Epitaful unui îndrăgostit

Îţi scriu, acum, în seara asta
Când timpul se sucombă-n mintea mea
Şi cred că m-a lovit năpasta,
Căci simt că nu te pot avea.

Îţi scriu cu litere cerate
Pe chipul tău de catifea
Şi cred în clipele jucate,
De noi doi, sub-un cer şi-o stea.

Îţi scriu că nu pot să te-ating,
Cum te-am atins odată-n zori
Şi-mi curg pe faţă lacrimi ce se sting
Sub luna ce dispare între nori.

Mă-ncearcă dorul clipei infinite,
Când timpul se juca pe lângă noi
Şi-atingerea căldurii din orbite,
Când noi eram îmbrăţişaţi şi goi.

Nu te-ntreba de e nedrept
Sau logic ce-i în mintea ta,
Căci timpul pune inima în piept,
Oricui zâmbeşte către ea.

Doar timpul este cel ce va decide,
De vei rămâne sau de vei pleca
Şi tot el este cel care va râde
De clipele ce vor urma.

Convins că aste rânduri nu-s în van
Pe portativul efemer,
Te-mbrăţişez ca un golan
Cu zâmbetu-mi de cartier.....

poezie de Liviu Reti (2 septembrie 2017)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când scriu

Când scriu, eu merg cu timpul ţinându-ne de gât
Ca doi băieţi prieteni dintr-o copilărie
Pe care am uitat-o atât de rău, încât
Nici eu nu mai ştiu timpul, nici el nu mă mai ştie.

poezie de Marius Robu (12 aprilie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despartire

Se-ntunecă din nou afară:
Sfârşeşte altă zi din vară;
Şi seara-ncet soseşte iar:
O altă zi din calendar.

Dar nouri grei se scurg pe cer
Întunecând lumina slabă,
Şi parcă văd eu chipul ei
Pe nori, chiar şi pe luna albă.

Pe cerul negru-înourat,
O şansă-am vrut, tu nu mi-ai dat!
De vor pleca-acei nouri grei,
Voi revedea eu chipul ei?

Şi parcă din senin, acum
Văd stele multe, cu duium;
Văd luna, văd chiar şi planete
Sau poate ochii-mi joacă feste.

Eu văd o stea ce cade-ncet,
Marcând un tragic greu sfârşit,
Aş vrea să pot ca să te iert,
Dar altă fată-am întâlnit.

Aceea despre care-acum îţi scriu
Ştii, inima ei mi-o arată,
Nu vrea să-mi facă un sicriu
Ci-mi dă a ei iubire toată.
În schimbu-acestor clipe scurte
Dau astăzi, tot ce am trăit…
Căci clipele îmi sunt acum plăcute
Şi vreau să uit că te-am iubit.

Acum când drumul ni se taie
Şi viaţa ni s-a despărţit
Îţi scriu pe ultima mea foaie
Îţi spun că mult, prea mult eu te-am iubit…

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-am vrut să fiu!

Te mişti prea încet! Când timpul este prea rapid
Poate este adevărat, dar cred că ţi se pare!
Doar când faci mai multe, simţi că n-ai făcut nimic
Nu este aşa! Doar că n-ai răbdare!

Ajung sa-mi vând şi somnul pentr-o oră, două
Ca să scriu un vers şi apoi, să vi-l dau vouă
Cei pentru mine o noapte, sau două, ca să pierd?
Sau versuri de stele, din cartea-mi să îmi sterg?

Daca-ş sta o viaţă, ca să vă tot scriu!
N-as şti eu niciodată, ce am vrut să fiu!
Să scriu pe veci într-una, să mă opresc nu pot!
Nu mă simt nici om, dar nu sunt nici robot.

V-aş dărui, eu vouă, toată libertatea
Din pământ ar curge, izvor de fericire
Aş pune înţelepciune, în a voastră minte
Dar tote sunt pe foiae!
Cum şi lumea întreagă-i făcută din cuvinte.

poezie de Ilie Dragomir (8 octombrie 2011)
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Încerc mereu să ţin cu timpul pasul
Deşi sunt conştient că este -n van
Am încercat să-l imblânzesc cu ceasul
Dar e-n zadar, căci timpul mi-e duşman.

