Aproape voi uita
Cristale de albastru dansează în eter,
Dantele de lumină s-au strecurat prin nori,
În crinoline albe vin îngeri și mă cer,
Descuie porți de rai cu stele în culori.
La margine de clipă curg gânduri trecătoare,
Ninsoarea cerne dorul prin cetină de brad,
O umbră rătăcește în mine și mă doare,
Mai lasă-mă să cred că-n tine încă ard!
O liniște străină și-o iarnă nefirească,
Un anotimp în care, doar eu mă regăsesc,
De lacrima iubirii n-aș vrea să-ți amintească
Nici rest rămas din mine, nici clipe, de-ți lipsesc!
Doar două, trei cuvinte să-ți spun îmi mai doresc,
Fii vesel, fericit, zâmbește fără rost,
Păstrează-mă în suflet cât încă te iubesc,
Eu voi petrece-n vise cu cel care mi-ai fost!
Mi-e iarnă și mi-e dor. Iubirea mi-o dezleagă!
De-ți sunt, de-ți lăcrimez, alintă-mă cu flori,
Și lasă-mă să-ți fiu, așa cum știu, întreagă,
Aproape voi uita cum poți iubind, să mori!
poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Păstrează-mă
Păstrează-mă în ochii tăi
Ca o lumină sau ca floare,
Păstrează-mă ca roua-n văi
Sau lacrima care te doare.
Păstrează-mă, nu mă uita,
Zâmbește de-ți aduci aminte
Cum te iubesc în umbra ta,
Cum ne iubeam mai înainte.
Păstrează-mă cum te păstrez
Ca o icoană preasfințită,
Ca o petală albă, roz,
Ce-o pun la piept neofilită.
Păstrează-mă de poți și-n gând,
Să-ți mai aduci din când aminte,
Mai scrie-mi de mai poți și-un rând,
Ce vrei să-mi spui printre cuvinte.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Păstrează-mă
Păstrează-mă în ochii tăi
Ca o lumină sau ca floare,
Păstrează-mă ca roua peste văi
Sau lacrima care te doare.
Păstrează-mă, nu mă uita,
Zâmbește de-ți aduci aminte
Cum te iubesc în umbra ta,
Cum ne iubeam mai înainte.
Păstrează-mă cum te păstrez
Ca o icoană preasfințită,
Ca o petală albă, roz,
Ce-o pun la piept neofilită.
Păstrează-mă de poți și-n gând,
Să-ți mai aduci din când aminte,
Mai scrie-mi de mai poți și-un rând,
Ce vrei să-mi spui printre cuvinte.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Șoapte răzvrătite
Dansează-n valsuri desuete atâtea clipe și-ntrebări,
Buchet de șoapte răzvrătite s-au rătăcit printre visări.
Aș vrea să-ți scriu sau să te chem. Să uit de tine? Nici nu știu,
De-s umbră eu, himeră tu, dorința de-a putea să-ți fiu,
Tandrețe, lacrimă tăcută, celestă rază, mac-poem,
Miraj pictat din dor de tine, mlădița unui vis boem.
Banale gânduri, utopii, un pescăruș îndrăgostit,
Parfum de vers dintr-o scrisoarea mă răscolesc la nesfârșit.
Strivit sub cruci de-nstrăinări, vinovații mă răstignesc
Că-n grabă am uitat să-ți spun: sa-ți fie bine, te iubesc!
Amară, dulce frenezie, o boală ca o iarnă lungă,
În care vii și-n care-ți plec, o viață n-are să ne-ajungă,
Să ne-alungăm, să ne iubim, să frângem punți de-mpotriviri,
Nici ploi să spele veșnicii de ne-ntâmplări și amintiri.
N-am să renunț să-ți colorez fântâni de dragoste șuvoi,
Nici stele să-ți strecor în gând, destin de cer să-mpart la doi.
Când peste genele de crini pictează luna praf de-argint
Aceeași spini îi porți în trup și cicatrici din dor de-alint.
Un anotimp îmi mai doresc, ninsori de tei să ne aline,
Să-ți vindec sufletul rănit, să-ți fie veșnic dor de mine!
poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e teamă
Sunt atât de temătoare, atât de firavă și... atât de plapândă!
