A venit toamna

Cad frunze ruginii şi se aştern covor
Sub paşii mei foşnesc ca şoaptele de-amor
Pe cer, deasupra mea, pluteşte un cocor
Ce pare rătăcit de stolul călător.

E toamnă şi pustiu, şi parcul este trist
Pe strâmtele alei e doar un poliţist,
Iar eu mă plimb tăcut, de parcă-s un turist
Intrat într-un tablou în stil renascentist.

Un nor mare şi gros se-apropie grăbit
Şi ploaia va cădea din ceruri negreşit
Iar soarele s-a dus uşor spre asfinţit,
Căci ziua s-a scurtat, iar noaptea s-a lungit.

Pe-o creangă, în copac, un corb de abanos
Se uită cu nesaţ la un covrig de jos
În timp ce lacul mic, care zâmbea frumos
Acum îmi pare-a fi un pic morocănos.

Spre casă mă îndrept, că s-a întunecat
Şi parcă din senin răcoarea s-a lăsat
Un câine vagabond a pagubă-a urlat
Că toamna e aici, iar vara a plecat.

poezie de Octavian Cocoş (4 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de toamnă

Păşesc pe un covor de frunze ruginii
Şi mă strecor alene printre copacii goi
În minte-mi năvălesc cuvinte mii şi mii
Pe care cu iubire ni le-am rostit noi doi.

E linişte deplină, doar frunzele foşnesc
Sub paşii mei pierduţi, ce nicăieri mă poartă
Căci nu am niciun scop, doar vreau să-mi amintesc
Ce fericiţi am fost şi ocrotiţi de soartă.

Căci nu ne-a dat averi, ori viaţă-n mare stil,
Onoruri fel de fel sau falsă măreţie,
Însă ne-a dăruit un minunat copil
Cu mult mai preţios decât o bogăţie.

Iar când vom fi bătrâni, nu are importanţă
De va pleca în lume şi singuri o să fim,
Căci ca orice părinţi, vom mai avea speranţă
Să-l mai vedem o dată 'nainte să murim.

poezie de Octavian Cocoş (24 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fum de asfinţit

Duhnim a înserare de toamnă şi a fum,
Şi ne pripim la focuri de frunze ruginii,
Prin ţoale ne pătrunde în sânge, nu ştim cum,
Parfumul depărtării, ce toamna dată ni-i.

Ne îndreptăm spre casă în sensuri diferite,
Venind ca dintr-un codru care s-a rătăcit,
Îmbătrânim la poala iubirii desfrunzite
Şi mirosim a toamnă şi-a fum de asfinţit.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (25 octombrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna sufletului meu

E toamnă din nou,
Nu doar pictată într-un tablou,
Se aştern frunze peste sufletul meu,
Adie un vânt uşor.

E septembrie, luni.
Din verde crud, sufletu-mi usuci
în tonuri de galben şi portocaliu,
Pierd din culoare,
precum şi cele mai puternice frunze,
cad într-un târziu.

Toamnă e şi acum, era şi atunci,
Nostalgie în buchet, îmi aduci
Un anotimp sau o stare,
Căderi de frunze, un metronom în bătaie.
Timpul se comprimă,
Noaptea stinge mai repede ziua
şi deprimă.

Am stări în contrast,
Dar nimic nu-i permanent,
Cum, nici pentru frunza de pe ram,
Firul vieţii nu-i etern.

Aşa că toamnă, cât vei sta,
Lasă-mă să mă îmbrac cu haina ta,
Să gust din rodul tău,
Să simt ploaia, cum îmi inundă trupul,
Aşa cum faci tu, cu gândul meu,
Să fiu decor, să fiu parfum
Într-o poză de album.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

Cerul s-a întunecat
S-a stârnit acum furtuna
Ploaia cade neîncetat,
Ca nebuna.

Fulgerele strălucesc
Şi străbat întreg văzduhul
Spre pământ se năpustesc
Şi-şi dau duhul.

Norii bubuie grăbit,
Parcă tunuri trag în zare
Spre sătucul adormit
Ce tresare.

Vântu-aleargă furios
Toţi copacii se apleacă
Cu crengile până jos,
Ca să treacă.

Vine frig dinspre coline
Şi-apele se scurg şiroaie
Însă este cald şi bine
În odaie.

poezie de Octavian Cocoş (17 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp grăbit

Grăbit o ia timpul la vale
Minutele trec parcă-s scoase din minţi
Se strâng şi aleargă pe cale,
Iar noi le privim resemnaţi şi cuminţi.

Nici orele nu au răbdare,
Căci vin şi se duc într-un ritm infernal,
Degeaba le ceri îndurare
Te poartă cu ele ca valul spre mal.

Iar zilele zboară zorite,
O filă, doar una mai e-n calendar,
Migrează spre zări infinite,
Aflate departe de-al lumii hotar.

Şi anii - sălbatică turmă -
Mânaţi de acelaşi impuls neînţeles
Dispar undeva fără urmă
Am vrea să-i oprim, însă n-avem de-ales.

Grăbit o ia timpul la vale;
Tiranul acesta cumplit şi posac
Te lasă cu mâinile goale
Şi doar veşnicia îi vine de hac.

poezie de Octavian Cocoş (9 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va veni toamna...

Va veni toamna
Curând şi grăbit,
Soarele se duce trist la culcare,
Iar frunzele galbene-n jocul lor strâmt,
Hai -hui o pornesc în lumea asta mare.

Va veni toamna
Cu plete arzând,
Şi haine de vânt, transparente, din ceaţă
Dar ne va saluta rând pe rând
În oricare tacută dimineată.

Va veni toamna
Vezi, parcă nu mai au loc
Cocorii şi berzele să stea pe casă,
Va veni toamna
Şi căt nenoroc
Să fim părăsiţi de-a verii crăiasă.

Va veni toamna
Mă doare un gând
Că şi viata mea spre toamnă se-dreaptă
În mine speranţele şi zilele-mi plâng
Şi va fi ceata.... în orice dimineată.

poezie de Mihaela Ciubotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misiune

Stol de păsări călătoare a plecat de mult spre sud,
Frunze arămii şi roşii cad în roiuri pe pământ,
Spulberând a lor covor vântul năzdrăvan le zboară
Ca într-un joc fără sfârşit, rotocoale ma înconjoară.

Parcă ieri zâmbeai prin lanuri, soare blând şi liniştit!
Iar acum te ascunzi de mine, spune-mi cu ce ţi-am greşit?
Eşti isteţ şi ţii la glume! norii i-ai lăsat un pic
Peste lume sa se adune, să ne sperii din nimic!?

Să te arăţi după o vreme, amintindu-ne de tine,
Însă uiţi că noi trăim şi prin ploaia care vine!
Şi prin frigul ce se arată vrând să pară fioros!
Tu nu ştii că toamna este anotimpul meu frumos?

Lasă-ţi mantia să aştearnă mozaicuri pe pământ,
Să-mi fac drum până la tine prin frunzişuri cu descânt,
Cu un ghioc de frunze veştezi să-ţi ghicesc în viitor,
Într-un templu mitologic, în pădurea zimbrilor.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de toamnă

Ţi-am scris sonete spre a ta mărire,
Ţi-am luat mătăsuri moi de chihlimbar...
Tu ai venit, te-ai dus... o amăgire!
Parte dint-un decor autumnal.

În ruginiu şi-n verde îmbrăcată
Adeseori maramă ţi-ai lăsat
De cenuşiu, de trist şi dintr-o dată
În ploi, spre ceruri, te-ai aventurat.

Şi plângi din ceruri lacrimă amară
Iar noi nutrim aici spre absolut,
Tu ai venit, te-ai dus, iubită toamnă!
Plecarea ta, de veacuri, ne-a durut.

Şi-am tânguit în plecăciuni sonore...
Pustiu poem în rugi s-a înălţat.
Te-i dus în şirul toamnelor eterne!
De ce-ai venit?! De ce-ai mai fi plecat?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de toamnă

Ţi-am scris sonete spre a ta mărire,
Ţi-am luat mătăsuri moi de chihlimbar...
Tu ai venit, te-ai dus... o amăgire!
Parte dint-un decor autumnal.

În ruginiu şi-n verde îmbrăcată
Adeseori maramă ţi-ai lăsat
De cenuşiu, de trist şi dintr-o dată
În ploi, spre ceruri, te-ai aventurat.

Şi plângi din ceruri lacrimă amară
Iar noi nutrim aici spre absolut,
Tu ai venit, te-ai dus, iubită toamnă!
Plecarea ta, de veacuri, ne-a durut.

Şi-am tânguit în plecăciuni sonore...
Pustiu poem în rugi s-a înălţat.
Te-i dus în şirul toamnelor eterne!
De ce-ai venit?! De ce-ai mai fi plecat?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copaci [Trees]

Nu cred că voi vedea în veac
Poem frumos ca un copac.

Copac ce suge înţelept
Din pământescul dulce piept;

Copac spre Dumnezeu privind,
Cu ramurile proslăvind;

Copac purtând vara uşor,
Prin frunze, cuiburi de prihor;

Pe care cade şi zăpadă
Şi picături de ploi grămadă.