Dacă te-aştept şi eşti aşa departe
Mă uit la ceas şi ora imi pare an
Şi clipele se scurg încet, deşarte
Sunt trist si timpul parcă mi-e duşman

Şi de eşti lângă mine, întinşi pe spate
Într-un frumos şi verde de grâu lan,
Clipele-s stol de păsări alungate
Si timpu-i vânător şi iaraşi mi-e duşman

Dar cred că în sfârşit va fi dreptate
Am să te-nving necruţător duşman
Prin amintiri şi prin eternitate
Căci timpule eşti numai pământean.

poezie de Daniel Uritu (noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Uritu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul n-aduce alinare

Timpul n-aduce alinare; cu toţii m-aţi minţit
Voi, ce mi-aţi spus că timpul mă va vindeca!
Căci el tot îmi lipseşte când plouă liniştit
Şi când refluxul lasă ţărmu' în urma sa.
Zăpezile se scurg pe pantele muntoase
Şi frunzele de-acum un an s-au făcut fum
Însă iubirea amară, cea care ne legase
În inimă şi-n minte eu o mai simt şi-acum.
Mă tem să merg în locuri cu duiumul
Căci toate-s pline de-amintirea sa
Dar am găsit un singur loc, doar unul
De care ştiu că nu îi va păsa
Şi zic, "Aici nu-s amintiri, nu mă înşel",
Dar stând aşa acolo, îmi amintesc de el.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec mistic clipele prin mine

Trec mistic clipele prin mine
Şi mă transformă riguros
Dar nicidecum în rău sau bine,
(Această transformare-mi aparţine),
Ci doar în mai puţin frumos...

Iar eu le consemnez şi le adun
Într-un nimic pe care-l folosesc,
Numindu-l "timpul oportun",
Să mă transform din rău în bun,
Să mă edific, să mă înţelepţesc...

Le pun într-un burduf imaginar
Şi zic: "acesta e trecutul meu"...
Şi este... îmi aparţine mie dar,
Stăpân pe el a fost şi este clar
Şi categoric Dumnezeu!

La fel sunt toate clipele ce vin;
Îmi aparţin doar mie într-un fel...
Dar sunt convins că nu mi se cuvin
Ci le primesc spre-a dovedi cui aparţin,
Căci toate sunt din El şi pentru El!

Trec clipele prin mine neîncetat
Îmi vestejesc verdeaţa din ţărână
Şi-o pregătesc de ultimul asalt...
Dar duhu-n mâna Celui Preaînalt
Tot verde-n veci o să-mi rămână,

Căci Chipul Său în mine e sculptat
Prin dalta şi ciocanul clipei,
De Duhul, la Rusalii revărsat,
Ce în trupul lui Isus a adunat
Risipitorii fii, nedestinaţi risipei...

poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăceri ratate

Scriu că nu mai pot să tac
scriu căci aş putea să mor
ca o pasăre-n copac
înlemnită vai în zbor

Scriu căci aş putea să mor
scriu că vouă nu vă pasă
(scaunul n-are picior
însă are-n schimb o masă)

Scriu că vouă nu vă pasă
dacă-s pasăre-n copac
ori cu îngerii acasă
scriu că nu mai pot să tac

Şi când tocmai m-am născut
mor şi-o iau de la-nceput

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (august 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna gândirii

Până şi iubirea rece-n vânt,
Într-o iarnă a gândirii,
Îşi alege veşnicul mormânt,
Loc de moarte-al nemuririi.

Căci şi timpul îmi dispare,
Când e frig şi e pustiu,
Prin lacrimi ruginite care,
Se adună-n timp ce scriu.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (14 decembrie 2020)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alină-mi inima

În miez de zi stau şi oftez,
gândindu-mă la tine
cât mor de ciudă
nici nu ştii,
că nu sunt lângă tine...
doar tu eşti şi vei fi mereu,
iubirea mea cerească,
cu tine vreau sa fiu legat,
să fii a mea mireasă.

