Daniel Vișan-Dimitriu

Promisiuni

E-o vreme potrivită de visare
la tot ce-a fost sau, poate, va veni
atunci când voi putea călători
privind, lipsit de griji, departe-n zare.

Nu mai e mult, iar timpul mă îndeamnă
să vreau să se întâmple ca în vis,
tot ce, în zi, consider interzis,
cu tot ce îmi aduce sau înseamnă.

Te chem să mă ajuți, să fac traseul
spre locuri ce-am visat sau am dorit
când tot priveam, tăcut, spre șemineul

ce corpurile noastre-a încălzit,
iar gându-mi se-ntrecea cu alizeul...
Iubito, iartă-mă, am adormit!

poezie de din Oare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Citate similare

Daniel Vișan-Dimitriu

Scara de vis

Când vreau să scriu, mă-nalț, ușor, spre nori
cu ochii-nchiși, cu sufletul tăcut,
cu pași treptat grăbiți, nerăbdători,
pe drumul ce-a rămas nestrăbătut.

Și mi se pare că acolo, sus,
e-o viață care, doar din când în când,
mă duce într-o clipă ce s-a dus
și-o port mereu, ascunsă într-un gând.

Iar el... se vede rar, dar îl mai văd:
sinistrul drum, pe care va veni
singurătatea clipei ce-o prevăd
chemându-mă spre... ceea ce va fi.

Cobor, încet, pe-o scară ca de vis
și recitesc ce, printre nori, am scris.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Vara din gând

Vara care-mi este caldă amintire,
se-ntâmpla în vremea când, înfierbântați,
pedalam spre casa plină de iubire
cu batrâni, de lume, parc-abandonați.

Îmi erau în suflet, dragi, bunicii mei,
îți erau și ție, știu cum îi priveai
când, plecați sub timpul umerilor grei,
ridicau spre tine ochii lor de Rai.

Te iubeau bunicii, mult, ca și pe mine,
te priveau, adesea, tandru, ca si când
ai fi fost icoana care-n casă ține
toată bucuria cuibărită-n gând.

Nu știau că ziua le aduce oaspeți,
nu îi anunțasem că îi vizităm
și că-n vara-ceea, tineri, veseli, proaspeți,
vrem, priviri pierdute, să mai luminăm.

Pe-o șosea, spre lumea unde-i azi tăcere,
îți priveam, iubito, părul fluturând,
deschizându-mi calea, dulce adiere
dintr-o vară care-mi este, azi, în gând.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Nu vreau

Nu vreau să cântăresc ceva acum
din ce-a fost bun sau rău sau nu a fost,
căci nu vreau viața să-mi măsor precum
acei ce cred că totul are-un cost.

Nu vreau să-mi fie teamă că ceva
din echilibrul vieții n-a fost bun
și m-a-nclinat, ca drept să nu pot sta
când judecății am să mă supun.

Nu vreau nici să compar, nici să măsor
o faptă sau un gând sau chiar un vis
din tot ce-a fost, cu dor sau fără dor,
din ce-am înfăptuit sau am promis.

De ce nu vreau? E doar un amănunt:
când toate-s pe un umăr, doare crunt.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

* * *

Azi, te iubesc! Te vei mira: "Și azi?"
- iar eu te voi privi cu bucurie-
"Cu tot ce-a fost? Cu tot ce va să fie?"
-Aș vrea ca, din ce-a fost, acum să scazi
tot ce-a fost rău. Renunță la trufie,
oprește-ți pașii singuri și nomazi!
Ce va mai fi? Doar eu și tu vom ști,
în viitorul nostru împreună
în viața ce-ar putea fi mult mai bună
atunci când vom fi doi și vom gândi
că Soarele nu va să mai apună
cât timp lumina noastră va zâmbi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Sărutul din zori - gazel -

Într-o zi, îmi vei fi răsărit
Și, la tot ce-am trăit, asfințit,
Pe un țărm, cu privirea spre cer,
Eu – în brațe cu tot ce-am dorit,
Tu – privind în adâncu-mi de foc
Și zâmbind pentru ce-ai deslușit.
Ne vom scrie sărutul pe zori
Și vom fi personaje de mit
Pe o scenă în care actori
În destin ce ne-a fost hărăzit,
Vom fi noi, cei ce joacă un rol
Într-un vis ce se cere trăit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Picătura de viață

Sunt un crâmpei din visul frânt
al păpădiei, pe Pământ;
Sunt umbra florii ce-a dorit
să înflorească-n asfințit;
Pot fi un curcubeu căzut
din zborul unui gând pierdut,
sau doar amestec de culori
adus de fluturi călători;
Mai sunt suspinul ce-a zburat
spre norul cel întunecat
în noaptea cerului spuzit
cu stele-n timpul infinit.
Iar ce n-aș vrea să fiu, nici pic,
e, numai, stropul de... nimic.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Magia apei

Departe de lumina din care m-am născut,
Străbat o lume nouă, mă scurg spre neștiut,
Mai lin sau mai năvalnic, privind spre locuri noi
Ce știu că vor rămâne departe, înapoi.

