Din amonte în aval

S-a ridicat natura toată
Peste umilele jivine,
Căci astăzi timpul o arată,
Ca vinovat răpus de tine.

Au coborât urşii la vale
Să vadă asfinţitu-n creste;
Şi au ieşit din hibernare
Căci muntele, acum, cheleşte.

În lunci se-arată căprioare
Printre mormanele de fier,
Cu puii hămesiţi de alergare,
Ce plâng şi doar iertare cer.

În stoluri, păsări colorate
Se tot rotesc cu cercuri mici,
Căci crucile sunt ocupate
De ciori şi grauri venetici.

Din vizuine ies şi vulpi şirete
Cu nasu-n vânt şi cozi stufoase,
Ele se-ndreaptă spre maşini cochete
Ce se arată printre case.

Doar lupii se opresc pe dealuri
Şi-şi încadrează arealul,
Cu ochii ei scrutează-n valuri
Jivinele, ce flutură pumnalul...

poezie de Liviu Reti (24 februarie 2018)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de seară

Ce mare se arată luna
Şi câte stele sunt în jurul ei,
Inimile noastre sunt doar una,
Poţi să o iei pe-oricare vrei.

Se oglindeşte în zăpadă
Al nostru cerc restrâns de fulgi;
Şi nimenea nu vrea să-l vadă
Cum se ridică fără să-l ajungi.

Lumina şi scânteia
Răsar în falnicele creste;
Şi ne-nconjoară luându-ne ideea,
Din minte şi din tâmplele celeste.

A jocului minune ne supune,
Pe laviţa cea fără de odihnă;
Căci timpul vrea a ne răpune
Şi orologiul sună-n tihnă.

Chemarea locului de altădată
Ne zumzăie pe la urechi;
Şi floarea de pe lacrima uscată
Renaşte printre rădăcini mai vechi.

Puterea din frumos renaşte
Şi visele ce au murit,
Iar semnul cu substanţe caste
Ni se arată, ca sortit.

poezie de Liviu Reti (25 februarie 2017)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sângele voinicului...

E floarea ce răsare tot mai rar,
Căci sângele, acum, renaşte în zadar.
Şi doar voinicii din istorie o cunosc,
Căci cei de azi bravează în anost.
Pe culmi şi piscuri ea răsare,
În locuri adormite de uitare
Şi săgetează vârfuri ancestrale,
Cu sânge de minuni normale.
Minune renăscută printre noi
Revino blând, ne scapă de nevoi
Şi creşte astă floare peste ţară,
Căci suntem la răscruce abisală...

poezie de Liviu Reti (9 noiembrie 2014)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu acum

ar fi trebuit să plâng
dar nu acum
căci nu am lacrimi

ar fi trebuit să beau
dar nu acum
căci n-am de unde

ar fi trebui s-aştep
dar nu acum
căci nu am loc

ar fi trebuit să-ţi fiu
dar nu acum
căci nu sunt eu

ar fi trebuit mai mult
dar nu acum
căci e puţin

ar fi trebuit un zâmbet
dar nu acum
căci sunt doar ploi

ar fi trebuit o zi
dar nu acum
căci este noapte

ar fi trebuit să stai
dar nu acum
căci ai plecat

ar fi trebuit să plec
dar nu acum
căci stau pe loc

ar fi trebuit odihnă
dar nu acum
căci sunt grăbit

ar fi trebuit ceva
dar nu acum
căci n-am nimic.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul muntelui

Când ceţurile toamnei se ridică
Şi soarele pătrunde prin fereşti,
Tu te ridici, desculţă,-aşa cum eşti,
Iar trupul tău visarea mi-o complică:

Prin ochii-ntredeschişi, lumina zilei
Îmi schimbă doar decorul ce, în vis,
Era ceva mai vag, mai imprecis,
Pierdut, cumva, în spatele idilei.

Căci te visam zeiţa vieţii mele,
Şi numai braţele-mi ţi-erau veşmânt
Pe malul unui lac ferit de vânt,
Sau, poate,-al unui râu, sau printre stele,

Căci nu mai ştiu să-ţi spun ce e decorul
Din visu'-n care,-atât de înfocat,
Te-am învelit în dulce sărutat
Şi m-ai crezut, în noapte, Creatorul.