Să te iubesc în orice clipă
din zi sau chiar din noapte
chiar dacă clipele se pierd,
speranţa mea nu moare,
eu am să stau şi am s-astept
să vii cu al tău soare,
să vii în viaţa mea te rog
în lipsa ta,
sufletul meu,
aproape, moare.

Nu vreau nicicând să mă gândesc
c-am să te pierd vre-odată,
că n-ai să vrei să mă iubeşti
asta-i durerea mea uitată,
şi chiar de-ar fi
să vrei, să nu mai fii cu mine,
să ştii că am să mor încet,
pierdut în cer,
pierdut de tine.

Ochii mei de i-ai avea,
să vezi ce văd şi eu,
să vezi când nu te văd tot timpul,
să ştii cât mi-e de greu,
şi sufletul-mi de l-ai avea,
să simţi ce simt şi eu
să simţi când nu te simt tot timpul,
să ştii,
că fără tine,
îmi simt sufletul greu.

Şi lacrimile-mi curg uşor
stingând durerea mea,
te rog vino înapoi
te rog,
alină-mi inima.
Aş vrea să plâng mereu,
să plâng de fericire
ştiind că tu, de tot ce-i rău
tot timpul ai să ai neştire.

Te vreau tot timpul printre nori
să zbori, să razi cu mine
Eu te iubesc şi nu-i uşor
să-ţi spun ce simt eu pentru tine
Dar în curând eu voi scăpa
de-a mea parte întunecată
şi-am să te rog oficial
să fii a mea mireasă.

poezie de Eduard Palade (23 decembrie 2010)
Adăugat de Eduard Palade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce faci leoaico?

Ce faci, leoaico?
E tânără iubirea?
Acum, când nori petrec
peste-al tău pat de catifea.
Ce spune ziua
şi ce mai spune clipa?
E veşnică iubirea?
Tu te-ai întors la ea?
Cum este marea
şi ce se vede-n zare?
E nesfârşita-ngrijorare
sau doar un vis de acadea?
Doar timpul este cel vremelnic
şi bun sfătuitor.
Alege, astăzi, clipa
şi jocul infinit,
cum alerga odată tipa
lângă al său iubit.

poezie de Liviu Reti (17 august 2019)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii copilului

Luna-mi zâmbeşte la fereastră
Ochii copilului îmi scânteiază
Nu încerc să înţeleg destinul
El s-a scris doar pentru mine.
Frumoase şi duioase clipe
Când nu-mi mai doream nimic.
Trimise la noi, simţite
Inimile se scriu cu alte valori.
Ele nu mai cântă... doar ascultă,
Ritmul alert al dragostei şi jocului,
Din care nu reuşim să îndepărtăm.
Timpul secund şi marea trăire,
Timpul oprit de doi îndrăgostiţi,
Pentru a captiva mintea voastră,
Cititori înverşunaţi ai poeziei.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul epigramei

Când sunt cuprins de nostalgie
Şi văd în jur atâtea drame
Încep să scriu o poezie
Şi-mi ies mai multe epigrame.

epigramă de Vasile Til Blidaru din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

timpul nu poate vedea,
timpul nu poate auzi,
timpul nu poate iubi,
timpul nu poate simţi,
timpul are însă memorie...

timpul se mişcă greu,

dar şi iute,
în el se lăfăie amintirea,
timpul ne e duşman
şi ne e prieten,
câteodată sunt
două zile gemene întruna,
altădată
secundele se par ani,
anii trec ca clipele,
între zori şi amurg
curge istoria,
mesopotamia,
egiptul,
grecia,
roma,
eu, tu, noi, iubito,
ubic râu,
eternul timp
ne macină vieţile
şi se-ntoarce lent în sine
amintindu-ne
că totul este pentru vierme.