Îmi e teamă că nu sunt în stare să te accept, să te iubesc...., îmi e teamă!
Mi-e teamă de mine, de tine, mi-e teamă de viață! Mi-e teamă, e toamnă, mi-e teamă de iarnă că am să îngheț și nu voi putea să iubesc!
Aș vrea să te iubesc, să nu te-alung în disperarea mea, și totuși...!
Ți-aș da drumul să zbori, ți-aș lega aripile să ramâi lângă mine, te-aș lăsa să mori!
Ți-aș fura penele și toate zilele, aș face orice să ramâi, să fii doar pentru mine, nu știu ce să fac!
Dar Eu sunt zdrobită și mi-e teamă că am să te zdrobesc și pe tine!
Dar ce pot să fac? Te-alung să mă urmezi, să ratacești în iubirea ce mi-o porți, ce ți-o... port!
Îți voi închide toate porțile, toate clipele în urma mea, voi ridica... ziduri din lacrimi, din lacrima mea, din lacrima Ta!
Dar îți voi lăsa totuși ceva! Tăcerea mea și cuvintele tale, petalele din acel trandafir și toți spinii, și peste toate te voi blestema să le uzi cu lacrimi, să te zgârie timpul cu toți... spinii!
Să sângerezi sânge în lacrimi, să mă simți și atunci când nu mai simți... nimic!
Să-ți fiu ce nimeni nu-ți poate fi, să-ți fiu moarte și zbatere între clipe, și dincolo!
Înțelegi? Dincolo de viață, dincolo.... eternitate!
Să mă chemi și să nu am putere să vin, să-ți fiu un chin!
Să mă scri cum doar îngerii pot, să nu te dezleg de mine că mor!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Îndemn spre mai târziu
De-ți va lipsi iubirea mea vreodată
coboară-n suflet! Mă vei întâlni!
Căci de acolo, cred că niciodată
să mă alungi, tu nu vei îndrăzni!
De-ți va lipsi iubirea mea vreodată,
coboară-n suflet! Nu voi fi plecat!
Voi fi rămas cu dragostea-mi curată,
ce al tău chip în suflet mi-a săpat.
De-ți va lipsi iubirea mea vreodată,
coboară-n suflet respirând profund
și cheamă-mă! Vei fi îmbrățișată
de-al meu amor, mai tandru ca oricând!
De-ți va lipsi iubirea mea vreodată
coboară-n suflet! Azi, îți tipăresc
pe cea mai delicată a sa coardă
o floricică și un "Te iubesc!"
De-ți voi lipsi... închide ochii, simte!
Pe-aripi de vânt voi coborî să-ți mângâi
sufletul greu. Și inima-ți fierbinte
voi săruta, din nou putere dându-i!
poezie de Eugen Paul Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Lasă-mă!
Lasă-mă să-ți "rănesc"
sufletul mister!...
Lasă-mă să-ți clipesc
clipele ce pier!...
Lasă-mă să-ți doinesc
doinele de dor!...
Lasă-mă să-ți șoptesc
șoaptele de-amor!...
Ninge-mă cu ninsori
în pragul serii!...
Prinde-mă cu prinsori
pe malul mării!...
Plimbă-mă printre flori
neadormite!...
Leagă-mă cu fiori
de jurăminte!...
Lasă-mă să visez
doar lângă tine!...
Lasă-mă să-ți urez
doar numai bine!...
Lasă-mă să m-aduc
din raza morții!...
Lasă-mă să mă duc
în voia sorții!...
Lasă-mă!...
Lasă-mă!...
poezie de Tatian Miuță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Prin maci de dor arzând
Ce hoți de vise oarbe din mine te-au furat
Și cine te ascunde în umbre de tristețe,
De nu-mi răspunzi în oaza nestinsului oftat
Ce nostalgii străine te-au nins iar cu tandrețe?
Ce straie de-nserare te-au dezbrăcat de mine
Și unde să-ți caut dorul cu suflet exilat?
De toate-s vinovată, eu nu știu fără tine,
Nici să-nfloresc din muguri, nici să zâmbesc curat.
Ce ore blestemate te-au rătăcit hapsâne
De nu îți simt parfumul, nici licărul din gene?