Poemele de proşti se fac,
Doar Dumnezeu face-un copac.

poezie de Joyce Kilmer, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

O ploaie deasă cade din văzduh
Din norii cenuşii şi reci,
Stau şi privesc la sălcile ce plâng
Cum le apleacă ploaia pe poteci.

Văd doar alei triste şi goale
Din parcul plin de frunze
De cânt şi glasuri autumnale,
De iele, zmei şi muze.

Ridică vântul frunze şuierând
Din parcul trist în ochi şi cugetări
Şi-acelaşi antic, umed anotimp
În ale nopţii dese evadări.

Priveşte toamna-n casă mohorâtă
La joc de umbre reci şi selenare,
Sufletu'-i singur iar odaia mută
Şi ochii prizonieri in lumi bizare.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar toamnă

Te prind toamnă în palmele mele,
Culoarea ta ruginie în suflet mi-a intrat,
Prin frunze moarte îmi caut veşnicie,
Din zborul unui gând eu astăzi te-am luat!

Cu paşi plini de iubire, spre tine mă îndrept,
În fiecare an tu mă cuprinzi cu-a tale vise,
Tot ce-mi oferi e viaţa, am înteles!
În tine, sunt toate nopţile de dragoste promise.

Te scuturi de speranţe şi le oferi în dar,
Celor nostalgici, plini de dăruire.
Prin liniştea şi puritatea ce-o trăieşti,
Aduci în jurul tău doar iubire!

Acoperă-mă toamnă cu parfumul tău,
Îmbracă-mă în covor de frunze ruginii,
Plouă peste mine magia ta,
Lasă-te descoperită de oamenii cu suflete vii!

poezie de Liliana Andrei (2 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă iar

Cu toamna cum, eu iţi spun:
am plecat...
şi tu chiar nu credea-i
că poate fi adevărat.

E zi de toamnă cu soare
ce străluceşte cu fast dureros,
cu frunze ruginii covor
ce ne amintesc de noi duios.

Cu mâinile ridicate la cer,
vei înălţa rugăciunea ta,
o vei cânta din nou pe o ''ea'',
şi urma paşilor ei din zori...
ce niciodată nu-i vei mai vedea.

Acum ai rămas acelaşi
tânăr trist şi înlăcrimat,
cu ochi iluminaţi
privind luceafărul ce schimbă
garda, cu strigătele tainice
ale nopţii,
cu sentimentele durerii şi nepăsării,
cu barca ta în acel ocean îndepărtat.

Şi ştiu, că va veni şi acea zi...
când, cu tristeţe îţi vei repeta,
e Toamna iar, dar fără ea!

poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima frunză

E vânt şi e frig şi e toamnă târziu
Când ultima frunză pluteşte doinit,
În clipe de zbor, spre un pat ruginiu
Al celor de ieri, cu destin împlinit.

Nu simte tristeţe, nu simte nimic,
Nici suflet nu are, dar, parcă, ceva,
Un rest de putere, un suflet mai mic,
E încă în ea şi-o îndeamnă să stea

Deasupra de patul de frunze surori,
S-aştepte un timp, să amâne cumva
Plecarea-n uitarea ce-i dă, azi, fiori
Şi, poate, să afle ce este cu ea,

De ce să aştepte sau ce ar putea
Să facă, în starea în care-a ajuns,
Să fie-mpăcată, să poată pleca...
La toate acestea ar vrea un răspuns.

Doar vântu-nţelege şi-o suflă uşor
Spre una din crengile unui copac
Crezând că îi face un mare favor
Lipind-o de stropii de apă ce zac

În frig ce le-ngheaţă destinul de-a fi
Din nou, picături de izvor sau de nor.
Se bucură frunza: mai are o zi
În care s-aştepte. Dar frunzele... mor.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă de toamnă

Cocoşii cântă vestind o nouă zi,
E liniştea adâncă şi pufoasă,
În care stelele puţin vor mai luci-
Pe bolta zugrăvită cu melasă!

Luna coboară, uşor, spre asfinţit,
Ducând cu ea misterul strâns în raze,
Prin care câte-un vis s-a rătăcit-
Cătând un ascunziş, printre miraje!

Peste pământ pluteşte-un strat de ceaţă,
Din ploaia ce-a căzut ieri, peste sat,
Care acum, cu mulţumiri se-nalţă-
Spre cerul dimineţii înseninat!

Spre răsărit şi cerul pare-o ceaţă,
Mai cântă un cocoş ce-a răguşit,
Curând va fi o nouă dimineaţa-
În care Soarele va râde negreşit!