rămâne legenda

şi democrit
care şi-a smuls ochii
ca să poată gândi,
el e penumbra lentă
care seamăna cu eternitatea.

rămâne răstimpul dintre vise şi vise,

când luna ne-ademeneşte
cu o rază de speranţă,
în care irişii
se reazema pe-o coapsă de lut
în speranţa nemuririi...

ne-nghite ochiul fântânii

ce ne-mbrânceşte în eterna noapte,
până-n adânc,
aruncându-şi inelul
şi jucând în apa oglinzii
pâna ajungem în cuibul pietrei obscure.

timpul- grija tiranilor,

talisman pentru unii,
linişte, foc, gheaţă- pentru alţii,
iubire, versuri, dorinţe,
ocolul surd al sentimentelor,
ne măsoară spaţiul
cu acidele mizerii,
ieşind din noi
în infinite şi macabre tenebre.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (28 mai 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemnul cugetului

În paşi grăbiţi se-ascunde luna
Pe sub un cer prea înnorat
Şi jalnic strigă, iar, minciuna
În colţul casei cu geam mat.

Rănit e cerul de urale
Ce se aud de jos, acum
Şi gloate se urnesc la vale
Să vânture al ţării scrum.

Ajuns-am azi să nu mai fim,
Iar timpul este insurgent,
Ca noi de noi să nu mai ştim,
Căci gândul este dependent.

Se tânguie strămoşii-n van
Pe sub sicrie de granit,
Iară nepoţii şi-un golan
Ne mint frumos, necontenit.

Istoria se va-ntoarce negreşit,
Căci ea e scrisa zi de zi
Pe trupuri albe de carbid
Ce umbră-şi căutau deunăzi.

Sperând în sănătate spre cultură
Să ne aprindem trupul dezgolit
Şi sufletul să îl pornim cu ură
Către al cerului zenit.

Am încrustat cu litere de-o şchioapă:
Îndemnul e în minte nu-n cuvânt,
Căci umbra-i clară-n liniştita apă
Şi omul se întoarce veşnic în pământ.

poezie de Liviu Reti (6 noiembrie 2017)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Viclean este Timpul ce tace şi face,
Pe toţi ne uneşte, pe toţi ne desface,
Noi suntem cu toţii secundele sale
Ieşite din inimi cuprinse de jale.

Flămând este Timpul, cu noi se hrăneşte,
El ia ce doreşte, nicicând nu cerşeşte,
E frate cu moartea, cu umbrele mute,
Cu toate-amintirile noastre pierdute.

Dorit este Timpul de-o lume bolnavă,
Urât este Timpul de-o lume trândavă,
Hulit este Timpul de mulţi ce aşteaptă,
Iubit este Timpul de mintea-nţeleaptă.

Încet este Timpul când plângi de durere,
Grăbit este Timpul când este plăcere,
Turbat este Timpul când muşcă din tine,
Frumos este Timpul, dar nu mai revine.

poezie de Ionuţ Caragea din Cod roşu de furtună în suflet (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul întinereşte

Nu lăsa să treacă timpul
Fără să zâmbeşti!
Tristeţea îţi schimbă chipul
Şi îmbătrâneşti.

Zâmbind mai des în viaţă,
Vei fi mai sănătos.
Când ai zâmbet în faţă,
Ai şi un chip frumos.

Aşadar, zâmbeşte!
Zâmbeşte tot timpul!
Că te-întinereşte
Şi-ţi luminează chipul.

poezie de Dumitru Delcă (4 februarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune-n tricolor