Pendule sacadate în amânări păgâne
Îmi adâncesc amarul în nopți de Sânziene.
Ce sunt fără de tine? Solstițiu de opreliști.
Mi-e inima rănită și nu găsesc răspuns,
Veșminte sângerânde brodate cu neliniști
Și-o vină fără vină cu suliți m-a străpuns.
Ce fluturi ai iubirii să îți trimit în noapte
Să îți măsoare dorul prin care eu te chem,
Să simți și tu dezastrul bețiilor din șoapte
Și cum să strig mai tare prin vânturi care gem?
Ce ploaie de risipă, ce doruri, ce dileme?
Cu mine plâng toți sfinții și ochi de înger blând,
Îi reproșez secundei că nu vrea să te cheme,
De-ai auzi suspinul prin maci de dor arzând.
poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dor
Mi-e dor să-ți fiu hoinar, străin prin gânduri, cu pași de cânt să-ți calc peste tăceri
Și visul să-ți cuprindă printre rânduri, o șoaptă lacomă de primăveri.
Mi-e dor să-ți fiu plăcere crudă, licoare vie pentru suflet însetat
Liman și mângâiere surdă, apus și răsărit neîntinat.
Mi-e dor să-ți fiu lumină peste umbre și liniște flămândă de abis
Când se îmbrățișează tărmurile surde, la mal învolburat de zâmbet stins.
Mi-e dor să-ți fiu și reazăm și revoltă, sub cerul dulcei noastre regăsiri
Când se asmut ispitele, firavă să-mi gusti din șoaptă numai fericiri.
Mi-e dor să-ți simt mirosul proaspăt, fraged, asemeni clipelor de veșnicie
Unde-și oprește timpul pasul molcom, pe-un petic de senin și nebunie.
Mi-e dor să te alung adânc în mine și tot în mine să te regăsesc
Am să păstrez într-o strânsoare caldă, emoție și fior șă-ți dăruiesc.
Mi-e dor să te revăd așa cuminte în lumi pe care nu le recunosți
Cu inimi dezlipide pe alocuri, aglomerate de actuali și foști
Te uit și iar mi-e dor de tine, mă regăsesc și iar te părăsesc
Te-aș întreba fără cuvinte:
Tu ce faci când ți-e dor să te iubesc?
poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Să fi știut doar macii?
Te-aș mai păstra un veac, de tine te-aș ascunde,
În fresca unui vis cu grație te-aș picta,
Când surdelor chemări eu n-am să-ți pot răspunde,
În câte-un gând firav în taină să-ți pot sta.
De noaptea-ți va părea mai lungă decât viața
Și-n țipăt de regrete nu vei găsi răspuns,
Nevinovate lacrimi vor rătăci pe față,
Îndepărtări absurde vor fi de nepătruns,
Tristețea va brăzda abisuri disperate,
Cocori desperecheați vor ațipi în stoluri,
De mână, stele blânde, de cer desferecate,
În cercuri mari de foc îți vor zâmbi la poluri.
Speranța de-ți va plânge din ce în ce mai stinsă
Și-ncercănate clipe vor amurgi în glastre,
În sfeșnic, floare albă, îți voi lasă aprinsă,
Să-ți lumineze pleoapa tăcerilor sihastre.
Nu-nsângera iubirea cu spini fără de rost,
Și iartă visu-n care naivi noi am crezut!
Să fi știut doar macii cât mult, puțin ți-am fost?
Sfârșitul să ne fie un tainic început?
poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte nespuse
Nu mai vreau să mă pierd în umbra Ta,
Nici în urma, nici în fața Ta.
Aș vrea să mă regăsesc de partea Ta,
Să fi parte din ființa mea.
Nu mai vreau să mă tot pierd în privirea Ta,
Să mă tot pătrunzi doar cu ochii tăi.
Doar scântei, foc și văpăi
Întâlniri nevinovate în treacăt fără de noi.
Nu mai vreau doar tăceri si fiori,
Priviri răzlețe și neînțelese.
Nici în mine să sădești un dor, să mă dori
În freamăt și-n cuvinte nespuse.