Mă rup de vis venind, uşor, spre tine,
Şi te cuprind. cu braţul, mă lipesc
De trupul gol pe care-l îndrăgesc
Şi, la fereastră, noi, statui eline,

Privim spre muntele ce se arată
Chemându-ne, spre piscuri să urcăm,
Bineţe orizontului să-i dăm,
Cu ochii, să cuprindem zarea, toată.

Ne-ajunge o privire. Îmbrăcarea!
Ne savurăm cafeaua şi, zâmbind,
Cu ochii de iubire strălucind,
Ne aşezăm, în rucsac, demâncarea.

Nu peste mult, apare-o potecuţă
Pe care-o ştim - am fost de-atâtea ori!-
Se-arată dintr-odat', cum treci de mori,
În ziua care e, deja, călduţă.

Ne poartă prin pădure, şerpuieşte
Şi se opreşte, brusc, la micul lac.
O pauză, aici, ne-ar fi pe plac,
Dar muntele, de piscuri ne-aminteşte...

Privind spre vale, nu-mi ascund uimirea:
Abia de se mai vede lacul meu!
Mă simt uşor, mă simt precum un zeu
Şi-mi strig, privind spre ceruri, fericirea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floral de iarnă

Au înflorit pe ramuri fulgii,
Minuni de iarnă ni se-arată,
Pe dealuri se aleargă murgii,
Iar, noi privim natura toată.

Albastru-i cerul infinit,
Nori de zăpadă s-au ascuns,
Cărarea iernii din zenit
Ne mână azi, spre munte, sus.

Doar liniştea zăpezii cântă,
Pe timpul de pe portativ,
Iar, copilandrii iau la trântă,
Albă zăpadă... făr de motiv.

poezie de Liviu Reti (16 ianuarie 2020)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făgadă pentru viitor...

Nu plângeţi copii,
Viitoru-i în stele,
Visători sunt cei vii,
Nemurirea-i în ele.
Astăzi, plâng morţii cruzi
Şi familii se rup,
Doar un scâncet auzi
Peste fiece trup.
Nu mai este tăgadă acum,
Faceţi tot ce puteţi,
Timpul urlă-n postum
Peste trupuri şi vieţi.
"Adevăr şi dreptate" spun toţi,
Doar minciună-i în şoapte
Şi ne-arată pe hoţi,
Ce se pierd iar în noapte.
Bunătatea-i pierdută,
Regăseşte-o de vrei
Să trăieşti ani o sută
Printre semenii mei.
Luptă zilnic cu tine pe ceas
Şi gândeşte-te acum,
Când pronunţi nume dragi fără glas,
Ce-au plecat pe un altfel de drum...

poezie de Liviu Reti (1 noiembrie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbeşte-mi despre ţara mea

Vorbeşte-mi despre ţara mea
Al meu ţăran cu mâini crăpate,
Vorbeşte-mi doar pe limba ta
Căci astăzi încă se mai poate.
Hai spune-mi cum îi fruntea ta,
Cum ninge astazi peste umeri
Şi vremea cât este de rea,
Căci norii se cobor în scrieri.
Arată-mi cum e lemnul brut
Dac-a rămas ceva din el
Şi cum pădurea s-a cernut
Sub verdele-i cel infidel.
Căci bolovanii-s toţi trufaşi
Peste coline călătoare
Şi toţi zâmbesc lângă borfaşi
Ce strâng şi colbul din picioare.
Hai povesteşte cum a fost
Acum vreo 910 ani,
Căci ştim: ţăranul nu e prost
Şi nu se-nclină pentru bani.
El are doar o ţară-n piept
Şi sânge drept îi curge-n vene,
Iară natura-l ţine drept
Pe valurile vremii terne.
Hai povesteşte-al meu ţăran
Că timpul nu te-a înclinat,
Când arendaşi strigau în van
Şi scos-ai fost pentru mezat.
Frumoasă este ţara ta
Cu frunzele purtate-n vânt
Pe sub comete fără stea
Ce nu ajung peste pământ.
Acum, la ceasul deşteptării
Îndeamnă-mi gândul către cer
Să pot, să trec ziua tăcerii
Şi să renasc din auster...

poezie de Liviu Reti (9 noiembrie 2017)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 60

Aşa cum valuri vin peste prundişuri
La fel minute se grăbesc să treacă
Şi curg la vale ca în repezişuri
Trudindu-se cât pot să se întreacă.
Un nou-născut ce iese la lumină
Se-ndreaptă încet spre-a lui maturitate
Eclipse rele soarta i-o domină
Şi Timpul, care-a dat, îi va lua toate,
Căci va păli a tinereţii floare
Şi riduri va săpa pe mândra frunte
Hrănindu-se cu lucruri trecătoare
Ce coasa lui nu pot să o înfrunte.