Sunt locuri ce mă-mbie și-atunci încerc să stau
Cât pot de mult în ele, să hotărăsc ce vreau,
În limpezimi să caut sfârșituri de poteci
Și-apoi, c-o nouă forță și simțurile reci,

Să îmi urmez făgașul, săpându-mi maluri noi
Spre văile cu soare în luturile moi,
Rostogolind în cale și stânci și pietre tari,
Ducând cu mine viața și-ai undei băjenari.

Spre ce și către cine? – nu știu, și chiar de-aș ști,
Ar fi doar pentru mine, căci n-aș putea vorbi,
Iar legile naturii nu sunt un amănunt:
Sunt magice și-mi pare că eu... doar apă sunt.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Cântec sub stele

Strângeam în brațe o chitară
Și te priveam
Când îți cântam,
Eram îndrăgostit de tine,
Iar cântul meu,
Pe-acorduri fine,
Te-nvăluia cu șoapta-i caldă
Când eu, din ochi, te mângâiam.

Tu mă priveai, vedeai în mine
O nouă zi de primăvară,
Cu păsările-n drum spre casă,
Cu Soare blând
Și mai frumoasă
Decât oricare dinainte,
Decât ce-a fost odinioară.

Era târziu, cu stele-aprinse
Și Lună Nouă.
Mă priveai,
Iar trupul tău a vrut să-mi cânte,
Căldura lui să mă-nfierbânte
Și să îmi fie el chitară
Atunci, demult, când mă iubeai.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Tu știi?

De unde vii? Din care gând ascuns,
de care n-am știut și-acum îl văd,
îl simt, îl mângâi, vreau să-l mai revăd
și, la-ntrebare, să găsesc răspuns.

Și... cine esti, îmi spui? Aș vrea să știu
cum de-ai venit. Ești zâna din povești?
Așa îmi pari atunci când îmi zîmbești
sau când în brațe-mi vii, al tău să fiu.

Știu, ești aceea care-am vrut să fii,
ești steaua, nimfa, tot ce am visat
și am dorit alături să îmi vii.

Încerc, privindu-te, a-mi aminti
trecutul sau o lume ce-am uitat
și-n care te iubeam. Nu pot. Tu știi?

poezie de din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Visuri în doi

Nu știu ce să-ți mai spun, ți-am povestit
tot ce-am gândit și aș fi vrut să fie
în viața noastră, după ce-am primit
iubirea-n dar, cu-atâta bucurie.

M-ai ascultat, în felul tău plăcut,
cu ochi strălucitori și încântare,
ți-ai exprimat acordul, și ai vrut
la visu'-n doi să fii coautoare.

Și ne-am iubit, și-a fost frumos un timp,
dar s-a-ntâmplat -și nu pot înțelege-
ceva ce-a apărut în scurt răstimp
și a distrus tot ce crezusem lege.

Iubito, să ne-ntoarcem înapoi
spre legile visate de-amândoi!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Darul

La colț de stradă, poate o răscruce
în viața ce credea că a învins-o,
mi se părea că mâna ce-a întins-o
s-a smuls din cuiul ce-o fixa pe cruce

a hoțului ce vrea acum pomană
eliberarea dintr-un jalnic trai
-pe care n-ai dori nicicând să-l ai-
nesimțitor la reguli sau dojană.

Priveam spre cerșetor cu ne-ndurare
când, spre rușinea mea, s-a întâmplat
un lucru-atât de trist și, cu mirare,
am asistat la scena următoare:

Un copilaș i-a dăruit o floare,
iar el... a lăcrimat și a plecat.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Curaj

Timpul s-a izbit de-o stâncă
Și-a-mprăștiat în zare
Secundele-i de argint,
Când eu șezut sub un stejar,
Beat de griji și de amar,
Priveam spre munte.

Amețitoare înălțime
Cu stânci capcane pentru zei,
Crești urlete de lup în mine!
Când scaperi pietre jos la poale,
Naști foc ce mistuie pelin,
Iar timpul plânge cu venin.

Dar Cronos nimbul își adună
Și pleacă într-o goană mare,
Nervos a șuierat prin vale:
A fost miraj!
Și-atunci și eu îmi fac curaj
Și plec spre munte.

Pe creasta cea înaltă sui
Să-mi împlinesc al meu destin,
Deasupra-i cerul cel senin
Și-n față mi-este viața,
Eu din picioare mă înclin
Și-adulmec iar speranța!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marilena Tiugan

Zidurile te îndeamnă să te aperi de moarte, alte lucruri te îndeamnă să trăiești. Există însă un moment al recapitulării, când timpul se prăbușește cu totul în clepsidră, când, cu obrazul prăfuit de nisip, te vei sprijini cu spatele de zid și vei privi spre grădină. Atunci vei descoperi o absență: a celui ce ai fost altădată.

