Pentru un timp
Dominându-mi aerul și plutirea
zâmbetul îmi îngheață,
am degete legate într-o plasă,
curenți îmi mușcă pielea.
Mă înghesui în sigurul loc portocaliu
unde-mi fac foc de tabără
din cuvinte ce-mi încheie nasturii pielii
alungând suflarea rece a zilei.
Spuma amintirilor îngălbenite o dau deoparte.
O nepăsare curge înaltă pe crengile goale,
mecanism trezit pentru topirea picăturii ce aprinde trăsnete.
Rugăciunile de copil nu mai sfarmă neliniști,
îngerii sunt reîntorși în ceruri.
Din sinele meu salvez ce mai pot
printre tăceri ce n-aduc vindecare,
voi fi piatră, pentru un timp.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Ziua coboară
Ziua coboară-n zigzag tivită cu ploaie.
Norii se sparg cu nervii de lumină întinși pe pământ.
Cerul plouat pe dinăuntru stoarce fluturii
din apă urcându-i la suprafață
abia respirând.
În aer se punctează cărări umblate
cu tăceri de început,
unde cuvintele agățate de mâini și picioare
ridică spațiul dincolo de uitare.
Ieri și alaltăieri, fuga cuvintelor
în criză de timp au inventat o depărtare
simplă și aproape.
Pentru o clipă prelungiți într-o singură umbră,
fără frunze, eul meu s-a trezit cu luna-n ochi și crengile din urmă.
În jurul meu cuvintele au devenit nimic,
pustiul urcă pe un scripete
foșnind aerul ca un frig selenar.
În diverse forme de mișcare
spânzurată ploaia se uită pe geam.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
M-am trezit dintr-o dată,
Mai singur ca niciodată!
M-am trezit răvășit de lipsa,
A ceea ce-mi lipsește!
M-am trezit cu un dor,
Și-o durere în piept,
De moartea îmi era singura dorință!
M-am trezit printre cuvinte,
Pierdute în mii de tăceri!
M-am trezit că nu știu ce vreau,
Că niciodată nu am știut cu adevărat,
Ce vreau!
M-am trezit zguduit de trecut,
De ceea ce am avut și-am pierdut!
M-am trezit,, slab" si nehotărât!
M-am trezit, trezit de cuvintele tale!
De vocea Ta, de bătăile inimii tale!
De cuvântul scris pentru mine, pentru tine!
M-am trezit, trezit să fiu lângă tine!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În norma mea de timp
în norma mea de timp
o parte din trăiri se duc într-un gol primitor
sugrumat de uitare
mișcarea se cerne lângă un pahar cu apă
privind o zare împinsă-n altă parte
formele nemișcării se insinuează lent
înlocuind o risipire din mine
și uneori un sens o părere
cuvinte ascuțite
cuvinte înghețate
ating o durere și-mi acoperă gura
cuvintele se-nfig în umeri și-n spinare
aerul urlă într-o sferă de vid
tăcerea face un arc peste mine și doare
mă dărui unui timp mergând spre apus
căutând un miracol rupt dintr-un oracol
cuvinte nomade pulsează în palme
și-o impalpabilă povară de fluturi
mă sfarmă când stai lângă mine și taci.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suntem
cât gol prin aerul umed
câte vârste trag de secundele diforme
spre o îndreptare de timp
adevărul șchiop nu comunică
drumul plutește deasupra morții
cerul devine moment de iubire
ies din fierea singurătății în verdele zilei
toate cuvintele țin lupa sub lună
aici e o existență de iarbă
de frunze
de inimă
unde suntem noi într-o pagină de cuvinte
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amestec de stare
am consumat îngerii
dintre ochelarii mei și ai tăi
am încurcat gândurile
într-un amestec de turn babel
îmi ascut singurătatea
în cuvinte îmbrăcate ce nu se pot uda
asistând la timpul ce curge prin trup
dansând în corole pe mâini și pe față
golul etern curge prin palme
hiperbola memoriei smulge din mine copacii
care se nășteau neîntrebați
prezentul curge neclintit într-o structură
fără importanță
luând orice formă
nespânzurată de vreun vis.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Azi
Azi e un alt fel de azi,
orizontul e urcat în nori.
În mine simt un întreg
până îmi cad frunzele și trec dincolo de ușă,
rătăcindu-mă în al cincilea anotimp.
Prin gândul treaz măsor viscolul unor fețe apropiate,
ce-mi îngheață gleznele, suflând săgeți de gheață.
Paralel cu mine măști aglomerate,
unele tulburi, respiră înaintea mea
luându-mi tot aerul.
Ultimul cuvânt pierdut te caută,
pe banca de lemn neocupată.