Şi totuşi versul meu timpul sfidează
Căci te slăvesc, când el te ruinează.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune-n tricolor

Vă scriu în seara reculegerii de fapte
Şi-a amintirilor ce or să vie,
Căci vă transmit aceste şoapte
În ceasul ultim de prostie.
Nu mai huliţi această ţară
Şi acest neam nemuritor
Căci ce-i aici, nu e "afară"
Şi nu va fi-n acest popor.
Gradina focului ce dă speranţa
Se tânguie, acum, sub glie,
Căci lumea îşi omoară-ncet speranţa
Şi astăzi, adevăru-i parodie.
Viziuni absurde-s aruncate-n joc
Peste a noastre neputinţe,
Iar mintea-n trup nu-şi are loc,
Căci este plin de suferinţe.
Constant se creşte energia
În corpul istovit şi gri,
Doar timpul ne reduce agonia
Şi ne aşază lespedea pe ii.
Legaţi de braţe peste timp
Am reuşit prin tricolor,
Să strălucească-al nostru nimb
Şi-al nost' popor nemuritor.
Rămâneţi fraţilor uniţi
Aici în lanţul Carpatin,
Nu-i mai slujiţi pe ipocriţi,
Istoria este chingă de satin.

Roşu... 15 ianuarie 2022

poezie de Liviu Reti (15 ianuarie 2022)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipă în pocal

Şi te-ai stins uşor, maestre,
Cu durere ai pierit,
Iar a noastre ţeluri-zestre,
Tot adânc au adormit.

Ne curtează falnic morţii,
Cu-ale laurilor spini,
Căci am fost frumoşii sorţii,
Peste glie şi vecini.

Nu se-mpotriveşte nimeni,
Vântul bate în aval,
Clipa luptă peste semeni,
Să păstreze un pocal.

Şi se scurg în taină clipe,
Cu amar şi dor de ducă,
Peste ţara cu aripe,
Macinată de nălucă.

Mă-nfioară gânduri multe
Şi-ale lacrimilor chin.
Căci răspunsurile-ţi culte
Sunt acum postum, declin.

Tu eşti sus,
Noi suntem morţi.
Iară ţara a apus,
Cu luceferi printre sorţi.

poezie de Liviu Reti (15 iunie 2014)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atata pace...

E atâta pace... în sufletul meu...
căci ochii mei privesc spre Tine....
deşi mă-nconjoară furtuna
şi norii sunt tot mai grei,
Te privesc... şi flori de tei
îmi ningi printre pleoape...

eşti tot mai aproape...

sunt valuri ce frâng tot ce-ntâlnesc
şi-n spume ar vrea să mă frângă...
dar Tu, din înaltul ceresc
ai venit si îmi spui „locuiesc
în inima ta, ca nicicând,
să n-o las să plângă!”

şi ştiu că se poate...

cu Tine păşesc
pe întinderea de ape,
deşi vin talazuri iar vântul, prăpăd,
ar vrea ca nimic să nu scape,
dar Tu mă ţii de mână...

E atâta pace... în sufletul meu...
căci ochii mei privesc spre Tine....

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirare frumoasă

Când caii năvalnici în dans se aprind
Şi veseli coboară în lunci,
Doar norii îmi strigă miraţi de porunci
Şi-aruncă cu zâmbete-n gând.

Puterea din vin se coboară-n picior,
Cu murmur de paşi peste gând.
Iar corpul se lasă purtat doar de vânt,
Când sunetul trist se închide-n covor.

Mireasma de haine ramasă acasă,
Vulcanic combină succint,
Al pielii miros combinat în distinct,
Cu iz metafizic şi lemn de pe masă.

Chemarea din sunet ne strig-a putere,
Ce curge pe corpul brumat,
Închis într-o sticlă cu geamul cam mat,
Purtată succint în odăi de campere.

Ne cheamă şi ochii din gândul fugar,
Al minţii năprasnic vulcan,
Cu mici mângâieri în noaptea din an,
Ce pune o buză, jucăuşă pe jar.

Şi jocul începe să-mi sune în strună,
Ca marea, năvalnic vulcan,
Prin zâmbet şi gând de şaman,
Ce face orice, sub o rază de lună.