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu din Lumină târzie
Adăugat de Vasile Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspuns la "Aş fi putut să fiu", scrisă de Velicu Marinela

Eu m-am născut în toamnă... Ce folos?!
Căci toamna-n mine-ades îşi face casă...
Că ploaia parcă n-are nici un rost
Şi-s singură în casă şi la masă.

Din ochi, pe vreascuri ude de argint
Pică din mustu-amărăciunii mele...
Sunt frunza care cade la pământ
În goana ei nebună după stele.

Foşnesc de ne-cuvinte şi de dor...
Un dor de-a fi şi eu o primăvară,
Să-nmuguresc, să nu mai pot să mor
Cu înc-o zi în fiecare seară...

De ce să cadă bruma peste noi?!
Să fim o simfonie de durere
Cu ploaia rece... cu copacii goi...
Mai bine să fi fost un cer de miere!

Cum?! Să mă plec în repetate rugi?!
Un cer de frunze şi-un pământ de nori,
De-ar fi ca osanale să-mi aduci,
Eu tot sunt vis de primăvară-n zori.

Pe umeri cu un şal liliachiu
Şi în priviri purtând de veacuri toamna,
Eu veşnic primăvară o să fiu
Cu ochi chihlimbării precum arama.

Mai protestez... Cedez într-un târziu...
Când vine ceasul parcă nu-mi dau seama,
Căci penitentă prea de timpuriu,
În propria-mi cenuşă, sunt tot toamna...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revedere

Ne-am întâlnit în parcul cu castani,
Prin care ne plimbam odinioară,
Dar a trecut de-atunci un car de ani,
Căci timpul nu stă-n loc, ci veşnic zboară.

Ne-am salutat şi ne-am vorbit stingher,
Dorind de fapt să fim în altă parte,
Şi-n atmosfera aceea de mister,
Cuvintele păreau pustii şi moarte.

Soarele blând pe boltă strălucea -
Înstrăinaţi, ne evitam privirea -
Un vaporaş pe lac grăbit trecea
Şi păsări străbăteau nemărginirea.

Parcul era la fel cum îl ştiam;
Cândva, vrăjiţi, îi admiram decorul,
Însă acum pe-o bancă zăboveam
Ca şi-n trecut, dar ne lipsea fiorul.

poezie de Octavian Cocoş (8 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adormind pe-o creangă

Am adormit pe-o creangă,
agăţată într-un copac.
Puţin cam ameƫit
un fulg de apă îngheţat,
de mine s-a accidentat.

Am adormit pe-o creangă
agăţată într-un copac
si n-ai sa râzi,
nici n-ai să crezi,
nu eram beat.

Şi stând aşa cam îngheƫat,
la polul nord eu m-am visat,
unde e soare şi e cald
şi te-am visat pe tine iarnă
topindu-te de ciudă,
în vara ce curând
îƫi spun eu c-o să vină.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de =
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da

Da, m-am dus pe străzile de care îmi scrii tu...
E o jale de toamnă pe-acolo...
Pe la spital, la cazarmă, e trist, cad frunze...
La tribunal a fost un proces interesant.

Oh, într-o librărie au zburat câteva frunze uscate...
E toamnă, aş vrea să scriu versuri...

La gradina publică, un alcoolic francez
Se uită zambind la un strat de pansele.
La pavilionul muzicii era un corb
L-am întrebat de tine şi nu mi-a răspuns nimic.

E toamnă... cu toţii se grăbesc, dar e atât de pustiu...

Da, oraşul îşi aduce balanţa comercială,
E puţin mai trist, fiindcă e toamnă...
Eu încă nu mi-am găsit nimic...
Iţi voi scrie mai pe larg altă dată...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rândunel

Un vânt şi-o ploaie necăjită
S-au repezit ca din senin
Şi răpăie prelung pe frunze
Şi-mi culcă florile de crin.

Grădina toată-i răscolită...
Ce tristă e grădina mea!
Pe-o creangă tremură de frică
Un pui plăpând de rândunică.

E singur, în bătaia ploaiei,
Şi-n ciripitu-i rugător
Îmi spune să-i deschid fereastra:
Şi eu deschid, el intră-n zbor.

Şi iată-mi-l rotind prin casă
Şi parcă nu mai e pustiu
În casa mea înveselită
De ciripitul lui zglobiu.

Dar iată... soarele s-arată...
Pe frunze picurii sclipesc
Şi rândunelele, pe-afară,
În zboruri vesele vorbesc.

La glasul lor, grăbit, mă lasă,
Plăpândul pui de rândunea...
Mai vino, ploaie, înc-o dată
Să-l văd din nou în casa mea.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!