Mă sprijin în cuvintele rotunde,
într-o reîntoarcere printre gesturile tale imperfecte,
dar cu ferestre deschise spre soare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Levitație
mă-ntorc din umblet
într-o naștere nouă
și te privesc deschis ca pe-o carte
mi-e amputată dorința de a sta deoparte
iar freamătul rochiței oprește un oftat
și câtă trăire înaintează-n clipele cioplite cu visuri
vin îngerii nopții s-aprindă lumini
neastâmpăr e-n vorbele ce curg ca un val
preaplinul se varsă în cupă de Graal
levităm printre semeni
zvârliți simultan în ochii deschiși
crescând dinăuntru în afară
trezindu-ne între cele două cuvinte
dublând neființa magicei secunde.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tăceri de piatră
Se stinge iarba-n mine:
tăceri de piatră
se-nfig în vise
și noaptea urlă
ca un lup rănit.
Mi-e trupul cumpănă pustie...
Aș vrea să-mi pui în degete
bucăți din tine,
iar în locurile goale
să-ți cos iubirea mea.
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine sunt eu
cine sunt eu, în anotimpul acesta obișnuit cu mine,
în coaja subțire a lumii,
într-o lumină urmată de întuneric
cu chakra într-o variantă rebelă,
în gustul amar al melancoliei creând tonuri de gri spre seară
conectată la nimicul spre care mă îndrept?
cine sunt eu să te găsesc într-o reflexie excentrică
ascuns în ceva-ul ce-mi oprește fuga,
într-un mare zoom de pe ecranul mut?
cine sunt eu să încolțesc iarba în cuvinte,
să aud strigătul din pietre,
să fii prelungit prin mine
până la descompunerea solidară în ceea ce nu există?
sunt poate coerența formată din frunze, din piatră, din ploaie,
cuvinte trezite din șoapte, mirajul că ești lângă mine.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și mă grăbesc
Sângele aleargă
într-un dus întors, fără somn.
Eliberate dintr-o ploaie
lucrurile îmi intră toate în ochi,
fiecare luptându-se pentru sine
în spațiul statornic pentru un timp.
Tu intri peste ele până-n cer
umblând printre stele
și timpul ce îmi ceri să îl nasc
e sugrumat în pieire.
O lumină albastră rămâne udă
curgând vertical peste mine și timp.
Iluzia ruptă dintr-o perdea de fluturi
începe nepriceput să te contemple,
distingându-te în destrămare.
Lumea simultană mușcă din mine
devenind o pradă a zilei de azi.
Și praful din palme ucide urâtul,
canoane ung pe pâine cu sare
și mă grăbesc s-ajung spre nicăieri.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te înghesui
Te înghesui în fiecare seară
prin colțuri diferite de minte,
mi-am zis că dacă te rătăcesc dispari
ca și cum nu ai fi fost vreodată.
O avertizare mi-a scrijelit inima
ridicându-i pulsul,
bucățele de gând îndrăgostit le-am risipit atunci
în sensuri diferite,
unele cioburi s-au înfipt aproape de prag.
A doua oară și a treia oară am schimbat
fața de pernă inundată de urme verzi
ce-mi micșora somnul
mișcând respirația aerului și urmărind fuga orelor
fără odihnă.
Zbaterea de cuvinte
se întindea de la ușă pân' la pat.
Au rămas litere disponibile
care încă pot scrie cuvinte trimise-n albastru
făcându-și sălaș pe drumul din zare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu ești
o lumină mușcă din albastru,
dansează desculță,
fără nume și glas,
reface pe curba orizontului visele despicate.
un paradis verde se naște printre stele buimace
odată cu primăvara demascată
ce-și strecoară extazul
și dincolo de obloane și perdele.
verdele trăit și-a lăsat sarea
devenind piatră albă lucind printre gânduri.
frunzele neliniștite restituie sonor
respirația cuvintelor verzi.
nu ești printre cuvinte.
la capătul liniștii sparte
mă dor cuvintele, pătate de uitare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noi nu suntem
În cercul meu strâmt din albastru
se varsă o imensitate
ce nu poate fi oprită să te aducă
din toate depărtările de vamă.
Alchimia țiuie-n aer,
sfărâmă nisipuri,
curge-n brațe într-o oază de lumină,
drege inima humei culcată pe oase.
Totul devine o scriere așezată
pe orice piatră întâlnită,
în alfabetul cunoscut al inimii
cu litere ce ies la iveală
deslușind straniu alfabet.
