,
Străbat o lume nouă, mă scurg spre neştiut,
Mai lin sau mai năvalnic, privind spre locuri noi
Ce ştiu că vor rămâne departe, înapoi.

Sunt locuri ce mă-mbie şi-atunci încerc să stau
Cât pot de mult în ele, să hotărăsc ce vreau,
În limpezimi să caut sfârşituri de poteci
Şi-apoi, c-o nouă forţă şi simţurile reci,

Să îmi urmez făgaşul, săpându-mi maluri noi
Spre văile cu soare în luturile moi,
Rostogolind în cale şi stânci şi pietre tari,
Ducând cu mine viaţa şi-ai undei băjenari.

Spre ce şi către cine? – nu ştiu, şi chiar de-aş şti,
Ar fi doar pentru mine, căci n-aş putea vorbi,
Iar legile naturii nu sunt un amănunt:
Sunt magice şi-mi pare că eu... doar apă sunt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec sub stele

Strângeam în braţe o chitară
Şi te priveam
Când îţi cântam,
Eram îndrăgostit de tine,
Iar cântul meu,
Pe-acorduri fine,
Te-nvăluia cu şoapta-i caldă
Când eu, din ochi, te mângâiam.

Tu mă priveai, vedeai în mine
O nouă zi de primăvară,
Cu păsările-n drum spre casă,
Cu Soare blând
Şi mai frumoasă
Decât oricare dinainte,
Decât ce-a fost odinioară.

Era târziu, cu stele-aprinse
Şi Lună Nouă.
Mă priveai,
Iar trupul tău a vrut să-mi cânte,
Căldura lui să mă-nfierbânte
Şi să îmi fie el chitară
Atunci, demult, când mă iubeai.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ştii?

De unde vii? Din care gând ascuns,
de care n-am ştiut şi-acum îl văd,
îl simt, îl mângâi, vreau să-l mai revăd
şi, la-ntrebare, să găsesc răspuns.

Şi... cine esti, îmi spui? Aş vrea să ştiu
cum de-ai venit. Eşti zâna din poveşti?
Aşa îmi pari atunci când îmi zîmbeşti
sau când în braţe-mi vii, al tău să fiu.

Ştiu, eşti aceea care-am vrut să fii,
eşti steaua, nimfa, tot ce am visat
şi am dorit alături să îmi vii.

Încerc, privindu-te, a-mi aminti
trecutul sau o lume ce-am uitat
şi-n care te iubeam. Nu pot. Tu ştii?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visuri în doi

Nu ştiu ce să-ţi mai spun, ţi-am povestit
tot ce-am gândit şi aş fi vrut să fie
în viaţa noastră, după ce-am primit
iubirea-n dar, cu-atâta bucurie.

M-ai ascultat, în felul tău plăcut,
cu ochi strălucitori şi încântare,
ţi-ai exprimat acordul, şi ai vrut
la visu'-n doi să fii coautoare.

Şi ne-am iubit, şi-a fost frumos un timp,
dar s-a-ntâmplat -şi nu pot înţelege-
ceva ce-a apărut în scurt răstimp
şi a distrus tot ce crezusem lege.

Iubito, să ne-ntoarcem înapoi
spre legile visate de-amândoi!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul

La colţ de stradă, poate o răscruce
în viaţa ce credea că a învins-o,
mi se părea că mâna ce-a întins-o
s-a smuls din cuiul ce-o fixa pe cruce

a hoţului ce vrea acum pomană
eliberarea dintr-un jalnic trai
-pe care n-ai dori nicicând să-l ai-
nesimţitor la reguli sau dojană.

Priveam spre cerşetor cu ne-ndurare
când, spre ruşinea mea, s-a întâmplat
un lucru-atât de trist şi, cu mirare,
am asistat la scena următoare:

Un copilaş i-a dăruit o floare,
iar el... a lăcrimat şi a plecat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curaj

Timpul s-a izbit de-o stâncă
Şi-a-mprăştiat în zare
Secundele-i de argint,
Când eu şezut sub un stejar,
Beat de griji şi de amar,
Priveam spre munte.

Ameţitoare înălţime
Cu stânci capcane pentru zei,
Creşti urlete de lup în mine!
Când scaperi pietre jos la poale,
Naşti foc ce mistuie pelin,
Iar timpul plânge cu venin.

Dar Cronos nimbul îşi adună
Şi pleacă într-o goană mare,
Nervos a şuierat prin vale:
A fost miraj!
Şi-atunci şi eu îmi fac curaj
Şi plec spre munte.

Pe creasta cea înaltă sui
Să-mi împlinesc al meu destin,
Deasupra-i cerul cel senin
Şi-n faţă mi-este viaţa,
Eu din picioare mă înclin
Şi-adulmec iar speranţa!

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidurile te îndeamnă să te aperi de moarte, alte lucruri te îndeamnă să trăieşti. Există însă un moment al recapitulării, când timpul se prăbuşeşte cu totul în clepsidră, când, cu obrazul prăfuit de nisip, te vei sprijini cu spatele de zid şi vei privi spre grădină. Atunci vei descoperi o absenţă: a celui ce ai fost altădată.