în Scrisorile unei necunoscute
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poem dintr-un timp tăcut

Inima mi s-a frânt...
Și când s-a frânt s-a făcut liniște absolută.
Timpul a tăcut.
De atunci nu te mai caut.
Nu că nu mi-ar păsa:
Îmi pasă mult,
Dar trebuie să merg mai departe
În timpul ăsta tăcut.
Nu mi-a lipsit ceea ce ai arătat că ești,
Mi-a fost dor de ceea ce credeam că ești.

poezie de din Jurnal
Adăugat de Georgiana@DSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Pescărușul de foc

Mai zboară cu zorii, scăldat în tăcere
Și-n gânduri cu valuri purtate spre cer
De visele mării când sufletu-i cere
Furtuna s-avânte departe-n eter.

Plutește cu norii împinși de furtună
Spre zări neștiute din marele joc,
Iar penele-i ard în reflexii de Lună
Și pare, pe cer, pescărușul de foc.

Îi ard amintirile mării din visuri,
Din pene-i răzbate un iz ca de fum
Ieșit din scântei apărute-n abisuri,
Când cremenea vieții vrea sufletul scrum.

Se-așează pe-o stâncă ieșită din mare
Ce-i pare o treaptă spre ultimul loc
În care mai speră o vreme să zboare,
Să fie, pe cer, pescărușul de foc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marilena Tiugan

Zidurile te îndeamnă să te aperi de moarte, alte lucruri te îndeamnă să trăiești. Există însă un moment al recapitulării, când timpul se prăbușește cu totul în clepsidră, când, cu obrazul prăfuit de nisip, te vei sprijini cu spatele de zid și vei privi spre grădină. Atunci vei descoperi o absență: a celui ce ai fost altădată. Un copil.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iartă-mă iubito....

Iartă-mă iubito, de tăcerea mea
Am crezut mereu, în iubiri visate
Când în drumul meu până la o stea
Te purtam în gând peste zi sau noapte.

Iartă-mă iubito, că te știu demult
Doar a mea și înca-nimănui
Iar sărutul tău încă-l mai ascult
Fără să mă vrei, fără să îmi spui
Vorbe de ocară, vorbe de alint
Fără să te cred, fără să te mint.

Iartă-mă iubito, mâna mea e grea
Nu mai face semne de la o fereastră
Ochii mei acum sunt o simplă stea
Iar tăcerea vrea iar să se mai nască
Am plecat iubito, lacrima mă curmă
Am murit iubito, am rămas o umbră.

poezie de din Lumea nebunilor
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Pași pe curcubeu

Te oglindeai în ochii mei, iubito,
și mă priveai. Eu... te priveam și eu
cu ochii mari, și-n suflet am simțit-o:
pulsa, iubirea ta, în pieptul meu.

Era în mine,-n stropii rari de ploaie,
în ochii tăi, ai mei, era în jur,
în gânduri ce, scântei zglobii, văpaie,
zburau spre tine-n picuri de azur.

M-am sprijinit de gândul tău în gându-mi,
te-ai sprijinit și tu de brațul meu,
și te-am urmat, și m-ai urmat, jurându-mi
că vom păși pe-același curcubeu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Romanța stâncii de bazalt

Să nu mă întrebați nicicând
Cum am trăit –
Căci n-am să spun,
Nu veți afla
Trăirea mea
Și, neștiind, nu veți putea trăi așa
O viață-ntreagă
De trăit
Și fericit.

Cum am iubit?
Nu spun și nimeni nu va ști
Că am iubit neîncetat
Și am privit, în nopți senine spre o stea
Ce-a fost a mea,
Dar nu vă spun și nimeni
Nu va ști.

Nu cred că ați putea și voi,
Ca stânca-n apele puhoi,
Să rezistați necontenit
Și nemișcați
În timp ce apele, prăpăd,
Se-agită,
Urlă,
Vă lovesc,
Și vor din voi, în lumea lor,
Ce nu le dați
Și n-ați voit
Să le cedați
Dar nu, nu cred că ați putea

Să fiți voi stânca ce-a căzut
Din locul ei
Din munte-nalt
Și s-a jurat
Să fie stei
Sub greu asalt,
Ca stâncă dură din bazalt.

N-am să vă spun cum am trăit
Dar spun,
Așa,
Doar pentru voi,
C-a fost frumos
Tot ce-am făcut,
Tot ce-am iubit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Neliniște

Te simt neliniștită de o vreme:
Privirea ți se-ndreaptă către zări
Cu doruri care cer alte-alinări
Și-ncearcă să rezolve noi dileme.

În pașii tăi văd o îngrijorare,
Și nu mai seamănă cu pașii-acei
Pe care îi priveam cum, pe alei,
Veneau spre mine plini de încântare.

Să fie timpul care cerne clipe
Cel care s-a oprit când a văzut
Că pe-o iubire n-are de cernut?

Ea poate, singură, să se risipe?
Alung din minte gândul neplăcut,
Căci știu că totul... doar mi s-a părut.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook