Note întâmplătoare pe asfalt

Să zbori razant cu pământul, peste văile lui
vibrând la marele tău curaj, cu sângele pulsându-ţi
în picioare, simţind cum drumul îţi pătrunde în trup
şi cum îi imprimă inimii ritmul.
Nu-i doar muzica maşinii pe asfalt, este întregul corp
zgâlţâit pe axa lumii, tu şi mijlocul cuiva,
făcând din bătăile inimii tunete. Când schimbi viteza,
când accelerezi, eu mă afund în moment,
ca o pasăre care tocmai a ieşit din iarnă şi pe care
totul o îndeamnă spre verdele exploziei de frunze.
Un mic zvâcnet şi trupul se înfige-n scaun.
Complici, facem salturi gravitaţionale,
ştiinta ta, inţierea mea întru ale vitezei.
Te înclini spre mine pentru a fi sigur că nu-i prea mare.
Eu ştiu că nu-i, dar viteza se citeşte-acum în strălucirea
ochilor mei şi-i măsurată doar
de arcul unui zâmbet, ca şi cum bucuria ar putea fi
un vitezometru spart sau cutia unui CD
pe care Chopin a părăsit-o pentr-o cauză mai bună. Muzica
(ştim) este în notele pe care le extragi apăsând pedalele,
oscilând între tonuri furioase şi tandreţea unor sentimente –
bateria încărcată sută la sută cu fel de fel de note-întâmplătoare.

poezie de Rosa Alice Branco, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui şofer care are mania vitezei

Pe orice timp, pe orice rută,
Nu "zbori" cu mai puţin de-o sută;
Motivul tău nu-i un mister:
Vrei calea s-o scurtezi spre... cer!

epigramă de Adrian Becherete din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tăcerea lumii

liniştea se ascundea într-un gând nespus
rătăcită în marasmul cotidian
avea multe faţete
mă retrăgeam în mine
să nu aud urletul hienelor în noapte
zac, uneori privesc vremea ce trece
ce vine
dacă mai vine
vorbesc dar nu aud
sunt atât de obosit
stau în aşteptarea ţipătului
geme pământul în răsuflări oprite
sub frunze moarte de vreme, prea devreme
mă zbat fără grabă în tăcerea crudă a lumii
azi nu mai pot
sau nu mai vreau
să cer, să iau
gunoaie de pe drum
un drum croit
din oase frânte şi mult fum
aş vrea să zbor, un zbor etern
la cer
spre norii albi, pufoşi şi puri
să mângâi sufletul unui pescăruş în zbor
dar nu ştiu cum
doar stau şi plâng
la margine de mare
ce să mai cer
ce să mai sper
e prea târziu acum
ne facem că facem, fără să facem
ne facem că vorbim
dar vorbim în tăceri studiate
nu ştim nimic, dar totul ştim
lucrăm, nu muncim
plecăm dar nu plecăm
şi stăm, ce bine stăm...
nu ştiu de dorm
de când, de ce şi până când
o clipă sau o veşnicie
privind in jur
privind la voi
târziu am inţeles
că lumea asta nu-i de mine
văzând că nu sunt de folos
mă întorc incet şi plec pe jos

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată e important şi să ştii să te opreşti în faţa unui om care te iubeşte, chiar dacă el nu e sută la sută ce ţi-ai dori tu. Nu-i vorba de nevastă-mea, care întâmplător este şi frumoasă, şi bună la suflet, şi sensibilă, şi bună gospodină, iar eu, ca un sensibil şi artist ce sunt, mi-aş fi dat seama dacă ceva nu era în regulă. Mă gândesc, mai degrabă, la cei care caută şi tot caută, veşnic nemulţumiţi, şi ajung la 50 de ani singuri. Habar n-au ce înseamnă să te bucuri de copii, de nepoţi, nu ştiu cum e să ai o familie numeroasă, care la aniversări sau sărbători se strânge laolaltă. Pierd foarte mult în viaţă. Sigur, cariera e carieră, dar nu e destul.

citat din Marius Ţeicu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plafonare...

Păcatul cel mai răspândit e plafonarea
Şi lucrul doar la jumătate dus
Atunci când ţi se pune întrebarea
Şi când te mulţumeşte căutarea
Cuvântului prea ieftin ca răspuns.
Păcatul nu-i atunci când faţa-i tristă
Şi nici atunci când visele te dor
Ci numai dac-o faptă altruistă o faci de mântuială
Sau pentru nu ştiu care spectator.

Cumplit nu e când pierzi în mod total
Ci numai să te joci că ai învins
Şi nu-i ruşine să te zbaţi sub val
Şi nici să cazi în drumul tău spre mal
Ci e păcat să fii un luptător pretins.

Un lucru nu-i destul să fie început
Şi nici sfârşit aşa-ntr-o doară
Un zâmbet dacă-i numai de-mprumut
Iar bună-ziua sec şi abătut
E ca un mucegai căzut peste cămară.

Eroul doar pe jumătate nu-i erou
E doar un trădător de veşnicie
Şi numai noul lustruit nu este nou
Iar binele neterminat e rău
Ca şi atunci când eşti bogat pe datorie.

La Dumnezeu nu merge cu trişare
Şi nici cu sfinţi pe jumătate decăzuţi
Ori aşteptarea este aşteptare
Ori alergăm în alergare
În cerul Lui nu-i loc de prefăcuţi.

E timpul să ne plângă inima de dor
E vremea să cântam cu toată gura
Şi să trăim ca orice bun aşteptător
Cu ochii pironiţi la răsărit de nor
Iar El, venind, ne va plăti toată măsura.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În bucuria inimii tale vei putea simţi bucuria vie care cânta într-o dimineaţă de primăvară, trimiţându-şi glasul peste o sută de ani.

citat celebru din Rabindranath Tagore
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

O inimă tot ca şi tine

Ţi-am dăruit, superbă fată, o inimă tot ca şi tine.
Cu strălucirea inocenţei, asemeni clipelor senine
În care sufletul ne cântă, trăirea sfântă care vine
Din dragostea ce-i tot mai rară, căci mulţi o ţin doar pentru sine.

Şi-n toată-această dăruire, mi-am pus şi suflet şi gândire.
Nu mai am teama unui mâine, ce ar putea ca din privire
Să-mi fure singura dovadă că nu trăiesc în rătăcire.
Mă-ncred cu totul în iubire. E drumul către mântuire.

Nu ştiu alt leac pentru orbirea, în care omenirea tinde,
Să se scufunde tot mai lacom, cu sufletele sângerânde —
De parcă-i este scris pe frunte, să se hrănească cu osânde
Şi să nu aibă ca variantă, hrănirea inimii flămânde.

Eu am ales să cred în şansa ce ni se dă spre vindecare
Prin frumuseţea ce ne paşte, când vieţii-i oferim iertare.
Şi am ales să-ţi fiu cu totul, fără să-mi pese de urmare.
Priveşte doar, superbă fată, divinul cum din noi răsare.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea nu-i totul

Dragostea nu-i totul: nu-i carne şi nici măcar nu-i băutură,
Nici siestă nu-i, nu-i nici ţiglă care să te apere de ploaie;
Şi nici buştean nu-i, de care să te-agaţi să scapi de viitură,
Când coborând cu el, când cu el urcând pe creastă de puhoaie;
Dragostea nu poate împinge aerul într-un plămân bolnav,
Nici curăţa sângele, nici vindeca fractura unor coaste
Şi, totuşi, mii de oameni i-ar dărui lui Satan sufletul sclav
Pe loc, în schimbul unei infime promisiuni de dragoste.
S-ar putea ca-un ultim ceas de cumpănă, nevoilor datoare,
Ţintuită la pământ de dureri sau ţipând după-ajutoare,
Sau poate fiindcă nu văd o altă ieşire salvatoare,
Să-mi vând iubirea pentru-o zi de pace şi-un strop de alinare,
Sau să negociez amintirea-acestei nopţi pentru mâncare.
S-ar prea putea. Deşi, nu cred ca-aş putea. Aşa să fie oare?

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viteza este forma de extaz dăruită omului de re¬voluţia tehnologică. Spre deosebire de motociclist, alergătorul e prezent în trupul său tot timpul, silit să gândească întruna la oboseala şi bătăturile lui; omul care aleargă îşi simte greutatea, vârsta, este mai conştient ca oricînd de sine şi de curgerea vieţii sale. Totul se schimbă când, pentru a dobândi viteza, re¬curge la ajutorul unei maşini: trupul lui iese atunci din joc, iar el savurează o viteză pură, o viteză în sine, o viteză-extaz.

Milan Kundera în Lentoarea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiul iubirii

Dincolo de tine nu-i nimic,
nici pomii, dragă, nu mai sunt,
oraşul pare pustiit
şi voci aud duse de vânt!

Şi merg prin totul meu pustiu
în care tu domneşti tăcută,
eşti când pictată în granit
şi uneori eşti doar o umbră!

Din când în când braţe întind
şi mă încurc în false-amoruri
şi orice fac şi-n orice gând
doar tu îmi eşti legată-n doruri!

Te caut cu ochii mei doar trişti
şi nu văd drumul care duce,
spre răsuflarea ta vibrând
ce-o simt în ceafă până-n sânge!

Privesc în gol, poate aprinzi
acea lumină pentru mine,
să pot s-o văd, să te aud
şi să ajung cumva la tine!

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi în toată această fericire despre care vorbeşti

în faţa tuturor cunoscuţilor şi necunoscuţilor
există o mare tristeţe
un neajuns de care nu te dezlipeşti seara
când vrei să adormi
şi strângi pleoapele cu atâta forţă
crezând că pe ziduri
poemele vor curge ca nişte dâre subţiri spre zorii salvatori
nu-i aşa că îţi lipsesc
la fel cum îmi lipseşti tu
când văd fiecare vers mutilat de aşteptare
ştiu
voiai să guşti echilibrul
şi nimic nu te va opri să atingi carnea acestui tot
îngrămădit în banalul ucigător
dar de aici
de la străveziul acestei clipe
şi până la foamea disperată
de a nu putea să îmbraci cu o mărime mai mult
pentru că sufletul tău vrea să rămână
într-o zonă confortabilă
nu e decât un pas
încearcă să ghiceşti cum scriu când te văd
ca pe un punct minuscul
într-un plan virtual
şi ştiu că îţi croieşti viaţa
cu altcineva
încearcă să asculţi tastele cum se mişcă haotic
într-o linişte aproape mortală
ce folos
nu-i aşa
timpul şterge urmele oricărei iubiri
e ca şi cum nu a fost
spune-i inimii tale
spune-i inimii mele
dacă ai curaj

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viteza a treia

Eu nu mă iscodisem ce este lumina.
De fapt, nici nu ştiam că există.
La fel a fost cu Dumnezeeu:
Când m-am întrebat ce-o fi,
S-a cam supărat pe mine,
Îndepărtându-se cu viteza luminii
La pătrat.
Atunci, l-am conceput ca pe un triunghi,
Întrucât mai zăream
Numai două linii paralele,
Îndepărtându-se asimptotic
Spre una singură.
Asta m-a făcut să cred că Dumnezeu
E un punct...
Fix atunci
N-a mai fost.
Cu iubirea am păţit la fel:
Când m-a simţit iubind, şi-a luat zborul
Din stomacul meu, ca nişte fluturi,
Gonind cu viteza luminii
La cub.
Dumnezeu, cu viteza Lui,
A creat lumea cu două viteze:
Viteza luminii
Şi viteza iubirii.
Dar cea mai mare dintre toate
E
Viteza iubirii!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (13 aprilie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rigid dar moale

dezvelit de sentimente
în faţa unui dezastru,
mi-am acoperit inima
cu orice altceva
înafară de un zâmbet.

întotdeauna va exista cineva
de care va trebui să te lepezi întru totul,
pentru că un gest câtuşi de feroce
se naşte dintr-o mizerie profund molipsitoare.

aşa sunt femeile,
aşa sunt bărbaţi,

nişte răni care se pot infecta în timp
şi dragostea va arăta la fel ca un chiştoc într-o scrumieră.
nu îl vei mai putea aprinde niciodată
aşa şi dragostea,
nu va mai înseamna nimic.

nici pentru ea,
nici pentru el.

orice cauză are o urmare mai mult sau mai puţin plăcută,
nu încerca să schimbi nimic
totul funcţionează într-un echilibru abstract,
doar aşteaptă să vină
şi dacă nu vine, mai aşteptă puţin.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viteza mare şi impulsul mare nu au răbdare, nu au fineţe, bruschează. Viteza mică nu are curaj, are prudenţă, iar viteza nulă este lene sau inerţie.

aforism de Ştefan Mîrzac din Cuvinte cu dor de miez, Viteză (2016)
Adăugat de Ştefan Mîrzac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i aşa?

Când priveşti cum floricica dintre iernuri îşi revine
Şi aleargă păsărica ţopa~ţop peste câmpii,
Nu-i aşa că te încearcă fel de fel de bucurii
Şi că-ţi vine a pupa toate babele din mine?
Când se-aude cucuveaua ce te cheamă dintre vii
Unde strugurii-i visezi în butoaiele prea pline;
Nu-i aşa că te apucă, nu-i aşa, c-aşa îţi vine
Să m-alergi măcar o dată, ca apoi să nu-ţi revii?
Nu-i aşa că-i beznă totul, nu-i aşa că ai în minte
Gând gândeşti (deşi nu prea), ochii mei scăpărători,
Ce, c-o singură privire aruncată spre veşminte
Fac să zburde toate cele, înapoi şi înainte
Ca-ntr-un joc pe dezbrăcate care ţine până-n zori.
Nu- aşa că nu prea poţi să mă vrei numai cu... minte?

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ţi-aş putea dărui?

Nu am nimic mai de preţ
Ştii, la fel cum fac cerşetorii când arată că nu au bani
Mi-am întors şi eu buzunarele pe dos şi nu a căzut nimic
Pe asfalt doar inima mea zornăia cumplit, înfundat
Ca atunci când eşti la munte şi din depărtare auzi un urlet
Bănuieşti că e clocotul unei fiinţe pe care nu vrei s-o cunoşti
Închizi repede geamul, tragi draperiile şi te afunzi în lumea ta
Apoi m-am desfăcut la bluză şi deodată au izbucnit ploi sălbatice
Un fel de cântece triste ca în urma unui cortegiu care nu se abate
Din drumul spre lumea cealaltă, şi iar ai plecat în uscatul tău
Am rămas cu furtuna pe corp distrugând nemiloasă baraje
Zăpezile s-au topit şi ele, sub pielea mea doar resturi murdare
Gândurile au ieşit din matcă până te-au prins din urmă
Ce ţi-aş putea dărui? Dacă nu drumul acesta care-mi pleacă din stern
Şi dacă într-o zi m-ai întreba: Unde duce?
M-aş uita în depărtare la linia aceea care uneşte cerul cu pământul
Iubirea mea e doar o imagine reflectată într-o apă... într-o apă...

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unchiul Dan despre cei 99 la sută

Până când cei 99 la sută
vor învăţa să se organizeze,
un procent
va continua
să lupte furibund
pentru a-şi păstra avantajele obţinute ilicit.
Până când cei 99 la sută realizează
că unitatea este calea
de a ne elibera pe noi
de noi înşine,
istoria
va fi doar o succesiune de copíi
şi nimic nu se va schimba.
Până când cei 99 la sută nu percep corect sensul umorului
şi vor insista doar pe munca politică
nu se va naşte o mişcare.
Cunoaşterea drepturilor tale nu e o glumă,
şi puţini sunt cei care se vor uni
sau sacrifica –
cunoaşterea drepturilor tale devine, la urma urmei, supărătoare.
Până când cei 99 la sută nu vor fi deveni în realitate 99 la sută,
ei vor rămâne doar milioane de-alde unu
lipsiţi de orice putere.

poezie de Lonnie Hicks, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu? M-am întrebat
Pe mine când iar, singur,
Stăteam cu mine-îngândurat
Ca mintea să-mi asigur.

Sunt doar un boţ de lut trântit
Pe-o roată-ameţitoare
De un Olar ce-a-îngăduit
O urmă de suflare.

Sunt doar o stâncă seacă pus
Pe-un băţ uscat, de paie,
Ce doar priveşte-un pic prea sus
Ca cerul să îndoaie.

Sunt doar un bolovan ce vrea
Mai sus să urce, dară
Pe paiul ce-i subţire, prea
Greu cade când să sară.

Pământ prea moale-s, roditor
Doar de un praf subţire
Care se-aşterne-întâmplător
Ca noaptea,-n amorţire.

Un foc de frunze fără de
Vreo gură să m-adape
Cu-o frunză ce se desprinde
În vânt ca să se scape.

Ce corp de carne zămislit
Răspunzător şi bine,
Dar care nu-i deloc păzit
De furtuna ce vine.

Ce pot să fac să mă-întăresc,
Ce vraje, ce cântare,
Ce parte ştiu să pregătesc
Când văd că totul moare?

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un şal negru în fiecare fado

Urmele vizibile-ale vânatului, seara alunecând brusc în gri.
Strada se strecoară prin femeia care se strânge-n şalul negru.