Marilena Tiugan în Scrisorile unei necunoscute
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem dintr-un timp tăcut

Inima mi s-a frânt...
Şi când s-a frânt s-a făcut linişte absolută.
Timpul a tăcut.
De atunci nu te mai caut.
Nu că nu mi-ar păsa:
Îmi pasă mult,
Dar trebuie să merg mai departe
În timpul ăsta tăcut.
Nu mi-a lipsit ceea ce ai arătat că eşti,
Mi-a fost dor de ceea ce credeam că eşti.

poezie de Camelia Opriţa din Jurnal
Adăugat de Georgiana@D
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruşul de foc

Mai zboară cu zorii, scăldat în tăcere
Şi-n gânduri cu valuri purtate spre cer
De visele mării când sufletu-i cere
Furtuna s-avânte departe-n eter.

Pluteşte cu norii împinşi de furtună
Spre zări neştiute din marele joc,
Iar penele-i ard în reflexii de Lună
Şi pare, pe cer, pescăruşul de foc.

Îi ard amintirile mării din visuri,
Din pene-i răzbate un iz ca de fum
Ieşit din scântei apărute-n abisuri,
Când cremenea vieţii vrea sufletul scrum.

Se-aşează pe-o stâncă ieşită din mare
Ce-i pare o treaptă spre ultimul loc
În care mai speră o vreme să zboare,
Să fie, pe cer, pescăruşul de foc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidurile te îndeamnă să te aperi de moarte, alte lucruri te îndeamnă să trăieşti. Există însă un moment al recapitulării, când timpul se prăbuşeşte cu totul în clepsidră, când, cu obrazul prăfuit de nisip, te vei sprijini cu spatele de zid şi vei privi spre grădină. Atunci vei descoperi o absenţă: a celui ce ai fost altădată. Un copil.

citat din Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă iubito....

Iartă-mă iubito, de tăcerea mea
Am crezut mereu, în iubiri visate
Când în drumul meu până la o stea
Te purtam în gând peste zi sau noapte.

Iartă-mă iubito, că te ştiu demult
Doar a mea şi înca-nimănui
Iar sărutul tău încă-l mai ascult
Fără să mă vrei, fără să îmi spui
Vorbe de ocară, vorbe de alint
Fără să te cred, fără să te mint.

Iartă-mă iubito, mâna mea e grea
Nu mai face semne de la o fereastră
Ochii mei acum sunt o simplă stea
Iar tăcerea vrea iar să se mai nască
Am plecat iubito, lacrima mă curmă
Am murit iubito, am rămas o umbră.

poezie de Alex Daniel din Lumea nebunilor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi pe curcubeu

Te oglindeai în ochii mei, iubito,
şi mă priveai. Eu... te priveam şi eu
cu ochii mari, şi-n suflet am simţit-o:
pulsa, iubirea ta, în pieptul meu.

Era în mine,-n stropii rari de ploaie,
în ochii tăi, ai mei, era în jur,
în gânduri ce, scântei zglobii, văpaie,
zburau spre tine-n picuri de azur.

M-am sprijinit de gândul tău în gându-mi,
te-ai sprijinit şi tu de braţul meu,
şi te-am urmat, şi m-ai urmat, jurându-mi
că vom păşi pe-acelaşi curcubeu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa stâncii de bazalt

Să nu mă întrebaţi nicicând
Cum am trăit –
Căci n-am să spun,
Nu veţi afla
Trăirea mea
Şi, neştiind, nu veţi putea trăi aşa
O viaţă-ntreagă
De trăit
Şi fericit.

Cum am iubit?
Nu spun şi nimeni nu va şti
Că am iubit neîncetat
Şi am privit, în nopţi senine spre o stea
Ce-a fost a mea,
Dar nu vă spun şi nimeni
Nu va şti.

Nu cred că aţi putea şi voi,
Ca stânca-n apele puhoi,
Să rezistaţi necontenit
Şi nemişcaţi
În timp ce apele, prăpăd,
Se-agită,
Urlă,
Vă lovesc,
Şi vor din voi, în lumea lor,
Ce nu le daţi
Şi n-aţi voit
Să le cedaţi
Dar nu, nu cred că aţi putea

Să fiţi voi stânca ce-a căzut
Din locul ei
Din munte-nalt
Şi s-a jurat
Să fie stei
Sub greu asalt,
Ca stâncă dură din bazalt.

N-am să vă spun cum am trăit
Dar spun,
Aşa,
Doar pentru voi,
C-a fost frumos
Tot ce-am făcut,
Tot ce-am iubit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelinişte

Te simt neliniştită de o vreme:
Privirea ţi se-ndreaptă către zări
Cu doruri care cer alte-alinări
Şi-ncearcă să rezolve noi dileme.

În paşii tăi văd o îngrijorare,
Şi nu mai seamănă cu paşii-acei
Pe care îi priveam cum, pe alei,
Veneau spre mine plini de încântare.

Să fie timpul care cerne clipe
Cel care s-a oprit când a văzut
Că pe-o iubire n-are de cernut?

Ea poate, singură, să se risipe?
Alung din minte gândul neplăcut,
Căci ştiu că totul... doar mi s-a părut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!