Nu mai vreau doar sa te vreau
Și-n gând să mă întreb cum să te am.
Cum să-ți fiu trunchi și tu parte din mine,
Cum să-mi fi ramura ce înflorește din mine.
Nu mai vreau să-mi pari doar minune,
Să mă însoțești doar prin vise.
Prin nopți și prin clipe fără de tine,
Nici ruptă de mine, ruptă de lume.
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubire, ninge, ninge
Din când în când îmi treci ca o ninsoare,
Cu mici cristale albe-n tristețea unui cânt,
Zăpezile mă ard, absența ta mă doare,
Și-mi pare că te-aud în insomnii de vânt.
Nu știu nici cine sunt! Tăcere de zefir
Sau simplă adiere vibrând în răsărit?
Dar prin iubirea ta, boboc sfințit cu mir,
Surâs divin de îngeri în suflet a-nflorit!
Întind spre tine brațe, o clipă ațipesc,
Visez că sunt în gară, dar trenul l-am pierdut,
Îmbrățișez doar umbre, iar șinele lipsesc,
Te caut, te strig și plâng. Peronu-i dispărut!
Doi maci însângerați suspină sub ninsori,
Ne suntem prea târziu, nu ne putem atinge,
Cu cetină de dor ne scriem lungi scrisori.
Colinde și regrete! Iubire, ninge, ninge.....
poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa

Comentează! | Votează! | Copiază!
Îți las zălog un mac
Te regăsesc ades în necuvântul serii,
În zâmbete de nuferi ce se-oglindesc pe lac,
Vâltorile de gânduri din portul nerăbdării
Ți le trimit prin fluturi ce-n zboruri își desfac,
Mov aripi de saten să-ți mângâie durerea,
Cu praf de acuarelă pe buze să-ți picteze,
O lacrimă de-alean să-ți tulbure privirea,
Cu flori turcoaz de stele un vis să-ți contureze.
În adieri de șoapte poți desluși chemări,
Minute-mpotmolite de timp pietrificat,
Un înger adormit în cuib de neuitări
Și-un suflet ce în taină cu dor l-ai sigilat.
Am să te-ating o clipă cât minte să mă ții,
Voi fi un amănunt în zodie de vânt,
Dar visul este vis. N-am cum să vin, să-mi fii,
Zălog îți las un mac în fiece cuvânt!
Păstrează-l în albumul cu amintiri perene,
Iar dacă-n stoluri gânduri vor amuți de ploi,
Uitări să-ți lege ochii cu flori de sânzâiene,
Ne-om regăsi în raiul visat de amândoi.
Refugiu să găsești sub cruci de rugăciune,
Alin să-ți fie fluturi cu trupuri de brocart,
Sub pleoape să porți îngeri, tăcerile-ți vor spune:
Pahar de vis și cer cu tine-am să-l împart!
poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa

Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar fericit
Ridică-ți ochii spre mine
lasă-mă să-ți fur iarna din privire
și s-o schimb cu puțina vară
ce mi-a rămas în suflet.
Ridică-ți căpșorul spre mine
lasă-mă să-mi petrec degetele
prin părul tău ce-a prins iarna prea devreme
lasă-mă să îl împrimăvărez.
Lasă-ți rujul să își găsească adăpost
pe obrajii mei,
iar eu voi face palat mâinilor tale
când am sa le opresc freamătul
între ale mele.
Și-n zâmbetele ce vor urma
vom scrie basme ce se vor termina
doar fericit
Doar fericit.
poezie de George Svet
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dorul de mamă
Mi-e dor de tine, mamă, mi-este dor
De tot ce am trăit și-a fost odată,
De cum ieșeai adesea în pridvor,
Și îmi vorbeai frumoasă și-nțeleaptă.
Mi-e dor de bunătatea-ți nesfârșită,
De inima ta scoasă la mezat,
Iubirea ta a fost nemărginită,
Prin frunze și prin flori tu ai plecat.
Ai luat cu tine viață și lumină,
Și sufletul mi l-ai lăsat pustiu,
Ai fost și vei rămâne o divină,
Să te iubesc din drum e prea târziu.