Vă scriu în seara reculegerii de fapte
Şi-a amintirilor ce or să vie,
Căci vă transmit aceste şoapte
În ceasul ultim de prostie.
Nu mai huliţi această ţară
Şi acest neam nemuritor
Căci ce-i aici, nu e "afară"
Şi nu va fi-n acest popor.
Gradina focului ce dă speranţa
Se tânguie, acum, sub glie,
Căci lumea îşi omoară-ncet speranţa
Şi astăzi, adevăru-i parodie.
Viziuni absurde-s aruncate-n joc
Peste a noastre neputinţe,
Iar mintea-n trup nu-şi are loc,
Căci este plin de suferinţe.
Constant se creşte energia
În corpul istovit şi gri,
Doar timpul ne reduce agonia
Şi ne aşază lespedea pe ii.
Legaţi de braţe peste timp
Am reuşit prin tricolor,
Să strălucească-al nostru nimb
Şi-al nost' popor nemuritor.
Rămâneţi fraţilor uniţi
Aici în lanţul Carpatin,
Nu-i mai slujiţi pe ipocriţi,
Istoria este chingă de satin.

Roşu... 15 ianuarie 2022

poezie de Liviu Reti (15 ianuarie 2022)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie, timpul melancoliei...

Noiembrie eşti luna parfumată de nuci şi castane
care acum îşi scriu dorinţele de la sfârşitul ciclului,
este luna culorilor de tot felul,
înţelegând covorul de frunze uscate.
Aş vrea să rămâi înainte de începutul altei ere,
când ramura se dezbracă complet,
iar bradul cu miros plăcut rămâne neschimbat
şi aşteaptă decoraţiunile de Craciun,
care vin ca o lecţie de speranţă ce încarcă inima.
Se pregăteşte să ne părăsească melancolia frunzelor
şi vine entuziasmul şi magia lucrurilor pe care le aştepţi cu nerăbdare.
Noiembrie este timpul melancoliei şi-a plimbărilor în natură,
dar timpul ne duce în decembrie care aleargă prea repede.
E ca şi cum ar fi adevarata toamnă a sufletului,
sezonul în care te curăţi pe tine,
în timp ce cade frunza şi zboară
şi binele deja se pregăteşte să crească,
iar copacii te vor învăţa lucruri
pe care nici un maestru nu ţi le va spune.

poezie de Eugenia Calancea (13 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mai am puţin, renunţ la trupul tău de lut,
La inima Ta de piatră, la ultimul... sărut,
La timpul de demult, la când nu ai mai venit
Şi acum adorm cu tine-n gând ca la ceva sfânt!

Mai am puţin, mă duc să mă îmbăt cu vin
Şi cu un gând nebun că te-am pierdut...
Când eram copil ademenit într-un... sărut
Ce l-am primit ca pe ceva prea... sfânt!

Mai am puţin, şi de am să te uit cândva
Îmi voi face din clipa Ta nemurirea mea,
În vieţile ce vor urma Tu călăuza... mea
Şi singura muză cu ochii verzi de Stea!

Mai am puţin, dintr-o noapte fără vise
În care visul tău mă bântuie mereu
Şi dimineaţa naşte roua peste flori
Tu floarea mea din viaţa ce va urma!

Mai am puţin, dintr-un plâns fără de lacrimi,
În care plânsul e doar al tău pe obrazul meu,
Tu eşti încă lacrima ce arde-n viaţa mea
Şi singura Stea ce îmi straluce-n noaptea grea!

Mai am puţin, în care dorul e doar al tău,
Iar Eu un pustnic pustiit de gândul... meu
În care m-am pierdut o clipă-n sânul tău
Iar timpul nu a vrut să-mi fie, nici el nici Tu!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre tine

Când puiul de drac, panica,
începe să rânjească şi să ţopăie
în inima mea, în mintea mea, în muşchii mei,
mi se arată drumul pe care l-am pierdut
prin ceaţa munţilor.

Eu scriu despre tine.

Când durerea care mă doboară
este pe punctul de a deveni de nesuportat,
o mână rece
îmi pune o pastilă pe limbă, iar durerea
slăbeşte şi apoi dispare.

Eu scriu despre tine.

Sunt focuri care trebuiesc suportate,
flacăra cruzimii, fierbintea coacere
a dorului de nestins, chiar
blânda lumină din candela păcii
frige de asemenea.

Le îndur pe toate. Supravieţuiesc.

Eu scriu despre tine.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!