Note întâmplătoare pe asfalt

Să zbori razant cu pământul, peste văile lui
vibrând la marele tău curaj, cu sângele pulsându-ţi
în picioare, simţind cum drumul îţi pătrunde în trup
şi cum îi imprimă inimii ritmul.
Nu-i doar muzica maşinii pe asfalt, este întregul corp
zgâlţâit pe axa lumii, tu şi mijlocul cuiva,
făcând din bătăile inimii tunete. Când schimbi viteza,
când accelerezi, eu mă afund în moment,
ca o pasăre care tocmai a ieşit din iarnă şi pe care
totul o îndeamnă spre verdele exploziei de frunze.
Un mic zvâcnet şi trupul se înfige-n scaun.
Complici, facem salturi gravitaţionale,
ştiinta ta, inţierea mea întru ale vitezei.
Te înclini spre mine pentru a fi sigur că nu-i prea mare.
Eu ştiu că nu-i, dar viteza se citeşte-acum în strălucirea
ochilor mei şi-i măsurată doar
de arcul unui zâmbet, ca şi cum bucuria ar putea fi
un vitezometru spart sau cutia unui CD
pe care Chopin a părăsit-o pentr-o cauză mai bună. Muzica
(ştim) este în notele pe care le extragi apăsând pedalele,
oscilând între tonuri furioase şi tandreţea unor sentimente –
bateria încărcată sută la sută cu fel de fel de note-întâmplătoare.

poezie de Rosa Alice Branco, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!