Mi-e dor de tine și-mi va fi mereu,
Sunt singur pe pământ fără de tine,
Dar știu că mă ajută Dumnezeu,
La amândoi ca să ne fie bine.
Eu te sărut cu-n ultim tainic dor,
Și îți doresc să te mândrești cu mine,
Dacă mai cred sau nu în viitor,
Cu mine nu-ți va fi nicicând rușine!
poezie de Felicia Feldiorean
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm, I (de sinceritate)
Doamne, mi-e greu
Să-mpart totul cu mine,
Să-mpart totul doar cu mine
Când știu că totul Ție-Ți aparține!
Mi-e greu să spun
Că toate-n mine se descompun
Când margini lăuntrice de lume
Ard în surpări de suflet și de nume!
Mi-e greu să rabd
Puterea culorilor în miez de alb,
Roua iubirii-n orișice lacrimă care
Nu mai are sete de lumină și de desfătare!
Mi-e greu să-mi țin toate rănile-n mine
Și să Te numesc de-a pururi doar Iubire;
Mi-e greu să mă aud în Tine mereu sângerând
Să-Ți spun că eu sunt... "Sunt oare, cel ce Sunt!"
Doamne, Doamne mi-e greu
Să-Ți mai îngenunchiez în cale
Ai avut cum mine iubire multă și iertare
Și azi mai ai răbdare, mai ai multă și dulce răbdare...
poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Era... toamnă
Era toamnă,,, ploua iubire", era frig, era și soare,
era toamnă târzie,,, noiembre", era târziu, eram
Eu, erai și Tu, suntem și acum tot Noi,,, rătăciți"
prin cărți, rătăciți de Noi, Noi ne suntem... noi!
Noi ne suntem...,, nimănui ", Noi ne scriem
,, încrucișat ", Noi, doi poli opuși, Noi ne atragem
în opus, Noi... ce dor mi-e de ochii tăi, nu mai
zic de trupul tău ori de sânul dezgolit, nu mai...
Aș rupe din Cer o Stea, o cometă, o,, Stea
căzătoare", aș... ți-aș... Eu ți-aș pune Luna la
picioare, chiar și tâmpla mea, te-aș înveli...
cuprinde, cu Calea Lactee, of cât te mai iubesc!
Ce păcat... ce Om fără de tine, sunt pierdut în
ochii tăi, sumt prea,, mort" și moartea mi-e prea
vie, îți amintești... prima întâlnire..., candela
arzând a vie", parcă... mi-e rușine că sunt Om!
Cum e cu putință, ca un Zeu și o Zeiță... să se
rătăcească-o clipă pe un... anotimp de toamnă,
of ce... toamnă mi-e de tine, of ce dor mai naști
în mine, sincer... mi-e rușine și mă doare!
Of... să blestem ori să ucid... nimeni nu mi te
poate aduce 'n cale, vino Tu de bună voie,
nimeni nu are răspuns, nici nu 'ntreb, nici nu
cerșesc, oare de ce te mai Te iubesc, oare...
Ce să-ți spun când viața mi-e doar clipă, ce să-ți
spun... aripa mea lipsă, parcă.... iar mă simt a
Om, iar mă dor și iar nu... nu mor, sunt... al tău
și chiar mă dor, Tu mă dori, durerea mea, Eu...
Eu sunt calauza Ta, parcă Lumea asta nu-i a
noastră, normal... Noi și Lumea lor... Noi
cei,, puși de o parte", Noi și Lumea lor, unde o
să ajungem, nici pribegi, nici călători, oare...
Da... ziua de mâine, o să-mi fie foame, o să-mi
fie sete, o să-mi fie dor de tine cum mi-a fost o
viață 'ntreagă, o să-ți amintesc de mine, o să te
bântui,,, zâmbesc", Eu nu aparțin acestei lumi!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea asta
(mi-e frică de întunericul nopții, pentru că sufletul vrea lumină și lumina e iubire și iubirea, e viață)
În noaptea asta, mamă,
Mă simt străină-n lume
Aș vrea să îți sărut și mâna
Și să te rog să ții lumina,
Că e târziu și trece Luna.
M-așez pe trepte lângă nori
Să-ți fiu aproape, să-ți fiu dor
Și fulgi de nea îmi sunt iubire
Și nu știu, mamă, de sunt bine.