Ea tocmai s-a oprit, oftând după iubirea ei, vreau să spun pentru
întoarcerea lui. Acum când numai şalul se înfăşoară-n juru-i,
ea atârnă de balamalele negre-ale nopţii. Azi, ieri sau mai înainte
îşi picurau afinele căldura dulceţii lor suculente? Sau poate mâine!?

Orele vor duce departe de perna albă-acel fruct devenit umbră,
cu un tren local sau cu un nenorocit, înfierbântat, Mercedes-Benz:
oricum, sfârşitul iubirii le este indiferent paietelor sau diamantelor,
pentru că doar o anume strălucire a ochilor poate povesti despre
anotimpurile sufletelor noastre. Ar fi putut avea o adolescentă
fără şal, altă floare-n locul lalelei, dar tot ce a făcut a fost să moară
pe un pat de spital: după ce a trecut prin atâtea paturi,
acum e acoperit doar de-un cearşaf.

Doar memoria mai poate-încălzi viaţa cuiva, ca un pahar de lapte,
poftim, bea măcar un pic. Cine şi-ar fi putut imagina
acele nopţi toride, mâinile lui alunecând peste ea
ca un vin catifelat lipindu-se pe gura unui pahar.
Femeia uită să-şi grăbească paşii, pentru că trupul ştie
că nimeni n-o aşteaptă, iar casa nu mai este casa ei. Ea evită
toate cuvintele de consolare. Să păşeşti pe alee şi să descoperi că
aceasta se afundă în ea însăşi, pentru că toate cărările duc în mlaştina
durerii ei de nelecuit. Într-un şal care nu ţine de cald.

Mai târziu, se gândeşte tipul de la balconul de sus, mai târziu.
După ce va trece furtuna pun sigur mâna pe ea, iar el salivează
chiar în noaptea aceea în care suferinţa a făcut-o impenetrabilă.

poezie de Rosa Alice Branco, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

în fiecare zi mi se mişcă ceva în piept, doctorul mi-a spus
că e absolut normal să simt asta,
din moment ce
inima mea va deveni în curând mamă,
în ea se formează acum
o inimă
căreia pot să îi aud la ecograf
bătăile inimii ei.

probabil acesta este motivul
pentru care
nu mai am cuvintele în afara mea,
toate trec acum prin vene
spre dragoste,
spre inima care va naşte o inimă
şi
o va alăpta cu sângele din cuvinte.

a da dragoste viului
este atunci când în fiecare zi
mi se mişcă în piept
un poem.
tu.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey: Pentru numele lui Dumnezeu, ce faceţi voi doi aici?
Jen: Doar savurăm arta dansului de salon.
Penny: Nu v-am spus că voi doi sunteţi talente înnăscute? Mult mai bine decât ăştia doi şi au fost aici toată săptămâna. Dar voi doi aţi fost împreună, nu?
Jen: Ă... nu acum, bine?
Penny: Am dreptate, nu-i aşa? Aţi fost împreună, nu a mers. Dar apoi aţi trecut peste toate neînţelegerile şi acum aveţi încredere unul în celălalt, nu? Se vede din modul în care dansaţi. Se vede că există încredere. Ăştia doi pe de altă parte...(Arată spre Joey şi Pacey care dansazează) O cu totul altă poveste. Uită-te la ei. Uită-te la... poziţia lor, la tensiunea din braţele lor...
Pacey: E vreo problemă?
Penny: Ce am spus eu despre corpurile care se ating?
Joey: Nu, îmi pare rău.
Pacey: Nu o să se întâmple asta, bine?
Penny: Sigur... vedeţi la ce mă refer? Se observă ostilitatea, cum sunt plictisiţi unul de celălalt, ca să nu mai vorbim de cearta continuă şi de strigarea pe numele de familie. Sigur sunt în fazele de început ale unui ritual de împerechere a unor nebuni.
Pacey: Ce?
Joey (râde): Ai înţeles greşit, cucoană.
Penny: Pe bune? Aşa să fie?
Pacey: Da, întru totul.
Joey: Nici că ai putea greşi mai mult.
Penny: Bine. Este destulă tensiune sexuală încât să dea naştere unui sărut. Nici nu-mi amintesc ultima dată când am văzut pe cineva dansând atât de prost... serios...
Dawson: Stai aşa, crezi că, doar pentru că nu ştiu să danseze, ei doi...?
Penny: Este o teorie pe care am îmbunătăţit-o după ani de experienţă... dacă două persoane dansează atât de prost, atunci sunt nebuni unul după celălalt... dansul nu minte.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!