Noi nici nu suntem aici,
dar înverzim aerul,
împărțim fluturi în jur,
dezbrăcăm întunericul de haine,
mersul nostru e siamez
prin nori,
prin alt timp nefărâmițat de neliniști,
murind îndelung și profund
într-o alegere a sorții,
umplând respirarea cu fluturi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mai e timp
nu mai e timp de aripi,
de fugă, de mers în nori,
de altă curbă fără ieșire,
altă cortină trasă deoparte,
altă apocalipsă venită brusc
ca o cascada justițiară.
nu mai e timp de gemete,
păreri zâmbind, așteptând degeaba,
ochii sunt spălați de iluzii,
nonsens de zbor căzut între oglinzi.
nu mai e timp de îngeri în cuvinte
și de iluzii pe frunza îngălbenită.
sunt într-o absență, pedepsită de viață,
vârtejuri înrămate încremenesc în spațiu,
ziua fuge în spasme,
împăcarea plutește în gol,
miracolul trece mai departe,
bezna se dibuie într-un avânt
îndoind lumina.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Existăm
strada doarme.
forme de gând se preling neterminate,
într-un spectru de culori.
o scânteie a explodat tristă
într-o tensiune a simțurilor răstignită-n adânc.
din rest culeg somnul, din gânduri unde nu ești
într-o liniște străvezie.
zilele tinere rămase în curba de timp
ne caută în vorbele frunzelor, în fuga vântului
în spațiul cuvintelor locuit de stele.
printre umbre zâmbetul tăcut e o replică
la picătura de ploaie de pe obraz.
existăm într-o derivă din albastru crud
agățați de cuvinte cu umerii noștri grei.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În detalii
Am grijă să respir ca un accesoriu
printre cuvintele ridicate-n tavan,
o scenă de elită a lor
unde sunt doar o fantomă de fum.
Arborii se distanțează în diferite ipostaze,
frunzele părăsesc crengile.
În detalii, prin fisuri, se văd săgețile scoase
de doamnele preaînalte suite pe cuvinte cu vârfuri
încercând o prăbușire de ziduri la care nu au acces.
Unele litere par surde,
iar pianul a început să cânte singur un recviem de Mozart.
Aerul își dezbracă mândria țanțoșă
de pe tocurile cu picioare încordate,
iar mâinile se vor spălate ca Pilat din Pont.
Ieșim la timp lăsând lumina aprinsă
și formele se lipesc de pereți.
Prefăcuta stare de înțelegere e mușcată de himerele serii.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem
pe spinarea răspunsurilor s-au înmulțit întrebările.
coridorul de aer e un timp pierdut.
se nasc secunde gravide urlând.
frunzele rămase verzi se simt vinovate.
curba zării apasă dureros ochii.
adevărul se plimbă liber, neconfiscat de nimeni.
minciuna ninge în ochii mulțimii:
se sparg vederi curate,
se văd ziduri oarbe,
drumurile sunt rostogolite în canale,
spirala se lățește și se sfarmă.
icoana respiră antic o vreme apusă.
rugăciunea din cuvintele goale
nu coboară moartea-n întuneric.
orașul s-a trezit mai sus de clopotul bisericii.
fantomele femei poartă talgere în mâini
înclinate de speranțe spre raiul veșnic
stârnind o mireasmă de mir.
spațiul se împarte într-o ordine nealeasă.
neînvins timpul se cațără pe oameni.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunete cunoscute
astăzi se reia de la capăt singurătatea adormită
care fugise
după ce-mi smulsese pielea
am rămas acoperită
în cuvinte cu margini rotunde sclipind către lună
cu o melancolie vopsită în roșu
într-o toamnă cu frunze neplecate
la o margine de cer
o răceală s-a lăsat împrejur
în timp ce cântecul de lebădă atârnă de suflet
existența se repetă pornind de la sfertul iluziei de întreg neatins
văzduhul între pauze e absent
sunete cunoscute încep dansul pe portativul singurătății.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nori de noiembrie
nori de noiembrie,
genunchi acoperiți,
priviri din care s-a scuturat cerul.
luna gri coboară pe crengile goale,
odaia se dezumflă adunându-și pereții oftând.
o lume de hârtie tresare în mâini
și-n degetele pline de ghimpi.
o memorie îndură ochiul alb al lunii.
mut iluziile din stânga în dreapta,
împart rimelul pe gene
și rujul pe buze,
îndulcind cuvintele
rămase din resturi de tăceri
și răsturnând copacii în ferestre.
galbenul, albastrul, albul și verdele
se veselesc într-o vază cu flori.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ești Cupidon?!... Sau cine ești?!...
Sunt val de mare învolburată,
Sunt spuma mării neîntinată,
Cu învăluiri de brațe reci
Te-aduc spre țărm să nu te îneci!
Te spăl de tină, de păcate
Și de iubiri abandonate,
Te spăl de doruri, de ispite
Și de iubiri neîmplinite...
Trecutul îți îmbrac în giulgiu
Și te salvez din naufragiu
Iar zorii zilei care vine
Ți-i dau lumină pentru tine!
Tu mă cuprinzi sub clar de lună
Și cu săgeți îmi cânți pe strună,
În spuma mării te-nvelești...
Ești Cupidon?!... Sau cine ești?!...
Invoc și îngerii din cer
Să nu mă rătăcesc să pier!
Că vei pleca, iubite, știu...
E doar furtună!... Și-i târziu!...
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!