Mirare frumoasă nu mă amăgi,
Prin gene fardate-amical,
Căci timpul străpuns de pocal,
Ne cheamă spre a ne iubi...

poezie de Liviu Reti (1 ianuarie 2014)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cuget neîntinat

Evanghelia cea Sfântă cine astăzi o trăieşte
E ferice acum de el căci viaţa o primeşte
Cine dar azi se hrăneşte din al Domnului Cuvânt
El trăieşte în lumină şi merge spre cerul sfânt
Căci se-ncrede-n Dumnezeu şi Scriptura o trăieşte
În viaţa lui de aici tot mai mult se curăţeşte
A lui cuget nentinat spre Cuvântul Celui Sfânt
Zi şi noapte se îndreaptă de aici de pe pământ
Evanghelia iubirii lui îi este căpătâi
Şi aleargă-n sfinţenie doar spre dragostea dintâi
Adevărul Sfânt al vieţii cine-l caută acum
E pe-a vieţii vii cărare şi Hristos îi este drum
Căci lumina sfânt-a vieţii prin Hristos doar ni se arată
Să trăim neprihănirea o viaţă fără pată

Numai cine dar veghează să trăiască viu Cuvântul
Are astăzi biruinţă căci Hristos îi este drumul
Evanghelia cea Sfântă nouă ne e azi destin
De aceea în lumină Domnului eu mă închin
Vreau a Ta împărăţie Tu Isuse să domneşti
Să ne fii stăpân în viaţă — odată să ne primeşti
Sus în cerurile sfinte pentru veci noi să-ţi slujim
Cei ce astăzi te chemăm vrem mireasă să îţi fim
Căci în inimă o Doamne pentru veci noi te dorim
Betania 10-11-2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femei cochete

În peisaj contemporan,
Mai ales printre vedete
În oraş sau pe ecran,
Se găsesc femei cochete

Pe la casting sau bazar,
Printre blonde şi brunete
Chiar şi-n plan interimar,
Mişună femei cochete

Printre mame şi bunici,
În situaţii concrete
Peste tot ca şi pe aici,
Există femei cochete

În instituţii, cum se ştie,
Printre taine şi secrete
Cu aplomb şi energie,
Vieţuiesc femei cochete

În prezent ca în trecut,
Asortate în buchete
Lucru bine cunoscut,
Se afla femei cochete

În prezent şi-n viitor,
Spre încântarea tuturor,
Depăşind multe ştachete
Vor trăi femei cochete.

poezie de David Boia (27 martie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când paşii nu te-ascultă

Cu paşii care-i fac
în fiecare seară
încerc să te ajung,
căci dorul mă doboară,
dar... mă opresc şi plâng.

Plânge răbdarea-n mine
că nu te pot atinge,
dispari în ceaţa neagră
când lampa mi se stinge,
gândul din nou aleargă.

Si zbor iarăşi spre stele
cu aripile frânte,
dar nu eşti printre ele,
nu-i cine să mă-ncânte,
nici măcar nişte Iele.

Mă las bătut ca cerga
în piua de pe vale,
din lacrima ce-mi curge
fac un părău de jale
căci dorul tău mă frânge.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Dragoste, patimă şi blestem (10 august 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Centenar

A adormit poporul proletar
şi s-a trezit bogat de râs sub soare,
căci altfel era un stigmat
pe bolta vremii fără de culoare.
Istoria, însă, la-ntărit la rădăcini,
pe plaiuri carpatine de poveste
şi astăzi ochiul se înclină ruginind,
când lacrimile curg fără de veste.
Utilul recviem al clipelor trecute
învie zilnic în a noastră minte
şi nerăbdarea clipelor demult pierdute
ne tulbură ecosistemul corpului cuminte.
Speranţa unicului gând rămas în noi
se zbate-nlănţuită pe podele,
iar viaţa biciuită cu noroi
este acoperită doar de haine rele.
O sănătate şubredă ne-aşteaptă,
căci educaţia e-n vacanţă de ani buni,
iar unicul răspuns: "la moş-aşteaptă"
ne-aminteşte că suntem români.
Se răsucesc valorile-n acest popor,
cu dragoste de limbă şi de glie,
el speră, azi, în rănile ce-l dor
şi-n visul sângelui din iie.
Un tricolor doar i-a rămas
pe lespedea din pieptu-i sfânt
şi-o cheie ce roteşte-un ceas,
pe arealul sorţii din mormânt.
Române, nu te da bătut,
căci jocul vieţii e precar,
tu realizează ce ai vrut,
Acum, în an de centenar.