Miresmi de cetină de brad
Și clopote se-aud pe deal
Și chipul tău între luceferi
Ca o icoană prinsă-n stele.
În loc de beteală ți-aș prinde
Iubirea mea pe flori de sticlă
Și lacrimi de dureri cântate
De ceterași porniți prin sate.
Ce noapte tristă, mamă,
Dac-aș putea s-o trec ușor
Să fiu cu tine până mor
Și să mă ții mai mult in brațe,
Sub mângâieri, să uit de toate.
poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea noastră
Tu ai putea să fii și fără mine,
Însă nu poți să fii și fără noi,
Fără iubirea ce ne curge-n vine
Și ne menține-n viață pe-amândoi.
Eu aș putea să fiu un singuratic,
Dar singur doar cu tine vreau să fiu,
Să ne iubim cu patos și sălbatic,
Apoi să te iubesc așa cum știu.
Eu îmi doresc să-ți fiu orice dorință,
Nu trebuie decât ca tu să vrei,
Mă lasă să-ți alin din suferință,
Iubire să-ți ofer și tu s-o iei.
Tu m-ai făcut să fiu ce nu-s cu tine,
Un visător ce scrie fericit,
Iubirea ta m-a vindecat pe mine
Și tu-n a mea din nou te-ai regăsit.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog, nu mă uita!
mă zdrobesc în sângele meu
încerc încă o dată să mă sădesc
apuc apusul ca pe o clipă, de ultim rămas bun
pentru speranța unui răsărit, de voi mai fi
să nu mă uiți, în noapte, căci steaua mea tot va mai fi
chiar arsă de mii de ani lumină, în răsărit
să știi!
îți promit că
tot mă vei găsi
în răsăritul soarelui, din fiecare zi!
iau din mine și vreau să-ți dăruiesc
totul, adunat în clipa din existența mea
nu întrezăresc că-n noaptea zbaterii mele
dacă nu vrei, să fie într-o zi, imaginea ta
ca să știi!
simplu încă te mai doresc, până dincolo de neființa mea
te rog,
nu mă uita!
arunc de pe mine îmbrăcămitea sufletului, zdrențuită
nu fi obosită!
am dureri, vântul uitării încearcă, dar nu mă vindecă
aștept să te mai văd, încă măcar o clipă
simt cum cresc în frunza stejarului
de sus și el se uită
jos, la rădăcina pământului răsărită din mine
prin frunze de toamnă și de iarnă, putrezite,
aduți aminte!
ai crescut ca un alfabet în eul meu, și exiști cu adevărat
oare m-am înșelat?
sau
ești în mine de mult, o istorie scrisă fără cuvinte
a unei iubiri cumplite și apoi,
eu din urnă
prin vânt aruncată de tine, cenușa rispită?
poezie de Viorel Muha (mai 2010)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Bună seara, iubito!
Bună seara, iubito!
Am trecut să-ți spun
Eternul noapte bună,
Sau că te doresc oricum.
Să-ți spun că-mi ești noapte,
Sau că somnul nu vine,
Să te chem mai aproape
Sau să te știu în mine.
Bună seara, iubito!
Mă primești în iatac?
Îți promit nopți de vis,
Tu mă rogi ca să tac.
Răscolind prin cuvinte
Hoinărim prin eter,
Tu ești fată cuminte,
Eu de soață te cer.
Bună seara, iubito!
Chiar și mâine mai sunt,
Același rămas bun,
Scris pe-o pală de vânt.
Hamalul de vise,
Ce îți cară din stele,
Constelații nestinse,
Să-ți speli pașii cu ele.
Bună seara, iubito!
Mă lasă să plec,
Înainte să vin,
Prin tine să trec.
Poteci de cuvinte
Străbătute-n doi
Aducându-ne aminte,
Să ne naștem goi.
Bună seara, iubito!
Ce-ar mai fi de spus,
Te iubesc, dar știi,
Nu ne este deajuns.
Nevoie avem,
De-un pic de noroc,
Eu pot, noi putem
Și nu stăm pe loc.
Bună seara, iubito!
poezie de Mihail Coandă (28 noiembrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!