poezie de Liviu Reti (1 decembrie 2018)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul dintre nori

Eu am crescut odată cu ciutele,
Cu florile de colţ.
Stelele mele n-au căzut în mare,
Îmi arată şi astăzi calea...
Seara copacii stau la sfat...
Îi aud murmurând
Când tace vântul.
La asfinţit umbrele copacilor
Se alungesc încet, îndrăgostite
Să atingă zidul de piatră.
Nu pot să calc peste ele,
Le înconjor cu privirea
Mâinile mele îndrăgostie
Dezmiardă norul cu margini de zăpadă.
Noaptea voi ninge peste tine,
Peste fruntea ta
Şi paşii te vor aduce la mine, în pădure.
Pe sub cetini, printre stânci
Dansează hâdul Pan,
Cel cu alai ales..
Mai alerg şi acum
Printre nori, printre erori.
Dar mă opresc mereu pe cea mai înaltă culme, cu ciutele....

poezie de Lidia Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul de dimineaţă

S-a ridicat din somnul ce-l trăise
pierdut în haosul din întuneric,
ascuns în temerile dintre vise
ce îl duceau pe drumul luciferic.

Cu ochii, în durere de lumină,
mijind, treptat, spre zări îndepărtate,
şi-a amintit ce-nseamnă zi senină,
şi zbor, şi fugă de singurătate.

S-a ridicat şi a privit, uimit,
cum aripile ce păreau distruse
se-ndreaptă şi se scutură, grăbit,
de valuri de funingine depuse.

În roua dimineţii le clăteşte,
adună,-a' florilor din jur, parfumuri,
se-nvârte sub lumina ce-o iubeşte
şi îşi aduce-aminte, dintre drumuri,

doar unul, unde îi plăcea să zburde,
şi unde, -odată, se simţea iubit,
trecând de munţii de idei absurde,
căci e, din nou, un vânt de răsărit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemnul cugetului

În paşi grăbiţi se-ascunde luna
Pe sub un cer prea înnorat
Şi jalnic strigă, iar, minciuna
În colţul casei cu geam mat.

Rănit e cerul de urale
Ce se aud de jos, acum
Şi gloate se urnesc la vale
Să vânture al ţării scrum.

Ajuns-am azi să nu mai fim,
Iar timpul este insurgent,
Ca noi de noi să nu mai ştim,
Căci gândul este dependent.

Se tânguie strămoşii-n van
Pe sub sicrie de granit,
Iară nepoţii şi-un golan
Ne mint frumos, necontenit.

Istoria se va-ntoarce negreşit,
Căci ea e scrisa zi de zi
Pe trupuri albe de carbid
Ce umbră-şi căutau deunăzi.

Sperând în sănătate spre cultură
Să ne aprindem trupul dezgolit
Şi sufletul să îl pornim cu ură
Către al cerului zenit.

Am încrustat cu litere de-o şchioapă:
Îndemnul e în minte nu-n cuvânt,
Căci umbra-i clară-n liniştita apă
Şi omul se întoarce veşnic în pământ.

poezie de Liviu Reti (6 noiembrie 2017)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânt primăvăratic ...

Pomii cânt-a primåvarå
Şi påsåri tresaltå în râs,
Cu gându" sunt totuşi la varå
Şi ochiu" îmi lacrimă plâns.

Nici luna nu e prietenoasă,
Iar lupii se uită-n pustiu,
O bufniţă suflă sfioasă
Răspunsul ce nu îl mai ştiu.

Caleaşca mă poartă duios
Pe drumul cu gropi de campare.
Şi stele reflectă frumos
Mirosul de alge de mare.

Virtuţi se alintă cu-alean
Şi doruri mă strigă absent.
Mirarea se-nchide pe geam,
Când timpul mă face atent.

Culeg clipe pe caldarâm,
Cu mâna blocată intens,
Pe sânul ce nu e acum
Şi nici nu mai are vreun sens.

Atât se arată postum
Prin sticla cu aburi de vis,
Doar ochii mai spulberă scrum
Pe drumul deloc interzis...

... 30 mai 2015

poezie de Liviu Reti (30 mai 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!